Bărbații, victime ale violenței domestice

Pentru prima oară în istoria Germaniei, două landuri federale – Bavaria și Renania de Nord-Vestfalia – inițiază proiecte în sprijinul bărbaților ajunși victime ale violenței în cuplu.

Un program bazat pe trei piloni va avea menirea să-i protejeze pe bărbații confruntați cu violența domestică. Este pentru prima oară în istoria Germaniei când, legat de acest fenomen, în postura de victime sunt menționați bărbații. Programul include, în prima fază, o linie telefonică de urgență și o platformă online pentru consiliere. Ulterior se vor construi adăposturi pentru bărbații care vor să se refugieze și centre de consiliere.

După decenii întregi în care autoritățile germane s-au concentrat numai pe măsuri destinate combaterii violenței asupra femeilor și copiilor, în sfârșit, landurile federale Bavaria și Renania de Nord-Vestfalia și-au propus să înlăture tabuurile și să facă din suferința bărbaților abuzați un subiect vizibil.

„Și bărbații devin victime ale violenței în familie. Până acum în Germania nu a existat niciun mecanism de ajutorare sau sprijinire a acestor oameni“, menționează, într-o declarație comună, ministrul bavarez al Familiei, Muncii și Protecției Sociale, Kerstin Schreyer (CSU), și omologul său din landul Renania de Nord-Vestfalia, Ina Scharrenbach (CDU).

Două landuri federale dau tonul

Inițiativa lansată recent este prima din Germania destinată protejării victimelor de sex masculin. Bavaria și Renania de Nord-Vestfalia speră că și alte landuri vor deveni parte din eforturile privind combaterea actelor de violență domestică – acum inclusiv asupra bărbaților.

„Pentru mine este important ca toți cei care au nevoie de ajutor să poată găsi pe cineva căruia să-i vorbească despre problemele lor“, a declarat ministrul bavarez Kerstin Schreyer. În context, reprezentanta landului Renania de Nord-Vestfalia, Ina Scharrenbach, a afirmat la rândul său că autoritățile regionale pregătesc un plan de acțiune pentru înlăturarea violenței asupra „my“, proiect ce va fi înaintat Parlamentului federal în 2021.

Conform Oficiului Federal pentru Combaterea Criminaliții (BKA), din raportul publicat în 2018 – bazat pe indicii colectate în 2017 – reiese că 17,9% din victimele actelor de violență în cuplu au fost bărbați. Adică din totalul de 127.236 de victime care au depus oficial plângere pentru lovituri, viol, tentativă de omor sau privare de libertate, 23.872 au fost de sex masculin.

BKA apreciază că numărul victimelor ar putea fi mult mai mare, ținând seama de faptul că multor bărbați le este rușine să raporteze abuzurile săvârşite asupra lor. 

Citiţi şi:

Celebru filosof neomarxist, critic la adresa psihologilor americani pentru declararea masculinității tradiționale ca fiind «toxică»

Salariu egal pentru femei și bărbați

Feminismul bizar şi satanica Nouă Ordine Mondială

yogaesoteric

12 noiembrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More