Avertisment: „62% din vaccinații anticovid fac cheaguri de sânge. Ce este mai rău de-abia urmează!”

Un doctor canadian anunță că a descoperit cheaguri de sânge la majoritatea pacienților săi care s-au vaccinat anticovid și că perspectivele sunt „ foarte sumbre”.

Urmăresc să adun în continuare mai multe informații. Însă, din cele pe care le am la dispoziție până acum, 62% dintre ei (vaccinații) prezintă semne de coagulare, ceea ce înseamnă că cheagurile sangvine nu sunt rare. Aceasta înseamnă că majoritatea persoanelor (vaccinate) au cheaguri de care nu știu.”

Această declarație îi aparține dr. Charles Hoffe din Lytton, provincia canadiană Columbia Britanică, și a fost făcută într-un interviu cu ziarista creștină din Vancouver, Laura-Lynn Tyler Thompson.

Deci, Laura-Lynn, elementul cel mai alarmant din acest punct de vedere este că există anumite părți în trupul nostru, cum ar fi inima, creierul, măduva osoasă sau plămânii care nu se pot regenera. Când aceste țesuturi sunt deteriorate de vasele de sânge, ele rămân deteriorate pentru totdeauna.”

Nu este prima dată când Hoffe trage un semnal de alarmă cu privire la vaccinurile experimentale împotriva covid.

În aprilie, el a fost sancționat de autoritatea sanitară locală pentru că a exprimat îngrijorări în legătură cu efectele secundare pe care le-a observat la unii dintre cei cărora li s-a administrat vaccinul de la Moderna.

Hoffe a declarat că i s-a interzis să mai lucreze în sistemul medical de urgență după ce autoritatea sanitară locală l-a suspendat din activitate „pentru infracțiunea de a provoca «ezitare la vaccinare»” vorbind despre pacienții afectați de vaccin.

Dr. Hoffe i-a spus lui Tyler Thompson că într-o singură doză de vaccin de la Moderna există „40 de trilioane de molecule de ARN mesager” și că „doar 25% din substanța injectată rămâne la locul vaccinării”.

Restul injecției anticovid, spune Hoffe, continuă să „circule în sistemul sangvin și se regăsește în minusculele vase capilare” unde „își începe lucrul citind genele și fabricând trilioane și trilioane de proteine spike covid”.

Acestea devin apoi parte a endoteliului vascular”, adaugă doctorul canadian. Endoteliul este epiteliul care căptușește o cavitate închisă a trupului, în cazul de față vasele de sânge.

Aici apar problemele, explică Hoffe. El spune că celulele care căptușesc vasele de sânge „este necesar să fie netede, pentru ca sângele să curgă ușor”.

Acum avem însă acele mici bucăți țepoase care ies în exterior. Este absolut inevitabil să se formeze cheaguri de sânge deoarece trombocitele circulă prin vasele sangvine.”

Cheagurile, a explicat Hoffe, sunt „microscopice”.

Acestea sunt minuscule, literalmente la nivel capilar, și sunt răspândite în toată rețeaua capilară. Deci nu vor apărea la nicio analiză, pur și simpu sunt prea mici și prea răspândite.”

Hoffe a lansat un teribil avertisment afirmând că „mecanismul de distrugere” al vaccinurilor experimentale anticovid „produce deteriorări permanente” organelor care nu se pot regenera și „ce este mai rău de-abia urmează”.

Deoarece există unele țesuturi în organism, ca intestinul, ficatul, rinichii care se pot regenera într-o măsură considerabilă. Însă creierul, măduva spinării, mușchiul inimii și plămânii nu se pot regenera. Când se deteriorează, acest fapt este pentru totdeauna.”

Și Hoffe a explicat: „Toți acești tineri care fac miocardită de la aceste vaccinuri rămân cu inimile deteriorate pentru totdeauna. Nu contează cât de ușoară este afecțiunea, ei nu vor mai fi capabili să facă ce făceau înainte pentru că mușchiul inimii nu se regenerează. Așa că îngrijorările sunt teribile.”

Medicul canadian a adăugat că perspectiva pe termen lung este „foarte sumbră”.

Cu fiecare vaccinare succesivă, apar noi și noi deteriorări. Efectul va fi cumulativ deoarece organismul va avea tot mai multe capilare degradate.”

Hoffe a explicat că singurul mod de „a afla cu siguranță” dacă cineva are cheaguri de sânge este să își facă un așa-numit test al D-Dimerilor, pe care el spune că îl face tuturor pacienților săi.

Este un test care arată un cheag recent de sânge. Nu va arăta cheagurile vechi, doar pe cele noi. Le-am făcut pacienților mei (acest test) și am descoperit (cheaguri) la cei care făcuseră un vaccin anticovid în ultimele șapte zile”.

Hoffe a mai spus că în practica sa a văzut și persoane care prezentau o capacitate pulmonară redusă, ceea ce înseamnă că „obosesc mult mai ușor decât înainte”.

Am pe cineva care venea la cabinetul meu pe jos în fiecare săptămână pentru o injecție împotriva artritei și care mi-a spus că putea merge trei kilometri fără probleme. Iar acum, după jumătate de kilometru este complet obosit. Această situație este de cinci luni.”

Ceea ce li s-a petrecut celor șase pacienți ai săi, explică Hoffe, este că „mii de mici vase capilare din plămânii lor” au fost blocate de cheaguri.

Iar faptul înspăimântător nu este doar că acești oameni obosesc și nu mai pot să facă acum ceea ce erau capabili înainte. Ci că, odată blocat un număr important de vase sangvine în plămâni, inima întâmpină mai multă rezistență la pompare încercând să facă sângele să circule prin plămâni. Aceasta provoacă o boală numită hipertensiune arterială pulmonară, adică o presiune prea mare a sângelui în plămâni.

Citiți și:
Mamă a trei copii, vaccinată cu AstraZeneca, a decedat din cauza cheagurilor de sânge care i-au provocat un accident vascular cerebral
O mare bombă. Lucrarea ştiinţifică a Institutului Salk dezvăluie că de fapt proteina covid spike cauzează cheaguri de sânge mortale şi se află în toate vaccinurile covid cu premeditare
Un bebeluș alăptat de mama care s-a vaccinat cu Pfizer a murit cu cheaguri de sânge și inflamație arterială

 

yogaesoteric
20 noiembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More