Are 64 de ani și este un exemplu viu de ce este bine să ducem un stil de viață sănătos

 

Lillian Muller este scriitoare, model de fitness profesionist, antrenoare, actriță. Ea are 64 de ani. De 40 de ani mănâncă doar crudități. Este vegetariană de la 27 de ani. N-a fumat și n-a consumat alcool niciodată. Este un exemplu viu de ce este foarte bine să ducem un stil de viață sănătos.

În cartea ei Mă simt minunat să fiu frumoasă după 40 (Feel Great, be Beautiful over 40), Lillian Mueller vorbește despre utilizarea unui nivel ridicat de conținut de alimente vegetale proaspete în dietă și 100% alimente crude pentru a păstra tinerețea. Și ea este exemplul perfect.

La vârsta de 27 de ani, Lillian și-a transformat stilul de viață, trecând în 9 luni la consumul de zaharuri numai sub formă de fructoză și de atunci menține un nivel ridicat de conținut de fructe în dietă.

Dimineața o începe cu un suc de fructe proaspete și un pahar mare cu apă. Îi place să mediteze și să citească cărți.

De la ora 2 până la 4 ia prima masă alcătuită din fructe proaspete și nuci sau semințe crude, cu un alt pahar mare cu apă. Mănâncă fructele care îi plac: o jumătate de ananas, câteva smochine sau prune și poate 2 banane și o mână de nuci.

Seara mănâncă legume proaspete sub formă de salată și poate niște legume pe abur, cartofi copți sau orez sau pâine integrală de secară ori din alte seminţe încolțite. Uneori poate mânca produse din soia, dar numai organice.

Pentru salate, folosește uleiuri vegetale organice presate la rece și oțet de mere crud. De asemenea, îi place foarte mult avocado și mănâncă acest fruct cel puțin o dată pe zi. În loc de bomboane, consumă fructe uscate şi ciocolată organică. Evită zahărul și produsele din făină albă. Zahărul ia mineralele din oase și dinți, iar făina este un produs care formează foarte mult mucus.

S-a alimentat astfel timp de 31 de ani. Nu mănâncă niciodată carne, nu fumează, nu consumă alcool. Nu a apelat la operații plastice.

De 3 ori pe săptămână, Lillian merge la sala de sport.

Într-un scurt interviu, a dezvăluit câteva aspecte inedite din viaţa ei precum şi oamenii care au constituit pentru ea o sursă de inspiraţie.

– Câte calorii pe zi consumi? Ce procent de grăsime mănânci pe zi?

– Mănânc când mi-e foame și mănânc doar alimente sănătoase. Și practic combinația corectă de alimente. Nu număr caloriile, carbohidrații, grăsimile sau proteinele.

– Cât de importantă este expunerea la soare? Ce crezi?

– Cred că soarele are o mare importanță. Mai ales pentru cei care trăiesc în Norvegia, unde locuiesc eu acum. Simt că este important să obții suficientă vitamină D. Cred că unul dintre motivele pentru care mulți norvegieni se îmbolnăvesc de osteoporoză este lipsa de lumină solară.

– Fiica ta este vegetariană de la naștere?

– Ea a fost vegetariană de la naștere, cu excepția unei perioade de 2 ani în care a trăit împreună cu tatăl ei, când în dietă i-a fost inclusă canea de pui. Ea are acum 19 ani și a fost vegetariană cea mai mare parte a vieții ei.

– Cum a decurs sarcina?

– Foarte bine. Am avut o naștere naturală.

– Cine te inspiră și de ce?

– John Robbins, autorul cărții Dieta pentru Noua Americă, este un om minunat. Într-o carte recent publicată, Sănătate la 100 de ani, a explorat 4 culturi de longevivi care trăiesc până la 100 de ani. A descris dieta lor și toți sunt aproape 100% vegani, consumând o mulțime de alimente crude. Ei au un auz, rezistență și vedere excelente. Trăiesc o viață independentă, energică și plină de bucurie chiar și la 90 de ani.

Dr. Wayne Dyer este unul dintre cei mai inspiratori oameni pe care îi cunosc. Am citit cărți precum Tranziția, Înțelepciunea veacurilor și altele. În plus, cartea Alchimistul, de Paulo Coelho, inspiră foarte mult…

– Care credeți că este cel mai important aspect pentru sănătate, în opinia dvs.?

– Gândirea benefică și cunoaşterea modului în care să ţii gândurile nefaste sub control. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mai mult înțeleg importanța gândirii benefice, creatoare. Gândirea benefică pură, împreună cu alimentele curate și sănătoase, fac sângele curat, ceea ce vă oferă un sistem imunitar puternic!


Citiţi şi:
Grație practicii yoga, la 98 de ani deține o flexibilitate incredibilă, o sănătate de fier și susține că n-a luat niciodată medicamente!
Kazim Gurbuz are 95 de ani, practică yoga şi este vegetarian

 

yogaesoteric
23 ianuarie 2021

 


 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More