Alternanţa dintre rece şi cald provoacă tonifierea penisului

Această tehnică foloseşte şi puterile remarcabile, am putea spune chiar magice ale biomagnetismului: a-ţi freca cu putere mâinile înaintea unui masaj este chiar o tehnică energetică binecunoscută utilizată de adepţii Qi-kong-ului chinezesc (practică de control şi amplificare a bioenergiei). Remarcăm şi utilizarea cifrei 7, ceea ce ne face să gândim că cel care o practica cunoştea semnificaţia esoterică a numerelor sacre, în cadrul cărora numărul 7 este cel mai cunoscut (cele 7 minuni ale lumii, cele 7 planete, cele 7 zile ale săptămânii, cele 7 note muzicale, cele 7 culori ale curcubeului). În sfârşit, departe de a fi neglijabil, avertismentul referitor la tentaţia plăcerii denotă un aspect practic care dovedeşte că această metodă ţine cont de elementele fiziologiei masculine.
 
Cât despre motivul pentru care recomandarea de a reacoperi cu gheaţă penisul imediat ce  erecţia a ajuns să fie suficient de mare, putem spune că aceasta îndepărtează cu precauţie şi inteligenţă ideea de masturbare care poate apare în acest caz. Şi aceasta deoarece s-a demonstrat ştiinţific şi, în plus, a simţit-o pe pielea lui orice bărbat, că a te masturba în fiecare zi nu presupune implicit şi mărirea penisului.
 

Aţi putea spune că tehnica prezentată este fără îndoială spartană, dar trebuie să admitem că este una dintre puţinele care utilizează cel mai bine principiile elementare de tonifiere. În mod evident, alternanţa dintre cald şi rece provoacă o acţiune de tonifiere a celulelor. La fel, faptul de a alterna contracţia şi elongaţia implică consecinţele fericite ale măririi penisului, atât în lungime, cât şi în diametru. De altfel, tehnica presupune acţionarea asupra penisului aflat în stare flască şi nu în erecţie când celulele sunt prea rigide pentru a putea fi elongate.

În plus, acest procedeu este foarte uşor de aplicat oricând, putând folosi cuburi de gheaţă de la congelator, sau, în lipsa unui foc o sursă de încălzire electrică (eventual un reşou).
 
Nu te lăsa pradă plăcerii. Nu e momentul acum!
 

După ce veţi face procedeul de două trei ori veţi vedea că veţi fi tentaţi să ejaculaţi pentru a trăi plăcerea. Dar nu vă lăsaţi pradă acestei tentaţii, ci mergeţi mai departe. Trăieşte plăcerea, dar fără a ejacula. Deşi aceste practici intime au tendinţa de a vă lansa pe calea plăcerii, dacă nu veţi persevera veţi rămâne în continuare un bărbat cu un penis obişnuit, la fel de banal ca al acelor masculi insipizi, ale căror femei suspină de plăcere la intimele mele mângăieri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More