Apocalipsa covid: Se pregătește Judecata de Apoi a nevaccinaților

Valul patru va fi al nevaccinaților”, ne avertizase ministra Sănății. E la inghinalul broaștei că s-a dat semnalul: începe vânătoarea de vrăjitoare.

Aflat în vizită în Tahiti, Macron, șeful hăitașilor europeni i-a avertizat pe supușii din colonie că libertatea face victime:

Dacă mâine îl contaminați pe tatăl vostru, pe mama voastră sau pe mine, atunci sunt victima libertății voastre, pentru că aveți ceva care să vă protejeze și să mă protejeze.

Și suveranul cu ghirlande de orhidee la gât și mască tri-strat „bleu național” pe bot a continuat mai inspirat ca Gauguin:

Și, în numele libertății voastre, veți avea poate o formă gravă (de covid) și veți ajunge la acest spital. Tot acest personal va fi nevoit să vă îngrijească și să renunțe poate să-l îngrijească pe altul. (…) Asta nu este libertate, asta se cheamă iresponsabilitate, egoism…”

Pălit de aerul tropical, Macron a uitat să le explice băștinașilor cum s-ar putea contamina dacă este vaccinat și rapelat.

Naftali Bennett, încă proaspătul premier al Israelului, a adăugat două tonuri pe scara agresivității, vorbind de misiunea sfântă a vaccinării:

Sarcina noastră este clară: toți israelienii care pot fi vaccinați să fie vaccinați. Cei care nu acceptă ne afectează pe toți. Respect opiniile diferite, dar există un moment și un loc în care această discuție este necesar să înceteze – și este vorba de viețile noastre”, a tunat Bennett, adăugând că vaccinurile sunt „eficiente și sigure” iar „știința este fără echivoc”.

Însuși înțeleptul Solomon și-ar face nod în barbă tot scărpinându-se și urmărind să dezlege aporia potrivit căreia vaccinurile, deși „eficiente și sigure” („știința fără echivoc”), nu pot asigura totuși „viețile noastre”. Ale vaccinaților, desigur.

Aceeași „știință fără echivoc” pregetă să explice de ce țările cele mai vaccinate (prima fiind Israelul) sunt și cele mai infectate. Sau de ce numărul infectaților și al morților de covid este mai mare printre vaccinați decât printre nevaccinați.

Cu toate acestea, fractura logică a lui Macron și Bennett este preluată cu ghilimele și vânturată alarmist în tot Occidentul: de la Germania și Italia până la Marea Britanie și Statele Unite.

Până și Papa Francisc a anunțat că la slujbele oficiate de el nu au acces decât vaccinații. Vaccinul este noul Botez!

Evident că alde Macron, Bennett, Merkel, Draghi ori Bergoglio nu sunt stupizi (la Biden nu aș risca un pariu) pentru a nu realiza cât de ridicol bat câmpii. Și atunci?

*

Virusul scăpat (sau lăsat să scape) din laboratorul de la Wuhan a fost privit ca vehiculul perfect pentru Marea Resetare. Klaus Schwab, teoreticianul acestei scoateri din țâțâni a lumii, a scris la repezeală o carte (sau o avea gata scrisă). Cartea se numește chiar așa: Covid-19: The Great Reset, și vorbește despre oportunitatea oferită de pandemie pentru instaurarea unei Noi Ordini Mondiale.

La data la care scriu (iunie 2020), pandemia continuă să se agraveze în toată lumea. Mulți dintre noi se întreabă când vom reveni la normal. Răspunsul e scurt: niciodată. Nimeni nu se va mai întoarce la sentimentul «pervertit» al normalității care domnea înainte de criză, deoarece pandemia de coronavirus marchează un punct de cotitură fundamental în traiectoria noastră globală.

Klaus Schwab compară schimbările provocate de virusul SARS-CoV-2 cu cele aduse de Iisus Hristos. Astfel, covid-19 va marca începutul unei noi ere a umanității.

Vor urma schimbări radicale cu asemenea consecințe încât unii experți vorbesc despre o eră «înainte de coronavirus» (IC) și o eră «după coronavirus» (DC). Vom continua să fim surprinși deopotrivă de rapiditatea și de natura neașteptată a acestor schimbări – pe măsură ce se vor combina unele cu altele, ele vor genera consecințe de gradul doi, trei, patru etc., provocând efecte în cascadă și nemaivăzute.”

Iar George Soros adaugă și el: „Suntem într-un moment revoluționar în care putem realiza ceea ce părea de neconceput”.

Așadar, Normalul a murit. „Noul Normal” va fi o eră post-hristică și revoluționară. Nu este necesar să fii prea dus la biserică pentru a înțelege satanismul vremurilor care ni se pregătesc.

*

Pentru a opera asemenea schimbări colosale este nevoie de condiții excepționale. Nu poți schimba lumea cu un guturai. Marii arhitecți globaliști aveau nevoie de o boală nemaivăzută. Sau care să fie prezentată ca atare.

Cum poți face, în secolul XXI, al științei și tehnologiei de vârf, ca o maladie cu o rată de vindecare de 99,8% să pară mai periculoasă decât toate ciumele și holerele care au secerat omenirea în toată istoria sa, astfel încât să schimbi total cursul civilizației?

Răspunsul este ascuns în deviza Marii Resetări: Build Back Better. Pentru „a construi din nou mai bine” înseamnă să dărâmi. Noua Ordine Mondială este plănuită a se construi pe ruinele ordinii actuale pe care vor să o distrugă total.

Ordinea lumii este dată mai ales de relațiile dintre oameni. Pe acestea vor să le distrugă în primul rând Schwab, și Soros, și Macron, și Bennett, și Papa Francisc.

Strania expresie „distanțare socială” a fost probabil o răbufnire a subconștientului arhitecților Noii Ordini. Spre deosebire de mult mai logica și benigna „distanțare fizică”, care implică doar diferența de amplasament, „distanțarea socială” ascunde conotații infinit mai grave. Relația cu „aproapele”, pe care am fost învățați să-l iubim ca pe noi înșine, se cere să se răcească. Să fie înlocuită cu iubirea de sine.

Noua poruncă egoistă „Protejează-te!” se substituie astfel jertfei personale. Exemplul lui Iisus Hristos devine revolut. Patronul noilor vremuri este Iuda Iscarioteanul.

Măștile care acoperă zâmbetul și închid gura ca niște botnițe, izolările draconice, internările forțate, măsurile de control și disciplinare militară evocând intenționat lagărele de concentrare, plus frica (mai ales frica!) au pregătit terenul. Au schimbat omul dintr-o ființă socială solară într-o fiară singuratică, speriată și hăituită, care se simte la adăpost doar în bezna bârlogului.

Relațiile dintre oameni s-au făcut zob. Apoi cioburile s-au topit într-un amestec vâscos de groază, egoism și răutate sub nesfârșitele bombardamente cu panică lansate de monstruoasa coaliție dintre Politică, Afaceri și Presă.

Build Back Better este doar reformularea modernă a străvechiului principiu alchimic Solve et Coagula. Cele două cuvinte înscrise pe brațele lui Baphomet.

*

Prima etapă a creării Noii Lumi se apropie de sfârșit cu un ultim șvung al vaccinării. Macron, Bennett, Johnson, Merkel și compania știu prea bine că vaccinul mai mult dăunează decât protejează. O știu și mulți dintre vaccinați, care se lasă totuși ispitiți de propaganda mincinoasă de Auschwitz: „Vaccinul te va elibera”.

Dar nu despre protecție este vorba aici. Nici despre libertate. Istericalele liderilor politici au rolul de a declanșa o Vânătoare de Vrăjitoare. De a-i asmuți pe vaccinați împotriva nevaccinaților. O reeditare la scară planetară a celui mai demonic experiment ce a existat vreodată: Reeducarea de la Pitești.

Aceasta este ultima fază a disoluției Lumii Vechi și prima fază a recoagulării atomilor sociali într-o Lume Nouă.

Apoi, la fel ca toate celelalte măsuri aberante – „distanțarea socială”, măștile, izolarea, înfricoșarea etc. – vaccinarea este menită să testeze supunerea. Și, într-o maimuțărire răsturnată a Judecății de Apoi, să despartă „oile” de „capre”.

„Oile” supuse se vor bucura de toate privilegiile viitorului: scăpate de grija proprietății, găzduite la comun în staule de stat ecologice. Cedându-și în schimbul acestui confort laptele, lâna, carnea și mieii pentru bunăstarea ciobanilor, ele își vor savura în tihnă fericirea de a trăi și rumega în cea mai bună și dreaptă dintre lumi.

Cât despre puținele „capre” rămase rebele și nevaccinate, după câteva tentative de reeducare, consemnate minuțios în Sistemul de Credit Social, ele vor fi aruncate în lagăre special amenajate.

Pentru a descuraja orice tentative de contaminare a turmei cu virusul rebeliunii, lagărele din Noul Gulag vor purta nume pilduitoare precum „Întunericul cel mai dinafară” sau „Plânsetul și scrâșnirea dinților”.

Citiți și:
Revoluția covid este pe val. Se ascute lupta de clasă: masele largi vaccinate vor fi asmuțite asupra chiaburilor și burjuilor nevaccinați
Urmașul lui Hitler: „Când le redai libertăţile celor nevaccinaţi, pierzi ocazia de a ajunge la toată lumea cu vaccinarea”

 

yogaesoteric
1 decembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More