Au venit vremurile în care dăm lupta cu esența răului, cu răul absolut

Joe Biden este tatăl deviantului drogat Hunter Biden. Am putea spune că-i grav, dar și că poate a avut ghinion deoarece a avut parte de un copil deviant. Se poate petrece. Însă, realitatea ne arată altceva. Hunter Biden nu-i un deviant pentru că așa s-a născut, ci pentru că e unealta tatălui său! Recitiți fraza anterioară și vă rog să înțelegeți că nu-i nicio exagerare.

Hunter Biden este supapa prin care tatăl lui scoate bani de unde apucă. După îngenuncherea Ucrainei s-a văzut clar cum l-a împins pe Hunter la Bursima. Aceasta însă e partea vizibilă a icebergului. Documente de dată recentă ne arată cât se poate de clar că Hunter Biden a încercat să deblocheze 30 mld dolari pentru Libia pe vremea lui Gaddafi! Oferea chiar și un comision de 3 mln dolari. Întrebarea ne vine pe o cale logică: dacă tatăl lui era vicepreședinte, iar Gaddafi era dușmanul nr. 1 al SUA, ce căuta el în afacerea asta?

Încă de pe vremea vicepreședinției lui Biden, Hunter a făcut bani frumoși. Căruțe de bani. Toți provenind din zone sensibile pentru politica americană de primă linie: statele arabe, China, America de Sud ș.a.m.d. Ne întrebăm, totuși, cum de n-a răsuflat nimic?

Mai mult, în timpul campaniei electorale, au început să iasă la iveală dovezi privind pierderea de către Hunter Biden a unui laptop cu informații sensibile. Cu toate că existau numeroase dovezi, propaganda și-a încordat mușchii și a preschimbat negrul în alb. Mă uit la clipuri în care gunoiul acela de la CNN, Wolf Blitzer, nega senin că așa ceva nu-i adevărat, cu toate că se vedea din mimica sa că minte! Sau la Christiane Amanpour care nu-și lăsa invitații să vorbească atunci când aminteau despre laptop. Oamenii ăștia sunt încă pe posturile lor și mănâncă r***t la fel de plenar, câștigând bani la fel de frumoși.

La fel se petrece și-n România unde întreaga pecingine băsistă și-a găsit refugiul călduț pe undeva. Pedeliștii la PNL, Udrea între milioanele furate, iar toți acei penibili de pripas denumiți pompos jurnaliști iau în continuare sume fabuloase pentru nivelul lor de dezvoltare intelectuală. Ce se petrece?

În mod normal, dacă am asculta teoria democrației, toți acești oameni ar fi de așteptat să aibă probleme grave. Indivizii care ridicau în slăvi băsismul contra banilor de la buget ar fi fost firesc să-și piardă locurile de muncă, politicienii care i-au fost alături ar fi fost normal să fie pe „centura politicii”, iar toți ceilalți care, într-un fel sau altul, s-au atins cu ticălosul era normal să fie acum prin pușcării. Nu s-a petrecut așa, ci, din contră, totul a mers în virtutea inerției. Băsescu a prins chiar și-un post de europarlamentar! Asta în ciuda faptului că i-a bubuit dosarul de fals în declarații în ceea ce privește statutul său de informator al Securității. De ce?

Dacă veți studia cu atenție fenomenul, veți observa că la fel se petrece peste tot în lume. Rar se ajunge ca un politician „de linie” să fie condamnat. Rar se petrece ca un delapidator să fie dovedit. În schimb se fac dosare aberante politicienilor care nu convin „liniei”. Mai țineți minte penibilul dosar de evaziune fiscală care-i fusese făcut lui Ponta de către prostovanul Uncheșelu și în care „dovada” era constituită din câteva facturi cât se poate de legale? La fel e peste tot în lume: ești cu trendul, furi cât vrei. Spre exemplu, lui Trump i-au făcut praf trei sferturi din mandat cu fake-ul „imixtiunea rusă”, fake la care au colaborat instituțiile statului alături de membrii Partidului Democrat sau foști spioni scoși la pensie despre care nimeni nu știa ce caută acolo. Dacă te opui, în cel mai bun caz scapi după ani de chinuri și frustrări, însă cel mai probabil e că devii victimă. De ce se petrec toate acestea?

Explicația mea nu-i de natură logică ci mai degrabă metafizică. Răul s-a infiltrat în societatea noastră treptat, iar acum a depășit „cantitatea critică”, ajungând să o conducă. Și, conducând-o, își impune propriile sale reguli care nu-s nimic altceva decât adevăruri inversate. Asta-i explicația pentru care tot, dar absolut tot pe lumea asta, se desfășoară pe invers. Hoții sunt buni, adevărul e minciună, pacea e război ș.a.m.d. Vă sunt cunoscute.

Ceea ce v-am spus în paragraful anterior ne pune în fața unei lupte mult mai monstruoase decât ne-am fi putut imagina până acum. Nu, noi nu ne luptăm cu un Cîțu, cu un Barna sau cu Plăvanul, la fel cum americanii nu se luptă cu Nancy Pelosi, Alexandria Ocasio-Cortez sau Joe Biden. Toate aceste figuri sinistre sunt doar păpuși scoase din cufărul negru al răului absolut. Degeaba-l învingi pe unul, că imediat îi iau locul zeci sau sute de alte păpuși, pe cât de proaste, pe atât de periculoase.

Iată de ce spuneam că nu știu ce putem face. Au venit vremurile în care dăm lupta cu esența răului, cu răul absolut, lumea în care răul nu se mai ascunde prin ungherele întunecate, ci iese bucuros la soare, fericit că-l vede toată lumea. V-ați uitat la urâțenia, la hidoșenia celor care sunt „păpușile răului”? Urâțenia le e sursa răutății, iar răutatea le e sursa urâțeniei, într-o spirală a căderii continue. Uitați-vă și priviți adevărul în față: a venit vremea luptei cu diavolul în persoană. De aceea este atât de greu!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dezvăluiri esenţiale referitoare la adevăratele scopuri ascunse ale acestei „pandemii”artificiale… (I)
Răul din societatea de azi a fost programat pas cu pas cu mult timp în urmă

 

yogaesoteric
24 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More