Analist: Viitoarele alegeri din România vor fi câștigate de un partid suveranist!

Sorin Roșca Stănescu vorbește într-o analiză publicată pe Corectnews despre victoria suveranismului la următoarele alegeri din România.

România pare pregătită să intre cu totul în era globalizării, dar, în același timp, să-și dezvolte pe o cale proprie suveranismul”, arată SRS.

El explică acest paradox prin faptul că procesul globalizării s-a dovedit a fi implacabil, ceea ce nu împiedică faptul că, într-un număr impresionant de mare de state, suveranismul câștigă la rândul său teren fără a exclude globalismul.

Aplecându-se înspre scena politică românească, analistul observă că la putere funcționează dezamăgitor de prost o coaliție a unor partide care se pretind a fi de dreapta, care a renunțat la cele mai multe dintre valorile care definesc această mare comunitate numită România.

Și, practic, în numele integrării europene și euro-atlantice sau sub acest pretext, au fost sacrificate, pe o plajă extrem de vastă, interesele naționale. Până și relațiile interumane se încearcă a fi modelate după reguli cu totul și cu totul străine românului”, mai arată SRS efectele actualei guvernări.

SRS arată că, abandonând interesul național, abandonând o serie întreagă de instrumente tipice exercitării suveranității, statul român se abandonează pe sine, dar uite că cetățenii României simt aceasta, de unde și scăderea electorală a dreptei.

Dar nici PSD nu se situează mai bine pentru că, transformat într-un partid non-combat, este la rândul său respins de electorat pentru că, spune SRS, PSD nu mai este capabil și nici nu mai vrea să se manifeste în raport cu Uniunea Europeană ca o forță politică puternică, independentă, preocupată de protejarea interesului național în multiplele sale forme și, în același timp, capabilă să funcționeze în continuare în interiorul comunității europene.

Din acest motiv, SRS vorbește de coagularea unei mișcări de masă de tip suveranist care va propulsa la putere, prin votul cetățenilor, un partid politic.

Că acest partid se va numi AUR sau altfel, este mai puțin important. Esențial este că la vot, în măsura în care viitoarele alegeri nu vor fi masiv trucate, vom avea în România, așa cum vom avea și în alte state europene, un partid câștigător de tip suveranist”, profețește SRS.

El spune că acest partid va avea la vârf oameni raționali care vor înțelege că legăturile care transformă treptat planeta într-un tot unitar nu mai pot fi rupte de nimeni.

Planeta globalizată va deveni cu atât mai bogată, cu atât mai atractivă, cu atât mai generoasă față de oameni, cu cât fiecare națiune își va păstra, își va proteja și își va dezvolta specificul național.

Profeția politică a lui SRS merge însă mai departe: el anunță că acest partid suveranist va mătura de la putere atât coaliția construită în jurul PNL, cât și partidul non-combat PSD, deoarece coaliția este rapid erodată prin reaua guvernare, iar PSD se compromite pentru că nu este cu adevărat interesat de protejarea și impunerea interesului național.

Dar, observă analistul, în acest moment, pentru AUR, „pălăria este prea mare” ceea ce nu împiedică venirea clipei în care energiile suveraniste se vor coagula și vor genera „din interiorul AUR sau din interiorul altor partide suveraniste” forța necesară, de tip magnetic, care va impune o a treia cale, își încheie el analiza profetică.

Citiţi şi:
AUR, sindromul cărei crize?
Academicianul Ilie Bădescu despre idealismul politic – soluția la criza sălbatică dezlănțuită de coronavirus. Interviu

yogaesoteric
12 septembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More