Aproape 90% dintre profesorii universitari de la Timișoara și 80% dintre cei de la UMF Iași nu se vaccinează

Un comunicat al Ministerului Educației din 1 februarie despre disponibilitatea profesorilor de a se vaccina încearcă să ascundă situaţia în ceea ce privește specialitățile profesorilor care nu vor să se vaccineze.

Pentru că ActiveNews consideră o datorie în a prezenta impostura și incompetența crasă a celor care conduc România, într-un procent de reprezentativitate de sub 20% din electorat, a comparat comunicatul din 1 februarie cu cel din 15 ianuarie, privind aceleași mărețe realizări în lupta de convingere a profesorilor din România.

Care este fondul? Pentru că rezultatele propagandei de vaccinare publicate pe 15 ianuarie afectau major planurile vacciniștilor, s-a reluat campania de muncă de convingere, om cu om, ca pe vremea comuniștilor, doar-doar se vor modifica rezultatele.

Ce ziceau rezultatele nemediatizate din 15 ianuarie? Că 55% din personalul învățământului pre-universitar și 40% din cel universitar nu vor să se vaccineze. De asemenea, rezultatele erau oferite și sub forma unor tabele centralizatoare cu toate județele și instituțiile de învățământ universitar din țară.

Ce face mașina de propagandă pe 1 februarie? Ne arată că munca de convingere a dat rezultate și azi 50% din personalul învățământul preuniversitar este gata de vaccinare (totuși, doar jumătate!) și 77% din cel universitar.

Dar de-acum începe minciuna oficială – prin omisiune –, pentru că nu ni se mai dau tabelele centralizatoare, pentru a putea afla și noi ce reprezintă cele 77 de procente din mediul universitar, respectiv câte cadre didactice, câți portari, câți șoferi, câte femei de serviciu etc.

Pe 1 februarie, mașiniștii cortinelor și aparatelor de făcut fum de pe scena României și-au dat seama de greșeala epocală de pe 15 ianuarie – prezentarea realității. ActiveNews a păstrat însă informațiile, spre corecta informare a opiniei publice.

Iar rezultatele sondajelor de pe 15 ianuarie ne spun că cei care nu-și doresc vaccinarea cu faimoasele produse experimentale Pfizer/BioNtech și Moderna – care produc morți subite și reacții adverse în masă – sunt tocmai cadrele didactice din medicină. Adică ELITA MEDICINEI ROMÂNEȘTI. Și nu în procente de 50 la 50%. Nu. În procente ce ajung până la 80% și aproape 90%! Iar la această elită se mai adaugă și elita comunității de informații din România, din Academia Națională de Informații, de la care aflăm că ar vrea să se vaccineze doar în procent de 42-45%.

În ce privește Universitățile de Medicină din țară, dacă la București, unde profesori sunt propagandiștii vacciniști de pe televizoare, ca Streinu Cercel și alții, procentul este semnificativ în favoarea vaccinării, cu totul altfel este situația în țară. Astfel, după cum se poate vedea în extrase inserate în tabelul de mai jos, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca, doar 37% din personalul didactic titular și-a exprimat intenția de vaccinare, la UMF Târgu Mureș 30,21%, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași procentul scade până la 20,77 și 0 din cel asociat iar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara până la senzaționalul procent de 12,79% și tot 0 din personalul didactic asociat. Or ști ei ceva…

Dacă elita medicinei românești, profesorii universitari doctori din țară, nu se vaccinează, oare ce ar fi indicat să facem noi?

 

Citiţi şi:
De ce nu mă vaccinez
Primele trei motive pentru care românii refuză vaccinarea: nu a fost testat suficient, numeroase efecte secundare, nu cred în eficiența vaccinului
SUA: NBC News afirmă că multe dintre cadrele medicale din prima linie refuză vaccinul anti-covid

 

yogaesoteric
3 aprilie 2021

 

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More