Belgia: Deficiențele legale au dus la excese în folosirea eutanasiei

O publicație recentă a Oxford University Press a descoperit deficiențe profunde în aplicarea legii eutanasiei în Belgia, ducând la un număr tot mai mare de „sinucideri asistate”. Un studiu care evidențiază deriva eugenică care se observă în Belgia, ca și în alte părți, scrie fsspx.news.

Susținem că în Belgia are loc o extindere a utilizării eutanasiei și că acest fapt poate fi problematic din punct de vedere etic și juridic.” Aceasta este constatarea prezentată în numărul din februarie 2021 al Jurnalului de Medicină și Filosofie publicat de Oxford University Press din Marea Britanie.

Trei cercetători de la Universitatea din Ghent au condus ancheta care a condus la studiul aprofundat intitulat „Eutanasia în Belgia: neajunsurile legii, aplicării acesteia și a monitorizării practicii”.

Kasper Raus, doctor în filosofie specializat în etica îngrijirii la sfârșitul vieții, Bert Vanderhaegen, capelan șef la Spitalul Universitar din Ghent, și Sigrid Sterckx, profesor de etică, se bazează pe cercetările empirice efectuate de la decriminalizarea eutanasiei în 2002 și oferă o analiză meticuloasă a lacunelor acestei legi.

Autorii vorbesc la unison atrăgând atenția asupra recurgerii în creștere la sinuciderea asistată, ceea ce, potrivit lor, se explică printr-un deficit în aplicarea „garanțiilor procedurale” intenționate, acum neputincioase pentru a reduce abuzurile.

Astfel, cei trei cercetători afirmă că „aceste modificări sunt parțial legate de faptul că mai multe condiții ale legii privind eutanasierea, care ar fi necesar să acționeze ca garanții, de cele mai multe ori nu funcționează în acest fel. Credem că acest aspect este problematic din punct de vedere etic și juridic și ar fi normal să fie de interes pentru toată lumea, indiferent de modul de poziționare cu privire la eutanasie în general.”

Concluzia cercetătorilor se bazează pe o analiză minuțioasă a trei factori care ar fi necesar să joace rolul de garanții: criteriul admisibilității pentru eutanasie, consultarea unui al doilea sau chiar al unui al treilea medic în calitate de expert, declarația de eutanasie furnizată Comisiei Federale pentru Control și Evaluare.

Articolul susține că fiecare dintre aceste garanții prezintă „lacune în teorie și în practică”: în ceea ce privește eligibilitatea pentru eutanasie, criteriul medical de incurabilitate este deviat, pentru a deveni un „criteriu subiectiv pentru natura insuportabilă a tratamentelor propuse”.

În ceea ce privește recurgerea obligatorie la avizul unui al doilea sau chiar al unui al treilea doctor, cercetătorii subliniază că această opinie (sau acestea) nu sunt obligatorii. Mai rău, potrivit legii, un medic generalist poate fi considerat ca un specialist dacă pacientul suferă de patologii multiple.

O interpretare considerată periculoasă în cazul în care, de exemplu, un pacient prezintă o boală psihiatrică pe lângă alte afecțiuni. S-ar putea petrece atunci ca niciun psihiatru să nu decidă asupra cererii de eutanasie, ci doar medicii generaliști.

În cele din urmă, raportarea cazurilor de sinucidere asistată către Comisia Federală pentru Controlul și Evaluarea Eutanasiei pare incompletă, ca să folosim un cuvânt blând. 2.656 de cazuri de eutanasie au fost raportate oficial Comisiei pentru anii 2018-2019. Cu toate acestea, cercetările empirice estimează că unul din trei cazuri de eutanasie nu a fost declarat și că acele cazuri de eutanasie nedeclarată sunt efectuate cu mai puțină precauție.

Îngrijorarea noastră este că prerogativa actuală a Comisiei de a stabili legalitatea cazurilor de eutanasie practic îi lasă o putere considerabilă, care ar trebui să fie în mod normal prerogativa legislativului sau a sistemului judiciar”, conchide articolul.

Studiul reprezintă o constatare alarmantă care are meritul de a demasca extinderea unei practici criminale, care a fost adoptată sub pretextul de a ameliora suferința intolerabilă a pacientului și, în acest fel, să fie de folos umanității.

Mai ales că obiectivul legislativului din 2002, prin dezincriminarea eutanasiei, era acela de a pune capăt eutanasiei clandestine și de a limita eutanasierea la cazuri excepționale. Articolul din Jurnalul de Medicină și Filosofie a arătat ce este eutanasia de fapt.

Dar această derivă nu ar fi cazul să surprindă absolut deloc. Aceste legi ale morții sunt menite să-și lărgească întotdeauna domeniul de aplicare – și aceasta este o tactică recunoscută. Și când un principiu moral este abandonat, nimic nu poate împiedica omenirea să alunece pe panta răului, notează sursa citată.

Citiți și:
Belgia: anual acolo se fac peste 1.000 de eutanasieri FĂRĂ consimțământul pacientului
Și-a salvat fiul de la eutanasiere

 

yogaesoteric
8 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More