Adevărul prezintă imagini incredibile ale podelelor sălii de curs de yoga din București, filmate cu camera ascunsă la o conferință cu acces liber
Catre Adevărul.ro
În atentia redactorului-șef Grigore Cartianu
În urma articolului EXCLUSIV Imagini CAMERA ASCUNSĂ Cum racolează Guru Bivolaru adepţi MISA: Vezi un film cu femei goale şi te integrezi în Absolut!, semnat de Maria Apostol și Silviu Bruma, aparut în data de 30 septembrie 2010, Biroul de Presa MISA solicita acordarea dreptului la replica.
DREPT LA REPLICĂ
Adevărul prezintă imagini incredibile și exclusive ale podelelor sălii de curs de yoga din București, filmate cu camera ascunsă la o conferință cu acces liber!
Articolul EXCLUSIV Imagini CAMERA ASCUNSĂ Cum racolează Guru Bivolaru adepţi MISA: Vezi un film cu femei goale şi te integrezi în Absolut! din 30 septembrie 2010 apărut sub semnătura Mariei Apostol și a lui Silviu Brumă conţine o serie de afirmaţii false şi ridicole despre şcoala de yoga MISA. Pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, Biroul de Presă MISA solicită acordarea dreptului la replică.
Am studiat cu amuzament și uimire imaginile incredibile realizate cu camera ascunsă, care prezintă în mod exclusiv podeaua și pereții sălii de curs în care a avut loc conferința de deschidere a cursului de yoga din București. Nici pomeneală de promisele femei goale din titlu, care se baza poate pe imaginația cititorilor corelată cu calitatea proastă a înregistrărilor! Este penibil ca un întreg articol bombastic și exclusiv să fie încropit pe baza unor înregistrări care nu conțin absolut nimic incriminator! Mai mult, marea realizare a reporterilor sub acoperire este că au reușit să surprindă imagini de la o conferință cu intrarea liberă, la care putea participa oricine!
Reporterii Adevărului sunt mincinoși
Lipsa de corectitudine și obiectivitate în prezentarea unor evenimente organizate de MISA nu ne mai surprinde, din păcate. Totuși minciunile flagrante și lipsa logicii încă ne uimesc, mai ales că vin partea unor jurnaliști de la (culmea!) Adevărul. Astfel aflăm din articol: Şi în sală a început furtuna. „Bivolaru?!Huuuu!”, se auzeau huiduieli din spatele sălii, timp în care aproape un sfert dintre cei prezenţi au părăsit încăperea. Majoritatea celor prezenţi nu au bănuit o clipă că în spatele acestei recurtări ar fi yoghinii membri MISA. „Pliantul pe care l-am primit era de fapt o invitaţie a Şcolii Româneşti de Yoga, nu se specifică nimic de MISA sau de Bivolaru”, ne-a spus indignat unul dintre participanţi. Adevărul este că nimeni nu a huiduit și nu a părăsit sala. Mai mult, majoritatea celor prezenți au venit special pentru că știau că este vorba de cursurile școlii de yoga MISA și doresc să se înscrie la aceste cursuri. Și cum oare au luat cei doi ziariști declarații de la participanți, când erau sub acoperire?! Dacă ar fi așa cum susțin cei doi de ce oare nu ni se prezintă filmul cu huiduielile și momentul în care un sfert din cei 120 de participanți s-ar fi ridicat și ar fi părăsit indignați sala? Aceste imagini ar fi fost mult mai spectaculoase decât gresia de pe holurile sălii de curs! Inepțiile celor doi reporteri continuă: …toată lumea a crezut la final că s-a uitat la un film pentru adulţi, pentru că toate secvenţele înfăţişau doar fete voluptoase, dezbrăcate care se mişcau şi se atingeau senzual singure în natură sau în braţele unor bărbaţi. Oare de unde știau cei doi ce a crezut toată lumea la final? Și în ce privește filmul de prezentare al școlii de yoga MISA nu conține deloc fete dezbrăcate! Cei curioși se pot convinge personal de aceasta vizionând acest film la cea de-a doua conferință de deschidere a cursului de yoga din București, care va avea loc la o dată ce va fi anunțată pe site-ul oficial al școlii de yoga MISA yogaesoteric.net. De unde până unde au înțeles cei doi reporteri că yoghinii și-ar fi lăsat casele şi s-au abandonat vieţii de ashram, în care trăiesc laolaltă, mai mulţi yoghini, o viaţă plină de plăceri?!? Aceste scorneli, inventate chiar de ziariști și repetate de nenumărate ori nu sunt afirmate nicăieri în acest film!
Așa-zisul mesaj din Suedia era de fapt o conferință despre yoga, realizată în urmă cu câțiva ani. Și pe lângă faptul că nu excelează la capitolul inteligență, cei doi autori ai acestui articol calomnios folosesc și expresii jignitoare, cum ar fi caracterizarea vocii profesorului de yoga Gregorian Bivolaru ca fiind puhavă! [nu știm dacă cei doi știu semnificația acestui cuvânt – conform DEX-ului: 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios, dar asocierea cu vocea este cel puțin un pic forțată].
Dincolo de reaua voință cu care acest gen de articole calomniatoare sunt scrise, oamenii nu înghit tot ceea ce citesc în presă pe nemestecate. Deși an de an ne-am obișnuit ca toamna, odată cu deschiderea cursurilor de yoga, să aibă loc și o campanie de presă împotriva școlii de yoga MISA, noi cursanți se înscriu an de an la cursurile noastre de yoga. Poate de aceea sunt și ziariștii atât de montați…
Biroul de Presă MISA
30 septembrie 2010
Aceasta replică a fost trimisă și către redacția Click care a preluat acest articol.