Alianța Binelui: O nouă transformare de paradigmă în istoria planetară

Să nu repetăm istoria…

Lumea de astăzi este modelată de o tensiune cauzată de două paradigme opuse care trag omenirea în două direcții opuse. Una este unipolară și se bazează pe principiul de organizare „Might makes Right” – „Puterea face dreptatea”, celălalt este multipolar și modelat de un principiu de „cooperare câștig-câștig”.

Una definește „valoarea” imperială în jurul extragerii materiale de pământ și forță de muncă, sau furtul total prin camătă, război și speculație; cealaltă definește valoarea în jurul puterilor creatoare ale gândirii umane conduse de proiecte pe termen lung care armonizează profitul personal cu bunăstarea generală.

Una este modelată de cuvintele lui Tony Blair și Kissinger care au cerut o „eră post-Westphaliană” a intervențiilor „umanitare” în statele naționale; cealaltă se bazează pe apărarea suveranității naționale, așa cum este consacrată în Tratatul de la Westfalia.

Rădăcinile statului național modern în principiile dreptului internațional care au apărut odată cu Principiul Westphaliei din 1648, care a pus capăt războaielor religioase de 30 de ani, sunt încă puternice și rezonante în conștiința tuturor națiunilor de pe planetă. Aceste principii pot fi ușor revigorate și reinstituite așa cum au fost ele văzute încă de la Republica lui Platon, până la lupta lui Cicero pentru salvarea sufletului Romei, la ascensiunea dinastiei lui Carol cel Mare și multe alte culmi ale republicii suverane, a regatului creștin și ale națiunilor independente și suverane.

O sfântă alianţă de interese, principii morale şi sociale, întărită de idea de salvare împotriva inamicului comun unipolar şi hegemonic se poate uşor concretiza în Eurasia. Niciodată nu se va putea realiza o concordie religioasă, dar cum fiecare religie pretinde că este reprezentată de cele mai înalte valori morale, va fi o paradă victorioasă a principiilor morale ce se vor regăsi în practica relaţiilor interstatale, ajungându-se la o nouă paradigmă multipolară.

Cu un mic efort de imaginaţie întins de la Paris la Beijing, de la Sankt Peterburg la Colombo (Sri Lanka), de la Lisabona la Vladivostok, de la Lofoten (Norvegia) la Sana (Yemen), ne putem da seama că rezervele naturale, minerale şi energetice, capitalul uman şi cultura milenară pot duce la o dezvoltare armonioasă şi de sine stătătoare a Eurasiei.

Cooperarea globală este necesar să fie consolidată pentru a depăși provocările tot mai mari cu care se confruntă lumea în atingerea obiectivelor de dezvoltare și prosperitate comune – această idee s-a desprins la Întâlnirea la Vârf a Chinei cu 30 de şefi de state arabe din Orientul Apropiat şi din Africa. Africa se vrea şi ea parteneră la Eurasia, refuzând hotărât „ordinea bazată pe reguli” şi dominaţia hegemonică ce urmărește să se infiltreze prin toate mijloacele în vechile colonii.

Eurasia este o opţiune ce se deschide țărilor mici şi mijlocii şi chiar statelor mai mari în condiţiile crizelor energetice şi de materii prime, dublate de cea financiară a unei monede supratipărite.

Alianța Rusia-China a devenit de o puternică influenţă cu proiectele ei de infrastructură vizionară în Arctica, Eurasia, Africa și Europa, exemplificate convingător prin Inițiativa Belt and Road și BRICS+ în evoluție. Această alianță de cooperare a exploatat o realitate strategică a intereselor comune autentice ale omenirii, care este atât de puternică încât chiar și țările aflate anterior în război între ele și subiecte ale manipulării imperiale s-au eliberat din ce în ce mai mult de influenţa imperială pentru a participa la această nouă paradigmă.

O astfel de ligă a ţărilor independente, ieşite de sub influenţa manipulatorului imperial este necesar să aibă în vedere punctele cheie, dar şi punctele slabe care au destrămat Liga de la Cambrai care a fost sabotată înainte ca misiunea sa de a curăța lumea de oligarhism să poată fi desăvârșită.

Renașterea se caracterizează la o primă aproximare printr-o creștere a populației umane, a longevității și capacităților productive, ea a fost efectul material al unei înfloriri de idei creative și descoperiri care ating toate domeniile cunoașterii: medical, artistic, muzical, arhitectural, științific și economic. Cauza de bază a acestui fapt a fost o transformare mai profundă a înțelegerii Legii Naturale, bazată pe ideea că legile omenirii erau legitime numai dacă erau în concordanță cu legile descoperite morale și fizice ale naturii.

Acest aspect a fost exprimat de filozoful Renașterii timpurii, cardinalul Nicolae de Cusa, care a declarat în 1433: „Există în popor o sămânță dumnezeiască în virtutea nașterii lor comune egale și a Drepturilor Naturale Egale ale tuturor oamenilor, astfel încât toată autoritatea – care vine de la Dumnezeu ca și omul însuși – este recunoscută ca dumnezeiască atunci când ia naștere din consimțământul comun dintre toate ființele… Aceasta este acea stare conjugală rânduită dumnezeiesc de unire spirituală bazată pe o armonie durabilă prin care comunitatea este călăuzită în plinătatea păcii către fericirea veșnică.”

Ludovic al XI-lea, considerat drept un rege filosof, serios cunoscător al lui Platon, cât și al lui Confucius a spus: „Când dreptatea domnește într-o împărăție, BINELE COMUN este bine păzit, la fel și PARTICULARUL: pentru că Justiția este o asemenea virtute care menține compania umană și viața comună, cu condiția ca fiecare să folosească înțelept elementele comune ca fiind comune; și a elementelor particulare ca fiind particulare.”

După ce a reorganizat sistemul bancar corupt și sistemul fiscal al națiunilor sale, în timp ce a redirecționat trezoreriile către lucrări publice și educație de masă, Franța sub Ludovic al XI-lea a crescut în putere și a reușit să evite încrucișările militare care au caracterizat Europa de secole. Succesul său a fost reprodus curând în Anglia, când Henric al VII-lea de Tudor a părăsit Franța pentru a răsturna dinastia rea Plantagenet a lui Richard al II-lea în 1485 și a urmat exemplul lui Ludovic al XI-lea.

Această „nouă manieră de stat” câștigă simultan avânt în orașele-stat din Italia, Florența și Milano, manifestându-se odată cu ascensiunea la proeminență a unor figuri precum Cosimo de Medici, Leonardo Da Vinci și Nicollo Machiavelli. Conducătorul umanist Eneas Piccolomini, un adept al lui Cusa, a fost ales Papă în 1460, devenind Pius al II-lea, ceea ce l-a influențat pe Sfântul Împărat Roman Friedrich al III-lea în cauza umanistă.

Odată ce Machiavelli a devenit al 2-lea cancelar al Florenței în 1502, l-a numit imediat pe Da Vinci ca inginer șef al lui Cesar Borgia și cei doi au lucrat îndeaproape împreună, reformând practicile militare în apărarea Florenței timp de ani de zile. Machiavelli, Leonardo, Borgia care a devenit liderul Milanului cu ajutorul lui Machiavelli au înțeles bine natura Răului care căuta să anuleze noua paradigmă renascentistă.

Iată cum Răul poate genera o ligă a Binelui

Acum, în acest moment, s-a realizat de către figurile proeminente ale Renaşterii că, pentru ca procesul pe care l-au inițiat să supraviețuiască, o sursă a Răului care a afectat omenirea timp de secole este necesar să fie distrusă. După cum vom vedea mai târziu, Veneția a fost forța principală care a menținut în mod activ lumea în război și populația în nevoi timp de secole și acei umaniști de frunte știau că această forță din Veneţia nu se va odihni până când Renașterea nu va fi anulată și omenirea va fi supusă, subjugată total.

Împreună, ei și co-gânditori de frunte din Italia, Franța și Spania au organizat o alianță care aproape a șters acest Rău de pe fața pământului în 1508, numită Liga Cambrai.

În timp ce Veneția se considera o republică, intitulându-se literalmente „republica senină”, a fost sub toate formele o oligarhie totală. Orașul-stat a fost fondat de familiile de frunte ale oligarhiei romane care au căutat refugiu de vizigoți și huni, când Imperiul s-a prăbușit în 450. A crescut ca partener junior al Imperiului Bizantin timp de secole și a structurat o formă unică de guvernare.

În 1201-1204, Veneția a reușit să dea o lovitură de stat asupra Imperiului Bizantin cu jefuirea Constantinopolului în timpul Cruciadei a IV-a. Aceasta a fost o lovitură a geniului malefic care a folosit forțele europene fanatice din Franța și din Sfântul Imperiu Roman, care au crezut în mod prostesc că se îmbarcă într-o cruciadă pentru a lupta împotriva turcilor în Țara Sfântă. Acești cruciaţi au fost convinși să plătească mai întâi datoriile pe care le aveau față de Veneția (pentru utilizarea navelor de transport ale acesteia din urmă) prin asediul și jefuirea orașului creștin Constantinopol.

Această schemă duplicitară a permis Veneției nu numai să-și distrugă sora mai mare, ci și să preia controlul asupra tuturor rutelor sale comerciale pe mare. Veneția a primit, de asemenea, o mită uriașă de la Imperiul Otoman pentru că i-a ținut pe cruciați în afara drumului lor – lăsându-i astfel pe turci să distrugă rămășițele culturii renascentiste-umaniste din Bagdad în 1258.

Până în 1350, Veneția deținea controlul asupra finanțelor mondiale prin monopolul său asupra lingourilor de aur și argint, comerțul maritim și cea mai sofisticată rețea de informații de pe pământ. Măiestria Veneției de a manipula războaiele între potențiali aliați în timp ce finanța toate părțile nu s-a limitat la Europa.

Această „nouă Romă” și-a răspândit tentaculele prin Asia, obținând un monopol al comerțului în teritoriile controlate de mongoli în schimbul oferirii de informații politice hanilor al căror succes la pătrunderea în Rusia, Kiev, Țările Române, Bulgaria, Ungaria și nu numai a fost posibil prin astfel de agenți venețieni ca Marco Polo și tatăl său, care a devenit chiar consilierul lui Kublai Khan.

Cosimo de Medici, sponsorul lui Cusa și al Conciliului de la Florența din 1438, a spus despre venețieni: „Asocierea cu venețienii aduce două aspecte care au fost întotdeauna respinse de oamenii înţelepţi: pierzanie și rușine”, iar Ludovico Sforza, un aliat al lui Machiavelli a spus: „Veneţienii sunt încăpățânați și împietriți, ținând mereu gura deschisă pentru a putea mușca. Ei vizează puterea și uzurparea tuturor vecinilor lor pentru a-și împlini pofta sufletelor lor păcătoase de a cuceri Italia și apoi mai departe, așa cum au făcut romanii, gândindu-se să se compare cu romanii când puterea lor este la apogeu.”

Un alt aliat al Ligii, Ludovic al XII-lea al Franței a spus că venețienii „au fost comercianți fără sânge uman, trădători ai credinței creștine care au împărțit tacit lumea cu turcii și care deja plănuiesc să arunce capete de pod peste Dunăre, Rin, Sena, Tagu și Ebro, încercând să reducă Europa la o provincie și să o țină subjugată armatelor lor”.

Cel mai eviscerant în atacul său a fost Papa Pius al II-lea, care a spus: „Așa cum dintre animalele brute, creaturile acvatice au cea mai mică inteligență, tot așa dintre ființele umane, venețienii sunt cei mai puțin drepți și cei mai puțin capabili de umanitate……. Sunt ipocriți. Ei doresc să apară ca fiind creștini în fața lumii, dar în realitate nu se gândesc niciodată la Dumnezeu și, cu excepția statului, pe care îl consideră o divinitate, nu au nimic sacru, nimic sfânt……. Orice lege și dreptul pot fi încălcate de dragul puterii.”

Liga Cambrai a fost înființată la 10 decembrie 1508, unind Papa Iulius al II-lea, Sfântul Imperiu Roman Maximilian, Franța lui Ludovic al XII-lea și Ferdinand I al Spaniei sub cauza comună a zdrobirii acestei „noi Rome”. Machiavelli a fost forța motrice din spatele ligii, care a pus în mișcare proiectul în 1507, când a aranjat ca Maximilian să se îmbarce cu acordul ca Florența și Milano să finanțeze cauza și să furnizeze informații strategice pe tot parcursul acţiunii.

Venețienii nu au putut să se apere împotriva atacului care a căzut asupra lor. Teritoriile controlate de venețieni, cum ar fi Padova și Pisa, au fost câștigate de cetățenii-soldați florentini organizați de Machiavelli, Da Vinci și Borgia și odată cu victoria decisivă a Franței la Agnadello, armatele venețiene au fost distruse la 14 mai 1509. Dogele a trimis un mesaj Papei cerșind milă și îndurare. Machiavelli a sărbătorit victoria scriind că „într-o singură zi, venețienii au pierdut ceea ce le-a luat 800 de ani de efort pentru a jefui şi cuceri”.

Folosind cea mai slabă verigă a coaliției, noul Papă Iulius al II-lea, venețienii au scos o ofertă secretă oferind Papei ca mită toate teritoriile pierdute ale Romei și mai mult, promisiunea de a cumpăra alaun din teritoriile papale la valori umflate, decât să-l cumpere ieftin de la turci. Această mită l-a cumpărat pe papă și, în consecință, Liga a fost lăsată să se dezintegreze.

A fost creată însă o nouă alianță controlată de data aceasta de venețieni în 1512, numită Liga Sfântă, care i-a inclus în curând pe Henric al VIII-lea al Angliei și Ferdinand I al Spaniei. Armatele lui Ludovic al XII-lea au fost decimate în bătălia de la Ravenna în 1512, forțând retragerea Franței și lăsând Florența pentru a fi învinsă în curând. Armata cetățenească a lui Machiavelli a fost rapid măcelărită, iar marele lider a fost torturat și pus în închisoare, în timp ce Da Vinci a fentat moartea fugind la Roma și mai târziu în Franța.

Momentul de mare potențial se prăbușise, a urmat o epocă de tulburări și s-a dezlănțuit un război care nu avea să aibă un răgaz major până la stabilirea Păcii de la Westfalia din 1648. Dar şi acest acord a fost sabotat de aceleași forțe venețiene care în acel moment se aflau în plină mutare spre centrul lor de putere către locația mai strategică a Angliei și Țărilor de Jos.

În cartea sa Imperiul anglo-olandez modern: originile, evoluția și perspectiva anti-umană, istoricul Bob Ingraham povestește cu amănunte sordide cum familiile de frunte din Veneția și-au mutat operațiunea din lagună, în timpul secolului al XVII-lea, pentru a deveni Imperiul anglo-olandez. Această cercetare valoroasă relatează crearea unui nou sistem de bancă centrală privată, inovat de Banco della Piazza di Rialto din Veneția din 1587, care s-a transformat în Banca Veneției în 1619.

Această nouă paradigmă bancară a creat modelul care a fost folosit la crearea Băncii de la Amsterdam în 1609 și mai târziu Banca Angliei în 1694, după ce Partidul Venețian din Anglia a orchestrat o lovitură de stat cunoscută sub numele de „Revoluția Glorioasă”.

Această inovație financiară s-a bazat pe conștientizarea faptului că este mai bine să se controleze emiterea de bancnote și certificate de credit de către o națiune în timp ce se maschează o corporație privată ca fiind o instituție națională, decât să se încerce pur și simplu să se impună o simplă cămătărie unei națiuni, așa cum se făcuse anterior timp de secole.

În timp ce Pacea de la Westfalia din 1648 a văzut o reactivare a principiului renascentist enunțat de Cusa, Europa a căzut din nou pradă războaielor organizate de băncile răspândite deja în vestul Europei, lăsând frumoasele principii ale tratatului simple cuvinte pe pergament. Principiile umaniste ale Renaşterii ce puteau crea o nouă eră a progresului și a cooperării câștig-câștig au fost și ele distruse de elita financiară aflată pradă jocurilor pe termen scurt și propriului ego.

Astăzi, după zeci de sancţiuni perfide şi cu efect de bumerang, multe dintre ele deschizând ochii unor parteneri şi aliaţi ai hegemonului, 135 de națiuni au fost aduse în solidaritate cu alianța Rusia-China și acest nou impuls pentru progres și cooperare a inspirat un naționalism reînnoit chiar și în Comunitatea Transatlantică, care căzuse atât de profund sub controlul financiar anglo-olandez de-a lungul secolului XX, că puțini crezuseră că speranța revenirii mai poate exista.

Cu peste 8 miliarde de suflete pe planetă și puterea atomului la îndemâna noastră, miza nu a fost niciodată mai mare, iar libertatea de a face față răului venețian nu a fost niciodată atât de tolerabilă. Naţiunile s-au trezit, dar nu la deşteptarea liberal-progresită şi acţiunile kontrakultur, ci la presiunea economică şi la arestările pandemiei, o armă de eugenizare a populaţiei.

Indiferent cât de comozi suntem noi şi dacă vrem să facem efortul de imaginaţie să cuprindem Eurasia în limitele ei şi Alianţa Binelui în toate colţurile planetei, evenimentele vor avea mersul lor, cu sau fără comozi.

Citiți și:
Opinie: În Eurasia, războiul coridoarelor economice este în plină desfășurare
Libertatea sau binele comun? Interpretări ale noţiunii de „democraţie”

 

yogaesoteric
1 februarie 2023