Big Brother în şcoli: Legile Educaţiei aduc supravegherea audio-video a elevilor!

Directorii şcolilor vor putea decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, a decis, la sfârșitul lunii aprilie, Comisia pentru învăţământ, adoptând mai multe amendamente pentru asigurarea siguranţei în şcoli.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat la dezbaterile din comisie, că aceste amendamente sunt ca urmare a cazurilor „atât de mediatizate de violenţă în şcoli” din ultimele luni.

Se caută cadrul legal pentru Big Brother în şcoli

Considerăm că este un cadru legal care, pe de o parte, garantează respectarea drepturilor garantate de Constituţie şi de alte normative în vigoare, însă în acelaşi timp dă o reală mână de ajutor şcolilor şi comunităţilor şcolare pentru a putea preveni şi sancţiona acolo unde este nevoie violenţa în şcoală”, a spus Deca.

Conform celor adoptate de deputaţii din comisie, şcolile cu aceste sisteme de supraveghere audio-video va fi necesar să îşi asume respectarea directivelor europene privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal şi să cuprindă în contractul educaţional acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinţilor sau reprezentanţilor legali.

Nu vor fi instalate camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinţilor îşi exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educaţional, prevede amendamentul, menţionându-se însă că această prevedere nu se aplică în situaţia instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, holuri, săli de mese, săli de festivităţi, conform autorităţilor.

Şcolile vor colabora cu poliţia

Dacă există suspiciunea comiterii unei infracţiuni, conducerea unităţilor de învăţământ va avea obligaţia să sesizeze poliţia şi să colaboreze cu organele de anchetă.

Unităţile de învăţământ vor fi obligate să stabilească şi să pună în aplicare măsuri de sprijin pentru victime, respectiv măsuri de sprijin şi sancţiuni pentru autori adecvate la gravitatea cazului de violenţă, cauzele şi efectele posibile ale situaţiei de violenţă şi nevoile educaţionale, profesionale, relaţionale, sociale, psihologice şi fizice ale celor implicaţi, la nivelul unităţii de învăţământ”, conform proiectului.

Citiți și:
Drepturile părinților sunt puse la zid în SUA: în școlile publice copiii sunt încurajați să „îmbrățișeze” ideologia „transgender”
Cultura woke în școli și universități
Big Brother în acțiune: San Francisco desfășoară un program pilot care permite poliției să monitorizeze în direct camerele de supraveghere private

 

yogaesoteric
22 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More