Aspectele Lunii

extras din cartea „Secretele dezvăluite ale momentului ocult al HIATUSULUI”
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 


Conjuncţii:
Acestea indică sentimente puternice şi o influenţă emoţională remarcabilă în domeniile legate de planetele implicate, de semnele şi de casele în care ele se află. Aceste domenii sunt influenţate prin prisma căminului parental, a hranei, a problemelor familiale. În asemenea direcţii, nativul tinde să acţioneze sub imperiul unui impluls inconştient al unor scheme ereditare şi al unor condiţionări implementate din copilărie. Nativul este receptiv la influenţa persoanelor de sex feminin.

Sextile: Arată o exprimare armonioasă a sentimentelor şi o conlucrare bună cu subconştientul de care vă puteţi servi promt, deoarece acesta răspunde rapid dorinţelor care sunt formulate clar şi intens. Nativul se înţelege bine cu femeile.

Cuadraturi: Indică dificultăţi de natură emoţională deseori subconştientul vă poate juca feste, deoarece înregistrează aproape totul fără discernământ. De asemenea, puteţi avea conflicte cu părinţii sau o situaţie dificilă în familie ca părinte, este posibil să aveţi dificultăţi în exprimarea dragostei părinteşti. Puteţi fi prea legat de emoţii sau amintiri din trecut. Afecţiunile ce se pot dezvolta sunt în legătură cu stomacul şi limfa.

Trigoane: Arată o natură emoţională echilibrată şi armonioasă. Ştiţi să vă exprimaţi într-un mod armonios sentimentele. De aceea părinţii, copiii, prietenii şi toţi cei care vă iubesc caută la dvs. protecţia emoţională pe care le-o puteţi oferi. Vă înţelegeţi bine cu copiii şi sunteţi un bun părinte. Familia şi căminul sunt importante pentru dvs. şi puteţi extinde această idee, îmbrăţişând întreaga umanitate în ea.

Opoziţii: Indică dificultăţi în a interacţiona emoţional cu ceilalţi. Emoţional puteţi fi vulnerabil sau nu vă puteţi da seama de adevăratele sentimente ale celorlalţi. În căminul dvs. pot apărea probleme legate de zodiile şi de casele în care se formează opoziţia. Sunteţi ori prea protector (sufocant), ori prea rece cu copiii dvs. Aceasta se poate datora experienţelor neplăcute pe care le-aţi avut în copilărie.


yogaesoteric
februarie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More