Am descoperit echilibrul dintre minte şi inimă

 

De mic copil, în familie, am fost educată să cred în DUMNEZEU. În plus, dintotdeauna a existat în mine o credinţă şi un dor de bine, de frumos şi de adevăr. Crescând, maturizându-mă, interferând cu lumea în care trăim am ajuns să am puternice conflicte interioare, între minte şi suflet.
Mintea mea nu putea să accepte existenţa unui DUMNEZEU care permite să existe atât de mult rău şi suferinţă în lume, care lasă să trăiască liniştite, în prosperitate fiinţe necinstite, unele chiar abjecte, în timp ce multe fiinţe, unele cu înzestrări sufleteşti deosebite, deşi depun eforturi considerabile, trăiesc în chin şi lipsuri. Iar o viaţă trăită fără DUMNEZEU, în finalul căreia să nu mai existe nimic mi se părea de neconceput.
Ceva interior îmi spunea că DUMNEZEU există şi că dincolo de aşa-zisa moarte nu este doar neantul. Dar tot ce învăţasem până atunci făcea ca mintea să fie mai puternică…
 
Practica YOGA m-a ajutat să ies din acest mare impas. Informaţiile teoretice pe care le-am dobândit mi-au adus înţelegere asupra nelămuririlor mele, mi-au împăcat mintea, iar tehnicile YOGA şi meditaţiile mi-au umplut sufletul, m-au făcut să simt şi mai puternic că DUMNEZEU există în fiecare dintre noi şi în tot ceea ce ne înconjoară. Am mai înţeles şi că trebuie să existe un echilibru între minte şi inimă, că trebuie să învăţ să-mi ascult sufletul şi să dezvolt laturi ale fiinţei mele, pe care datorită educaţiei pe care am primit-o aveam tendinţa să le neg, dezvoltând preponderent gândirea raţională: intuiţia, creativitatea, imaginaţia, empatia.
 
În urma practicii YOGA în fiinţa mea au apărut transformări profunde şi rapide pe multe planuri. Urmând un regim lacto-ovo-vegetarian şi practicând tehnicile învăţate am dobândit o stare bună de sănătate, mi-am ameliorat foarte mult sinuzita pe care o aveam de la începutul adolescenţei, am eliminat tahicardia pe care o aveam foarte des din cauza emoţiilor foarte puternice pe care nu le puteam controla şi am reuşit să diminuez şi apoi să elimin durerile menstruale. Mi-am îmbunătăţit atenţia, capacitatea de concentrare, voinţa şi rezistenţa la efort fizic şi mental. Mi-am eliminat timiditatea şi emotivitatea şi, dintr-o fiinţă pesimistă, m-am transformat într-o fiinţă care gândeşte preponderent pozitiv. Am reuşit să mă înţeleg şi să-i înţeleg mult mai bine pe cei din jur.
 
Reuşesc să trec mult mai uşor peste problemele inerente vieţii, nu mă mai las doborâtă de ele, am înţeles cât de important este să îmi dau seama care le este rostul, pentru că nimic nu se petrece degeaba. Caut să înţeleg unde greşesc eu şi să aplic toate procedeele pe care le-am învăţat ca să transform în primul rând ceva în mine. Apoi se transformă foarte uşor şi exteriorul. Căci tot ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici. Iar DUMNEZEU nu ne dă niciodată vreo încercare fără a ne da şi puterea de a trece peste ea.

Am învăţat să fiu bună şi tolerantă cu cei din jur, dar şi cu mine, am învăţat că este important să nu mint şi mai ales să nu mă mint pe mine. Mi-am amplificat capacitatea de dăruire şi de sacrificiu. Am înţeles că iubirea pe care o dăruim nu este a noastră, că nu avem dreptul de a pretinde nimic în schimbul iubirii noastre. Iubirea vine de la DUMNEZEU. Puterea de a iubi şi de a simţi că eşti iubit şi capacitatea de a-L simţi pe DUMNEZEU sunt daruri ale Sale şi în acelaşi timp şi calea spre El.
 
Am înţeles că un alt mare dar al lui DUMNEZEU este acela de a ne da posibilitatea de a întâlni, a recunoaşte şi a urma un Ghid spiritual prin care El îşi manifestă pentru noi iubirea, compasiunea, capacitatea de sacrificiu, înţelepciunea şi Graţia Sa.
 
Adriana, anul 17 de yoga

Fragment preluat din cartea Un dosar complet al unei analize comparative: Este yoga o sectă sau o cale spirituală?, publicată la Editura Shambala, tipărită de Ganesha Publishing House .

 

Citiţi şi:

Îngerii se rugau pentru mine, la unison cu mine, Tatălui Ceresc

Ce-ai făcut cu viaţa ta?

yogaesoteric
2 iulie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More