Agartha şi trezirea spirituală a românilor

Fiecare voievod care a apărat glia strămoşească a avut într-o anumită măsură legături cu Shambala

Istoria popoarelor a fost scrisă întotdeauna de către cei care au câştigat bătăliile pe numeroasele fronturi, în epoci diferite, în zone diferite ale bătrânului nostru continent. S-ar putea spune că nivelul actual de civilizaţie în Europa, care încă reprezintă standardele în privinţa multor aspecte, este consecinţa modului în care monarhiile europene au impus ritmul apariţiei şi dezvoltării normelor educaţiei.

Ca desfăşurare în timp, nu mai departe de 1-2 secole în urmă, academicienii englezi precum şi cei de la Paris susţineau o serie întreagă de aberaţii la adresa trenului, avionului şi a altor invenţii menite să ne faciliteze existenţa. După niciun secol, şi ce este un secol la scara timpului, iată că aceste domenii ale transportului au cunoscut o amploare a dezvoltării uluitoare.

Se datorează aceasta oare oamenilor, care din spirit ştiinţific sau doar din curiozitate au dorit să cerceteze şi să afle mai mult? Sau s-a datorat unor influenţe nevăzute care s-au răspândit în civilizaţia noastră, inspirând mințile deschise, astfel încât într-un singur secol omenirea s-a dezvoltat cât n-a reuşit ea în milenii anterioare?


În cercuri esoterice moderne circulă informaţia cum că dacă nu ar fi existat Shambala şi Agartha care să supravegheze evoluţia omenirii, aceasta nu ar mai fi existat la ora actuală.

În tumultul istoriei europene, aşa cum ştim că s-a derulat ea de-a lungul ultimelor două milenii, popoarele şi naţiunile au trecut prin multe frământări, graniţele statelor mari din Europa schimbându-se de mai multe ori între anii 800-1600, în urma unor războaie în care au murit milioane de oameni.

Chiar în acele vremuri, deşi imperiile şi regatele apărute nu cunoşteau stabilitatea şi cât de cât o pace mediocră, aici pe teritoriul vechii Dacii, mai târziu Principatele Române, a existat totuşi şi a persistat o stabilitate provenită din unitatea de neam şi grai.

Deşi cele trei Ţări Române au fost state separate datorită influenţelor exercitate de imperiile europene, ale turcilor şi ruşilor – teritoriul nostru românesc fiind la răscrucea marilor imperii, cum s-a spus de atâtea ori – nimic nu a putut să provoace dezbinarea românilor.

Fiecare voievod care a apărat glia strămoşească a avut într-o anumită măsură legături cu Agartha – centrul spiritual al planetei, aflat într-un plan paralel cu al nostru. Astfel se explică de ce gradul de bun-simţ, de bunătate şi de spiritualitate pe care le-a avut neamul românesc de-a lungul timpului au rămas nealterate.


Evident că nu putem ignora popoarele migratoare care au venit pe teritoriul nostru şi treptat s-au amestecat cu noi, dar ne-am păstrat valorile şi am fost ajutaţi în acest sens.

Cum vă puteţi închipui că un Ştefan cel Mare, oricât de iscusit ar fi fost, ar fi putut menţine Moldova neocupată în faţa turcilor, care aveau o armată de 10 ori mai numeroasă? Nu este de ajuns să fii un strateg foarte bun şi să porţi lupte de hărţuire a inamicului până îşi împuţinează numărul de soldaţi!

Sau cum vă imaginaţi că Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, domnitori care au rămas în istorie pentru totdeauna, ar fi putut apăra Ţările Române şi faţă de est, şi faţă de vest, doar cu armate de câteva zeci de mii de oameni, în faţa unor oştiri de câteva ori mai numeroase? Nu a fost doar vitejia şi iscusinţa în luptă, ci şi ajutorul celor din Agartha. Se spune că acest ajutor a fost dat pentru că aici, în subsolul acestei ţări, există în afară de minereuri şi alte metale preţioase, ceva încă şi mai important, care niciodată nu trebuie să ajungă pe mâini străine.

Faptul că vreme de 25 de ani după revoluţia din 1989 s-a atentat sistematic la stabilitatea și prosperitatea societăţii româneşti, arată că războiul contra vechii Dacia a căpătat alte faţete.

Se spune că în astfel de vremuri teribile, extreme, în care integritatea și „vâna” națiunii sunt amenințate, poate fi retrezit potențialul originar, eminamente benefic, al oamenilor. Iar înțelepții din Agartha impulsionează și asistă îndeaproape, în plan subtil, acest proces de trezire și transformare.

Dacă nivelul de trai de la noi ar fi fost ca la cehi sau polonezi, de exemplu, atunci acest „ADN” originar nu ar mai fi ieşit treptat la lumină, ci doar starea actuală de lucruri a făcut ca vechi şi bătrâne spirite să se întrupeze în persoane tinere din România, pentru a impulsiona ascensiunea populației pe o nouă treaptă de evoluție.

Trezirea românilor este iminentă; în timp ce unii sunt pe jumătate treziţi, mulți dorm încă, iar alţii pleacă din ţară. Aici vor rămâne doar cei care trebuie și vor să rămână pentru a aduce transformarea ce va veni în curând.


Unii afirmă că cei din Agartha lucrează la restaurarea unor trasee energetice din subsolul României, activând zone şi locuri unde se deschid în prezent tot mai multe portaluri, şi că ei fac aceasta în colaborare cu arcturienii şi pleiadienii, pentru a reactiva şi străvechiul Octogon cunoscut pe vremea lui Zamolxe. Acest Octogon este un fel de entitate egregor de lumină care a stat adormit vreme de mii de ani, iar acum este în curs de trezire.

Octogonul se va face cunoscut către toţi cei ce se trezesc începând de acum şi în următorii ani. Ca structură, se spune că el conţine toată cunoaşterea din sutele de milenii anterioare şi că a menţinut o permanentă legătură cu fiinţele extrem de evoluate spiritual care au venit pe Pământ. Într-un anume sens, acest egregor este asemănător cu Conştiinţa Cristică, şi trezirea lui pe acest teritoriu, unde se spune că a sosit prima dată pe Pământ, este iminentă de acum şi în anii care vor veni.

Citiți și:
Shambala – Secretele dezvăluite ale tărâmului ascuns ce există în cavitatea din centrul Pământului
În România există porţi către lumea cea tainică a Shambalei

yogaesoteric
20 ianuarie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More