Opinie: În Eurasia, războiul coridoarelor economice este în plină desfășurare

Într-un pol global cu mult înaintea celuilalt, mega-organizațiile eurasiatice și proiectele lor aferente conlucrează acum în ritm record.

Războiul coridoarelor economice avansează acum cu viteză maximă, fiind deja operațional primul flux de mărfuri din Rusia către India prin Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud (INSTC) – care modifică regulile jocului.

De fapt, prea puțini, atât din est cât și din vest, sunt conștienți de faptul că această măsură a fost pregătită de mai mult timp: prin semnarea acordului dintre Rusia, Iran și India pentru punerea în aplicare a unei rute comerciale eurasiatice mai scurte și mai ieftine (în comparație cu Canalul Suez) prin Marea Caspică.

Un INSTC complet operațional se evidențiază ca un puternic semn distinctiv al integrării eurasiatice – alături de Inițiativa Belt&Road (BRI), Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO), Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU) și, nu în ultimul rând, ceea ce a fost descris ca fiind „Conductistan” (cu referire la liniile de conducte ale țărilor „stan”) în urmă cu două decenii.

Marea Caspică este cheia

Să aruncăm o primă privire asupra modului în care acești vectori interacționează.

Geneza actualei accelerări se află în recenta vizită a președintelui rus Vladimir Putin la Ashgabat, capitala Turkmenistanului, cu ocazia celui de-al șaselea summit al regiunii caspice. Acest eveniment nu numai că a adus parteneriatul strategic în evoluție Rusia-Iran la un nivel mai profund, dar, în mod crucial, toate cele cinci state riverane Mării Caspice au convenit că nicio navă de război sau bază militară NATO nu va fi permisă la fața locului.

Acest fapt configurează, în esență, Marea Caspică drept un lac virtual rusesc și, într-un sens minor, iranian – fără a compromite interesele celor trei țări „stan”, Azerbaidjan, Kazahstan și Turkmenistan. În toate scopurile practice, Moscova a strâns cu o treaptă controlul său în Asia Centrală.

Întrucât Marea Caspică este legată de Marea Neagră prin canale în largul Volgăi, construite de fosta URSS, Moscova poate conta oricând pe o flotă de rezervă formată din nave mici – invariabil echipate cu rachete puternice – care pot fi transferate în Marea Neagră în cel mai scurt timp dacă este necesar.

Legăturile comerciale și financiare mai puternice cu Iranul avansează acum în tandem cu legarea celor trei țări „stan” la matricea rusă. La rândul său, Turkmenistanul, republică bogată în gaze, a fost în mod istoric idiosincratică – în afară de faptul că și-a angajat cea mai mare parte a exporturilor către China.

Sub conducerea unui nou lider tânăr, și probabil mai pragmatic, președintele Serdar Berdimuhamedow, Ashgabat ar putea opta în cele din urmă pentru a deveni membru al OCS și/sau al EAEU.

Pe de altă parte, Azerbaidjanul, stat riveran Mării Caspice, prezintă un caz complex: un producător de petrol și gaze naturale care este urmărit de Uniunea Europeană (UE) pentru a deveni un furnizor alternativ de energie pentru Rusia – deși aceasta nu se va întâmpla prea curând.

Legătura cu Asia de Vest

Politica externă a Iranului, sub conducerea președintelui Ebrahim Raisi, se află în mod clar pe o traiectorie eurasiatică și spre Sudul Global. Teheranul a fost încorporat oficial în OCS ca membru cu drepturi depline în cadrul summitului de la Samarkand din această lună, în timp ce cererea sa oficială de aderare la BRICS a fost depusă.

Purnima Anand, șefa Forumului Internațional BRICS, a declarat că Turcia, Arabia Saudită și Egiptul sunt, de asemenea, foarte interesate să se alăture BRICS. Dacă aceasta se va petrece, până în 2024 am putea fi pe drumul către un puternic hub din Asia de Vest, Africa de Nord, instalat ferm în cadrul uneia dintre instituțiile-cheie ale lumii multipolare.

Teheranul acționează pe doi vectori paraleli. În cazul în care Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (JCPOA) va fi reactivat – o posibilitate destul de redusă în prezent, având în vedere ultimele matrapazlâcuri de la Viena și Doha – aceasta ar reprezenta o victorie tactică. Cu toate acestea, deplasarea spre Eurasia se află la un cu totul alt nivel strategic.

În cadrul INSTC, Iranul va utiliza la maximum portul Bandar Abbas, crucial din punct de vedere geostrategic, care se află între Golful Persic și Golful Oman, la răscrucea dintre Asia, Africa și subcontinentul indian.

Cu toate acestea, oricât de mult ar putea fi prezentată ca o victorie diplomatică majoră, este clar că Teheranul nu va putea utiliza pe deplin statutul de membru BRICS dacă sancțiunile occidentale – în special cele americane – nu vor fi ridicate în totalitate.

Liniile de conducte și țările „stan”

Se poate argumenta în mod convingător că Rusia și China ar putea, în cele din urmă, să umple golul tehnologic occidental în procesul de dezvoltare iranian. Dar există mult mai multe aspecte pe care platforme precum INSTC, EAEU și chiar BRICS le pot realiza.

De-a lungul „Conductistanului”, războiul coridoarelor economice devine și mai complex. Propaganda occidentală pur și simplu nu poate admite că Azerbaidjanul, Algeria, Libia, aliații Rusiei din OPEC și chiar Kazahstanul nu sunt tocmai încântate să își mărească producția de petrol pentru a ajuta Europa.

Kazahstanul este un caz delicat: este cel mai mare producător de petrol din Asia Centrală și este pe cale să devină un important furnizor de gaze naturale, imediat după Rusia și Turkmenistan. În Kazahstan sunt operate peste 250 de câmpuri de petrol și gaze naturale de către 104 companii, printre care se numără giganți occidentali din domeniul energiei, precum Chevron, Total, ExxonMobil și Royal Dutch Shell.

În timp ce exporturile de petrol, gaze naturale și produse petroliere reprezintă 57% din exporturile Kazahstanului, gazele naturale sunt responsabile pentru 85% din bugetul Turkmenistanului (80% din exporturi fiind destinate Chinei). Interesant este faptul că Galkynysh este al doilea cel mai mare zăcământ de gaze din lume.

În comparație cu celelalte țări „stan”, Azerbaidjanul este un producător relativ minor (în ciuda faptului că petrolul reprezintă 86% din totalul exporturilor sale) și, practic, o națiune de tranzit. Aspirațiile de super-bogăție ale Baku se axează pe Coridorul sudic de gaze, care include nu mai puțin de trei conducte: Baku-Tblisi-Erzurum (BTE); gazoductul trans-anatolian de gaze naturale (TANAP), condus de Turcia, și gazoductul transadriatic (TAP).

Problema cu acest festival de acronime – BTE, TANAP, TAP – este că toate acestea au nevoie de investiții străine masive pentru a crește capacitatea, care lipsesc cu desăvârșire în UE, deoarece fiecare euro este angajat de eurocrații pe care nu i-a votat nimeni de la Bruxelles pentru a „sprijini” gaura neagră care este Ucraina. Aceleași probleme financiare se aplică și în cazul unui posibil gazoduct Trans-Caspic, care ar face legătura atât cu TANAP, cât și cu TAP.

În Războiul coridoarelor economice – capitolul „Conductistan” – un aspect crucial este faptul că majoritatea exporturilor de petrol kazah către UE trec prin Rusia, prin intermediul Consorțiului Conductei Caspice (CPC). Ca alternativă, europenii se gândesc la o rută de transport internațional Trans-Caspică încă neclară, cunoscută și sub numele de Coridorul Mijlociu (Kazahstan-Turkmenistan-Azerbaidjan-Georgia-Turcia). Aceștia au discutat activ despre aceasta în luna iunie la Bruxelles.

Concluzia este că Rusia deține în continuare controlul deplin asupra tabloului de șah al conductelor din Eurasia (și nici măcar nu vorbim despre conductele Puterea Siberiei 1 și 2, operate de Gazprom, și care duc spre China).

Directorii Gazprom știu prea bine că o creștere rapidă a exporturilor de energie către UE iese din discuție. De asemenea, ei țin cont de Convenția de la Teheran – care ajută la prevenirea și controlul poluării și la menținerea integrității mediului în Marea Caspică, semnată de toți cei cinci membri riverani.

Debutul BRI (a Noilor Drumuri ale Mătăsii) în Rusia

China, la rândul ei, este încrezătoare că unul dintre principalele sale coșmaruri strategice ar putea dispărea în cele din urmă. Faimoasa „evadare din Malacca” este menită să se materializeze, în cooperare cu Rusia, prin intermediul rutei maritime nordice, care va scurta coridorul comercial și de conectivitate din Asia de Est către Europa de Nord de la 11.200 de mile marine la doar 6.500 de mile marine. Numiți-o geamăna polară a INSTC.

Acest fapt explică, de asemenea, de ce Rusia a fost ocupată să construiască o gamă largă de spărgătoare de gheață de ultimă generație.

Așadar, avem aici o interconectare a Noilor Drumuri ale Mătăsii (INSTC procedează în paralel cu BRI și EAEU), „Conductistan” și Ruta Maritimă Nordică, pe cale să răstoarne complet dominația comercială occidentală.

Desigur, chinezii au plănuit acestea de ceva vreme. Prima Carte albă privind politica arctică a Chinei, din ianuarie 2018, arăta deja cum Beijingul urmărește, „împreună cu alte state” (adică Rusia), să implementeze rute comerciale maritime în Arctica în cadrul Drumului Polar al Mătăsii.

Iar Putin, la țanc, a confirmat ulterior că Ruta maritimă nordică ar fi bine să interacționeze și să completeze „Drumul Maritim al Mătăsii” chinezesc.

Cooperarea economică dintre Rusia și China evoluează pe atât de multe niveluri complexe și convergente, încât doar pentru a le urmări pe toate este o experiență amețitoare.

O analiză mai detaliată va dezvălui unele dintre cele mai fine aspecte, de exemplu modul în care BRI și OCS interacționează și cum proiectele BRI va fi necesar să se adapteze la consecințele amețitoare ale Operațiunii Z a Moscovei în Ucraina, punându-se mai mult accent pe dezvoltarea coridoarelor din Asia Centrală și de Vest.

Este întotdeauna crucial să se ia în considerare faptul că unul dintre obiectivele strategice cheie ale Washingtonului în războiul hibrid implacabil împotriva Rusiei a fost întotdeauna acela de a rupe coridoarele BRI care traversează teritoriul rusesc.

Așa cum este situația, este important să realizăm că zeci de proiecte BRI în domeniul industriei și investițiilor și al cooperării interregionale transfrontaliere vor sfârși prin a consolida conceptul rusesc de Parteneriat extins pentru Eurasia – care se învârte, în esență, în jurul stabilirii unei cooperări multilaterale cu o gamă vastă de națiuni aparținând unor organizații precum EAEU, SCO, BRICS și ASEAN.

Bun venit unui nou slogan eurasiatic: faceți coridoare economice, nu război.

Citiți și:
Serghei Stankevici despre viitorul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai
Cum și-a făcut China, fără zgomot, un imperiu?

 

yogaesoteric
20 septembrie 2022