Am renunțat la tot pentru a-L descoperi pe Dumnezeu!

a consemnat Uriel

În dorul ei de a se contopi cu DUMNEZEU, Nicoleta Maftei a ales o cale de transformare spirituală ce poate fi asemănată cu mersul pe lama ascuţită a unui cuţit. Timp de doi ani ea s-a retras în munţi şi şi-a asumat MAUNA (legământul tăcerii), perioade lungi de post negru şi realizarea rugăciunii de 24 de ore foarte des.
În cadrul acestui interviu ea mi-a vorbit despre unele din trăirile ei spirituale – stări de expansiune în nemărginire, în care a devenit una cu Totul iar fluxul gândurilor ei s-a oprit complet.

Mulți dintre căutătorii spirituali aspiră să atingă realizarea spirituală ultimă. Unii dintre ei chiar practică eficient, asiduu, în scopul de a atinge acest sacru obiectiv, dar numai foarte puțini dintre aceștia sunt gata să facă toate sacrificiile necesare pentru a-l putea cunoaşte pe DUMNEZEU. Nicoleta Maftei este una dintre acele rare ființe umane care a ales, la vârsta de 32 de ani, să renunţe la tot, la „normalitatea” şi confortul unei vieţi obişnuite și să se mute într-o casă mică, la marginea unui sătuc din munții Carpați, unde să trăiască o viaţă cu adevărat spirituală, urmărind să se detaşeze de tot ceea ce este efemer, să devină una cu pacea şi tăcerea, să se abandoneze în meditație profundă și rugăciuni ardente.

Am cunoscut-o pe Nicoleta în Tabăra yoghină de vară de la Costinești; a avut deschiderea să îmi dezvăluie ce a determinat-o să ajungă să ia o asemenea decizie „extremă”, precum şi o parte din experienţele ei spirituale.

„Am simţit dintotdeauna un dor puternic către un «ceva» ce nu-l puteam defini. Simţeam că nu sunt niciodată acasă. În copilărie credeam că există ceva ce adulţii ascund de mine, ceva care să explice într-un mod complet care este sensul vieţii mele şi cum pot fi fericită pentru totdeauna. Acel dor mă însoţea peste tot, tot timpul, umplându-mă de disperare şi tristeţe.”

Prima trăire spirituală de vârf a avut-o spontan, neaşteptat, la 16 ani, în urma unui efort fizic intens.

„Eram într-o tabără de vară de sport intensiv.”, povesteşte ea, „După ce am terminat de alergat într-o cursă de viteză, m-am desprins de grupul celorlalți alergători și m-am întins pe iarbă. Trecerea bruscă de la efort intens la odihnă a fost, probabil, ceea ce a declanșat o experiență neobișnuită: într-o clipă am simțit cum trupul meu se expansiona în toate direcțiile, am simțit pământul și perspectiva din jurul meu, ca și cum făceau parte din trupul meu. Expansiunea a continuat, fiinţa mea creştea mai mult, și mai mult, ajungând să cuprindă cerul și spațiul infinit. Nu-mi amintesc ce a urmat.

Când m-am întors în trup – a continuat ea, valuri de bucurie se revărsau în întreaga mea ființă. Am conştientizat că în timpul acestei experienţe spirituale ajunsesem în adâncul fiinţei mele, unde-l găsisem pe DUMNEZEU şi că am revenit în trup pentru a continua să exist ca fiinţă umană, dar cu conştiinţa mult îmbogăţită. Stările de disperare pe care le trăiam înainte de această experienţă au dispărut și am trăit o stare de libertate completă. Am avut în inima mea certitudinea că DUMNEZEU există. Dar optimismul și bucuria nu au durat foarte mult timp. Îmi doream atât de mult să mă întorc în acel loc în interiorul meu, dar nu reuşeam şi aceasta a făcut să reapară stările de tristeţe şi de dor.”

După această experiență viaţa Nicoletei a continuat să fie una obişnuită, deloc uşoară, plină de probleme financiare şi familiale. Au trecut astfel şapte ani, până când o prietenă de-a ei i-a adresat o întrebare simplă: „Ai fost vreodată fericită?”. Nicoleta a răspuns la această întrebare destăinuind prietenei sale acea experiență spirituală de vârf pe care o avusese cu ani în urmă. Prietena, la rândul ei i-a dezvăluit că practică yoga și că urmând această cale spirituală Nicoleta ar putea putea reveni în acel spaţiu sacru subtil, ascuns în profunzimile fiinţei sale. În urma acestei discuţii Nicoleta a început practica yoga.

Începutul său de drum pe această cale nu a fost ușor. „În familie am primit o educaţie în spiritul religiei creştin-ortodoxe – spune ea, și în primii doi ani de practică yoga aveam încă îndoieli, mai ales cu privire la viziunea tantrică asupra planului erotic – una din temele abordate în cadrul cursurilor de yoga pe care le urmez. Aceste îndoieli crescuseră atât de mult în al doilea an de practică spirituală, încât la un moment dat am simţit că nu mai pot contiuna aşa. Am început să mă rog din toată fiinţa mea la DUMNEZEU să-mi arate dacă Tantra Yoga mă aduce mai aproape de El sau dacă mă îndepărtează de El. Eram atât de disperată să aflu răspunsul la această frământare a mea, încât m-am închis în camera mea pentru câteva zile. Am practicat yoga intens și m-am rugat tot timpul.

Dintr-o dată am simțit ca și cum un tren de mare viteză urca pe coloana mea. Era de o imensitate ce nu poate fi descrisă. Când această «imensitate» [energia KUNDALINI] a ajuns în zona capului, am regăsit ceea ce sufletul meu căutase toţi acei ani. De data aceasta nu a mai fost o expansiune treptată a conștiinței, ci un salt dincolo de timp și spațiu. M-am simțit unită cu totul, simțeam că sunt totul, era extazul suprem. Cu unele oscilaţii şi estompări, am reuşit să menţin cinci luni starea respectivă. În tot acest timp, când atingeam lucrurile din jurul meu, simțeam că mă atingeam pe mine însămi, ca și cum eu eram toate lucrurile din jurul meu.”

După aceste relatări, Nicoleta mi-a răspuns la o serie de întrebări legate de practica ei spirituală.

După ce ai descoperit că yoga îți poate oferi ceea ce căutai, ce loc i-ai acordat în viața ta?

„În acea perioadă eram profesoară de economie şi, suplimentar, lucram şi câteva ore pe zi în calitate de contabil. Timpul care îmi rămânea îl dedicam practicii yoga și meditației, aproximativ opt ore în fiecare zi. Yoga mi-a umplut viața și, treptat, am putut să mă întorc din nou și din nou în interiorul fiinţei mele și să gust extazul spiritual.”

Aceste trăiri nu era suficiente pentru tine? Ce te-a determinat să mergi în retragere?

„Am observat în timpul vacanțelor mele de la locul de muncă, în care practicam 16-20 de ore de yoga și meditație în fiecare zi, că evoluția mea spirituală era mult mai rapidă. Iubitul meu s-a întors apoi după 9 luni de retragere în munți și am văzut cât de mult s-a transformat, cât de mult a crescut spiritual.”

Cum ai reușit să procuri toate resursele necesare unei retrageri atât de îndelungate?

„Mi-am închiriat apartamentul și cu banii pe care am reuşit să-i strâng am cumpărat o casă în munți. Dar nu aveam deloc bani pentru hrană și îmbrăcăminte. M-am rugat la DUMNEZEU și I-am spus: «Tu ai promis că celor care se dăruiesc complet Ție, le va fi dat totul și că Te vei ocupa de toate nevoile lor. Mă dăruiesc acum Ţie, Te rog să ai grijă de mine.» Din momentul în care am ajuns în locul de retragere am primit mereu mâncare și haine. Uneori primeam atât de mult că aveam suficiente resurse pentru a avea grijă şi de câteva familii foarte sărace din sat. Nu doar prietenii mei m-au ajutat, ci și oameni simpli care au aflat că este cineva în zonă, în munţi, care întreaga zi se roagă.”

Să revenim la retragere, cum te-ai pregătit pentru aceasta?

„La început am fost patru pe acest drum: ne-am decis să renunţăm la tot, să cumpărăm două case în munți și să trăim acolo o viață în retragere și rugăciune. Locul era perfect; casele sunt aproximativ la o jumătate de oră de mers pe jos de cel mai apropiat drum, într-o pășune verde, înconjurate de păduri dese. Frumusețea naturii, liniștea, aerul curat de munte și apa pură de fântână erau toate foarte potrivite pentru retragere şi practică spirituală. Nu aveam apă curentă sau încălzire centrală și ne-a luat două luni să curățăm și să aranjăm casa pentru a putea începe retragerea.”

Ți-a fost greu să renunți la tot?

„Nu, deloc, a fost un pic dificil doar pentru că părinții mei erau îngrijorați că renunț la cariera mea și că voi trăi într-un loc lipsit de confortul civilizaţiei moderne, unde iarna temperatura este foarte scăzută și sunt expusă la pericole prin existenţa animalelor sălbatice (lupi, urşi) în zonă.”

Ce ți-ai dorit să realizezi în această retragere?

„Am vrut să merg până la capăt. Am vrut să rămân în retragere până la atingerea eliberării spirituale ultime”.

Care a fost motivul pentru care te-ai oprit după doi ani?

„O prietenă din copilărie mi-a cerut ajutorul; atunci l-am întrebat pe Ghidul meu Spiritual dacă să-mi continui retragerea sau să merg să o ajut și el m-a sfătuit să merg să o ajut, așa că am ieșit din retragere pentru a-i acorda prietenei mele sprijinul de care avea nevoie.”

Ce legăminte spirituale, austerităţi ți-ai asumat pe durata retragerii?

„Am realizat MAUNA (legământ de tăcere); nu am vorbit deloc, doar foloseam notițe atunci când era strict necesar. Obișnuiam să țin post câte o săptămână, din două în două săptămâni. Și făceam rugăciunea de 24 de ore din două în două zile. În timpul acestor rugăciuni nu mâncam, nu dormeam, timp de 24 de ore doar mă rugam, meditam și practicam yoga. A doua zi mă odihneam și lucram în casă și în grădină.”

Cum ai reușit să te descurci cu atât de puțină hrană? Nu te-ai simțit slăbită în condițiile dificile din munți?

„Simţeam prezenţa lui DUMNEZEU în tot ce mă înconjura, chiar şi în aerul pe care-l respiram. Aceasta făcea să fiu tot timpul plină de energie, chiar și în zilele de post. În zilele când mâncam, de obicei mă mulțumeam cu ceva lapte proaspăt și câteva fructe. Întotdeauna m-am simțit fericită și mulțumită, iar în cazul în care foamea apărea, o identificam cu o obişnuinţă, un model lipsit de viață, ieşit din subconştient.”

Cum ai suportat frigul?

„În timpul iernii, în acea zonă de munte, temperatura scade la minus 20 de grade Celsius, și pentru a nu îngheța trebuia să ne trezim în timpul nopţii din două în două ore ca să punem lemne în foc. De fapt, aceste dificultăți ne-au ajutat pentru că de fiecare dată când ne trezeam, făceam o meditație pe timp de noapte și comuniunea noastră cu DUMNEZEU nu era întreruptă prea mult.”

Perioadele foarte scurte de somn nu au avut un impact prea dur asupra trupului și psihicului tău?

„Într-una din etapele de început din cadrul retragerii, am evitat aproape complet somnul. Obișnuiam să dorm foarte puțin, într-o postură de meditație. Mi-era teamă să nu mă îndepărtez de DUMNEZEU în timpul somnului din cauza lipsei de atenţie. Mi-am permis să dorm maxim 20-30 de minute din care numai 5 minute de somn propriu-zis, o dată la 2 ore. Aceste condiții au condus la o aspiraţie spirituală extrem de intensă și la o elevare a fiinţei mele dincolo de nivelul spiritual pe care reuşisem să-l ating în viața de zi cu zi, nivel la care mă simțeam captivă ca o prizonieră.
În cele din urmă, din cauza lipsei de somn profund am atins atât din punct de vedere fizic cât şi psihic o limită de nesuportat, așa că am fost nevoită să dorm un somn bun și regenerant. Când m-am trezit am realizat că a fost foarte bine pentru că sufletul meu continua să-L slăvească pe DUMNEZEU și după acel somn. Dar în acea zi, nu am mai simţit acea prezenţă divină în tot şi în toate; dispăruse.”

Ce ai simțit atunci?

„A fost cu adevărat teribil, am simțit că nu mai pot respira; eram atât de obișnuită să-L respir pe DUMNEZEU odată cu aerul, iar acum aerul părea să fie dintr-o dată lipsit de viață; am simțit că mă sufoc fără DUMNEZEU, pieptul meu resimțea o durere atât de intensă, încât m-am temut să nu am unele probleme de sănătate în zona plămânilor. M-am rugat cu disperare, iar și iar, până când am simţit din nou prezenţa Divinului și am putut să respir din nou în mod normal.”

Care a fost cea mai mare provocare în timpul retragerii?

„Am petrecut în timpul iernii o noapte întreagă, 12 ore, într-o peșteră, nemișcată, la o temperatură sub zero grade. Cum intrarea în peşteră era sus, părăsirea peşterii în timpul nopţii nu se putea face fără pericole, așa că eram complet în voia lui DUMNEZEU. Mi-a fost puţin teamă pentru viața mea, dar chiar această frică m-a ajutat să mă concentrez în totalitate asupra rugăciunii. Rugăciunea mea fierbinte îmi încălzea şi trupul; starea de intimitate cu DUMNEZEU s-a aprofundat treptat, până când a părut că îmbrățișarea cu El se extinde și cuprinde pădurea, satele și întregul cer.

Pe la miezul nopții am auzit niște pași lângă peșteră și mă întrebam dacă ar trebui să mă uit cine este afară. Când am pierdut concentrarea asupra rugăciunii și a prezenței divine, s-a modificat modul în care respiram; respiraţia, care până atunci se făcea pe ambele nări (pe SHUSHUMNA NADI), s-a realizat doar pe nara stângă și căldura mistică, care se revărsa din trupul meu, s-a oprit. Era atât de frig acolo încât trupul mi s-a răcit repede, am început să tremur și să am convulsii musculare necontrolate. Mi-am mutat respirația pe nara dreaptă și am început să mă rog din nou. Când am intrat din nou în comuniune cu DUMNEZEU a fost ca atunci când Soarele răsare: valuri de căldură îmi mangâiau și regenerau trupul și îmi topeau inima cu o mare bucurie.”

Care a fost cel mai fericit moment de pe durata retragerii?

„Într-una din zile am ieşit la plimbare în zăpadă și am văzut urme de căprioare și de iepuri. Eram atât de concentrată asupra spaţiului gol din urmele de pe zăpadă încât mintea mea s-a oprit; o oră întreagă am mers pe jos prin zăpadă. Când am ajuns acasă, mă simţeam atât de fericită… apoi am realizat că acea plimbare pe care tocmai o făcusem a fost altfel decât alte plimbări… apoi mi-am dat seama că în mintea mea timp de o oră întreagă nu fusese niciun gând…”

Interviul cu Nicoleta m-a impregnat cu o stare de aspiraţie, frenezie, încântare și de mare speranță. Ceva din fiinţa mea îmi spune că există mulți căutători spirituali printre noi, multe fiinţe care caută Adevărul Ultim, care doresc să facă în felul lor ceea ce Nicoleta a făcut și face în continuare. Povestea ei poate oferi inspirație și curaj tuturor celor care doresc să meargă, cu verticalitate, cu mintea în inimă şi inima în minte pe calea cea mai potrivită, poate unică, a sufletului şi spiritului lor.

Pentru finalul acestui articol am ales un scurt fragment din jurnalul Nicoletei care ilustrează frumusețea dulce a inimii ei: „Azi mi-am dat seama ce dar minunat îmi oferă DUMNEZEU atunci când pune tăcere în gândurile mele, care îmi pare a fi o anestezie a gândurilor, dar care, de fapt, este o stare de absorbție spre interiorul ființei… Aceasta este o stare foarte bună pentru meditație și extaz divin; în această stare este suficient să faci câteva minute de meditație, PRANAYAMA sau pur și simplu să taci și să contempli natura divină interioară, cu scopul de a atinge o stare îndumnezeită de existență […] Este surprinzător și divin să descoperi că ai acces atât de simplu și de sigur la dulceața de nedescris a prezenței divine… Eu trăiesc într-o stare împlinitoare de uimire, descoperindu-L pe DUMNEZEU de fiecare dată ca fiind diferit, fascinant și generos. Ce mare mister permite o astfel de relație intimă între DUMNEZEU și fiecare creatură mică din manifestare?!”

Citiţi şi:

Rugăciunea de 24 de ore

Mauna – un izvor de linişte şi energie

TRIPURA BHAIRAVI – Marea Putere Cosmică a focului subtil purificator

Ce-ai făcut cu viaţa ta?

yogaesoteric
28 mai 2014

 

Also available in: English