Av. Gheorghe Piperea: Atentat la libertatea presei și Lumea Justiției

Google este cercetată penal de DNA, pe motiv de asociere la un grup infracțional organizat, din care ar face parte niște ziariști și niște avocați.

Plângerea a fost făcută de un judecător de la Curtea de Apel București pe motiv că un site juridic de specialitate (Lumea Justiției, luju) ar fi publicat texte critice la adresa sa.

Judecătorul este celebru pentru fraza: „Eu am încredere în justiția DNA”.

Comunicatul DNA enunță un cearșaf întreg de acuzații. Urmărirea penală a fost începută în timp record (plângerea a fost depusă în 16 decembrie 2022). O asemenea rapiditate nu poate decât să mă facă invidios – eu, ca avocat al unui număr de 9 parlamentari de București, am o plângere pentru fapte reale și grave ale actualului primar general al Capitalei. Din septembrie 2020… Și nicio reacție de la parchetul ÎCCJ, de mai bine de 20 de luni…

Dar stai…

Am zis cumva urmărire penală contra Google? La DNA?

Băi nene! După ce procurorul general al României l-a pus sub acuzație pe Putin, iată că vine rândul Google să fie urmărit penal de DNA……. Dacă nu am trăi în țara procurorilor – croitorașul cel viteaz (șapte dintr-o lovitură….…) aș zice respect. Dar nu zic.

Dincolo de șocul cu Google, răsare ca un cucui în frunte această întrebare pe care nu o pot țipa în scris: mai există, totuși, libertate de expresie și opinie în lumea digitalizată?

Nu de alta, dar justiția noastră a emis, în speță, o decizie și mai șocantă – Google a fost obligat să scoată toate știrile și cheile de cuvinte referitoare la zisul judecător și toate referirile nefavorabile referitoare la onorabilul petent să fie provizoriu șterse. Vă imaginați că vreunul dintre noi, amărăștenii, ar putea obține așa ceva de la justiția noastră? Păi nu ați văzut cum a reacționat zisa justiție în plandemie, permițându-i lui Arafat să zburde pe câmpia fărădelegii, spunând că nu se oprește el din cauza Constituției?

De aia lumea are o redusă încredere în justiție: pentru că practică dublul standard, e subiectivă, e temătoare față de șefi și statul adânc, e preocupată cam mult de pensiile magistraților și cam puțin de dreptate…….

Autor: Avocat Gheorghe Piperea

Citiți și:
Legea privind „prevenirea difuzării conținutului terorist” amenință direct libertatea de exprimare
Cum pot oamenii să-și organizeze viața pentru a depinde cât mai puțin de stat? Eroarea revoluțiilor (I)
Tolontan: Cred că monopolul Google și Facebook asupra presei a ajuns să fie mai periculos decât amenințarea guvernelor

 

yogaesoteric
21 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More