Arma cinetică a Forței Spațiale a SUA ar putea lovi cu puterea unei arme nucleare

Tratatul a 107 țări privind Spațiul Cosmic, semnat în 1967, interzice plasarea sau utilizarea armelor nucleare, biologice sau chimice de pe orbita Pământului. Ce nu au luat în calcul a fost cea mai simplă armă a Forțelor Aeriene din SUA: o tijă de tungsten care ar putea lovi un oraș cu puterea explozivă a unei rachete balistice intercontinentale.

În timpul războiului din Vietnam, SUA au folosit bombele „Lazy Dog”. Acestea erau pur și simplu piese de oțel solid, cu o lungime mai mică de 2 inci, prevăzute cu aripioare. Nu conțineau niciun exploziv – pur și simplu au fost aruncate sute din avioanele care zburau deasupra Vietnamului. Proiectilele Lazy Dog (cunoscute și sub denumirea de „bombardare cinetică”) pot atinge viteze de până la 500 mile/h pe măsură ce cad pe pământ și pot pătrunde nouă centimetri în beton după ce au fost lansate de la doar 1.000 de metri. Este ca și cum ai trage gloanțe asupra unei ținte, cu excepția faptului că, în loc să piardă viteză pe măsură ce călătorește, proiectilul câștigă viteză și energie, care vor fi degajate la impact. Americanii au distrus o zonă mare de junglă, lansând o ploaie de astfel de proiectile cu viteză mare, de dimensiunea unui glonț.

Așa s-a născut Proiectul Thor. În loc de sute de proiectile mici lansate de la câteva mii de metri altitudine, Thor folosește un proiectil mare pe care îl aruncă de la câteva mii de metri deasupra Pământului.

O altă idee, botezată „Lancea lui Dumnezeu”, a fost un pachet de tije de tungsten de 6 metri lungime și un diametru de 30 de cm, proiectate de pe orbită, atingând o viteză de până la de zece ori viteza sunetului. Acest proiectil odată lansat ar pătrunde zeci de metri în Pământ, distrugând orice buncăr potențial întărit sau situri secrete subterane. Mai mult decât atât, atunci când tija lovește, explozia ar fi la egalitate cu magnitudinea unei arme nucleare care pătrunde în sol – dar fără nicio degajare radioactivă. Ar dura 15 minute pentru a distruge o țintă cu o astfel de armă.

Un utilizator Quora care lucrează în industria aerospațială de apărare a citat un cost de cel puțin 20.000 de dolari pe kilogram pentru a lansa astfel de arme din spațiu. Cu 20 de metri cubi de tungsten dens, cântărind puțin peste 10 tone, calculele sunt ușoare. Doar o singură tijă ar fi prohibitiv de scumpă. Costul de 230 de milioane de dolari pe lansare a fost de neimaginat în timpul Războiului Rece.

O altă tehnologie, ce este foarte departe, în mile și ani: o pereche de sateliți care orbitează la câteva sute de mile deasupra Pământului și care ar putea servi drept sistem de arme. Un satelit funcționează ca platformă de direcționare și comunicații, în timp ce celălalt poartă numeroase tije de tungsten pe care le poate proiecta asupra unor ținte în mai puțin de 15 minute. Când este instruit de la sol, satelitul vizat îi comandă partenerului să arunce una dintre săgețile sale. Tijele ghidate intră în atmosferă, protejate de o acoperire termică, călătorind cu 11 km pe secundă – comparabil cu viteza unui meteor. Rezultatul: devastarea completă a țintei, chiar dacă este îngropată adânc sub pământ. (Configurația cu două platforme permite ca arma să fie „reîncărcată” doar prin lansarea unui nou set de tije, mai degrabă decât prin înlocuirea întregului sistem).

Conceptul de arme cu energie cinetică există încă de când RAND Corporation a propus plasarea tijelor pe vârfurile ICBM-urilor (rachete intercontinentale) în anii 1950; amplasarea pe satelit a fost popularizată de scriitorul SF SFP Pournelle. Deși Pentagonul nu va spune cât de departe este la ora actuală cercetarea în acest domeniu și nici măcar nu va confirma că sunt depuse eforturi, conceptul persistă. „Planul de Zbor de Transformare a Forțelor Aeriene Americane”, publicat de Forțele Aeriene în noiembrie 2003, face referire la „pachete de tije de hipervelocitate” în schița sa referitoare la viitoare arme din spațiu, iar în 2002, un alt raport de la RAND, „Arme Spațiale, Războaiele Pământului”, a dedicat secțiuni întregi utilității acestei tehnologii.

Lansarea tijelor grele de tungsten din spațiu va necesita o tehnologie a rachetelor substanțial mai ieftină decât avem astăzi. Dar există numeroase alte obstacole în calea funcționării unui asemenea sistem. Pike, de la GlobalSecurity.org, susține că viteza tijelor ar fi atât de mare încât s-ar vaporiza la impact, înainte ca tijele să poată pătrunde în suprafață. Mai mult, „raportul absenților” – faptul că sateliții orbitali înconjoară Pământul la fiecare 100 de minute și, astfel, la un moment dat ar putea fi departe de ținta dorită – ar fi prohibitiv.

O soluție mai bună, susține Pike, este de a urmări conceptul original: așezarea tijelor deasupra rachetelor balistice intercontinentale, ceea ce ar încetini suficient viteza în timpul părții descendente a traiectoriei lor pentru a evita vaporizarea la impact. ICBM-urile ar fi, de asemenea, mai puțin costisitoare și, din moment ce sunt staționate pe Pământ, ar dura mai puțin timp pentru a-și atinge țintele. „Oamenii care se află în spatele proiectelor referitoare la armele spațiale par să înțeleagă dezavantajele acestui tip de arme”, spune Pike – printre acestea, costurile ridicate și dificultatea de a menține platformele de arme pe orbită. „Dar pariez că totuși există o mulțime de lucrări clasificate pe această temă chiar acum.”

Se pare că acest tip de arme sunt deja utilizate de către noua Forță Spațială creată în 2020 sub președintele Trump.

Citiți și:
Într-o liniște suspectă, pe 20 decembrie 2019, omenirea a pășit în era războiului spațial!
Armata SUA construiește pe ascuns SkyNet – o variantă militară extremă a «internetului lucrurilor» care poate interconecta armele și vehiculele

yogaesoteric
27 ianuarie 2022