Bill Gates îndeamnă omenirea să adopte revoluţia bancară din Kenya


„Moneda digitală poate ajuta săracii, însă nu Bitcoin”


Bill Gates are speranţe mari pentru moneda digitală ca instrument bancar important în ceea ce priveşte săracii. Însă Bitcoin nu este o astfel de monedă, a spus el într-un AMA (Ask Me Anything – Întreabă-mă orice) Reddit. Cel puţin nu în forma actuală.

Gates a lăudat valoarea monedei digitale într-un cadru similar cu un an în urmă, explicând că din cauza faptului că oamenii săraci din ţările aflate în curs de dezvoltare nu au acces la servicii bancare tradiţionale, crearea unor filiale locale fiind costisitoare în principal datorită sumelor mici depuse sau transferate, oamenii săraci sunt în dezavantaj când vine vorba de schimb monetar, depuneri sau acces la bani.

Pe de altă parte, costul serviciilor bancare online fiind infim, devine astfel avantajos şi pentru bănci să-şi furnizeze serviciile. Aceasta înseamnă că banii digitali oferă o oportunitate în acest sens şi prin urmare, Fundaţia Bill and Melinda Gates este foarte motivată spre a le oferi oamenilor mai multe moduri de a-și stoca banii.

Şi totuși, de ce nu Bitcoin? Miliardarul filantrop a numit moneda virtuală „o tehnologie nouă şi captivantă”, însă nu crede că este un instrument foarte bun pentru a face mai ușor serviciul bancar în pieţele emergente, datorită volatilității produsului şi anonimității tranzacțiilor:

„Noi nu folosim Bitcoin din două motive. Primul, pentru că oamenii săraci nu trebuie să aibă o monedă a cărei valoare fluctuează mai mult decât moneda curentă locală, iar al doilea, deoarece în cazul unei greşeli când plata trebuie returnată, aceasta nu se poate face din cauza anonimităţii.”

Bitcoin a fost prezentat ca un instrument bancar revoluţionar pentru cei săraci şi probabil că remarcile lui Gates vor deranja. Însă miliardarul oferă o alternativă, subliniind utilizările monedei digitale kenyene M-Pesa.

„Fundaţia este implicată în ceea ce înseamnă valută digitală, însă nu Bitcoin care este o monedă anonimă.
În Kenya, M-Pesa este utilizată pentru aproape jumătate din totalul tranzacţiilor. Banii digitali au costuri reduse de tranzacţionare, ceea ce reprezintă un avantaj pentru cei săraci, întrucât ei fac tranzacţii cu sume mici. În următorii cinci ani, cred, acest trend va prinde în India şi în alte părţi ale Africii, şi cu siguranţă va ajuta oamenii săraci foarte mult.”


Citiți și:

Criptomoneda – o escrocherie care va duce la înrobire totală

Filantropia Bill Gates este de fapt genocid mascat: 30.000 de fete indiene au fost folosite pe post de cobai pentru testarea unui vaccin anti-cancer

 

yogaesoteric
11 septembrie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More