Legea privind „prevenirea difuzării conținutului terorist” amenință direct libertatea de exprimare

Sub masca combaterii terorismului și respectării legislației europene, Adunarea Națională tocmai a adoptat o lege privind „prevenirea difuzării conținutului terorist”. Acest text oferă acum autorităților dreptul de a cenzura, în termen de o oră și fără nicio intervenție legală, orice conținut publicat pe internet de îndată ce poate fi considerat „terorist”.

O lege care amenință direct libertatea de exprimare. Explicații

Gérald Darmanin nu se înșeală. El a afirmat pe Twitter că „acest text important face posibilă forțarea editorilor și a gazdelor web să elimine conținutul terorist în decurs de o oră”. Ministrul de Interne se referă aici la textul adoptat de Adunarea Națională la 27 iulie 2022. Această lege urmărește să se conformeze legislației europene care a intrat în vigoare la 7 iunie.

Pentru Caroline Cayeux, ministrul autorităților locale și regionale, prezentă pe băncile adunării pentru a apăra poziția guvernului, „era esențial ca autoritățile independente responsabile de asigurarea și monitorizarea legalității retragerii de conținut să fie desemnate de fiecare stat membru.”

Autoritatea independentă în cauză, care are sarcina de a controla acest conținut, este Arcom, Autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului și al comunicării digitale, succesoarea CSA. Adică un organism ai cărui membri sunt numiți de către președinții Republicii, Senatului și Adunării Naționale, de către Consiliul de Stat și de către Curtea de Casație. Cu alte cuvinte: membri ai unei autorități a căror independență și imparțialitate politică sunt extrem de îndoielnice. Iar pentru a-și atinge obiectivele, autoritatea independentă intenționează să se bazeze pe platforma Pharos, care înregistrează raportările privind conținutul ilegal făcute de utilizatorii de internet.

Poți fi găsit vinovat fără intervenție judiciară și fără posibilitatea de a te apăra în fața sancțiunii

Datorită adoptării acestui proiect de lege de către Adunare, Arcom are acum posibilitatea de a obliga orice site, inclusiv rețelele de comunicare virtuală, să șteargă conținutul pe care îl consideră terorist în decurs de o oră.

Contrar a ceea ce permite de obicei dreptul francez, un reclamant ar putea fi astfel condamnat pe nedrept înainte de a avea posibilitatea de a se apăra. Pe scurt, sancțiunea va fi impusă înainte de orice intervenție a instituției judiciare și, prin urmare, înainte de orice proces.

O situație inacceptabilă denunțată deja în aprilie 2021, din Parlamentul European, de către europarlamentarul EELV Gwendoline Delbos-Corfield: „Desigur, va fi posibil ulterior să atacăm această decizie în instanță și, poate, să vedem că se face dreptate, dacă a fost nelegitimă. Dar «după». Între timp, UE va fi creat oportunitatea unei forme de cenzură prealabilă, care contravine elementelor fundamentale ale libertății de exprimare.

Ca să nu mai vorbim de faptul că, în caz de cenzură, este greu de imaginat că un francez sau un european obișnuit, condamnat pe nedrept, va dori să se angajeze într-o lungă procedură judiciară dacă nu câștigă rapid procesul împotriva cenzurii uneia dintre publicațiile sale. Este mult mai probabil că vor prefera să-și accepte pedeapsa și să meargă mai departe decât să intre într-o bătălie lungă și potențial fără speranță.

Iar pentru entitățile mai puternice, capabile să inițieze proceduri juridice obligatorii, este de la sine înțeles ‒ mai ales în cazul presei independente ‒ că orice informație publicată și cenzurată pe nedrept de Arcom își va pierde din valoare și interes dacă nu reapare pe internet decât mult mai târziu, după ce procedurile juridice au fost finalizate și câștigate de acuzat. În orice caz, răul va fi fost făcut, informația va fi fost cenzurată în momentul difuzării ei.

Un conținut care poate fi șters oriunde în Europa la cererea oricărui Minister de Interne din UE?

Mult mai îngrijorată, Gwendoline Delbos-Corfield avertizează că „mâine, Ministerul de Interne al unei țări va putea face să fie șters într-o oră un conținut pe care l-a declarat terorist în țara vecină, contactând direct platforma care îl găzduiește și fără ca vreo autoritate judiciară de ambele părți să se fi uitat vreodată la el.”

În opinia sa, această lege ar permite pur și simplu o interferență permanentă între statele europene în ceea ce privește modul de reglementare a libertății de exprimare a cetățenilor UE pe internet. Un modus operandi care, dacă ar vedea lumina zilei, ar ridica multe întrebări.

Într-adevăr, eurodeputatul amintește că „în unele state ale Uniunii Europene, poți fi considerat oficial trădător al națiunii sau dușman al statului doar pentru că pui la îndoială o decizie guvernamentală. În unele state din această Uniune Europeană, constituția poate fi interpretată în așa fel încât organizarea unui referendum să fie considerată un act terorist. În unele state ale Uniunii Europene, membri ai guvernului și înalți funcționari au calificat drept acte teroriste daune minore aduse proprietății de către activiștii de mediu.”

O definiție a noțiunii de „terorism” care este astfel larg interpretabilă, potrivit deputatului european și mai multor ONG-uri, care au fost reluate de Public Sénat pe 13 iulie într-un articol publicat în urma adoptării textului de către Senat: „Potrivit definiției prevăzute de lege, aceste publicații «teroriste» includ orice incitare la comiterea de infracțiuni teroriste, solicitarea unei persoane sau a unui grup de a comite acte teroriste și furnizarea de instrucțiuni pentru fabricarea sau utilizarea de arme sau explozibili.” Această definiție largă este criticată de multe asociații și organizații neguvernamentale (ONG-uri) ca fiind o amenințare la adresa libertății de exprimare.

Ce este un terorist?

Europarlamentarul ridică aici o întrebare foarte bună: ce este exact un terorist? Cum să-l diferențiem de un adversar politic dezechilibrat sau violent?

Este un terorist neapărat un jihadist? Un terorist e necesar să efectueze atacuri pe teritoriul național pentru a fi considerat ca atare? Sau un atac terorist este necesar să afecteze neapărat oamenii sau sunt suficiente doar daunele materiale?

Atât de multe criterii nedefinite lasă ușa deschisă la o multitudine de interpretări posibile.

Cu atât mai mult cu cât nu este necesar să ne întoarcem la cel de-al Doilea Război Mondial, când luptătorii rezistenței de atunci au fost numiți „teroriști” de către regimurile nazist și de Vichy, pentru a găsi analogii uneori hazardate, chiar înșelătoare, cu privire la persoanele calificate drept teroriști.

Într-adevăr, pentru Michel Wieviorka, sociolog și director de studii la École des hautes études en sciences sociales, intervievat în 2021 de CNews în legătură cu incendiul de la un centru de vaccinare din Urrugne, în Pirineii Atlantici, este vorba „cu siguranță de grupuri foarte mici care organizează astfel de acțiuni. Avem de-a face cu o acțiune structurată, organizată, violentă… Vreau să vă spun: furia se răcește și se preschimbă în cvasi-terorism”.

Cuvântul „terorism” a fost deja folosit de un sociolog eminent pe tema incendiului destul de ușor al unui simplu cort care adăpostea un centru de vaccinare.

O întrebare preluată apoi de un site influent al vremii, cel al lui Jean-Marc Morandini, care a ales să difuzeze interviul cu sociologul și care își începe articolul cu întrebarea: „Se preschimbă furia în acte teroriste?

De la un foc de tabără, s-a trecut rapid la un discurs în care s-a permis amalgamul între adversarii anti-vax și termenul de terorist, dedicat în general persoanelor animate de intenții criminale împotriva intereselor franceze.

Ar fi simplu să spunem că aceste cuvinte îl angajează doar pe sociologul care le-a pronunțat, dar într-o țară în care neolingvismul a devenit rege și în care definiția cuvintelor poate evolua uneori foarte repede, este recomandabil să rămânem precauți cu privire la interpretarea care poate fi dată unui text de lege de acest tip pe termen mai mult sau mai puțin scurt.

Cine poate spune astăzi care va fi sensul cuvântului „terorism” peste doi ani? Și cine va fi atunci susceptibil să repete argumentele apărate cândva de Michel Wieviorka? Nimeni nu poate prezice, și acesta este pericolul acestui text.

Cum să nu ne imaginăm că, dacă am retrăi o situație similară celei întâlnite în 2020 și 2021, cu o putere pe cât de verticală, pe atât de strictă, anumiți opozanți, mai mult sau mai puțin violenți și ostili politicii guvernamentale, nu ar fi catalogați din nou drept teroriști de către o parte tot mai importantă a intelectualității?

Este nevoie să ne amintim, de exemplu, de diferitele ieșiri mediatice ale lui Raphaël Enthoven pentru a fi convinși de aceasta? Ca atunci când a scris că anti-vaxerii s-au întors la „starea de natură”, adică că se opun contractului social care a guvernat civilizațiile noastre din secolul al XVII-lea. Într-un cuvânt, potrivit lui Enthoven, antivaxerul ar fi o ființă subdezvoltată din punct de vedere filosofic, cu aspirații medievale, ca să nu spunem animalice.

Grație acestei legi și a citirii acestor diverse declarații, ar fi posibil ca în viitor să se poată suprima orice poziție publică a celor anti-vax sau anti-pașaport de vaccinare sub simplul pretext că aceștia reprezintă un pericol terorist sau cel puțin un pericol pentru securitatea internă a țării?

Linia dintre terorism și securitatea națională este prea poroasă pentru a spune că nu ar fi victimele unei vânători de vrăjitoare și mai agresive.

În orice caz, simplul fapt că această întrebare poate fi pusă demonstrează de facto că răspunsul este incert. Aceasta este în sine o problemă democratică serioasă.

Mai mult, o persoană considerată teroristă în Ungaria sau în Germania ar fi neapărat teroristă în Franța?

Nu neapărat.

În Germania, extrema dreaptă este considerată de autorități ca fiind mai periculoasă decât terorismul jihadist

Într-adevăr, recent, în Germania, un grup descris ca fiind „anti-vax apropiat de extrema dreaptă” a fost arestat pentru că ar fi plănuit să comită atacuri pe teritoriul german.

La 15 aprilie 2022, Le Parisien scria pe această temă: „În Germania, în urma unei anchete desfășurate începând din octombrie 2021, cinci germani aparținând mișcării împotriva restricțiilor sanitare și făcând parte dintr-un grup de mesagerie numit Patrioții uniți, au fost suspectați că au planificat atentate de extremă dreapta. (…) Rețeaua lor, organizată pe platforma Telegram, plănuia în special răpirea unor personalități publice, precum ministrul Sănătății, Karl Lauterbach, un susținător al restricțiilor privind covid-19.”

Grupul era format din aproximativ 70 de persoane din întreaga țară. Aceștia au vorbit între ei despre „o răsturnare a ordinii democratice, despre instaurarea unui nou guvern, până la declarații potrivit cărora (președintele rus Vladimir) Putin ar fi necesar să reușească și aici, în Germania, pentru a permite apariția unui nou sistem”, a rezumat ministrul de Interne al landului Renania-Palatinat, Roger Lewentz.

Pentru Le Figaro, care relatează și el știrea: „Operațiunile de poliție care vizează marginile radicale ale mișcării anti restricții sanitare s-au înmulțit în această țară care a plasat violența de extremă dreapta în fruntea listei de amenințări la adresa ordinii publice, înaintea riscului jihadist”.

Dacă acuzațiile aduse acestor germani ar fi confirmate ulterior de justiția din Germania, acest grup ar merita să fie condamnat, dar informația cea mai importantă dezvăluită aici de Le Figaro este că Germania consideră acum amenințarea extremei drepte mai periculoasă decât cea întruchipată de terorismul jihadist.

Acest viziune este departe de a fi regăsită în Franța.

Dovada că sensibilitățile politice variază de la o țară la alta.

Cu atât mai mult cu cât, indiferent de realitatea actuală, în logica germană și ținând cont de observațiile lui Gwendoline Delbos-Corfield, se ridică inevitabil o nouă întrebare: ce s-ar petrece dacă ministrul german de Interne, văzând o publicație pe rețelele de comunicare virtuală a unor francezi anti-vax ‒ pe care i-ar califica, pe bună dreptate sau nu, drept membri ai extremei drepte ‒ ar decide, în calitate de autoritate germană și în numele propriei interpretări politice naționale, să ceară rețelei de comunicare virtuală să șteargă publicația acestui internaut francez?

În numele Europei, dacă îl credem pe europarlamentar, cu siguranță i s-ar răspunde favorabil. Astfel, ar deveni posibil ca autoritățile unui stat străin să aibă dreptul de a interveni pe cale administrativă pentru a sancționa cetățeni ai altor națiuni.

Cu toate acestea, această metodă de funcționare pare total nefuncțională în stadiul actual, deoarece națiunile UE nu au aceleași standarde. Un exemplu în acest sens este Ungaria și politica sa față de comunitatea LGBT. Pe cine ar fi indicat să urmeze Facebook dacă, pe de o parte, autoritățile maghiare consideră că activismul LGBT este terorist sau cel puțin periculos, în timp ce, pe de altă parte, acesta ar fi apărat într-o țară precum Franța?

Există o contradicție evidentă aici, care ar putea fi rezolvată în cele din urmă doar dacă suveranitățile naționale vor fi pierdute definitiv în favoarea UE.

Cel care vrea să-și omoare câinele îl acuză de rabie. Dacă vreți să omorâți o mișcare politică, numiți-o de extremă dreapta

Problema cu etichetele politice, fie că este vorba de Germania, Ungaria sau Franța, este dată de criteriile alese pentru a le defini.

Este dificil, de exemplu, din punct de vedere francez, să confirmăm sau să infirmăm validitatea hotărârii germane privind persoanele arestate recent și apartenența lor politică reală. Cu toate acestea, este suficient să facem o paralelă cu Franța pentru a observa că, pe acest subiect, anumite judecăți pot fi uneori pripite, atunci când nu sunt în mod clar neadevărate.

Într-adevăr, au existat vreodată în Franța cazuri în care oamenii au fost etichetați pe nedrept ca fiind extremiști de dreapta cu unicul scop de a-i discredita în ochii opiniei publice?

Răspunsul este da.

De exemplu, este ușor să ne amintim că multe voci, în special de stânga, s-au ridicat chiar înainte de începutul mișcării Vestelor Galbene pentru a striga despre un complot de extremă dreapta. O denumire falsă, larg documentată, dar care, de exemplu, a făcut ca CGT ‒ al cărui comunicat a fost între timp retras de pe site-ul său (fără intervenția Arcom) ‒ să scrie cu puțin peste douăzeci de zile înainte de prima mobilizare a Vestelor Galbene: „Apelul lansat într-o sâmbătă, fără ambiția reală de a bloca economia, se bazează pe o furie legitimă, dar ale cărei motivații sunt obscure, iar soluțiile preconizate pentru a ieși din această spirală pe termen lung rămân neclare, sau chiar periculoase pentru lumea muncii. Mai multe partide de extremă dreapta par să fie la conducere.”

În aceeași ordine de idei, trei ani mai târziu, a existat și o tentativă de a-i asocia pe cei anti-pașaport de vaccinare cu extrema dreaptă, încercând să-i pună în același sac pe toți cei care se opuneau restricțiilor de sănătate.

Cu toate acestea, retrospectiv, acest raționament nu este adevărat.

Îngrijitorii suspendați nu sunt o colecție de activiști de extremă dreapta. Pompierii suspendați, idem. Și cum rămâne cu membrii colectivului Where’s My Cycle, pe care presa mainstream a decis să se concentreze în ultima vreme? Sau cei 700 de artiști care au cerut împreună refuzul permisului de vaccinare? Ar fi ei de extremă dreapta?

Desigur, realitatea este cu totul alta, atât de partea demonstranților care au ieșit în stradă, cât și de partea acestor artiști cu un activism politic diferit. Veronique Genest și Alexandre Jardin, ambii cunoscuți ca fiind de dreapta din punct de vedere ideologic, se întâlnesc cu Bruno Gaccio, Yvan Le Bolloc’h și Alain Damasio, a căror poziție de stânga nu mai este pusă în discuție.

Dovadă că, în mod contrar narațiunii afirmate la vremea respectivă de o parte a presei și a clasei politice, toate aceste personalități, grupuri, cadre medicale sau, mai general, anonimi care s-au adunat în stradă erau în realitate în primul rând uniți în spatele unei dorințe de a se opune trecerii vaccinului, fără a se fi înțeles în prealabil asupra unei ideologii politice și partizane comune.

Totuși, pe de o parte în Germania, prin prezentarea extremei drepte ca o amenințare superioară pentru națiune, iar pe de altă parte în Franța, prin atașarea pe nedrept a unei întregi părți a populației la această tabără politică, așa cum s-a petrecut în timpul mișcării Vestelor Galbene sau în timpul mișcării anti-pass, există deja, prin aplicarea acestei legi, toate ingredientele necesare pentru a permite pe termen lung justificarea cenzurii viitoare împotriva acestui tip de mișcare, fie că se naște în Germania sau în Franța.

Această lege este mult mai periculoasă din punct de vedere democratic decât pare.

În consecință, cu o asemenea putere de acțiune necontrolată, câte dintre articolele FranceSoir publicate în timpul crizei sanitare ar fi putut fi suprimate de Arcom datorită acestei noi legi? Câte dintre aceste ziare ar fi putut rezista acuzației de a fi difuzat „știri false conspiraționiste” care pun în pericol securitatea națională?

De exemplu, articolul care a dezvăluit probabilitatea ca virusul să fi putut scăpa din laboratorul Wuhan P4, articol care, la vremea respectivă, a fost însoțit de un număr mare de fact-checkeri care au asigurat publicul că informația era cu siguranță falsă… pentru ca, în cele din urmă, să retracteze câteva luni mai târziu și să explice că această ipoteză era acum preferată.

Cât timp ar fi putut supraviețui acest document în conformitate cu acest tip de lege și cu o definiție atât de evazivă a cuvântului „terorism”?

Nici aici nu se poate spune cu certitudine, dar, având în vedere anii care au trecut și modul în care Macron și o bună parte din puterile europene au reușit să-și impună pozițiile cu forță și virulență, este mai mult decât posibil să ne imaginăm că această lege ar putea, în final, să permită și mai multă „enervare a celor nevaccinați”, a acelor „iresponsabili care nu mai sunt cetățeni”.

Șmecherie democratică

Ultima particularitate privind votul acestei legi este metoda de vot.

Într-adevăr, după cum relatează Public Sénat: „Unii senatori au pus sub semnul întrebării metoda: folosirea unui proiect de lege ‒ adică a unui text al parlamentarilor și nu al guvernului ‒ pentru a transpune în lege un regulament european”. Senatorii din Les Indépendants, care susțin majoritatea prezidențială, și-au exprimat rezervele față de această metodă, care îi privează pe parlamentari de orice studiu de impact și de un aviz din partea Consiliului de Stat.

Pentru Guy Benarroche, reprezentant al grupului ecologist din Senat, ale cărui comentarii au fost raportate de Public Sénat, această metodă este un „joc de prestidigitație care pătează sinceritatea procesului democratic”.

Această opinie este împărtășită și de senatorii comuniști care se adresează Guvernului cu „sentimentul că regulamentul european vă oferă pretextul de a ne pune să votăm ceea ce a fost deja desființat ‒ pe bună dreptate ‒ în altă parte”.

Comuniștii se referă la Consiliul Constituțional, care a respins în mare parte așa-numita lege AVIA împotriva urii online, care, în unele dintre articole, includea legea actuală.

Un Consiliu Constituțional care reprezintă astăzi un ultim bastion foarte slab pentru a retrage un text cu cele mai periculoase aspecte, având în vedere amenințarea antidemocratică pe care o reprezintă pentru libertatea de exprimare a cetățenilor francezi… și a cetățenilor europeni.

Citiți și:
A început globalizarea. Cetățenii statelor UE pot candida la alegerile din România
Comisia Europeană a dat în judecată Ungaria din cauza legii de protecție a copiilor

 

yogaesoteric
30 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More