Angrenajul crizelor economice. Bursele de Valori şi Capitalul Speculativ

 

În primul rând, ce sunt crizele economice? Mersul unei economii este o mişcare recurentă între creştere şi descreştere. Acesta este Ciclul Economic, caracterizat prin două faze – Expansiune şi Recesiune care în forma ei gravă ia formă de criză.

Între primele cursuri predate la ASE în anul I era unul de Economie care aprofunda manualul de liceu. Profesor era chiar unul dintre autorii manualului. La finalul unui curs, unul dintre studenţi îl întreabă pe marele maestru de la catedră care sunt cauzele declanşării crizelor în economie?

Teoria este că aceste crize sunt nişte fenomene normale, intrinseci unei economii funcţionale, unde se acumulează, ca să nu folosim termeni specifici, un fel de oboseală. Luăm de exemplu un pluton de biciclişti care este nevoie să meargă cu o viteză care să le permită echilibrul pe două roţi. Când coboară la vale, toţi pot menţine viteza, dar când urcă, unii mai pun piciorul şi sunt evacuaţi din cursă, alţii obosesc şi merg mai încet, alţii mai antrenaţi, zburdă.

În economie, eşti îndoctrinat că vei fi descalificat prin lipsa de eficientă. În acest mod, într-o economie care duduie, oricine poate să producă, chiar dacă unii au costul imediat sub preţul de vânzare al produsului. Cu un profit minuscul, chiar şi aceia vor trăi pentru că piaţa absoarbe mult – economia de consum! Când aceste derapaje de cost neeficientizat tind să devină regulă în acea economie, atunci consumatorii restrâng cererea din diverse motive – calitate, diversitate etc – şi urmarea este că aceia care nu pot scădea preţul pentru că au costuri de producţie mari, pică primii.

Urmează o reacţie în lanţ, mulţi care nu sunt eficienţi ies de pe piaţă pentru că nu pot susţine scăderea de preţ final şi se instaurează Recesiunea. Este reacţie în lanţ pentru că acei producători odată ieşiţi, restrâng şi mai mult cererea totală a pieţei, pentru că nu mai au sursa de venit iniţială. După un timp, afacerile se aşează pe un nou soclu al productivităţii, inovaţiei, progresului tehnic, s.a.m.d. şi va emerge o nouă economie în care cei rezistenţi instaurează Expansiunea.

Revenind la oile noastre, profesorul Habarnam decretează un răspuns de la înălţimea catedrei: „Nu se cunosc cauzele fine ale acestui mecanism! Cel mai probabil este acţiunea concurenţei care scoate din joc pe cei mai slabi”. Răspunsul a fost dat în a II-a jumătate a anilor ’90, dar nu vă fie teamă, şi astăzi cam tot în nebuloase se scaldă teoria searbădă şi impersonală a Ciclului Economic, care încă nu a completat spaţiul liber din dreptul cauzelor!

Deşi nu este un secret, nu s-a găsit pe nicăieri pe net ce anume se petrece într-o Bursă. Cum anume se înţeleg aceia care dau din mâini ca electrocutaţii, e prea greu de explicat dar care sunt regulile şi ce anume fac, e destul de simplu, dar nu va fi scurt! Vom parcurge puţină teorie la punctul 1 (cei grăbiţi o pot evita) iar la punctul 2 vom analiza puţin angrenajul

Teoria Tranzacţiilor Bursiere

Ce sunt tranzacţiile? Un act de vânzare-cumpărare pentru un anumit preţ care se referă la un anumit produs într-o cantitate variabilă. Reţinem că o tranzacţie presupune doi parteneri; faţă de acelaşi produs se poziţionează unul ca vânzător iar celălalt este cumpărător.

Bursele sunt de două feluri: de Mărfuri şi de Valori

Bursele de Mărfuri, cum ar fi London Metal Exchange sau Boston Grain Exchange, stabilesc preţul la metalele sau cerealele tranzacţionate. Bursa de Valori, de ex. NY Stock Exchange, urmăreşte valoarea companiilor şi … face o groază de speculaţii în ceea ce priveşte evoluţia preţului de pe Bursele de Mărfuri sau evoluţia valorii companiilor şi a diverselor tranzacţii financiare numite bonds and investments.

La Bursa de Mărfuri se încheie două tipuri de tranzacţii: SPOT şi FORWARD

• spot – sunt tranzacţii ca la piaţă, vezi un produs şi îţi place, îţi convine preţul şi îl poţi plăti, atunci îl cumperi şi îl iei acasă. La bursa spot preţul este afişat şi nu se negociază. Dacă vrei un preţ mai mare sau mai mic (pe vânzare, respectiv cumpărare) îl comunici brokerului şi dacă nivelul este atins, brokerul îţi lansează tranzacţia.

• forward – sunt tranzacţii care se semnează în T0 pentru o anumită cantitate de marfă şi un anumit preţ, dar plata şi livrarea de marfă vor fi efectuate în T1 în viitor. Preţul nu este fixat, depinde de negocierea între părţi.

Reţinem că acestea două sunt tranzacţii pe marfă, încheiate (acum sau în viitor) cu plata produselor şi cu livrare şi că este o situaţie de tipul win-win (toţi au de câştigat în urma contractului).

La Bursa de Valori sunt tranzacţionate FUTURES sau DERIVATE

• futures – este un contract referitor la un anumit produs (acţiuni, mărfuri etc.) tranzacţionat la Bursă în care vânzătorul şi cumpărătorul se angajează ca la scadenţă să vândă respectiv să cumpere la preţul stabilit în momentul semnării. Fiind un contract speculativ (nu se referă la o marfă ci la o evoluţie de curs, preţ) practic unul dintre ei (conştient dar fără să îşi dorească) îşi asumă că va pierde în favoarea celuilalt. Pierderea/câştigul va fi dat de compararea preţului din contract cu preţul spot de la scadenţă. Fiind un joc cu suma zero, paguba unuia va fi câştigul celuilalt, deci există un singur câştigător din acest tip de contract.

Să ne lămurim prin câteva exemple:

• Spot: Un agricultor are 1 hectar de teren şi o recoltă estimată de 15t. Are costul pe hectarul de grâu 1 leu/ kg, vrea să vândă grâul la preţul actual din piaţă de, să zicem, 3 lei/kg. Dacă ar avea 500 kg grâu în hambar le-ar putea vinde SPOT cu 3 lei (livrează grâul şi încasează banii) şi are finanţare pentru noul an agricol (15.000 lei pt 15t producţie estimată).

• Forward: Dacă nu are nimic în hambar el poate semna un contract de vânzare a celor 15t previzionate. Se foloseşte de Bursa FORWARD şi vinde producţia estimată la un preţ de 3 lei/kg, care este convenabil pentru el şi acceptat de un cumpărător. Preţul putea fi şi altul, pentru că este negociat direct între vânzător şi cumpărător. Un brutar va avea nevoie de 15t grâu la vară, materia primă pentru un an, şi atunci el este cumpărătorul în tranzacţia Forward.

Tranzacţia asta este încheiată cu livrare de produse şi plată. Agricultorul dă produse – brutarul dă bani. În acest tip de tranzacţie, îţi asiguri un preţ care îţi convine, fie că eşti cumpărător ori vânzător. Singura diferenţa faţă de SPOT este că ea doar se semnează toamna (când ai plantat grâul) dar se finalizează vara prin livrare după strângerea recoltei şi efectuarea plăţii. În baza unui Forward poţi lua un credit toamna, faci recolta cu banii împrumutaţi iar după ce o vinzi vara la bursă poţi achita cu banii încasaţi ce ai luat de la cămătari.

Forward-ul este ca o carceră pentru amândoi participanţii: Dacă preţul scade la vară sub 3 lei?! Pierde cumpărătorul pentru că el are contract cu 3lei şi ar putea vara să cumpere mai ieftin Spot. Dacă preţul creşte?! Pierde vânzătorul pentru că ar putea vinde recolta mai scump Spot. Astea nu sunt doar nişte acte semnate cu care te … igienizezi la popou! Când cumperi la bursă depui o garanţie care este usturătoare dacă te retragi din tranzacţie, de asta este carceră.

Şi atunci ajungem la ce ne doare de fapt, la această Bursă:

• Futures sau aşa numitele Derivate. Asta nu mai este cu predare de marfă ci este un contract care are ca subiect nu un activ (grâul) ci fluctuaţia de preţ a acestuia. De aceea în definiţie spune că este referitor la un activ şi nu cu un activ.

Pe scurt: aurul costă acum 100 lei/g. Faţă de acest preţ doi brokeri au opinii diferite pentru următoarea lună: A crede că va scădea, B crede că va creşte. Cum se comportă fiecare:

Cum poate câştiga A, vânzătorul – semnează un contract Futures de vânzare a 1g cu 100 lei cu executare peste o lună. Dacă preţul scade Spot la 98 lei/g, atunci la scadenţa contractului el cumpără Spot cu 98 şi vinde lui B cu 100. Câştigă 2 lei.

Cum poate câştiga B, cumpărătorul – semnează un contract Futures de cumpărare a 1g cu 100 lei cu executare peste o lună. Dacă preţul creşte Spot la 103 lei/g atunci la scadenţa contractului el cumpără de la A cu 100 lei şi vinde Spot cu 103 lei. Câştigă 3 lei.

În fapt ei nu mai fac fizic tranzacţia de cumpărare/vânzare pe Spot pentru că există o Casă de Compensaţii Clearing House unde şi A şi B depun garanţii de tranzacţionare. Acolo se analizează contractele semnate între A şi B şi Casa transferă banii celui care nu a intuit corect cursul în contul celui care a câştigat din tranzacţie.

Vedem deci că între agricultor şi brutar s-a mai interpus o specie: speculatorul de curs. Cu ajutorul lui, agricultorul / brutarul / toţi care tranzacţionează mărfuri îşi asigură cel mai bun preţ. Pentru agricultor Forward-ul pe vânzare (tranzacţia cu marfă) este dublat cu un Futures pe cumpărare (tranzacţie speculativă) la acelaşi preţ, operaţiune de hedging (acoperire, protejare faţă de fluctuaţia de preţ, ca să obţii maximum de profit din tranzacţia de marfă), aşa cum Forwardul pe cumpărare este dublat cu un Futures pe vânzare în cazul brutarului. Deci cei care acţionează pe piaţa de mărfuri se asigură prin piaţa de Futures cu o acţiune opusă şi cu un preţ identic.

Exemplu: În momentul finalizării Forwardului, preţul grâului Spot creşte la 4 lei. Agricultorul vinde recolta conform contractului Forward în pierdere faţă de ce ar fi putut obţine Spot (cu 3 lei preţul de Forward care e mai mic decât Spot). Având şi un Futures pe cumpărare la 3 lei îşi recuperează pierderea din Forward cu banii unui speculant cu care a semnat Futures pe vânzare – cum ar veni agricultorul nostru poate cumpăra grâu cu 3 lei de la speculant şi să îl vândă pe piaţa Spot cu 4 lei. În fapt, prin Clearing House vânzătorul speculativ îi transferă doar bani adică: 4 lei – preţ spot şi 3 lei – preţ futures, 15.000 kg.

Această tranzacţie o putem imagina şi cu o firmă: am nişte bani cu care cumpăr acţiunile unei anumite firme, pe care le păstrez, şi anual îmi vor aduce bani din dividende. Problema este că o parte infimă procedează astfel, cei mai mulţi nu au bani, nu cumpără să păstreze ci speculează creşterea sau descreşterea valorii la bursă pentru că de acolo iese câştigul imediat, nu odată pe an ca la dividende.

Implicaţiile acestor tipuri de tranzacţii

Am încheiat capitolul de teorie; să urmărim care sunt urmările tranzacţiilor pe Bursele de Valori.

Mulţi ar crede că e bine ce se petrece pentru că existând tranzacţii speculative agricultorul/brutarul îşi asigură un profit optim pe spinarea speculanţilor. Dacă ar fi aşa, atunci ar fi necesar să existe o corelaţie între volumele de pe Bursele Mărfuri cu cele de pe Bursa de Valori.

Acum vreo 20 de ani Forwardul era 1% din tranzacţii şi pierdea teren nu pentru că sunt mai puţine mărfuri pe cargouri, ci pentru că tranzacţiile speculative au luat amploare. Deci dacă vă gândiţi la toate valorile materiale care sunt tranzacţionate în lume, ei bine, speculaţiile asupra lor sunt de 100 de ori mai mari.

Dar ce este cu acest Capital Speculativ?

El este pentru Economie ce este dopingul pentru sportivi. Dacă ne referim la felul cum acţiunile (care dau valoarea de piaţă) unei firme cresc, aceasta nu implică o valoare tehnologică sau de eficienţă a respectivei firme, ci doar câţi bani a reuşit să atragă compania în tranzacţionarea activelor proprii. De aceasta e important de ştiut cum a funcţionat criza din anii ’20-’30 în America. Acţiunile unei firme majore şi monopoliste – Anaconda Copper Mining – au fost cumpărate/vândute de multe ori, în buclă, între aceeaşi care voiau să le crească valoarea de piaţă. Firma nu extrăgea mai mult cupru, mai eficient etc. ci doar devenea mai atrăgătoare prin prisma faptului că preţul acţiunilor creştea (pentru că fiind cerere mare la ofertă limitată, preţul creşte) şi, atunci toţi voiau acţiuni care azi valorează 1 leu iar mâine 2 lei.

Firma nu era Avicola Crevedia, era o firmă mare. Tranzacţionarea ei efervescentă a impulsionat Bursa şi jocul de pariuri la Bursă. Toţi care aveau bani (şi nu erau puţini acolo) i-au pariat pe acţiuni, deci se rulau sume imense. Declicul crizei a coincis cu retragerea din buclă a „investitorilor” de la Anaconda. Ei nu s-au retras ca să iasă în pierdere, ci doar au vândut tot stocul de acţiuni iar banii nu i-au mai „reinvestit” în Bursă. Nemaifiind cerere (la o ofertă constantă, odată cu diminuarea cererii, scade şi preţul), nu numai preţul pe acţiune al respectivei companii a scăzut: fiind o firmă imensă, retragerea capitalului de tranzacţionare pentru Ananconda a însemnat retragerea unei părţi semnificative a capitalului rulat la Bursă. Cum la Bursă e ca la Caritas, dacă nu se mai bagă bani nu mai funcţionează jocul, preţurile au stagnat, apoi cei mai fricoşi au început să vândă pentru o pierdere mică, apoi pentru o pierdere mare, apoi, când s-a instalat panica, toţi voiau să vândă şi nimeni să cumpere, deci valoarea firmelor la bursă s-a prăbuşit. Marele Crah!

Capitalul Speculativ din Bursă împiedică, iată, analizarea obiectivă a unei firme. Ea nu mai este valorizată conform performanţelor din piaţă (profit, cota de piaţă, avans tehnologic etc.), nu mai reflectă robusteţea unei economii ci doar nivelul de implicare a „investitorilor” şi a Băncii Centrale. Ultima menţionată influenţează jocul pentru că, la prima creştere de dobândă, toate tranzacţiile cad şi odată cu ele şi preţurile acţiunilor (pentru că devine prea scump să joci la bursă cu bani împrumutaţi cu dobândă mare sau, dacă ai bani, e prea apetisant să ţi-i depui la bancă şi să trăieşti din dobândă).

Aceste sume colosale nu sunt injectate în economii, nu sunt investite cum se tot trâmbiţează, ci sunt un imens joc de poker. De poker, nu de noroc. Aşa cum în toate turneele finale de poker apar mereu şi mereu aceiaşi jucători (pentru că ştiu să joace, nu pentru că au o mână bună) tot aşa şi aici, mulţi joacă, câţiva câştigă.

Puţini fac legătura între Bănci – Burse – Crah Economic. Să o detaliem ca să înţelegem enormitatea prăpastiei şi fragilitatea sistemului economico-financiar actual. Să ne uităm puţin la nişte cifre, care sunt relativ recente.

Datoria mondială a statelor lumii este de 65 trl. USD. Acestea sunt datorii guvernamentale. Venitul anual al statelor este de 80 trl. USD. 1 trl = 1.000 mld.

Avem aici nişte cifre despre o bancă europeană; iar aici găsiţi nişte cifre ale primelor 5 bănci din State.

Comparând datoria mondială cu banii băgaţi de bănci în speculaţii, prima pare că este la grădiniţă. Deci Deutsche Bank a băgat în speculaţii (adică teoretic îi poate pierde pe toţi) cât întreaga datorie mondială a statelor lumii sau cam cât va produce Germania în 20 de ani sau de 5 ori datoria publică a statului. Peste Atlantic, JPMorgan Chase are băgaţi în speculaţii cam de 4 ori suma datorată de SUA. Ăştia nu sunt bani puţini. Amintiţi-vă de Anaconda, pică unul, pică tot (nu toţi).

Sumele jucate la nivel mondial pe această piaţă de Derivate depăşesc de 10 ori cuantumul venitului global, deci omenirii i-ar fi necesari 10 ani de muncă pentru a acoperi aceste speculaţii. De ce? Pentru că în 2008 s-a creat un precedent amuzant. Dat fiind că băncile erau „too big to fall”, pierderile lor au fost acoperite de guverne, deci de norod.

Adăugaţi la aceasta multele scamatorii care sunt la un nivel atât de sus încât nimeni nu poate lua nicio măsură. Iată în engleză un paragraf dintr-un articol Forbes netradus, ca să nu se piardă înţelesul vreunui termen: „Price fixing at LIBOR. „Many of the biggest banks now stand accused of manipulating the world’s most popular benchmark interest rate, the London Interbank Offered Rate (LIBOR).
Foreclosure abuses. Just this week, big banks agreed two settlements totaling $20.15 billion for foreclosure abuses.
Money laundering: Accusations of illegal, clandestine bank activities are also proliferating. Large global banks have been accused by S. government officials of helping Mexican drug dealers launder money (HSBC), and of funneling cash to Iran (Standard Chartered).
Tax evasion: Two Swiss banks were involved in Switzerland-based. In 2009, UBS [UBS] helped 20,000 S. taxpayers with assets of about $20 billion hade their identities from the IRS. Now, the oldest Swiss bank, Wegelin & Co. has been indicted on criminal charges for helping U.S. taxpayers avoid taxes on at least $1.2 billion for a nearly ten years.
Misleading clients with worthless securities: Only after the financial crisis of 2008 did people learn that banks routinely misled clients, sold them securities known to be garbage, and even, in some cases, secretly bet against them to profit from their ignorance.”

Ce avem aici? Păi cam de toate: înţelegeri pe sub mână, înşelăciune, evaziune fiscală (în condiţiile în care oricum au un milion de off-shore-uri, dar nu-i rabdă pielea, un ban n-ar da din miliardul pe care-l fură). Într-o expresie – organizare mafiotă dar la nivel extrem de înalt.

Finalizând cu Bursele şi jocul Băncilor unii vor spune: ce îmi pasă?! Nu mai joacă nimeni la Bursă dintre oamenii obişnuiţi, sunt banii lor, cu ce mă afectează pe mine, să-i piardă?! Totuşi, dacă vă uitaţi la exemplul cu JPMorgan, banca asta are 67 trl. USD în speculaţii şi numai 2,5 trl. în active. Cum ar veni, eu am 1 leu în buzunar şi am băgaţi în pariuri 27 de lei. Cam de câte ori ar fi necesar să câştig ca să ies basma curată din toată tărăşenia?

Şi … ultima întrebare: cum s-a ajuns la aceste sume când nici FED-ul nu a tipărit vreodată aceşti dolari?

Citiţi şi:

Dezvăluirile incendiare ale unui bancher elveţian despre acţiunile criminale pe care le realizează grupul Bilderberg

CRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (I)

 

yogaesoteric
24 februarie 2020