BAGALAMUKHI – Marea Putere Cosmică a fascinaţiei divine
de prof. yoga Dan Bozaru
Prin graţia sa copleşitoare, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI conferă controlul deplin asupra tuturor tipurilor de acţiuni pe care le săvârşim, precum şi puterea de a stopa, la voinţă, pe oricare dintre acestea.
BAGALAMUKHI reprezintă punctul central în care noi ne putem identifica cu liniştea inefabilă, cu tăcerea tainică şi cu nemişcarea extatică a naturii noastre divine esenţiale, punct care, deşi se află dincolo de orice activitate, structurează totuşi în mod perfect toate acţiunile din Manifestare.
Cea de a opta Mare Putere Cosmică în panteonul tantric hindus este BAGALAMUKHI, adică Marea Zeiţă care, în conformitate cu imnurile de slavă care i-au fost aduse de către înţelepţi, deţine (printre altele) uluitoarea putere de a stopa sau a opri brusc orice mişcare şi orice activitate care are loc atât la nivelul Macrocosmosului, cât şi la nivelul microcosmosului fiinţei umane.
Această extraordinară capacitate se corelează însă cu alte aspecte ale vieţii, cum ar fi puterea de fascinaţie, influenţa charismatică etc. De pildă, o femeie vitală, armonioasă şi foarte frumoasă poate provoca efectiv (atunci când este văzută de alte persoane de sex opus) un gen de „încremenire” sau nemişcare a simţurilor, minţii sau chiar a respiraţiei celor care o privesc. De altfel tradiţia spirituală din Orient afirmă că puterea pe care o exercită Principiul Feminin la nivel cosmic are capacitatea extraordinară de a bloca, opri sau paraliza orice activitate sau manifestare. Acesta este aspectul principal manifestat de Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI, care reprezintă însăşi puterea hipnotică universală a Energiei Divine Supreme (SHAKTI).
Din punct de vedere etimologic, BAGALA înseamnă „frânghie” sau „frâu”, iar MUKHI înseamnă „faţă” sau „chip”. Prin urmare, BAGALAMUKHI este Zeiţa al cărei chip are formidabila putere (prin intermediul radiaţiei subtile pe care o exprimă) de a controla sau stăpâni orice situaţie sau formă de manifestare.
Unul dintre aspectele importante pe care îl manifestă BAGALAMUKHI este acela că ea este o Zeiţă a Vorbirii, iar din acest punct de vedere ea rezonează cu Marea Putere Cosmică TARA, fiind considerată uneori chiar ca o formă a acesteia.
Putem înţelege cu uşurinţă această legătură, mai ales dacă vom realiza faptul că radiaţia subtilă intensă este adeseori asimilată manifestării luminoase; prin urmare, atunci când energia subtilă a sunetului se manifestă ca lumină, TARA se manifestă ca BAGALAMUKHI. Un exemplu concret îl constituie rostirea unui discurs foarte inspirat, care efectiv ajunge să-i fascineze pe toţi cei care sunt prezenţi în acel loc, provocând deplina lor nemişcare şi focalizare, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Prin urmare, BAGALAMUKHI reprezintă radiaţia plină de fascinaţie care provine din Logosul Divin subtil, putând astfel conferi vorbitorului forţa colosală a unui impact paralizant asupra celor care îl ascultă. În acest fel BAGALAMUKHI manifestă în cel care vorbeşte puterea de a face afirmaţii decisive, de a exprima cu o foarte mare forţă şi elocvenţă concluzii finale şi totodată de a se pronunţa cu o mare autoritate şi impact profund asupra adevărurilor fundamentale ale existenţei.
Din această cauză, BAGALAMUKHI este invocată cu multă fervoare atunci când se doreşte dobândirea inspiraţiei în discuţii, în dezbateri sau în cazul argumentaţiilor.
Deţine „arma” cunoaşterii spirituale ce îndepărtează toate obstacolele
Un alt aspect foarte important al lui BAGALAMUKHI este acela că Marea Zeiţă conferă celor care o adoră cu sinceritate şi devoţiune puterea de a învinge forţele ostile progresului şi evoluţiei noastre spirituale, care din punct de vedere lăuntric sunt reprezentate de gândurile, ideile şi emoţiile ce îşi au sursa în ego (adică în eu-l sau individualitatea noastră falsă). La modul fundamental vorbind, „arma” supremă care elimină orice conflict şi orice confuzie este „arma” cunoaşterii spirituale veritabile, care în tradiţia hindusă poartă numele de „arma lui BRAHMA” (BRAHMASTRA).
Aceeaşi tradiţie afirmă că cea mai înaltă formă de manifestare a lui BRAHMASTRA o reprezintă răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu în realitate?”, care se referă la existenţa eternă, imuabilă a Sinelui Suprem (ATMAN).
Meditaţia profundă asupra semnificaţiei acestei întrebări („Cine sunt eu?”) este esenţială pentru progresul spiritual al fiinţei umane. Într-adevăr, putem constata cu uşurinţă că, deşi lucrurile exterioare nouă ne sunt relativ cunoscute, Sinele lăuntric ne rămâne aproape complet necunoscut. Ceea ce noi numim „sine” este, în general vorbind, identificarea noastră eronată cu gânduri, emoţii sau senzaţii temporale, însă acestea nu reprezintă natura reală a conştiinţei noastre. De aceea, focalizarea perseverentă a minţii asupra înţelesului profund al întrebării „Cine sunt eu?” va restrânge în mod gradat aria de manifestare a gândurilor şi va face astfel încât toate celelalte aspecte sau întrebări să devină lipsite de importanţă prin raport la răspunsul acestei întrebări fundamentale. Făcând acum această legătură cu modul de manifestare şi totodată cu specificul Marilor Puteri Cosmice, realizăm cu uşurinţă felul în care TARA (Marea Zeiţă care este asociată Logosului Divin) devine însăşi forţa subtilă a întrebării „Cine sunt eu?”, forţă care poate să ne confere liniştea, într-o deplină nemişcare a minţii, pe care o manifestă BAGALAMUKHI. Prin urmare, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI se ipostaziază şi ca forţă sau impact al vorbirii, care este folosită precum o armă de temut pentru a distruge orice urmă de negativitate sau ataşament. Din această perspectivă, BAGALAMUKHI se aseamănă cu TRIPURA BHAIRAVI, însă în timp ce BHAIRAVI manifestă puterea de a îndepărta cu succes orice opoziţie, BAGALAMUKHI dizolvă, printr-o totală încremenire tot ceea ce reprezintă manifestare iluzorie. Negativitatea (care nu reprezintă, în esenţă, decât forma mai mult sau mai puţin conştientă prin care majoritatea fiinţelor umane manifestă rezistenţa lor la diverşi factori sau diverse conjuncturi cu care se confruntă în viaţă) nu este neapărat un aspect care trebuie distrus, ci mai curând ea este o stare specifică a minţii, adânc înrădăcinată în subconştient, care trebuie anihilată într-o totală nemişcare.
Îţi revelează răspunsul la întrebarea: „Cine sunt eu?”
În ceea ce priveşte modalitatea de manifestare, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI este similară cu CHINNAMASTA, întrucât cele două Mari Zeiţe deţin teribila forţă de acţiune a fulgerului (VAJRA) (care este asimilat forţei electrice), manifestarea lor fiind de cele mai multe ori teribilă şi instantanee. Totuşi, în timp ce CHINNAMASTA conferă (aşa după cum deja ştim din articolul anterior) puterea de a vedea adevărul dincolo de aparenţe (aspect care este realizat prin intermediul percepţiei directe), BAGALAMUKHI conferă puterea de a stopa fulgerător manifestarea de orice natură prin puterea Logosului Divin. De acea, adorarea plină de fervoare a celor două Mari Puteri Cosmice este indicată mai ales acelora care doresc să realizeze o transformare radicală şi foarte rapidă în viaţa lor, în ceea ce priveşte viziunea pe care o au asupra realităţii.
În panteonul tantric, BAGALAMUKHI este considerată cea care se află în fruntea „armatei” pe care o formează toate zeităţile (aceasta fiind de fapt, „armata” Supremei Energii manifestatoare (SHAKTI) a lui SHIVA) şi prin urmare, ea reprezintă forţa ei teribilă şi fulgerătoare. În timp ce Marea Putere Cosmică CHINNAMASTA este capabilă să stopeze percepţiile noastre variate (determinându-ne astfel să avem priza de conştiinţă asupra Adevărului Divin Esenţial), forţa de acţiune a lui BAGALAMUKHI are acelaşi efect, dar această forţă se manifestă în ceea ce priveşte vorbirea, gândurile şi activitatea PRANA-ică din fiinţa umană. Cu alte cuvinte, BAGALAMUKHI reprezintă punctul central în care noi ne putem identifica cu liniştea inefabilă, cu tăcerea tainică şi cu nemişcarea extatică a naturii noastre divine esenţiale, punct care, deşi se află dincolo de orice activitate, structurează totuşi în mod perfect toate acţiunile din Manifestare.
Prin starea de stop, ea distruge „hipnoza” exterioară
Marea Zeiţă este, de asemenea, corelată cu acţiunea „spectrului teribil al judecăţii Divine” pentru faptele sau acţiunile rele pe care le săvârşesc oamenii şi reprezintă totodată puterea extraordinară de focalizare a atenţiei, care conduce la eliminarea oricărui tip de confuzie.
Diferitele texte şi manuscrise (unele dintre ele foarte secrete) ale practicilor yoghine şi magice accentuează asupra formidabilei puteri de a induce starea de stop, complet paralizantă, a diferitelor tipuri de acţiuni. În limba sanscrită, stoparea sau paralizarea unei acţiuni se numeşte STAMBHANA. La nivel exterior şi superficial, aceasta se referă la puterea de a stopa sau de a-i opri brusc pe cei care ne atacă, mai ales prin suspendarea capacităţii lor de a vorbi, ceea ce atunci le va provoca acestora o imensă frică. Însă la un nivel mult mai profund, interior, această putere extraordinară se referă la capacitatea de perfectă stăpânire a gândurilor şi energiilor noastre. Astfel, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI ne poate conferi, prin graţia sa copleşitoare, controlul complet asupra tuturor tipurilor de acţiuni pe care le săvârşim, precum şi puterea de a le stopa, la voinţă, pe oricare dintre acestea. La modul esenţial vorbind, această putere provine din conştientizarea (măcar parţială ) a naturii noastre divine, care este Sinele Suprem (ATMAN).
Putem să privim, însă, acest proces şi în sens invers; cu alte cuvinte, noi putem să ne apropiem tot mai mult de realizarea profund spirituală a Sinelui prin practica tot mai atentă şi mai focalizată a observării şi stopării activităţilor noastre zilnice. De pildă, este bine ca (mai ales în fazele de început) să ne oprim brusc chiar în mijlocul unei activităţi care tinde să ne acapareze tot mai mult şi să ne observăm cu cât mai multă luciditate şi detaşare starea şi condiţia minţii noastre din acele momente. Aceasta se poate petrece atunci când suntem foarte ocupaţi, când avem tendinţa să fim cuprinşi de mânie sau să ne enervăm, când suntem iritaţi etc. La un nivel superior de abordare, vom putea să continuăm nestingheriţi activitatea respectivă, dar totodată să ne păstrăm într-o stare de observatori lucizi ai proceselor noastre mentale şi ai acţiunilor fizice pe care le făptuim.
Aşa cum se ştie, acesta a fost una dintre metodele cele mai importante care l-au făcut renumit pe marele iniţiat Georges Ivanovitch Gurdjieff în Occident.
Aplicând această tehnică (care, la modul fundamental, exprimă starea de rezonanţă cu Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI) relativ simplă dar totuşi foarte eficientă, în cazul discipolilor săi, el urmărea, de fapt, să realizeze „declicul” care ar fi propulsat conştiinţa lor individuală în domeniul supramental.
Această metodă este foarte importantă mai ales pentru faptul că majoritatea oamenilor „au uitat” de ei înşişi, devenind „hipnotizaţi” de aparenţa obiectelor exterioare sau a identităţii lor false.
Acţiunea determinatoare a lui BAGALAMUKHI este aceea că ea spulberă această „hipnoză” exterioară prin intermediul unei puteri hipnotice mult superioare, care implică nivelurile cele mai profunde ale cunoaşterii spirituale. Această acţiune plină de discernământ divin va duce aproape fulgerător la eliminarea tendinţei noastre de ataşament faţă de realitatea exterioară, cauzând în noi o profundă transformare de ordin spiritual, care are la bază înţelegerea matură şi totodată convingerea fermă a unui adevăr ancestral: acela că lumea exterioară nu reprezintă decât un imens şi totodată mirific vis iluzoriu.
Cum poţi dobândi graţia Marii Puteri Cosmice a fascinaţiei divine
Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI are puterea divină de a transforma orice aspect sau acţiune în opusul ei. De exemplu ea transformă vorbirea în tăcere, cunoaşterea în ignoranţă, puterea în lipsă de forţă, înfrângerea în victorie etc. Din această perspectivă, ea reprezintă înţelepciunea divină care ne arată că, în timp, totul în manifestare se transformă şi ajunge să treacă ciclic prin starea care defineşte opusul acelui aspect la un anumit moment. Ideea este aceea că, fiind chiar punctul vidului beatific care se află între cele două stări sau condiţii contrare (din care acestea izvorăsc în dualitate) BAGALAMUKHI ne oferă astfel posibilitatea de a transcende cu succes starea manifestată, pentru a ne resorbi extatic în liniştea oceanică a Vidului Beatific Creator.
Rezonanţa cu această Mare Putere Cosmică este amplificată mai ales atunci când reuşim să percepem în fiecare dintre situaţiile vieţii cu care ne confruntăm existenţa opuşilor complementari, fără a ne mai lăsa amăgiţi de jocul lor tentant, dar iluzoriu. De pildă, a dobândi capacitatea de a putea vedea într-un mod matur (acolo unde, de cele mai multe ori, majoritatea oamenilor dau greş) că aproape în orice succes există şi un sâmbure de eşec sau că în viaţă este prezentă, de asemenea, şi moartea; a percepe, de exemplu, că în orice bucurie se află şi un sâmbure de tristeţe sau dezamăgire, ori că într-un acces de mânie putem găsi scânteia calmului deplin (întocmai cum ochiul central al unui uragan teribil este perfect liniştit) etc., reprezintă tot atâtea modalităţi şi totodată certitudini ale rezonanţei inefabile de stare cu sfera de conştiinţă a Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI. Cu alte cuvinte, ea este prezenţa tainică a aspectului opus, în care totul se dizolvă şi revine astfel în Nemanifestat.
Unele texte ale tradiţiei tantrice hinduse corelează manifestarea sau “lăcaşul lui BAGALAMUKHI în trupul fiinţei umane ca fiind la nivelul zonei moi a boltei palatale, adică la nivelului lui INDRA-YONI, care reprezintă punctul central între plasarea organelor de simţ ce definesc auzul, văzul, mirosul şi gustul, respectiv urechile, ochii, nasul şi limba. La modul general vorbind, această zonă a boltei palatale este corelată cu funcţia celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA), ceea ce implică faptul că BAGALAMUKHI, la fel ca şi CHINNAMASTA, este asociată cu acest centru subtil de forţă.
Descoperă misterul vieţii şi al morţii
Pe de altă parte, BAGALAMUKHI se află într-o strânsă legătură şi cu manifestarea lui ANAHATA CHAKRA, ca fiind locul esenţial al manifestării PRANA-ice în microcosmosul fiinţei umane. De altfel, aşa după cum se ştie, retragerea sau focalizarea energiei subtile vitale (PRANA) la nivelul inimii duce la completa lor nemişcare, conferind yoghinului avansat, care este capabil să reuşească aceasta, controlul total asupra existenţei sale, adică asupra vieţii şi a morţii.
Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI reprezintă o altă formă teribilă de manifestare a Zeiţei Supreme (Shakti) a lui Shiva. În iconografia tantrică, ea este redată ca având culoarea galbenă. Chiar şi veşmintele şi ornamentele trupului ei sunt galbene, iar adorarea zeiţei se face cu ghirlande din flori de culoare galbenă (cu predilecţie flori de CHAMPAKA). Cu mâna stângă ea ţine de limbă pe cel care o atacă, iar cu mâna dreaptă îl loveşte peste cap cu sceptrul ei. BHAGALAMUKHI are ca sprijin un tron galben, care este ornat cu lotuşi de culoare roşie. Unele referiri ale textelor vechi precizează faptul ca zeiţa poartă pe cap o încântătoare bijuterie având forma semilunii.
Culoarea galbenă a formei zeiţei (culoare care adeseori este obţinută prin utilizarea pulberei de rădăcină de turmeric) are menirea de a ne arăta natura energiei efulgente, radiante, luminoase şi profund purificatoare. De altfel, galbenul semnifică printre altele, puterea radiantă a cunoaşterii spirituale care disipă întunericul ignoranţei. De aceea, se recomandă ca, atunci când se realizează adorarea acestei Mari Puteri Cosmice, yoghinul să fie îmbrăcat în haine de culoare galbenă.
„Te aud cum vorbeşti şi îţi spun cine eşti”
În reprezentările iconografice, cel care o atacă pe BAGALAMUKHI (adică oponentul sau adversarul ei) este egoul limitat şi fals al fiinţei umane. BAGALAMUKHI apucă şi trage în afară limba acestuia (care semnifică ataşamentul faţă de bârfă, calomnie, ceartă şi, în general vorbind, de oricare alte aspecte negative ale vorbirii care, în esenţă, reprezintă modalitatea principală de manifestare a minţii). Din această perspectivă, este bine de ştiut că, ori de câte ori fiinţa umană se va lăsa cuprinsă în mrejele tentante ale bârfei etc., ea va trebui să se confrunte (într-un fel sau altul) cu acţiunea corectivă (care uneori poate fi teribilă) a lui BAGALAMUKHI. Înţelepţii yoghini au afirmat încă din cele mai vechi timpuri că forţa negativă a ego-ului se manifestă în special prin intermediul vorbirii. Prin urmare, ei afirmă că, pentru a deţine controlul deplin asupra gândurilor şi a putea să avansăm în meditaţie, este imperios necesar să controlăm vorbirea, ceea ce se poate realiza mai ales prin adorarea Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI.
Fiecare gest al tău este o tainică adorare
Deoarece există numeroase forme de a stopa o acţiune, există, de asemenea, şi numeroase căi de a o adora pe BAGALAMUKHI, care în tradiţia tantrică este considerată însuşi simbolul întregului proces yoga, ce conduce la liniştirea şi calmul suprem al minţii. Astfel, una dintre cele mai importante metode de adorare este aceea de a ne controla perfect actul vorbirii, adică de a nu mai spune nimic rău şi jignitor la adresa unei alte fiinţe.
Practica intensivă a tehnicilor de HATHA YOGA reprezintă o altă formă de adorare a lui BAGALAMUKHI, în special practica ASANA-elor (adică a posturilor corporale), deoarece în acest caz poziţia trupului este menţinută mult timp fără nicio mişcare. O formă chiar mai avansată şi mai profundă de a o adora pe această Mare Putere Cosmică este aceea care se efectuează în timpul tehnicilor de PRANAYAMA (controlul respiraţiei), în care se urmăreşte mai ales oprirea (adică blocarea) curgerii suflului PRANA-ic prin trup. Cu toate acestea, nu se poate opri pur şi simplu fluxul respiraţiei, nici chiar atunci când yoghinul a devenit avansat în practica tehnicilor de respiraţie. Abia după ce el dobândeşte graţia puterii lui SHAKTI, care în acest caz este graţia lui BAGALAMUKHI, el va fi capabil să realizeze oprirea suflului fără niciun fel de probleme.
Aminteşte-ţi că eşti nemuritor
O altă modalitate de adorare a lui BAGALAMUKHI este aceea de a învăţa să blocăm fluxul energetic subtil care se manifestă în trupul nostru, la voinţă, fie prin intermediul acţiunii gândului, fie prin cel al unei MANTRA. Pentru aceasta este necesară dezvoltarea într-un înalt grad a capacităţii de concentrare (DHARANA) şi de a fi totodată capabil să ne focalizăm la voinţă şi cu putere atenţia asupra unui anumit obiect, aspect etc. În această direcţie, tradiţia yoghină menţionează că ţinta focalizării noastre trebuie să fie mereu Sinele Etern (Atman), în calitatea sa de natură divină supremă şi neschimbătoare, focalizare care trebuie abordată de la nivelul lui AJNA CHAKRA, fie de la nivelul lui ANAHATA CHAKARA (prin intermediul unor tehnici specifice).
Fii spectator la filmul desăvârşirii tale
O abordare practică mai dificilă şi totodată mai abstractă a rezonanţei cu BAGALAMUKHI este aceea de a urmări mai mereu să ne aducem aminte de natura noastră spirituală veritabilă, ceea ce va avea ca rezultat focalizarea atenţiei noastre şi eliminarea fluctuaţiilor secundare ale minţii (care de cele mai multe ori se manifestă prin intermediul diferitelor dorinţe, idei secundare etc.).
Acest proces este relativ dificil de efectuat pentru cea mai mare parte a oamenilor, deoarece el implică urmărirea cu o mare atenţie a fluctuaţiilor mentale de pe poziţia unui martor exterior, lucid şi detaşat, pentru a constata în mod gradat faptul că ea, mintea, devine din ce în ce mai stabilă şi mai liniştită. Înţelepţii yoghini afirmă că aceasta este cea mai eficientă cale de adorare sinceră a lui BAGALAMUKHI. Pe măsură ce practica avansează, înţelegem că atitudinea de martori şi simpli observatori neimplicaţi în procesul devenirii atrage după sine lipsa de identificare cu aspectele relative din manifestare, adică, practic vorbind, cu modificările minţii noastre care atunci devine stabilă şi sub un deplin control ce este manifestat de noi într-un mod pe deplin conştient.
Textele spiritualităţii tantrice mai menţionează o altă cale de a dobândi accesul la sfera de conştiinţă şi putere a Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI, referindu-se la acţiunea de stopare a fluxului energetic subtil ascendent, pe SUSHUMNA NADI (canalul subtil central de la nivelul coloanei vertebrale), la nivelul lui AJNA CHAKRA, al zonei moi a boltei palatale ori la nivelul lui ANAHATA CHAKRA. Scrierile menţionează că, dacă această blocare a energiilor se realizează la nivelul celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA), atunci conştiinţa Sinelui ni se revelează în chiar timpul stării de veghe (JAGRAT AVASTHA); dacă blocarea energetică se realizează la nivelul boltei palatale, atunci Sinele ni se revelează în timpul stării de somn cu vise (SVAPNA AVASTHA); iar dacă blocarea energiei are loc la nivelul lui ANAHATA CHAKRA, atunci revelarea naturii noastre spirituale supreme are loc în timpul stării de somn profund fără vise (SUSHUPTI AVASTHA).
Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 46 şi nr. 47
Citiţi şi:
Dumnezeu se reflectă în 10 oglinzi
TARA, Marea Putere Cosmică a Compasiunii
CHINNAMASTA – Zeiţa fără cap oferă discernământul perfect
yogaesoteric
aprilie 2008
Also available in: Français