Bătăliile nevăzute ale ocultismului

 

O strănepoată a preşedintelui Dwight D. Eisenhower, Laura Eisenhower, care stăpâneşte un limbaj antropozofic, a făcut recent dezvăluiri despre nişte autori umani ai răului care se derulează acum pe planetă şi consideră că acest rău este mai mare ca oricând.

În textul Apocalipsei, o intervenţie dumnezeiască directă contra răului întrupat nu este pomenită decât o dată, înainte de sfârşitul Timpului, la finele marilor bătălii contra Antihristului. Atunci, ceva ce este numit „suflarea gurii Sale” pune capăt bătăliilor şi îi aruncă pe adepţii lui Antihrist în abis.

Identificarea în timp istoric a acestei intervenţii supraistorice nu poate fi făcută, dar antropozofia „calculează” ca fiind vorba de zeci de milenii de acum înainte. Arhetipul acelui sfârşit se va manifesta la intervale de 666 de ani, spun iniţiaţii. Potrivit „calculelor” unui mag alb, în 1998 a fost introdus în vieţile oamenilor al treilea val antihristic, ce pare a fi reprezentat de comercializarea liberă a computerului personal. Primele două valuri sunt descrise în detalii înalt semnificative în opera lui Rudolf Steiner.

Inamicul spiritual actual al lui Hristos este numit în antropozofie Ahriman. (Strănepoata lui Eisenhower aşa îi şi numeşte pe autorii răului actual: „ahrimanici”.) Ei au în plan, spune Steiner, să devină stăpânii acestei planete şi să înceapă o Creaţie nouă, bazată pe materialitatea Pământului. Sensul hristic al Pământului este să fie spiritualizat împreună cu sufletele omeneşti. Sensul ahrimanic al planetei şi al minţilor omeneşti caută o aşa-zisă „spiritualizare” de tipul realităţilor virtuale care, în final, ar putea simula orice realităţi de pe Pământ, mai puţin sufletele în dimensiunea lor dumnezeiască. Dimensionalul ahrimanizat ar urma să producă minţi tot mai performante, dar incapabile a se identifica cu iubirea cosmică, spirituală.

Războiul nevăzut (cum spuneau medievalii) are loc în plan spiritual: Iisus Hristos vrea suflete libere şi iubitoare de originea lor dumnezeiască, iar Ahriman vrea suflete captive în realitatea ahrimanică, iubitoare de dependenţele de tip materialist, de nivel mecanic mai întâi, de nivel electronic şi cuantic mai apoi.

Bătăliile nevăzute actuale ţintesc eliberarea sufletelor către Dumnezeu ori, dimpotrivă, captarea lor în sfera sinistră a ahrimanicului. În viitorul îndepărtat, Ahriman însuşi pare a fi doar o unealtă în „mâinile” unor puteri şi mai mari. În curând, începând din mileniul al patrulea, omenirea hristificată are de învăţat alchimia sufletească a transformării răului în bine, spune antropozofia occidentală (profund creştină).

Citiți și:

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Donald Trump de Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano

Politica lumii este influenţată de structuri energetice malefice

 

yogaesoteric
12 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More