Alertă și din Moldova: Actuala guvernare se pregătește de o nouă pandemie?

În luna iulie a fost votat în Parlamentul R. Moldova cu o viteză inexplicabilă proiectul de lege nr. 201/2023 cu privire la optimizarea activității Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Prin această Lege, Agenția a primit împuterniciri excesive de „prevenire” a bolilor contagioase și a epidemiilor, dar și de izolare a bolnavilor contagioși, fără hotărâre de judecată.

Respectiv, atribuțiile acordate ANSP în baza legii noi sunt:

„7) să ia decizii privind:

a) sistarea temporară a activității persoanelor purtătoare de agenți patogeni ai bolilor contagioase, care prezintă pericol pentru sănătatea publică în virtutea specificului muncii;

b) suspendarea valabilității sau retragerea autorizațiilor sanitare, a avizelor sanitare și a certificatelor sanitare, cu respectarea prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;

c) efectuarea examenului medical și supravegherea medicală a persoanelor care au fost în contact cu bolnavii contagioși;

d) izolarea bolnavilor contagioși și a persoanelor suspecte de a fi purtătoare de agenți patogeni;

e) efectuarea dezinfecției, dezinsecției și deratizării în focarele de boli transmisibile, precum și în încăperile și pe teritoriul în care se mențin condiții pentru apariția și răspândirea bolilor infecțioase, cu excepția unităților din lanțul alimentar;

f) efectuarea vaccinării profilactice a populației sau a unor grupuri de persoane, conform indicațiilor epidemiologice; să examineze cauze contravenționale și să aplice sancțiuni, conform Codului contravențional;

9) să transmită materialele către organele de urmărire penală;

10) să solicite, în condițiile legii, persoanelor fizice și juridice care au admis încălcări ale legislației sanitare restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu realizarea măsurilor de sănătate publică privind localizarea și lichidarea focarelor și/sau a cazurilor de îmbolnăvire, apărute ca urmare a încălcărilor respective;

11) să invite persoanele fizice și juridice pentru examinarea cazurilor de încălcare a legislației sanitare.”

ANSP va putea izola persoane suspecte de a purta agenți patogeni (cum ar fi virusul covid), fără ca încălcarea dreptului constituțional la liberă circulație să fie admis prin hotărâre judecătorească, va putea ancheta și intimida persoane pentru încălcarea legislației sanitare, inclusiv a celei adoptate de OMS și care poate fi aplicată de ANSP pe teritoriul R. Moldova în mod direct. De asemenea, ANSP devine un organ socialist de eradicare a „cetățenilor care încalcă legislația sanitară” prin împuternicirea care i s-a oferit de a aduna materiale pentru inițierea urmăririi penale în privința celor care nu se vor conforma noii ordini stabilite de ANSP. Concomitent, acest organ ne va putea supraveghea pe fiecare dintre noi (prin orice mijloace), în cazul în care există o simplă suspiciune că am fost în contact cu persoane bolnave.

Bun venit dictaturii în haine albe!

Citiți și:
Dictatura medicală în acțiune: lege pentru vaccinarea forțată de către „ofițeri covid” în Australia de Vest
„Lagărul” covid din Australia. Povestea unei tinere care a fost luată cu forța de acasă

 

yogaesoteric
15 septembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More