ANNA-MAYA-KOSHA
Cuvântul sanscrit ANNA înseamnă hrană. ANNA-MAYA-KOSHA este învelişul fizic, care este format din hrana fizică (ANNA). Toate aspectele fizice ale vieţii vin şi trec, iar apoi sunt consumate de un alt aspect al realităţii exterioare. Tocmai de aceea, cel mai exterior înveliş (KOSHA) este numit înveliş de hrană sau ANNA-MAYA-KOSHA. În cursul vieţii fizice noi ne antrenăm acest înveliş prin exerciţii fizice, avem grijă de el, îl hrănim în mod corespunzător, astfel ca să ne bucurăm cât mai mult de beneficiile vieţii fizice şi să putem continua nestingheriţi practica spirituală interioară, fără ca acesta să fie un obstacol în meditaţie sau în introspecţie.
Prima dimensiune vibratorie a fiinţei este deci corpul material, numit ANNA-MAYA-KOSHA. ANNA mai înseamnă şi „materie manifestată”, iar MAYA înseamnă „a fi plin de”. Corpul fizic (ANNA-MAYA-KOSHA) este compus din materia fizică tangibilă şi el este distrus după moartea fizică. Din perspectiva fizicii newtoniene, ANNA-MAYA-KOSHA reprezintă masa noastră inerţială care interacţionează cu gravitaţia şi rezistă la schimbări. Prima lege newtoniană a mişcării afirmă că un corp fizic aflat în mişcare tinde să rămână în mişcare, iar un corp fizic aflat în repaus tinde să rămână în repaus, dacă asupra lui nu se acţionează cu forţă externă. Sistemul nervos al fiinţei umane a evoluat gradat pentru a putea media interacţiunile noastre cu inerţia şi cu gravitaţia, iar controlul conştient asupra acestui sistem poate fi mult îmbunătăţit prin practica sistematică a posturilor corporale (asana), care armonizează acest tip de interacţiuni.
yogaesoteric
Also available in: Français