Adeseori canalizările şi nu vaccinurile au eradicat bolile
Vaccinurile primesc întreaga glorie, însă majoritatea instalatorilor vă vor spune că infrastructura de apă – canalizare şi apă curată – au eradicat bolile, şi au dreptate.
Bolile înainte de canalizare
După căderea Imperiului Roman, europenii au dispreţuit toate lucrurile romanice, inclusiv băile. Exista o concepţie larg răspândită conform căreia dacă te udai te îmbolnăveai. Acest dispreţ şi frică de îmbăiere a persistat de-a lungul „Epocii Întunecate”.
Unii europeni sfidau obiceiurile locale şi se îmbăiau, dar asta de obicei se întâmpla cu marile proteste. Când Regina Elisabeta s-a îmbăiat, servitorii ei s-au panicat, temându-se că se va îmbolnăvi şi va muri.
Această rezistenţă la îmbăiere a fost adusă peste Atlantic în America, influenţând obiceiurile până în anii 1800. În 1835 Philadelphia aproape că a emis o ordonanţă ce interzicea îmbăierea pe timpul iernii. Zece ani mai târziu, Boston a interzis îmbăierea, cu excepţia prescripţiei medicale. (Deşi această lege nu a fost implementată la scară largă, ea arată rezistenţa americană faţă de îmbăiere până la mijlocul anilor 1800.)
Cum a eradicat canalizarea bolile
Înainte de folosirea la scară largă a canalizării, facilităţile casnice constau într-un loc pentru spălare şi un vas pentru apă, un ulcior, o găleată de cameră sau wc. Reziduurile umane erau aruncate în stradă sau oriunde era la îndemână.
Această lipsă totală de salubrizare în arii urbane pline cu şobolani şi alţi dăunători a asigurat cadrul perfect pentru răspândirea bolilor. Doar ciuma neagră a ucis între 57 – 200 milioane de oameni, incluzând o treime din populaţia Europei. Deşi această boală nu a fost în întregime eradicată, infecţia umană cu ciumă a devenit o raritate. Ultima plagă epidemică din America a fost la începutul anilor 1900.
Poliomielita şi canalizarea
Agentul patogen care provoacă poliomielita se dezvoltă în materii fecale şi este uşor transmisibil prin reziduuri umane. Canalizarea şi salubrizarea apei în India este cu mult în urma lumii industrializate. În zonele în care salubrizarea şi igiena sunt slabe, boala se răspândeşte rapid.
Eforturile de imunizare au beneficiat de multă publicitate şi au cumulat majoritatea creditului pentru ca India să fie declarată „liberă de poliomielită” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Nu mai departe de 2009, India a raportat 762 de cazuri de poliomielită, şi la acel moment, acele valori au transformat India în capitala mondială a poliomielitei. În 2014 nu există cazuri „oficial” documentate de poliomielită, însă fără salubrizare adecvată această situaţie nu poate dura.
Un cadru de înmulţire a poliomielitei
India este a doua cea mai numeroasă populaţie din lume, cu o populaţie estimată de 1,2 miliarde. Momentan, 780 de milioane de indieni nu au toaletă; 96 de milioane de indieni nu au acces la apă potabilă curată. În zonele rurale, defecarea în câmp este încă mai obişnuită decât încercarea de a îndepărta reziduurile umane într-un mod mai salubru, de exemplu prin îngropare.
Au existat eforturi de îmbunătăţire a salubrizării, dar acestea pălesc faţă de eforturile extensive de vaccinare a indienilor. Peste 9 miliarde au fost cheltuiţi în această campanie de vaccinare. În anumite zone ale Indiei, copiii au primit până la 30 de doze orale de vaccin poliomielitic, până la împlinirea vârstei de 5 ani. Bill Gates, OMS şi GAVI au promovat într-un mod asiduu vaccinarea oamenilor care încă nu au acces la apă potabilă curată şi posibilităţi de înlăturare a reziduurilor umane.
Campania curentă de vaccinare anti-poliomielită din India este extrem de controversată din cauza mortalității ridicate și a numărului mare de persoane afectate în urma vaccinării. Au existat 53.000 de cazuri de NPAFP, o paralizie flacidă acută non-poliomielitică, în rândul celor vaccinaţi.
NPAFP este o boală, care din punct de vedere clinic este nediferenţiabilă de poliomielită şi de două ori mai mortală. Ea este cauzată de către viruşii poliomielitici vii şi slăbiţi din vaccinuri, dar există uneori riscul ca virusul să revină înapoi la forma sa naturală şi să producă paralizie.
Incidenţa bolii a crescut şi s-a răspândit odată cu numărul de doze de vaccin administrate. A numi această boală altfel decât poliomielită este un subterfugiu semantic, o „albire” a imaginii publice a lui Big Pharma.
„În ultimele 13 luni, India a raportat 53.563 de cazuri de NPAFP la o rată naţională de 12 la 100.000 de copii – mult peste nivelul de referinţă stabilit de OMS de 2 la 100.000” – 13 ianuarie 2014, citat din gazeta LiveMint, al doilea cel mai mare ziar de afaceri din India.
„Ar fi mult mai ieftin în costuri umane şi mult mai eficient să îmbunătăţească infrastructura de apă a Indiei, să îmbunătăţească salubrizarea şi igiena Indiei.”
Anglia londoneză şi holera
În anii 1800 morbiditatea infantilă era foarte ridicată, de la 25% la 70%. Între anii 1800 – 1850, Anglia avea o infrastructură de apă modestă. Majoritatea oamenilor foloseau pompe de apă şi fântâni comunale pentru a-şi procura apa potabilă. Depozitarea gunoiului menajer era departe de a fi adecvată. Majoritatea londonezilor aruncau deşeurile brute şi reziduurile de animale în gropi deschise cunoscute drept „hazna” sau direct în râul Tamisa. Din nefericire, râul Tamisa reprezenta şi sursa de alimentare cu apă potabilă pentru mulţi londonezi.
Holera se răspândeşte foarte uşor prin apă şi hrană contaminată şi ucide foarte rapid; se dovedeşte adesea mortală în decursul a câteva ore de la primele simptome de vomă şi diaree.
În 1854, o altă epidemie a lovit Londra, luând vieţile a zeci de mii de oameni. În Soho, o suburbie a Londrei, au fost mai mult de 500 de cazuri fatale de holeră în 10 zile.
Dr. John Snow, care a locuit în apropiere de Soho, a avut posibilitatea de a investiga direct ce a produs epidemia. Cu 5 ani înainte, dr. Snow scrisese un articol în care se referea la ce credea el că produce holera. Era vorba de apă. Această idee a luat având în faţa „înţelepciunii” vremii sale. În anii 1850, doctorii credeau că vapori negativi sau o „miasmă din atmosferă” provoacă boala. Dr. Snow a îndrăznit să creadă ceva diferit, să încerce ceva diferit, crezând că va obţine rezultate diferite.
Dr. John Snow identifică rădăcina holerei
Dr. Snow a identificat sursa epidemiei de holeră în pompa de pe Broad Street. A convins edilii să elimine mânerul pompei, iar epidemia de holeră a încetat brusc. Ceva timp mai târziu, sursa epidemiei a fost identificată ca fiind o femeie ce aruncase scutecele cu diaree de copil într-o hazna aflată în apropierea fântânii, vibrionii holerei infiltrându-se în apă. Deşi a durat ceva vreme, dr. Snow a convins autorităţile că materiile fecale contaminau sursa de apă.
Astăzi, dr. Snow este recunoscut peste tot drept părintele epidemiologiei.
Taberele de refugiaţi, epidemia dizenterică şi proasta salubrizare
Taberele de refugiaţi ruandezi construite în Zair în 1994 s-au luptat cu epidemii de dizenterie. Salubrizarea era slabă; refugiaţii defecau în câmp deschis. Dejecţiile umane se adunau în acelaşi loc în care refugiaţii scoteau apa ce urma să fie folosită pentru gătit şi băut. Ploi abundente au inundat regiunea şi dizenteria a devenit epidemică, ucigând aproximativ 2.000 de oameni pe zi.
Taberele de refugiaţi au constituit mereu un teren propice pentru bolile legate de proasta igienizare. Din momentul în care oficialii ONU şi SUA au adus apă purificată şi au încurajat oamenii să folosească wc-uri şi latrine pentru defecare, apariţia dizenteriei a scăzut.
Populaţia orașului Chicago a crescut de la 350 de oameni în anul 1835 la peste 60.000 în anul 1850. Revoluţia industrială a fost cea care a produs o creştere rapidă a populaţiei. Dar infrastructura de apă din Chicago nu era proiectată să facă faţă unei asemenea creşteri a populaţiei, orașul urmând să se confrunte cu diverse boli, îndeosebi cu o rată ridicată a febrei tifoide. Cauza creşterii rapide a bolii a fost identificată ca fiind rețeaua de salubrizare ineficientă şi apa oraşului. Majoritatea traseelor de canalizare ale oraşului erau direcţionate către Râul Chicago, care curgea direct în lacul Michigan, ce aproviziona oraşul cu apă. Desigur, aceasta a contaminat apa potabilă a Chicago-ului, creând un ciclu de boală.
A durat mulţi ani ca problema să fie rezolvată, însă în anii 1900 Chicago şi-a modernizat infrastructura de apă. Au sistematizat cursul mai multor râuri şi, ca rezultat, febra tifoidă şi alte boli infecţioase au scăzut brusc.
Concluzie
Salubrizarea previne bolile înlăturând cauza transmiterii bolii, dar aceasta nu este o informaţie nouă. Moise a predicat salubrizarea. El a stabilit multiple reguli pentru organizarea taberelor. Grecii şi romanii au creat sisteme complexe de apeducte, băi şi canalizări. Când Imperiul Roman s-a prăbuşit, salubrizarea a devenit o artă pierdută. Civilizaţia a plătit preţul: plagă după plagă a lovit zonele dens populate.
Variola a continuat să infecteze populaţia Europei până când infrastructura de canalizare a devenit ceva la ordinea zilei. Deşi salubrizarea a stopat această boală, vaccinul anti-variolic a primit laurii.
Când cei mai mulţi dintre noi ne gândim la un contestatar conştiincios, ne gândim la cineva care a refuzat serviciul militar pentru motive morale sau religioase. În anii 1800, termenul a intrat în uz desemnând o persoană care refuza vaccinarea propriilor copii. Unele statistici au poziţionat fatalităţile de la vaccin ca fiind 1 la 200.
În vremurile moderne, obiecţiile la vaccin sunt în creştere. Refuzul de a se vaccina este la fel de controversat astăzi ca şi acum 200 de ani, când vaccinurile le-au fost impuse cu forţa cetăţenilor britanici.
Vaccinurile conţin adesea toxine precum aluminiu sau mercur, şi multe vaccinuri conţin ţesuturi de fetuşi avortaţi. Deşi unele decese sau cazuri de persoane afectate în urma vaccinurilor ajung în atenția publicului, totuşi propaganda şi minciunile sfruntate ale companiilor farmaceutice fac să fie întreținută o confruntare aprinsă între cei pro şi cei contra vaccinurilor.
Dacă citeşti aceste rânduri, probabil ai acces la apă curentă şi o toaletă funcţională. Dacă alegi să permiţi vaccinarea ta şi a propriilor copii, amintește-ți că vei avea nevoie de protecţie suplimentară pentru a nu te expune la boli. Exerciţiile, somnul, gestionarea stresului şi o dietă cu adevărat sănătoasă sunt toate esenţiale pentru ca un sistem imunitar să funcţioneze cât mai eficient.
În vreme ce medicii şi companiile farmaceutice se grăbesc să-şi asume în întregime meritele pentru creşterea speranţei noastre de viaţă, în realitate ei nu sunt singurii care au făcut aceasta posibil. I-ai mulţumit vreunui instalator de curând?
Dr. Johann Loibner – Originea şi istoria vaccinurilor (I)
yogaesoteric
12 iunie 2017