Asasinarea lui JFK (V): Soborul vrăjitoarelor – actul unu
Citiți partea precedentă a articolului
„Este faimoasă întrebarea pusă, demult, de revista Time: «A murit Dumnezeu?». Implicită… este o întrebare corolară: Dar Diavolul, i-a supraviețuit?” – Jim Hougan
Am început relatarea cu scena crimei. L-am prezentat pe Lee Harvey Oswald, ca vedetă a spectacolului, și anturajul lui imediat. E momentul să facem un pas în spate. Imaginea de ansamblu e destul de confuză. Personajele și evenimentele întâlnite până la acest punct par încadrabile, lax, într-o operațiune sub acoperire – dar una excepțional de complexă, care se întinde pe parcursul mai multor ani de zile.
Dar distribuția nu e nici pe departe completă, iar în libret mai sunt câteva acte de care nici nu ne-am atins.
Oricât de interesant ar fi criminalul, ca personaj, el nu poate fi privit în izolare fără a pierde nu doar efectul de real, ci și semnificațiile mai profunde ale temei.
Și nici personajele din imediata lui apropiere nu pot fi luate în izolare. Ca orice individ, ele trăiau într-un mediu – social, uman, ideologic. Ocult, chiar, având în vedere ce urmează să descriu.
Legătura logică dintre cele de mai jos și asasinarea lui John F. Kennedy e puțin spus obscură – dar evenimentele și personajele sunt reale și ele au existat în proximitatea asasinatului, ca o ceață groasă, ca norii negri adunați înainte de furtună.
Pentru un ezoterist, ori pentru un șaman, evenimentele ar putea părea mai simple. Dar eu nu pot spune decât că logica nu este, poate, singurul decodor de sens pe care-l avem la îndemână; că, uneori, nu autopsia unui caz ne dă răspunsurile, ci inefabilul, intuiția, recunoașterea profundă a unor mutații care au loc la un alt nivel.
O luăm pe cât posibil metodic, pe bolgii. Sunt atât de multe, însă, încât va fi nevoie și de o ultimă parte, partea a VI-a.
Episcopi rătăcitori, liturghii negre și voodoo
Un episcop rătăcitor, sau episcopus vagans, este o persoană consacrată de o manieră clandestină, neregulamentară, în afara structurilor și canoanelor aplicabile în bisericile tradiționale.
Intrăm într-o lume crepusculară și n-aș vrea să rătăcim, dar vă spun că acești episcopi tânjesc să obțină succesiunea apostolică, deci o consacrare valabilă, care să dea validitate, ori putere, riturilor pe care ei le oficiază.
America a fost un tărâm al făgăduinței pentru astfel de oameni în timpul Războiului Rece. Zeci de biserici și bisericuțe s-au format în perioada postbelică în Lumea Nouă, unele ca ramuri ale bisericilor tradiționale, mai ales ale celor din Europa de Est, (cu denumiri ca Biserica Catolică Liberală, Biserica Catolică Gnostică, Biserica Ortodoxă Catolică Americană etc.); altele, o combinație de „biserică” cu diverse societăți și secte ocultiste; multe ca un cocktail căruia i-ai putea spune eretic, dacă nu ar fi atât de comic (nu rezist să nu împărtășesc cititorului senzaționalul „Dioceza Ortodoxă Maură a Pălăriei lui Ong și Montclair din New Jersey”).
Un studiu excelent asupra subiectului îl găsim la Peter Levenda, în primul volum al trilogiei lui, Sinister Forces.
Așa cum e de bănuit, multe dintre aceste instituții ecleziastice dubioase funcționau ca focar de spionaj și recrutare de agenți de influență în comunitățile diasporei est-europene din SUA. În sânul lor se mai cuibăreau, ocazional, și foști naziști fugiți peste ocean după război.
David Ferrie lovește din nou
Revenind la personajele din zona asasinatului, găsim cel puțin doi astfel de „episcopi rătăcitori”, dintre care unul deosebit de autentic, în persoana lui David Ferrie, de care ne-am tot lovit până acum. E momentul să-l dezvăluim în întreaga lui splendoare.
După toate relatările, David Ferrie era un personaj indicibil; dacă l-ai fi inventat într-un roman sau un film, nu te-ar fi crezut nimeni. De altfel, regizorul Oliver Stone l-a reprezentat în filmul lui, JFK, și înțeleg că nici măcar Joe Pesci nu a reușit să-l portretizeze în întreaga lui grozăvie.
David Ferrie era un tip mărunțel și agitat, care afișa mai tot timpul un rânjet feroce; suferea de alopecie și remediul cel mai bun pe care-l găsise pentru a-și regla înfățișarea era o perucă imensă, roșcată, care nu-i stătea niciodată bine pe cap, și o pereche de sprâncene groase cât degetul, câteodată negre, câteodată într-o nuanță șocantă de roșu, pictate comic pe frunte, una mai sus și una mai jos, într-un etern accent circumflex.
Această creatură excentrică, veșnic înconjurată de o șleahtă de tinerei pe care îi alimenta cu droguri și pornografie în schimbul favorurilor sexuale – era episcopus vagans al Bisericii Ortodoxe Catolice Americane, o instituție fondată de Walter (Vladimir) Propheta, preot ucrainean refugiat în SUA după război și anticomunist fervent.
Nu am să intru în detaliile „liniei apostolice” puțin spus dubioase a lui Ferrie, dar menționez că, undeva, în amonte, găsim indivizi care erau membri ai societății rozacruciene, adepți ai lui Aleister Crowley, membri ai ordinului Golden Dawn și alți ocultiști cu pedigree.
Liturghii voodoo
În plus – ori poate asta e regula la acest tip de înalt cler – Ferrie organiza săptămânal „liturghii negre” cu public în apartamentul lui din New Orleans.
Un martor intervievat de procurorul Garrison descria astfel scena: „Pocalul conținea sânge de animal, pâinea de cuminecătură consta într-un soi de carne crudă, în loc de pâine sau de cozonac. Purta o togă scurtă, neagră, complet neagră. Nu purta nimic pe dedesubt… Îi zicea Biserica Ortodoxă Catolică Orientală Americană [sic]… după tot ritualul, ritualul care era strigat… [liturghia] se termină și are ceva brutal, sadic – se lasă sânge, se omoară găini, chestii de-astea…”
Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi pare ceva mai degrabă din zona voodoo, decât a vreunei liturghii, fie ea și neagră. Ceea ce îmi aduce aminte de încă o mică piesă din puzzle: „Papa Doc” Duvalier, președinte-pe-viață al Republicii Haiti, a sărbătorit drăcește asasinarea lui Kennedy, convins că-l omorâse chiar el, cu propriile lui puteri voodoo.
Pentru Duvalier, exista o legătură mistică între numărul 22 și puterile lui oculte (numărul de înmatriculate al mașinii lui personale era 22). În plus, Kennedy a fost omorât pe 22 noiembrie, iar combinația 22-11 i se părea lui Duvalier proba supremă a succesului uneltirilor lui malefice.
În fine, revenind la episcopul Ferrie: ce rezultat urmărea el prin respectivele proceduri scabroase, nu aș putea spune, și nici dacă-l obținea nu știu, dar, la ochiul meu, cel puțin, intențiile nu păreau dedicate binelui comun.
Iar despre faptul că Ferrie îl ura de moarte pe JFK, nu încape îndoială; după invazia ratată de la Golful Porcilor, îi făcea lui JFK un rechizitoriu atât de veninos la o întrunire de veterani că i s-a cerut să coboare de pe podium; tocmai le spunea oamenilor ca președintele „să fie împușcat”.
Fred Crisman și Biserica lasă-mă să te las
Un alt „episcop” era un anume Fred Crisman, un individ din cercul lui Clay Shaw și David Ferrie, acuzat și el de conspirație criminală de procurorul Garrison.
Crisman era episcop la ceva care se cheamă Universal Life Church, o „biserică” fondată pe următorul crez rigid: membrii cred în ceea ce e drept și în dreptul fiecărei persoane de a interpreta ce e drept. Un fel de Fais ce que tu voudra à la Rabelais; sau, în versiunea engleză a Thelemei, á la Crowley: Do what thou will shall be the whole of the law (Fă ceea ce vrei, să fie întreaga lege).
Adică face fiecare ce vrea. Dar să nu comitem vreo blasfemie; mai bine revenim la Fred Crisman, care, pe lângă calitatea lui de episcop, are și meritul de a introduce în scenă……. OZN-urile!
Dosarele X, versiunea originală
Un curriculum vitae al lui Fred Crisman ar ocupa zeci și zeci de pagini; fost pilot militar în perioada în care SUA îl susținea pe liderul naționalist chinez Chiang Kai-shek; zis membru OSS, ulterior CIA și posesor de legitimații de serviciu ale poliției de stat din Louisiana, ale Gărzii de Coastă, ale serviciilor secrete din Washington DC ș.a.m.d., angajat la Boeing și la o sumedenie de organizații, asociații și fundații cărora nici el nu le știa bine numele sau numărul.
De altfel, declara în fața marelui juriu că, în cea mai mare parte, fusese înscris în aceste organizații, inclusiv agenții guvernamentale, de un amic mai glumeț, căruia îi plăcea să colecționeze acte de identitate și-i mai lua și lui câte una, la ofertă.
Întâlnire de gradul III
Dar ce-l scoate pe Crisman în evidență, în țesătura deasă de agenți și para-agenți, este că el a fost participant de frunte la primul mare incident OZN din istoria postbelică a Americii: incidentul de la Insula Maury.
Era 21 iunie 1947 când un anume Harold A. Dahl, aflat în șalupa patrulei portuare împreună cu fiul lui adolescent și câinele familiei, observa șase obiecte zburătoare neidentificate planând la câteva sute de metri altitudine.
Unul dintre aparatele misterioase părea să aibă probleme tehnice; a urmat o explozie, iar din obiect a curs metal topit pe șalupă, omorând câinele și rănindu-i băiatului brațul.
Dahl a tras repede șalupa la țărm și a început să fotografieze obiectele. După ce acestea au dispărut, a strâns câteva eșantioane de metal și s-a repezit înapoi la bază, la Tacoma, unde i-a arătat totul șefului lui, Fred Crisman.
Rezumând cât se poate de mult, Crisman a luat frâiele situației în mâini și, trecând peste reținerile lui Dahl, care era speriat de moarte, a ajuns să se vadă cu doi ofițeri de la forțele aeriene americane.
Le-a înmânat celor doi o cutie grea, în care, a spus el, se găseau resturile ciudatului obiect, iar cei doi ofițeri s-au urcat în avionul B-52 cu care veniseră pentru a se întoarce la bază.
Nu au mai ajuns niciodată. Soldații aflați la bord s-au parașutat cu toții după ce motorul aeronavei a luat foc, dar ofițerii Davidson și Brown au rămas, inexplicabil, înăuntru, și au murit la impactul aeronavei cu solul.
Potrivit unei declarații date mai târziu de autoritățile militare, avionul transporta materiale clasificate.
Crisman a încercat ulterior să prezinte întreaga poveste ca fiind o farsă – numai că există ziarele care anunțau teribilul accident aviatic în care își pierduseră viața cei doi ofițeri, precum și un raport semnat de directorul FBI, J. Edgar Hoover, marcat „SM-X” (Security Matter-X), care discută incidentul.
Guy Banister – un agent FBI cu preocupări ufologice
Ceea ce mă conduce, în buclă, la Guy Banister (amicul lui Lee Harvey Oswald de la agenția de detectivi din New Orleans și bun prieten cu Ferrie) care, în 1947, anul incidentului de la Maury Island și al unui întreg val de alte evenimente OZN, inclusiv cel de la Roswell, era șeful biroului FBI de la Butte, Montana.
Documente FBI datând din 1947, între timp declasificate, conțin un număr de telexuri trimise de Banister, unele semnate cu acronimul lui, „WGB”, referitoare la „fenomenul OZN”.
Să mai spună cineva că serialul „Dosarele X” a fost pură ficțiune.
Nouă șefi pe pământ, nouă în ceruri
Acum, că ne-am încălzit un pic pe subiectul extratereștrilor sau ce or fi ei, e momentul să ridicăm un pic nivelul, trecând la obraze ceva mai subțiri decât un Ferrie ori un Crisman.
Aminteam în Partea a IV-a de Michael și Ruth Paine, samaritenii care, în septembrie 1963, i-au invitat pe Lee și Marina să locuiască în căminul lor din Dallas, ba chiar i-au și găsit lui Lee o slujbă la depozitul de carte școlară din Dealey Plaza.
Altfel spus, soții Paine sunt cei care l-au adus pe Lee de la New Orleans și l-au plasat la Dallas fix în ochiul furtunii.
Mai spuneam și că Michael Paine avea sânge albastru – versiunea americană, adică provenea din familii vechi, cu statut, și foarte bogate.
Mama lui, Ruth, era o Forbes. Tatăl lui vitreg, Arthur Young, poate nu la fel de titrat genealogic, era un inventator de geniu (dezvoltatorul elicopterului Bell), devenit filosof și cercetător al fenomenelor paranormale.
Arthur Young era prieten de-o viață cu un anume Andrija Puharich, cercetător și el în domeniul paranormalului și unul dintre cei care, în 1948, informa Pentagonul despre utilitatea militară a parapsihologiei; ulterior, avea să lucreze în programul MK-Ultra.
Pe lângă preocupările lui profesionale – sau în cadrul lor, cine mai știe – Puharich a constituit, în 1953, un grup numit „Round Table”, din care făceau parte, printre alții, Arthur Young și soția lui, Ruth, mama lui Michael Paine, dar și membri ai clanurilor DuPont și Astor. Mai sus de atât, socialmente vorbind, nu se poate.
(Pentru cunoscători, numele de „Round Table” va aprinde o sumă de becuri, pentru că așa se chema și grupul exclusivist și informal de dialog constructiv al elitelor britanice care cârmea politica imperială inclusiv în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Nu sugerăm altceva dincolo de o simplă coincidență. Or fi avut toți o masă rotundă în sufragerie.)
Cei nouă membri ai „Mesei Rotunde” a lui Puharich se ocupau cu ceea ce s-ar putea chema un soi de spiritism, dar, poate ținând cont de nivelul de elită al personajelor implicate, nici spiritele apărute nu erau fitecine.
Grație serviciilor de intermediere asigurate inițial de un anume Dr. Vinod, prezențele nevăzute și-au declinat identitatea: erau „Cei Nouă” – ființe extraterestre care locuiau pe o navă imensă care plana, invizibilă, deasupra Pământului, de unde conduceau destinele omenirii; îi aleseseră pe cei nouă pământeni de vază ca să le implementeze agenda.
Poate credeți că glumesc, dar cei nouă pământeni-aleși erau absolut convinși că aveau de-a face cu o inteligență extraterestră atotcuprinzătoare.
Puharich se mândrea că-și luase toate precauțiile posibile împotriva oricărei fraude (umane). Contactele cu cei nouă nepământeni au continuat preț de douăzeci de ani, culminând cu experiențele faimosului paranormal israelian, Uri Geller – Îndoitorul-de-Linguri, pe care Puharich nu doar l-a introdus la CIA, ci l-a făcut și medium pentru „Masa Rotundă”.
Fiind mai dotat parapsihologicește decât aleșii propriu-ziși, Uri comunica audio cu „Cei Nouă”, care, așa cum rezultă pe larg din cartea Uri, scrisă de Andrija Puharich, vorbeau cu o voce metalică și cam spuneau că sunt demoni manifestați prin tehnologie – dar drept e că e dreptul oricui să interpreteze, ca la Universal Life Church.
Povestea pe care am rezumat-o drastic aici e spusă pe larg de Lynn Picknett și Clive Prince în cartea lor, tradusă și la noi, Conspirația Stargate. Acolo găsiți nu doar detaliile întâlnirii astrale dintre cei nouă șefi pământeni cu șefii lor extra-dimensionali, dar și dezvoltările și implicațiile mai largi ale acestei povești care, dacă nu ar fi adevărată, n-ar fi putut fi inventată de nimeni.
Vrăjitoarele își continuă sarabanda în Partea a VI-a.
Citiți și:
O tulburătoare ipoteză, ce se confirmă, referitoare la asasinarea fostului preşedinte al Statelor Unite Ale Americii, John F. Kennedy
Cine se află deasupra lui Trump? 10 președinți și politicieni care au declarat că un «guvern secret» controlează lumea
yogaesoteric
6 aprilie 2024