Călătoria extraordinară a colonelului american US Air Force, Billie Faye Woodard, în misterioasa lume din Centrul Pământului – Agharta
Această relatare a fost preluată şi redactată cu acordul autorului, de pe o înregistrare a unei convorbiri telefonice care a avut loc pe data de 10 ianuarie 2002 (Greg Gavin/Onelight.com)
Începutul aventurii
Numele meu este Billie Faye Woodard şi sunt colonel în retragere în Forţele Aeriene ale Statelor Unite. După ce am lucrat o perioadă de timp pentru Pentagon, mi-am început serviciul în Zona 51 din Nevada, pe data de 28 ianuarie 1971.
Din data de 28 ianuarie 1971 până în anul 1982 am fost repartizat în Zona 51 din Nevada. În această perioadă a serviciului militar am vizitat de şase ori interiorul gol al Pământului la o adâncime de 800 de mile (1.287 de kilometri).
De îndată ce am sosit în Zona 51, am fost instruit asupra existenţei tunelurilor de sub Zona 51 şi despre toate lucrările care se desfăşurau în acel stabiliment, iar la scurt timp după aceea am întâlnit câţiva operatori de navete subterane care aveau o înălţime între 13 şi 14 picioare (3,96 – 4,27 metri). Aceste tuneluri care traversează întreaga lume au fost construite de către o specie de fiinţe care a trăit aici înaintea noastră cu foarte mult timp în urmă. Mi s-a adus la cunoştinţă că primele 15 niveluri ale stabilimentului din Zona 51 erau construite de oameni; nivelurile 16 – 27 existau deja. Nimeni din guvernul nostru nu le construise. Noi doar le facilităm funcţionarea.
Tatăl meu şi-a desfăşurat serviciul militar în localitatea Roswell. În ceea ce priveşte începutul carierei mele militare, tatăl meu a cerut să fiu repartizat împreună cu el în cadrul Pentagonului. Acolo mi s-a spus: „Avem o nouă bază militară pentru tine care este stabilimentul din Zona 51 din Nevada.” Această zonă este cunoscută în mod obişnuit ca S-4. Când am fost primit în cadrul Pentagonului aveam gradul de sublocotenent. După ce am fost angajat în cadrul Pentagonului am primit gradul de locotenent. După doar trei săptămâni mi-au oferit gradul de colonel, spunându-mi: „Trebuie să ai gradul de colonel pentru a fi repartizat la următorul stabiliment.” În acest stabiliment se aflau 150.000 de persoane, aproximativ 85% era personal militar şi 15% civil. După ce am ajuns acolo, am fost dus în subteran aşa că nu am mai văzut lumina zilei timp de 11 ani şi jumătate.
Tunelurile şi navetele
Pereţii tunelurilor sunt foarte netezi. Ei au un grad de finisaj atât de mare încât seamănă cu marmura, însă ei sunt în realitate construiţi dintr-un material metalic impenetrabil. Suprafaţa pereţilor nu poate fi străpunsă nici cu burghie de diamant şi nici cu dispozitive pe bază de laser.
Să ne aducem aminte că nu demult era un lucru obişnuit să aflăm despre trupe militare care se deplasau dintr-un loc în altul pe suprafaţa Pământului, în mod aproape continuu. Acum foarte rar mai vedem aşa ceva. În zilele noastre se folosesc tuneluri pentru a mobiliza aceste trupe pe distanţe mari. Tunelurile sunt destul de largi pentru ca să încapă două vehicule cu lăţimea de 18 picioare (5,5 metri) unul lângă altul.
Din Zona 51 pornesc două navete, una dintre ele se deplasează către Oceanul Pacific – exact la 350 de mile vest de Monterey – unde se află o piramidă; o altă navetă merge către stabilimentul de pe Muntele Cheyenne.
Lungimea unei navete mai mari este de aproximativ 400 de metri. Locuitorii din centrul Pământului folosesc aceste nave imense pentru a transporta rapid un număr mare de oameni, animale sau orice altceva. Navetele mai mici au o lungime de 15-20 de metri şi acesta era tipul de navetă cu care am mers eu. Viteza navetei este mai mare decât viteza sunetului, astfel încât se poate călători din Zona 51 către zona cea mai centrală din interiorul Pământului în mai puţin de 10 minute terestre. În 5-6 minute te afli deja acolo.
Materialul folosit pentru construcţia acestor navete este identic cu cel din care era făcută carcasa navei spaţiale de la Roswell. Navetele funcţionează pe baza energiei electromagnetice, utilizând liniile de câmp magnetic ale Pământului. Operatorii despre care am vorbit mai devreme, care au o înălţime de 13 – 14 picioare (3,96 – 4,26 metri), seamănă cu noi la înfăţişare, dar sunt mult mai evoluaţi şi comunică prin telepatie. Bărbaţii poartă sau nu bărbi, iar pielea femeilor este impecabilă, având un ten perfect. Deoarece ei văd încotro se îndreaptă umanitatea, sunt îngrijoraţi pentru noi.
În interiorul Pământului există şapte civilizaţii care sunt guvernate după principiile armoniei. Ei înţeleg şi vorbesc toate limbile de pe Pământ. Cunoştinţele lor din domeniul medical sunt extraordinare.
Povestea mea personală
La vârsta de 12 ani, pe când mă plimbam împreună cu un prieten printr-un lan de porumb, am trăit o experienţă paranormală. Am fost luat într-un OZN şi dus în interiorul Pământului. Aici am rămas alături de locuitorii din interiorul Pământului timp de 6 luni. Vă puteţi imagina uimirea părinţilor mei, şi mai ales a tatălui meu, care lucra în cadrul armatei pe vremea când am dispărut şi apoi am reapărut în mod misterios după 6 luni. Eu cred că datorită acestei experienţe a fost posibil ca tatăl meu să mă ia sub aripa sa protectoare la Pentagon, iar mai târziu am fost îndrumat să servesc în Zona 51. Nu sunt fiul biologic al tatălui meu, ci am fost adoptat, la fel ca şi sora mea, care a fost ucisă de aşa-zisul „guvern secret”. Eu am fost capabil să le combat acţiunile malefice cu ajutorul minţii mele, care era mai puternică şi astfel am supravieţuit atacurilor lor.
Ghidul meu, pe nume Zora, care este un om de ştiinţă şi locuieşte în interiorul Pământului, mi-a adus la cunoştinţă faptul că sora mea şi eu suntem originari din interiorul Pământului şi că părinţii noştri adevăraţi trăiesc acolo. Când tatăl nostru ne-a luat spre adopţie, noi vorbeam o limbă care nu era cunoscută în nicio cultură de pe suprafaţa Pământului. Grupa mea de sânge este necunoscută. Nu am fost niciodată bolnav. Sângele meu a fost examinat de medici şi s-a constatat că distruge orice infecţie virală atunci când este combinat cu alte mostre de sânge în laborator.
Vortexurile din interiorul Pământului cavitar
Locuitorii Pământului cavitar au abilitatea de a despica fundul oceanelor creând astfel vortexuri, aşa cum este, de exemplu, Triunghiul Bermudelor. Aceste vortexuri au 7 niveluri diferite, iar echipamentele şi fiinţele care sunt purtate de aceste vortexuri sunt plasate pe aceste niveluri. Vortexurile funcţionează ca şi porţi de intrare sau de ieşire în şi din interiorul Pământului.
Există mai multe zone asemănătoare triunghiului din Florida: una este Lacul Erie, o altă zonă se află pe coasta Mexicului, o alta în Japonia, precum şi în alte zone geografice de pe glob. Acestea se numesc „zone liniştite”. Aceste porţi permit creaturilor din interiorul Pământului să iasă la suprafaţă, aşa explicându-se apariţii precum Sasquatch, monstrul din Loch Ness etc.
Toate planetele sunt goale în interior, aşa cum este şi Soarele, de altfel. Pe Soare există civilizaţii care au colonii în regiunile subterane ale Pământului.
În căutarea unei intrări
Pentru a localiza o intrare către interiorul Pământului, indiferent unde ne-am afla pe pământ, avem nevoie doar de o busolă. În apropierea unei intrări într-un tunel care duce către interiorul Pământului, acul busolei se va mişca agitat, ca şi cum ne-am afla la Polul Nord.
După ce am părăsit serviciul militar, nu mai aveam posibilitatea de a merge în interiorul Pământului folosind tunelurile controlate de armată. Era necesar să caut o altă cale. Împreună cu alţi căutători interesaţi să meargă în interiorul Pământului, am închiriat un avion care ne-a dus până în apropierea Polului Nord. Ajunşi acolo, însă, am fost opriţi de Forţele Aeriene ale Statelor Unite, reţinuţi şi interogaţi. Pentru că s-au lămurit că nu reprezentam niciun pericol, ni s-a permis să ne întoarcem în State.
Oamenii din interior
Oamenii din interior erau foarte deschişi în a-mi arăta ceea ce era acolo şi în a-mi explica ceea ce ei cunosc. Ei mereu îi cer naturii permisiunea de a lucra asupra ei, le cer plantelor permisiunea înainte de a le consuma sau de a le tăia, ei cer încuviinţarea Mamei Naturi înainte de a construi ceva şi construiesc pe întinderea de pământ care corespunde cel mai bine respectării mediului, practică similară cu cea a amerindienilor; urmăresc să menţină mereu o stare de armonie, dorind să formeze mereu o unitate împreună cu natura. Ei sunt mult mai avansaţi din punct de vedere spiritual decât locuitorii de la suprafaţă şi au un respect profund faţă de Mama Natură.
Atmosfera este de claritatea unui cristal; în general există nori, dar niciodată asemănători cu norii de ploaie. Temperatura se menţine constantă la 73°F (22,7°C). Oamenii din interior pot vorbi direct cu animalele, care, la rândul lor, le pot vorbi direct oamenilor.
Nu este nevoie să îţi faci provizii pentru că totul este gratis şi nu este nevoie să produci nimic pentru că totul există din abundenţă. Schimbul în natură este mult mai obişnuit decât comerţul prin intermediul banilor. Cultura şi civilizaţia lor ar putea părea utopică în concepţia oamenilor de la exterior, fiind lipsită de orice depresiune economică ce duce la violenţă. Nu există partide care să se lupte pentru supremaţie. Nimeni nu este nici bogat şi nici sărac.
Există aeronave (pe care la suprafaţă noi le numim farfurii zburătoare) care sunt create de către unele fiinţe de acolo prin procesul gândirii, deoarece ei au minţi foarte puternice. Aceasta face ca aspectul (designul) precum şi funcţionarea aeronavelor să fie perfecte. Doar câteva persoane de la suprafaţă au aceste aptitudini de a crea, însă acestea au fost reprimate în copilărie de către religie ori datorită educaţiei şi a fricii de părinţii prea exigenţi.
Oamenilor din interior li se permite să intre în spaţiul imaginaţiei lor, să spunem aşa, şi acolo ei creează. Bolile nu vor pătrunde în corpurile lor pentru că ei nu permit aceasta.
Pe măsură ce umanitatea intră în următoarea fază, cea a dimensiunii a patra, locuitorii din interiorul Pământului ni se vor arăta şi vor munci mai consistent alături de noi la suprafaţă.
În prezent, oamenii de la suprafaţă sunt atât de preocupaţi de noţiunea (sentimentul) de „eu” încât nu pot să convieţuiască în armonie. Oamenii de la suprafaţă care vor urmări să îi contacteze telepatic pe locuitorii din interiorul Pământului, vor reuşi aceasta. Copiii născuţi acum devin mult mai capabili să îşi utilizeze creierul în întregime, ceea ce în interiorul Pământului este o practică obişnuită.
Unul din primele lucruri pe care ni le-au arătat în călătoriile noastre în interior a fost capacitatea lor de a realiza călătorii interplanetare şi călătorii în timp. Aspectele fundamentale ale călătoriilor în timp sunt legate de deformarea spaţiului, capacitate care apare prin puterea meditaţiei şi prin acceptarea faptului de a fi o fiinţă nelimitată. Dacă acţionezi la nivel subconştient şi gândești că eşti o fiinţă nelimitată, toate lucrurile ce sunt posibile devin posibile.
La suprafaţă, capacităţile de a experimenta această putere infinită sunt trezite mult mai uşor în zonele în care există portaluri, precum cel de pe muntele Shasta, care serveşte drept portal spaţio-temporal direct către interiorul Pământului.
Zona 51
Din tot ceea ce am văzut în Zona 51, 95% rămâne ascuns publicului. Mergând în Zona 51 este ca şi cum ai merge într-o altă lume. Guvernanţilor, ca şi membrilor „guvernului secret” le este foarte teamă ca alte ţări sau grupări să nu obţină această informaţie. Ei gândesc astfel: „Dacă recunoaştem că Pământul este gol, centrul său fiind locuit de fiinţe inteligente, aceasta va crea conflicte şi teamă.” Această teamă este produsă de companiile private care urmăresc să obţină controlul şi îşi promovează propriile nevoi şi interese personale prin intermediul Zonei 51.
Am părăsit Forţele Aeriene din cauza felului autoritar în care se comportau acei oameni obsedaţi să deţină controlul, care încercau să îmi blocheze capacitatea de a gândi şi de a acţiona într-o manieră creativă. Ei consideră că ne vom supune în mod automat şi că e de la sine înţeles că vom accepta ordinul lor de a nu divulga asemenea informaţii. Datorită dorinţei mele sincere de a împărtăşi aceste informaţii şi de a le oferi în totalitate publicului, am fost privat de pensia la care aş fi avut dreptul în urma serviciului desfăşurat în cadrul armatei precum şi de toate celelalte beneficii şi drepturi, cum ar fi utilizarea magazinelor de alimente destinate doar personalului din armată, servicii medicale şi de stomatologie gratuite.
Experimentele de inginerie genetică ce au loc în Zona 51 folosesc generaţia noastră tânără. Nivelul 16 al Zonei 51 este destinat ingineriei genetice, unde copiii noştri sunt folosiţi în experimente care vizează longevitatea şi puterea minţii. În spatele acestora se află aşa-zisul „guvern secret”. Civili ai acestui guvern secret deţin controlul asupra a mai multe sectoare din Zona 51.
Există o reţea de tuneluri subterane care se întind până în Europa, America de Sud şi mai multe continente. Acestea sunt folosite în secret de guvernele marilor puteri ale lumii pentru satisfacerea propriilor lor interese obscure.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie alături de voi!
Col. Billie Faye Woodard
Fragment preluat din cartea Shambala. Secretele dezvăluite ale tărâmului asuns ce există în cavitatea enigmatică din centrul Pământului, de profesor yoga Gregorian Bivolaru, apărută la editura Shambala și tipărită la Ganesha Publishing House.
Citiți și:
Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (XI)
Expediţii programate în tainicul tărâm subteran al SHAMBALEI
yogaesoteric
30 mai 2014