Bătrână de 72 de ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru o găină

Voiculescu prejudiciu 60 de milioane de euro – 3 ani de închisoare

O bătrână de 72 de ani din Focșani a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, pentru că ar fi dat mită o găină și suma de 1.000 de lei unei persoane pentru a-i angaja o rudă în spital.

Inculpată pentru trafic de influență, femeia este ținută în tribunale de 17 ani. Până acum, bolile au fost cele care au ținut-o pe femeie departe de închisoare: hepatita dar și cancerul au fost afecțiunile care i-au înduplecat pe procurori să amâne executarea pedepsei, informează Antena 1.
Femeia a cerut clemență inclusiv președintelui țării, dar nu a primit-o.

În dosarul Microsoft, procurorii au afirmat că statul a fost prejudiciat cu aproape 27 de milioane de euro, mita fiind de 60 de milioane de euro.
Cea mai mare pedeapsă din dosarul Microsoft a primit-o fostul primar al Municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, deoarece nu și-a recunoscut fapta. Ceilalți inculpați au primit câte doi ani de închisoare.

Condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a ICA, Dan Voiculescu a fost eliberat condiţionat, după ispășirea a aproximativ o treime din pedeapsă. Prejudiciul constatat de Instanță în acest caz este de 60 de milioane de euro, din care numai o mică parte a fost recuperat de stat. Mai multe proprietăți ale omului de afaceri au fost confiscate, însă nici până acum ele nu au putut fi valorificate prin închiriere sau vânzare. „Nu s-a făcut nici justiție în acest dosar și nici dreptate. Dan Voiculescu a rămas cu o avere imensă”, a declarat, la RFI, Ovidiu Vanghele, jurnalist la Centrul de Investigații Media.

Citiți și:
Pușcăria ca proiect de țară? 4 milioane de români implicați în dosare penale? (I)
Jurnalista Sorina Matei: «Procurorii luau denunțurile, SRI lua șpăgile!»
Pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro adus statului român, Dan Voiculescu a primit o condamnare «dură» de 5 ani de închisoare

yogaesoteric
20 ianuarie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More