Arnica, o plantă cu puternice proprietăţi de vindecare a rănilor

 

Cu toţii suferim la un moment dat sau altul, de-a lungul vieţii, de diverse dureri. Din păcate, tratarea durerii nu este uşoară, mai ales dacă luăm în considerare efectele secundare ale analgezicelor. Vestea cea bună este că există şi alternative naturale pentru durerile comune. Arnica este un astfel de exemplu.

Arnica este unul dintre cele mai populare remedii homeopatice folosite pentru tratarea durerii. Există mai multe specii de arnică, încă cea mai cunoscută este arnica montană (cunoscută popular şi sub numele de podbal de munte, carul-pădurilor, cujdă sau carul-zânelor). Pe lângă proprietăţile sale analgezice naturale, arnica mai este cunoscută pentru abilitatea sa de a combate inflamaţia, infecţia şi de a promova vindecarea.

Ce este arnica?

Arnica este o plantă perenă ce creşte în regiunile de munte din Europa, Siberia, dar poate fi întâlnită şi în regiuni ale Americii de Nord. Face parte din familia Asteraceae (Compositae) şi este înrudită cu margareta şi floarea-soarelui. Arnica iubeşte altitudinea, crescând la înălţimi de 1000 de metri, şi poate ajunge până la 60 de centimetri. Planta are tulpini lungi şi păroase, frunze de un verde aprins şi flori galben-portocalii care seamănă cu margaretele.

Florile proaspete sau uscate de arnică şi rădăcinile se folosesc ca remediu medicinal încă din anii 1500. Călăuzele elveţiene se spune că îi mestecă frunzele pentru a combate oboseala când urcă pe munte. Sub forma uscată, frunzele de arnică s-au folosit ca tutun, de unde şi denumirea de tutun de munte.

Principalul ingredient activ din arnică este lactona sescviterpenica, un compus chimic cunoscut pentru efectele sale antiinflamatorii şi analgezice. Arnica conţine şi timol, flavonoide, carotenoide şi tanini.

Este important de menţionat că trebuie evitat consumul plantei în forma sa pură, pentru că poate fi toxică şi poate cauza complicaţii pentru sănătate. Arnica poate fi folosită în siguranţă doar sub forma sa diluată, ca remediu homeopatic.

Cum se utilizează arnica

Suplimentele cu arnică sunt disponibile sub formă de capsule şi pastile, care conţin cantităţi foarte mici de extract de arnică. Acestea nu au efecte secundare, pentru că sunt foarte diluate. Cu toate acestea, este important să fie consultat un medic înainte de utilizarea oricărui tip de supliment oral, pentru a nu se depăşi doza recomandată.

Arnica este disponibilă şi sub formă de ceai, însă acesta este necesar să fie produs de o firmă autorizată, care să conţină o concentraţie sigură pentru consum. Nu se recomandă pregătirea ceaiului din planta proaspătă, acasă, mai ales de persoanele care nu cunosc planta suficient de bine şi nu au pregătirea necesară pentru a o folosi, pentru că aceasta trebuie diluată.

Arnica se găseşte şi în multe produse pentru uz extern. Este disponibilă sub formă de:
– ulei de arnică;
– gel de arnică;
– cremă de arnică.

Arnica nu se aplică direct pe răni deschise sau pe piele crăpată pentru că poate cauza iritaţii. Se poate testa întâi produsul pe o mică porţiune a pielii, pentru a vedea dacă apar reacţii.

Arnica poate trata rănile, arsurile şi durerile

Diferitele părţi ale plantei s-au folosit de sute de ani pentru preparate medicinale. Această plantă puternică poate fi folosită în tratarea următoarelor afecţiuni:

Durerile musculare: Arnica este un analgezic natural. Este un remediu holistic folosit pentru dureri cauzate de accidentări, intervenţii chirurgicale sau inflamaţii. Este o alternativă mai sigură la antiinflamatoarele nesteroidiene şi alte analgezice din farmacii.
Inflamarea: Arnica reduce umflăturile, mai ales cele cauzate de întinderi musculare, fracturi sau ciupituri de insecte.
Răni şi zgârieturi: Arnica accelerează procesul de vindecare al zgârieturilor şi rănilor prin stimularea producerii de celule albe, care curăţă sângele coagulat şi dispersează lichidele acumulate în zona afectată.
Problemele de vedere asociate cu diabetul: Unele studii sugerează că arnica poate îmbunătăţi microcirculaţia retinei, reducând riscul problemelor de ochi cauzate de diabet.
Protejează împotriva infecţiilor: Compuşii activi din arnică îi dau posibilitatea de a proteja organismul împotriva diverselor infecţii bacteriene.
Osteoartrită: Suplimentele cu arnică pot ameliora problemele comune asociate cu osteoartrita, cum ar fi durerea şi rigiditatea musculară.

Uleiul de arnică este mai indicat pentru durerile şi spasmele musculare, în timp ce gelul de arnică ajuta la vindecarea zgârieturilor şi la tratarea simptomelor de osteoartrită la mâini şi genunchi.

Alte beneficii pe care le are arnica

Pe lângă utilizările sale tradiţionale, unele studii sugerează că arnica poate avea şi alte beneficii pentru sănătate:
– reduce ulcerele gurii cauzate de chimioterapie;
– promovează creşterea părului;
– ameliorează erupţiile acneice;
– reduce sângerarea.

Deşi mai trebuie făcute şi alte studii de cercetare pentru a confirma beneficiile arnicăi, cercetătorii îi recunosc deja valoarea medicinală a derivaţilor săi din timol şi lactone sescviterpenice, datorită cărora arnica are aceste proprietăţi antiinflamatorii, analgezice, antibacteriene şi anticoagulante.

Datorită efectelor sale terapeutice, arnica este frecvent folosită de sportivi, dar şi de persoane care au suferit intervenţii chirurgicale sau dentare.

Studii care confirmă beneficiile antiinflamatorii şi analgezice pe care le are arnica

Deşi arnica este folosită în medicina tradiţională de sute de ani, există încă multe îndoieli în privinţa eficienţei sale, de aceea au fost făcute numeroase studii asupra acestei plante. În timp ce unele studii îi dispută beneficiile, altele îi confirmă proprietăţile medicinale.

Un studiu dublu orb, controlat cu placebo, desfăşurat în 2003, a studiat efectele consumului de arnică pe alergătorii de maraton. Studiul a implicat 82 de persoane, dintre care unii au primit suplimente cu arnică dimineaţa şi seara, iar alţii au primit pastile cu placebo. Rezultatele au arătat că grupul care a luat suplimentul cu arnică a prezentat dureri mai reduse după alergare comparativ cu grupul care a luat placebo.

Un alt studiu mai recent, din 2016, a confirmat proprietăţile analgezice şi antiinflamatorii ale plantei pentru durerile postoperatorii. Studiul a demonstrat că arnica poate fi o bună alternativă pentru antiinflamatoarele nesteroidiene în tratarea durerii posttraumatice şi postoperatorii.

Administrarea suplimentelor cu arnica

Suplimentele cu arnică sunt disponibile de obicei în concentraţii de 5C sau 30C. Înainte de a se consuma oricare dintre aceste variante, însă, este bine să se consulte medicul, care poate stabili care dintre aceste concentraţii este potrivită pentru afecţiunea care trebuie tratată. În cazul tratamentului pentru osteoartrită, se poate folosi gelul de arnică în proporţie de 50 grame/100 grame. Se poate folosi şi uleiul de arnică, dar doar diluat într-un ulei purtător cum ar fi uleiul din sâmburi de struguri sau uleiul de migdale, în proporţie de 30:70.

Arnica nu produce efecte secundare grave dacă este diluată corect, însă utilizarea ei este bine să fie făcută doar sub supravegherea unui specialist, pentru că poate cauza probleme grave de sănătate dacă nu se administrează corect.

Efectele secundare pe care le poate avea arnica

Deşi în formele diluate, arnica este considerată sigură, chiar şi aşa poate avea efecte adverse, mai ales în cazul persoanelor care sunt alergice la unul dintre compuşii săi, numit helenalina. Printre efectele secundare care pot să apară se numără: aritmia, ameţeala, tremurul, voma, stările de slăbiciune, iritaţiile gastrointestinale şi ale membranei mucoase, problemele cu ficatul şi rinichii.

Nu se recomandă utilizarea cutanată pe perioade lungi de timp, pentru că poate cauza iritaţii ale pielii, băşici, eczeme şi descuamări.

Remediile din arnică nu se recomandă copiilor, femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează şi nici celor a căror piele prezintă leziuni, suferă de probleme digestive sau de hipertensiune. Arnica poate, de asemenea, interacţiona cu alte medicamente, în special cu analgezice, steroizi şi anticoagulante.

Sfatul medicului în utilizarea remediilor cu arnică

Oricât ar fi arnica de eficientă ca antiinflamator şi analgezic, poate să nu fie remediul potrivit pentru tratarea durerii de care suferi, de aceea este bine să consulţi un specialist înainte de a folosi orice remediu homeopatic cu arnică.
Pe lângă identificarea cauzei durerii, medicul poate recomanda şi cea mai bună formă sub care se poate utiliza arnica. Pentru rezultate optime, pot fi necesare şi unele modificări în alimentaţie şi stil de viaţă.

Este nevoie de timp pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru tratarea durerii. Însă, cu ajutorul unui specialist şi a remediilor naturale, şansele de succes cresc semnificativ.

Citiți și:

Terapiile cu remedii naturale – Importante forme de medicină neconvenţională care totodată asigură menţinerea stării de sănătate

Cinci ierburi miraculoase ce te ajută să te vindeci când ai gripă

Sânzienele – planta ce ne pune în legătură cu sânzienele și care alungă cancerul

yogaesoteric

15 noiembrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More