Am descoperit profunzimea sufletului fiinţei umane şi spiritul ei etern
În momentul în care am venit la cursul acesta de YOGA, am regăsit foarte repede ceea ce, de fapt, căutam în viaţa mea. După aceea, nu am mai avut niciun moment de îndoială asupra acestui lucru şi am ştiut că viaţa mea va avea un sens profund.
Am aflat că termenul YOGA înseamnă comuniune, contopire, fuziune, unire şi ulterior chiar am descoperit prin experienţă personală acest lucru. Ceea ce m-a uimit foarte mult a fost faptul că am descoperit profunzimea sufletului fiinţei umane şi spiritul ei etern. Prin YOGA am simţit stări de extaz cu un puternic ecou în fiinţa mea. Credinţa mea în DUMNEZEU TATĂL s-a amplificat din ce în ce mai mult, şi astfel, treptat, am descoperit prezenţa Divinului în viaţa mea prin evenimentele misterioase de sincronicitate. Am simţit adesea că trăiesc într-un univers care are numeroase conexiuni, legături tainice multiple şi că este important să mă integrez armonios în această lume complexă. Am învăţat că fiecare clipă are un sens magic, unic, şi cel mai mult descopăr acest lucru atunci când sublimez energiile la nivelul centrilor superiori de forţă.
Am descoperit cât de savuroasă este hrana vegetariană, ajutându-mă în acelaşi timp să îmi menţin sănătatea şi puritatea trupului. Am renunţat foarte uşor la alimentaţia pe bază de carne. Tehnicile de purificare yoghine sunt extraordinar de valoroase pentru că mă apropie chiar de starea de imunitate perfectă. După ce am realizat la rând şapte regimuri Oshawa, am simţit foarte clar cum, după fiecare dintre aceste regimuri se purifica foarte intens fiecare centru subtil de forţă (CHAKRA). După această perioadă de purificare intensă, s-a produs un salt în modul în care am început apoi să percep libera curgere a energiilor prin canalele subtile.
După ce realizez ASANA-ele îmi simt trupul încărcat cu o energie binefăcătoare, am o stare de confort fizic şi psihic, simt stări subtile cu numeroase nuanţe. De fiecare dată când realizez o tehnică YOGA am o stare de încredere că ceea ce am practicat este ceva bun, sublim, integrat divin şi că sunt în acord cu Voinţa Divină. Sunt fericită că am reuşit să cunosc toate aceste lucruri care îmi dezvăluie tainele vieţii.
Atunci când, acum mai mulţi ani, am învăţat despre controversata tehnică de urinoterapie, am simţit spontan o deschidere de a o practica şi m-am bucurat prejudecăţi în acest sens. La început am realizat AMAROLI intensiv şi am observat rapid purificarea trupului. Se accelerau procesele de eliminare a unor impurităţi. Pe lângă reîncărcarea cu energie care se producea datorită ingerării urinei, am simţit cum în mod inefabil îmi creşte capacitatea de iubire şi empatie şi percepeam mai uşor stările subtile. Eram mai aproape atât de mine însămi, cât şi de ceilalţi oameni din jur. De fapt, starea mea interioară era de o sensibilitate mai mare şi astfel se transforma şi percepţia asupra lumii înconjurătoare.
Continenţa sexuală este o taină colosală a practicii YOGA şi ea mă ajută să trăiesc stări extraordinare de fericire şi de orgasm şi o iubire din ce în ce mai mare. Atunci când se trezeşte energia fundamentală KUNDALINI, simt o profunzime a trăirilor amoroase care se amplifică foarte mult şi atunci realizez că am acces la o forţă ce este permanent în fiinţa mea. Atunci îmi doresc să fac ce este necesar ca să reuşesc să am mereu acces la această energie şi îmi dau seama că practica tehnicilor YOGA, alimentaţia naturală vegetariană, metodele de purificare, asimilarea plantelor terapeutice, raportarea transfiguratoare şi invocarea spiritelor divine sunt corelate cu această trezire a energiei latente KUNDALINI. Şi în timpul viselor, în plan astral visez uneori că fuzionez amoros şi orgasmele pe care le resimt sunt cu mult mai copleşitoare decât cele pe care le trăiesc în planul fizic. Simt un rafinament extraordinar al trăirilor amoroase şi o trăire predominant sublimatoare a energiilor erotice.
Prin meditaţia yoghină reuşesc să Îl simt pe Dumnezeu Tatăl, pe SHIVA şi Marile Puteri Cosmice, pe Iisus Cristos, pe Fecioara Maria, îngerii etc. În unele meditaţii pe care le-am realizat, pentru a-mi percepe Sinele nemuritor, am vizualizat de câteva ori o lumină subtilă foarte intensă de culoare alb-strălucitoare, orbitoare ca intensitate şi am simţit prezenţa divină misterioasă a ceva etern.
Prin YOGA simt că dobândesc o tot mai mare libertate interioară. Prin credinţă şi prin numeroasele metode pe care le-am învăţat aici mă apropii treptat de esenţa fiinţei mele. Studiul textelor spirituale mă ajută foarte mult să trec mai uşor peste problemele cu care mă mai confrunt, îmi dau încredere, speranţă, fericire şi aspiraţie spirituală.
Atunci când dăruiesc, prin consacrare, în mod total şi necondiţionat lui Dumnezeu Tatăl roadele acţiunilor pe care le realizez, trăiesc una dintre cele mai deosebite stări pe care le-am simţit prin practica YOGA şi anume depăşirea graniţelor individualităţii egotice. Reuşesc să ies din carapacea egoului meu, mă abandonez şi simt atunci cum sunt ghidată de o forţă superioară care acţionează în locul meu. Este fascinant că, deşi trupul meu este cel care realizează respectiva acţiune, conştiinţa mea doar primeşte inspiraţia a ceea ce trebuie să fac, prin deschiderea către Graţia divină ce se revarsă asupra mea.
De asemenea, atunci când în mod conştient am renunţat la unele dorinţe personale de a face anumite lucruri pentru a-mi îndeplini anumite plăceri şi, în schimb, am participat la îndeplinirea unor acţiuni colective care au un scop nobil, benefic, spiritual, am perceput o foarte mare Graţie divină care era răspunsul că alegerea mea a fost cea corectă şi atunci şi eu am fost cu mult mai fericită şi împlinită.
Studiul acestor taine ale fiinţei umane şi ale vieţii mă ajută să înţeleg şi aspectele societăţii actuale, să descopăr minciunile evidente care sunt lansate prin politică, mass-media etc. Este evident că, din această cauză, francmasoneria şi toţi cei care supun la opresiuni, minciuni şi calomnii şcoala aceasta de YOGA, se tem tocmai de această mare libertate şi fericire pe care o obţin cei care practică YOGA şi obţin astfel rezultate extraordinare. Francmasonii urmăresc să stingă focul purificator care se dobândeşte prin YOGA, aruncând asupra ei tot felul de minciuni şi calomnii, influenţându-i astfel pe cei fără experienţă practică în YOGA. Desigur că, întotdeauna, o forţă negativă, malefică se va opune cu îndârjire unei forţe bune care o ameninţă să o distrugă. În acest caz, francmasoneria se opune practicii YOGA.
Ca orice ştiinţă, şi YOGA este predată de un profesor. Fiind o ştiinţă care ajută la descoperirea spiritului, profesorul este chiar un Ghid spiritual. Pe calea spirituală, ajutorul Ghidului este inestimabil. Şi în cazul meu, atunci când l-am rugat să mă ajute, el m-a susţinut şi am simţit clar acest lucru. De exemplu, atunci când i-am relatat trăirile mele mai deosebite pe care le-am obţinut prin practica spirituală, el m-a ajutat să le simt apoi şi mai intens.
Odată cu trecerea timpului, datorită acestor stări minunate care se adună în fiinţa mea, precum şi a rezultatelor care arată că mă transform, sunt din ce în ce mai conştientă şi simt din ce în ce mai des să îmi exprim recunoştinţa sinceră faţă de Dumnezeu Tatăl şi faţă de Ghidul meu spiritual, pentru tot ceea ce îmi dăruiesc în aceste moduri deosebite, minunate.
L. B.
*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa
redactie@yogaesoteric.net
. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.
yogaesoteric
17 iunie 2011