Acest doctor a păstrat inima unei paciente într-un borcan pe biroul lui ani la rând
Nu a spus nici familiei de ce face asta, abia prea târziu. Motivul lui este cu adevărat incredibil
Un cardiolog și academician renumit în întreaga lume, Vladimir Andreevich Almazov, a păstrat ani la rând o inimă într-un borcan cu formol pe biroul său. Studenții lui cunoșteau toți istoria vasului, aceasta trecuse din poveste în poveste și era deja celebră în campus.
Se pare că, în anii ’50, atunci când Almazov era încă un simplu student, în Primul Spital Universitar a fost adusă o fată care fusese diagnosticată cu endocardită septică subacută, o afecțiune care pe atunci era imposibil de tratat.
Diverși profesori au mers pe rând să o consulte, dar și foarte mulți studenți. Printre ei se afla și un coleg al studentului nostru, Vladimir Almazov. Acest tânăr nu a descoperit o metodă revoluționară de tratament pentru boala fetei, dar s-a îndrăgostit iremediabil de ea.
Colegul lui Vladimir începuse să o viziteze zilnic pe muribundă, îi aducea mereu flori, iar ea, la rândul ei îl iubea. Uimitor era însă faptul că fata părea să se însănătoșească…
În cele din urmă pacienta s-a vindecat și s-a căsătorit cu cel pe care îl iubea, colegul profesorului, au avut copii, și la nunta de argint i-au invitat pe medicii care o trataseră cândva.
Cu câteva luni înainte de moartea sa naturală, la o vârstă destul de înaintată, femeia aceasta specială a lăsat moștenire Primului Spital Universitar inima sa, pentru ca oamenii să știe: o inimă bolnavă chiar se poate vindeca prin iubire!
Citiți și:
Iubirea înseamnă sănătate, pentru că este o parte din noi
Puterea profund tămăduitoare a amorului cu continenţă sexuală ne regenerează şi ne vindecă, accesând propria inteligenţa naturală a fiinţei
yogaesoteric
15 mai 2018
Also available in: Français