Cursurile școlii de yoga MISA au transformat vieți și destine de-a lungul timpului

 

Fiecare dintre noi am petrecut sau încă mai petrecem mulți ani în școli, licee, universități, acumulând cunoștințe variate despre lume, despre univers, despre creațiile omenirii. Și totuși, nu știm foarte multe despre noi înșine sau despre viață. Dacă ar exista o școală unde putem învăța arta de a trăi?

Un loc unde înțelepciunea milenară oferă răspunsuri căutărilor profunde ale sufletului și întrebărilor neastâmpărate ale minții, dezvăluie taine despre rostul nostru și ne învață cum putem trăi fericiți, sănătoși și plini de iubire indiferent de cărările pe care ne poartă viața?
O școală unde sunt revelate legi esențiale care guvernează existența, și în același timp ne arată potențialitățile noastre extraordinare, dar și modalitățile practice prin care le putem trezi?

Un astfel de loc există chiar aici, în România, dar și în multe alte țări din întreaga lume, unde se predau cursurile inițiate de MISA. Mărturie rămân mii de relatări sincere ale cursanților acestei școli, adunate în paginile multor broșuri, ale cărții Dacă MISA nu ar fi existat și în Enciclopedia roadelor spirituale, a cărui prim volum a apărut de curând.

Câți oameni, atâtea povești adevărate, multe dintre ele uluitoare, despre modul în care practica yoga le-a transformat viața, iar uneori chiar și destinul, vindecându-i de boli aparent incurabile, sau deschizându-le noi orizonturi, nebănuite înainte.

În continuare vă invităm să citiți unele mărturii ce au fost oferite site-ului yogaesoteric.net de către oameni care au descoperit acest loc unic, această școală a vieții îndumnezeite care este Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut.

AMORINA NIȚĂ, București

Sunt foarte încântată de practica yoga pentru că m-a ajutat foarte mult în viața mea personală. M-a ajutat să îmi echilibrez gândurile, să iubesc mai mult, iar la nivel trupesc m-a ajutat să fiu mai flexibilă și să am o sănătate mai bună.

Și înainte să practic yoga duceam o viață fericită, dar după ce m-am înscris la cursurile MISA am cunoscut o altfel de fericire: această școală a dat un sens nou și încântător vieții mele. Vă dau un exemplu: la un moment dat m-am certat cu iubitul meu și eram într-o stare destul de proastă după aceea. Atunci am avut inspirația să realizez SHIRSASANA. După 20 de minute de practică, starea mea s-a transformat ca prin farmec! Mai mult chiar, de-a lungul timpului această tehnică m-a ajutat să trăiesc stări beatifice.

ROBERTO STUPARU, Pitești

Venind dintr-un mediu competitiv, din artele mațiale, eram obișnuit să îndur viața. Pas cu pas, prin intermediul școlii de yoga MISA am conștientizat că Dumnezeu este guvernatorul a tot. Am învățat să îmi deschid ființa către El și să las totul să se petreacă nu din voia mea, ci din a Lui. Învăț în permanență să primesc tot ceea ce Dumnezeu are de creat pentru mine.

În această școală de yoga am primit cele mai frumoase daruri din viața mea. Cu emoție și cu siguranță subliniez că cea mai frumoasă parte din viața mea s-a derulat în cadrul MISA.

LUMINIȚA LUPESCU, Pitești

MISA pentru mine înseamnă totul. Înseamnă în primul rând un mod de viață la nivel excepțional, în Dumnezeu.

CESARE MASSIMINI, Italia

Cursurile de yoga ale acestei școli m-au ajutat să înțeleg că pentru tot ceea ce se petrece rău în viața noastră există și o soluție, că totul poate fi transformat în bine. Învățăturile oferite de MISA m-au condus să descopăr faptul că pot comunica cu Dumnezeu oricând doresc, primind răspuns la tot ceea ce doresc să cunosc și să aflu despre mine. Un aspect foarte important este acela că învățăturile spirituale oferite în această școală sunt autentice, iar cursanții sunt respectați: suntem liberi să descoperim și să trăim adevărul în noi înșine.

De fiecare dată când practic yoga, indiferent ce tehnică aleg atunci, poate fi o ASANA, poate fi o meditație, mă conduce din ce în ce mai mult în profunzimea Sinelui meu, mă ajută să intru în contact cu natura mea cea adevărată.

STELUȚA ȚUNDREA, Pitești

Toate adevărurile pe care am ajuns să le cunosc atât teoretic, cât și prin experiență directă, le datorez acestei școli. Aici sunt niște profesori excepționali, și singură nu aș fi reușit să ajung la bucuria cunoașterii care mă motivează în fiecare zi.

ANDREI MĂNTESCU, București

În momentul în care vă acord acest interviu, în spatele meu se află un grup de yoghini și practicăm la unison tehnici spefice pentru dinamizarea stării de bărbat arhetipal, de VIRA, ceea ce este minunat, pentru că împreună reușim mult mai ușor.

Atunci când practic yoga simt o stare de centrare, ceea ce mă împlinește foarte mult. Mă apropie mai mult de mine, de ce sunt cu adevărat, de Dumnezeu și îmi aduce multă fericire în viață.

Sper să ni se alăture cât mai multe persoane pline de încredere, inspirație și curiozitate, pentru că asta m-a adus și pe mine aici, iar apoi am constatat că m-am transformat din rădăcini, până în înălțimi.

LAURA BAILLET, Franța

Am primit un flyer pe stradă despre un curs introductiv de yoga. M-am dus din curiozitate, iar acolo s-a făcut o meditație în spirală. Am avut o trezire de KUNDALINI foarte puternică, ceea ce m-a făcut să mă înscriu la un curs intensiv de trei zile al acestei școli, în India. Apoi am prelungit o săptămână, și încă una, iar în final am rămas o lună. După aceea am venit în România, în tabăra de la Costinești, care a fost o experiență unică pentru mine. De aceea am decis să rămân aici și să urmez cursurile la București.

Yoga mi-a adus multe transformări pentru că a acționat în diferite planuri ale ființei mele: la nivel fizic mi-a adus mai multă vitalitate, la nivel emoțional mi-a conferit mai multă stabilitate, la nivel mental m-a ajutat să fiu mult mai atentă. Yoga a adus sănătate trupului meu, bucurie inimii mele, pace minții mele și apropiere de Dumnezeu sufletului meu.

MIHAI NEGULEI, Sibiu

De când practic yoga, transformările au venit pe toate planurile: material, afectiv, relațional… inclusiv în ceea ce privește hotărârea de a nu mai fuma. Avusesem înainte mai multe încercări de a renunța la tutun. Odată cu începerea cursului, am reușit să îmi mențin această hotărâre, pentru că yoga mi-a conferit energia și voința necesară de a nu mai fuma ulterior. Acesta poate să pară un aspect minor, dar l-am menționat pentru că sunt mulți care se confruntă cu această problemă și ar trebui să știe că, fiind ajutați de practica yoga, se poate!

ANDREA CSIPO, Ungaria

Yoga mi-a adus foarte multe beneficii, în primul rând faptul că am început să mă cunosc din ce în ce mai bine, ceea ce este o călătorie foarte interesantă. Am descoperit de asemenea pacea interioară și cum pot ajunge să trăiesc această pace în mod constant.

Sunt foarte recunoscătoare pentru că, prin aceste cursuri, am descoperit ce înseamnă iubirea adevărată, am descoperit nuanțe diferite ale iubirii și moduri de a iubi oamenii, și astfel m-am apropiat și mai mult de sufletul meu.

MONIKA PUNDYK, Portugalia

M-am născut în Polonia, dar trăiesc în Portugalia și sunt profesoară de dans contemporan. Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au petrecut în această viață a fost să descopăr cursurile de yoga ale Federației ATMAN, în Porto. Am început să practic Tantra, și am observat cum încep să mă transform, cum rezonanța mea este din ce în ce mai elevată, iar viața mea a devenit din ce în ce mai frumoasă. De asemenea modul în care dansez este diferit acum: sunt mai liberă, mai plină de încredere, mai frumoasă și mult mai fericită. Îmi simt inima plină de pace, mintea mai tăcută, mi-a sporit autocontrolul, mă hrănesc mult mai sănătos și văd frumusețe în fiecare ființă umană.

FAUSTO ALHO, Finlanda

Am început să practic yoga deoarece doream să îmi expansionez conștiința și să Îl contactez pe Dumnezeu. Laya yoga este tehnica mea preferată. Au apărut și efecte ale practicii: pot să aud sunetul subtil și simt că mi se expansionează conștiința mult deasupra egoului.

MATEJ FIDLER, Germania

Eu eram deja pe o cale spirituală, practicam artele marțiale – Shaolin Kung Fu. Am vrut însă o cale spirituală pe care să pot merge împreună cu iubita mea, și astfel am descoperit MISA. Urmez cursurile de un an și simt că am devenit mai bun în mai multe aspecte ale vieții mele. Sunt freelancer și de când lucrez pentru dinamizarea centrului de forță AJNA CHAKRA constat că pot să fac față mai multor job-uri simultane, într-o perioadă mai scurtă de timp și am mai multă energie pentru a finaliza proiecte. Înainte mă simțeam obosit mult mai repede sau mă durea gâtul de la lucrul la calculator. Sunt lucuri aparent mici, dar care mă afectau într-un mod negativ și pe care nu le mai experimentez de când practic yoga.

RAVEENDRAN LAKSHMIKANTH, București

Aici am găsit spiritualitatea pe care o căutam și de aceea practic yoga în România, chiar dacă sunt din India. Ceea ce consider a fi cel mai valoros pentru mine la școala de yoga MISA este ghidul spiritual. Mă simt foarte apropiat de el. Nu-mi pot imagina să practic yoga, sau orice altă practică spirituală, fără să mă gândesc la el sau să mă raportez la el.

Este o conexiune pe care nu o pot explica, este din inimă, este din suflet. Nu l-am întâlnit fizic, dar ne-am întâlnit de multe ori în planul astral, și de fiecare dată întâlnirea a fost atât de profundă, atât de reală, atât de plină de fericire. Mi-a transmis stări beatifice, stări de SAMADHI. Nu este vorba de ceva indus la nivel mental, ci mult mai mult, este pură conexiune între suflete.

În școala noastră putem învăța ceva nou în fiecare zi, cum ar fi tehnicile de sublimare și transmutare, sau diferite tehnici de meditație pe care nu le poți găsi nicăieri altundeva pe această lume din câte știu eu.

VERONIKA SZABO, Ungaria

Viața mea s-a transformat fundamental de când am venit la cursurile MISA. Înainte aveam multe probleme și eram foarte stresată, iar aici am primit tehnicile și metodele pentru a reuși să transform această situație. Am căpătat o înțelegere mai bună a ceea ce se petrece, am început să-mi explorez universul lăuntric.

În cadrul unei tabere MISA am primit inițierea în tehnica Paratrăsnetului și o practic zilnic, pentru a-mi îmbunătăți relația cu Dumnezeu. Chiar dacă nu au trecut foarte multe zile de când am început această practică, mă simt cu mult mai bine, sunt cu mult mai calmă, nu mă mai frământ tot timpul cu întrebarea: „De ce mi se petrece aceasta?”, ci accept ceea ce vine de la Dumnezeu mai ușor decât înainte.

Nu știu unde aș fi acum dacă nu aș practica yoga, dar mi-e clar că sunt cu mult mai fericită decât înainte!

VÎRBĂNESCU NICOLAE, București

Motivul pentru care am ales să practic yoga în cadrul școlii MISA este acela că am decis să mă transform într-un om mai bun, mai fericit și mult mai sănătos. I-am observat pe prietenii mei care deja practicau yoga pe vremea când eu abia auzisem de această cale spirituală, și mi-a plăcut foarte mult transformarea lor benefică.

Îmi plac foarte mult tehnicile de focalizare mentală care se învață în cadrul cursurilor de yoga, precum și tehnicile de transmutare și sublimare a energiei din centrii inferiori în centrii superiori de forță ai ființei umane, precum și posturile trupești care ajută la punerea în rezonanță a practicantului cu energiile macrocosmice.

Cel mai important efect pe care l-am simțit a fost faptul că punându-mă în rezonanță cu energiile macrocosmosului am reușit să le simt cum se manifestă în mine și prin mine în jurul meu. E ca și cum devii o flacără și aduci lumină în jurul tău.

ȘTEFAN ADRIAN, București

Pentru mine MISA a însemnat un nou sens în viața mea și totodată o cale care știu că mă va conduce către un scop pe care mi-am dorit dintotdeauna să îl ating, încă de când eram copil, și anume acela de a ajunge să Îl cunosc pe Dumnezeu.

LUCUȚARI LILIANA, Vatra Dornei

Cursurile MISA înseamnă pentru mine evoluție spirituală, înseamnă însăși formarea noastră ca oameni adevărați în societate și totodată formarea noastră ca oameni spirituali.

GADI ANGELESCU, București

Eu sunt crescut într-o familie creștină. Taina împărtășaniei, a spovedaniei, posturile m-au modelat într-un anumit fel în starea de aspirație și dor de Dumnezeu. Venind la yoga am întâlnit încă de la primele cursuri, când se vorbea de YAMA și NIYAMA, o perspectivă mult mai profundă asupra celor zece porunci. Ceea ce m-a atras foarte mult la cursurile MISA a fost profunzimea principiilor yoga care se învață aici, de exemplu non-violența, care nu înseamnă doar să răspunzi cu iubire celui care îți face rău – aceasta știam și înainte – ci să urmărești să-ți trăiești viața punându-te în sluba celorlalți pentru a le fi de folos și a fi mereu o sursă de fericire pentru ei.

Yoga îmi dă perspectiva de a ajunge la o comuniune din ce în ce mai plenară cu Dumnezeu, din ce în ce mai intimă și totală. De a îmbrățișa viața într-un mod tot mai armonios și mai sublim. Indiferent de cum este viața, mai generoasă sau mai puțin generoasă cu tine, mai blândă sau mai puțin blândă, am înțeles că esențial este răspunsul pe care noi îl acordăm vieții, iar dacă acest răspuns este armonios, și în primul rând cât mai conștient, aceeași situație de viață poate să te facă să trăiești o stare de pace, de liniște sau echilibru, ori din contră, poate să te agite sau să te tulbure. În acest fel am găsit eu această independență și această stare de bine interior pe care mi le-a adus yoga: pornind de la această înțelegere și în acest fel înțeleg și acum tot mai mult că totul depinde de noi.

DON WRIGHT, Jamaica

Curusurile MISA sunt uimitoare. Yoga este un mod minunat de a trăi, plin de surprize frumoase. Am întâlnit oameni extraordinari din toată lumea, veniți în această școală pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Yoga înseamnă iubire, înseamnă viață, înseamnă totul pentru mine.

CONSTANȚA IGNĂTESCU, Suceava

M-am renăscut în această școală. M-am transformat absolut total în bine: modul de a gândi, de a simți, de a vedea lucrurile în jurul meu sunt cu totul și cu totul la alt nivel. Sunt o ființă fericită. Sunt foarte, foarte mulțumită că mă aflu aici. Școala de yoga MISA mi-a dăruit bucuria de a trăi!

TAMARA SCHIAU, Alba Iulia

Pe parcursul anilor de practică yoga am reușit să îmi deschid sufletul, și de asemenea să pot să îi simt pe ceilalți mult mai mult la nivel de suflet. Descopăr plină de încântare calitățile oamenilor din jurul meu, le percep și stările, reușesc să-i văd ca fiind relee divine, și pot să descopăr și sufletul dincolo de personalitatea lor. Acest fapt m-a ajutat foarte mult să pot să iert și să pot să înțeleg universul fiecăruia.

Citiți și:

MISA, privită cu ochii larg deschişi (5)

Dan Ciuciulete: Şcoala de yoga MISA este apreciată ca fiind genială în multe ţări ale lumii

Un interviu spontan, dar binevenit al celor de la Project Camelot cu Advaita Mihai Stoian

yogaesoteric
6 octombrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More