Călin Georgescu şi Clubul de la Roma (III). Rockefeller, fondator. Concluziile clubului: omenirea, duşmanul planetei; necesitatea unei dictaturi ştiinţifice

Citiți partea precedentă a articolului

Câte ceva despre Maurice Strong

Unul dintre cei mai puternici lachei ai Prințului Bernhard și ai Prințului Philip a fost un bărbat pe nume Maurice Strong, membru fondator al 1001 Nature Trust, co-fondator al Forumului Economic Mondial și vicepreședinte al World Wildlife Fund (WWF) sub conducerea lui Philip între 1976 și 1978.

Într-un interviu acordat în 1990 revistei West Magazine, Strong a dezvăluit totul, întrebând retoric:

„Ce s-ar petrece dacă un mic grup de lideri mondiali ar ajunge la concluzia că principalul risc pentru planeta Pământ provine din acțiunile țărilor bogate? Și că ar fi necesar, pentru ca lumea să supraviețuiască, ca aceste țări bogate să semneze un acord de reducere a impactului lor asupra mediului. O vor face? Concluzia grupului este că nu. Țările bogate nu vor face aceasta. Ele nu vor acționa diferit. Așadar, pentru a salva planeta, grupul decide: «Nu este singura speranță pentru planetă prăbușirea civilizațiilor industrializate? Nu este responsabilitatea noastră să facem să se petreacă aceasta?»”.

Este important de reținut că remarcile lui Maurice Strong au avut loc în contextul unei „cărți fictive” pe care intenționa să o scrie și aș cărei subiect ar fi urmat să se desfășoare la Forumul Economic Mondial – un grup pe care el și Kissinger l-au co-fondat cu 20 de ani mai devreme, folosind un german decupat din carton pe nume Klaus Schwab. În 2015, Klaus i-a adus un elogiu lui Strong, numindu-l „mentorul meu”.

În timp ce unii apologeți resping comentariile sociopatului ca fiind simple reflectări asupra unei opere de ficțiune, merită să luăm în considerare ceea ce Maurice însuși a anunțat la discursul principal de la Conferința ONU privind populația și mediul din 1992, de la Rio de Janeiro. Strong fusese desemnat să conducă acest al doilea Summit al Pământului (primul a fost Conferința de la Stockholm din 1972 privind mediul uman, pe care tot el a prezidat-o). La acest summit din 1992, Strong a spus:

„Țările industrializate s-au dezvoltat și au beneficiat de modele de producție și de consum nesustenabile care au dus la dilema noastră actuală. Este clar că actualele stiluri de viață și modele de consum ale clasei de mijloc bogate, care implică un aport ridicat de carne, consumul unor cantități mari de alimente congelate și de mâncăruri gata preparate, utilizarea combustibililor fosili, a aparatelor electrocasnice, a aerului condiționat la domiciliu și la locul de muncă și a locuințelor suburbane – nu sunt durabile. Este necesară o trecere către stiluri de viață mai puțin orientate către modele de consum dăunătoare mediului.”

Summitul de la Rio a stabilit o nouă eră în consolidarea ONG-urilor și a corporațiilor în cadrul agendei „verzi”. Această doctrină a fost formalizată prin Agenda 21 (redenumită ulterior Agenda 2030) și Carta Pământului, redactată în colaborare de Mihail Gorbaciov, Jim MacNeill și Strong între 1996-2000. Comitetul internațional de redactare a Cartei Pământului a fost prezidat de nimeni altul decât miliardarul transumanist Steven Rockefeller.

Cariera de mercenar malthusian a lui Strong a primit o lovitură atunci când s-a descoperit că a primit un cec de 988.885 de dolari pe care i l-a dat un om de afaceri sud-coreean (și agent al serviciilor de informații legat de operațiuni de șantaj sexual în Washington DC) Tongsun Park în 2005 și pe care Strong l-a încasat într-o bancă iordaniană. Fondurile făceau parte din programul „Petrol contra hrană” al ONU și erau destinate să ofere ajutor umanitar Irakului. Acest aspect nu l-a deranjat pe Strong, care a fost mai mult decât fericit să își umple propriile buzunare cu fonduri care nu au cumpărat niciodată alimente pentru milioane de irakieni înfometați. După ce a scăpat de arest, fugind din SUA în Canada, Strong a ajuns în China, unde și-a petrecut ultimul deceniu din viață promovând decarbonizarea și modelarea climatică a încălzirii globale în Asia. Strong nu a fost, probabil, cel mai fericit oligarh din lume atunci când China și India au sabotat programul COP14 pentru un guvern mondial verde în 2009.

Potrivit site-ului web al Forumului Economic Mondial, prințul Bernhard a fost principalul patron al infamului summit WEF din 1973, care a anunțat pentru prima dată Manifestul de la Davos, punând bazele teoriei feudalismului tehnocratic cu o aparență de capitalism liber, cunoscut sub numele de „capitalism al părților interesate”. Tot în cadrul acestui summit din 1973, Clubul de la Roma a fost introdus pentru prima dată pe scena mondială pentru a prezenta un nou program de control al populației.

Limitele creșterii

Documentul care a devenit biblia și proiectul acestei noi mișcări antiumaniste care a dat naștere programului Green New Deal de astăzi s-a intitulat Limits to Growth (Limitele creșterii) (1972) și deține astăzi recordul de cea mai citită carte despre ecologie, fiind vândută în 30 de milioane de exemplare publicate în 32 de limbi.

Într-un articol recent care sărbătorea aniversarea de 40 de ani a cărții se afirma că „a contribuit la lansarea modelării computerizate moderne a mediului și a dat startul actualei noastre dezbateri de mediu la nivel global. După Limits [To Growth], ecologiștii, oamenii de știință și factorii de decizie politică au gândit din ce în ce mai mult problemele ecologice în termeni planetari și ca fiind interconectate în mod dinamic……. Merită să revenim astăzi la Limits pentru că, mai mult decât orice altă carte, a introdus conceptul de schimbări climatice antropocentrice în fața unui public de masă.”

Cartea în sine a fost punctul culminant al unui studiu de doi ani întreprins de o echipă de statisticieni de la MIT sub conducerea nominală a lui Jay Forrester și Dennis Meadows.

Într-o înregistrare video din 20 februarie 2022, Dennis Meadows vorbește despre speranțele sale că genocidul inevitabil care se apropie și care va afecta 80% din populația lumii ar putea fi realizat în mod pașnic sub o dictatură „binevoitoare”.

Studiul MIT în sine nici măcar nu a început în SUA, ci mai degrabă în Montebello, Quebec, în 1971, când Pierre Trudeau, susținător al Clubului de la Roma, a alocat bani din banii contribuabililor pentru a iniția proiectul. O rețea de bursieri Rhodes și consilieri privilegiați centrată în jurul lui Alexander King, Maurice Strong, Maurice Lamontagne (fondatorul Environment Canada), Marc Lalonde (bursier Rhodes, consilier al lui Trudeau și șef al Biroului prim-ministrului), Michael Pitfield (funcționar al Consiliului Privat și fondator al CSIS din Canada) și guvernatorul general Roland Michener, bursier Rhodes, printre alții, au prezidat acea reuniune. După ce fondurile canadiene și-au îndeplinit rolul, proiectul a continuat să primească finanțare de la Fundația Volkswagen a lui Aurelio Peccei, al cărei trecut de susținere a nazismului ar fi fost cazul să îi facă pe unii dintre statisticienii de la MIT să se simtă inconfortabil.

Înlănțuirea lui Prometeu

Maurice Lamontagne, membru al Clubului de la Roma și fost președinte al Consiliului Privat al Canadei între 1964 și 1965, a fost un activist de lungă durată, format la Londra, și un colaborator apropiat al premierului canadian Pierre Trudeau.

Dintre toți membrii Clubului de la Roma, Lamontagne a fost cel mai sincer în identificarea celui mai mare dușman al Pământului ca fiind însăși creativitatea umană. În rapoartele sale din 1968-1972 ale Comitetului Senatului, care au reformat finanțarea și planificarea politicii științifice, Lamontagne a scris:

„Natura impune constrângeri clare asupra tehnologiei însăși și, dacă omul persistă în a le ignora, efectul net al acțiunii sale pe termen lung poate fi acela de a reduce, mai degrabă decât de a crește potențialul naturii ca furnizor de resurse și spațiu locuibil……. Dar atunci, apare o întrebare evidentă: Cum putem opri creativitatea omului?”

Recunoscând în mod corect că dorința de a descoperi necunoscutul este înnăscută în condiția umană, Lamontagne își răspunde la propria întrebare, scriind:

„Cum putem proclama un moratoriu asupra tehnologiei? Este imposibil să distrugi cunoștințele existente; este imposibil să paralizezi dorința înnăscută a omului de a învăța, de a inventa și de a inova……. În cele din urmă, constatăm că tehnologia este doar un instrument creat de om în urmărirea aspirațiilor sale nesfârșite și nu este elementul semnificativ care invadează mediul natural. Creșterea materială însăși este sursa conflictului dintre om și natură.”

Astfel, creativitatea și roadele sale ale progresului tehnologic sunt acceptabile doar DACĂ reduc conflictul presupus între om și natură postulat de Lamontagne. Tehnologia „rea”, în formularea lui Lamontagne, are ca efect creșterea materială a umanității (adică: puterile de productivitate). Dacă, pe de altă parte, promovăm tehnologii de o formă cu densitate scăzută a fluxului energetic, cum ar fi morile de vânt, panourile solare și biocombustibilii, care reduc energia disponibilă și, prin urmare, cantitatea de activitate economică în care omul se poate angaja, atunci tehnologia poate fi definită ca ceva „bun” conform acestei logici întortocheate.

Acest concept a fost reluat de un alt membru al Clubului de la Roma și colaborator al lui Lamontagne la raportul său pentru Senat, pe nume Omond Solandt. Solandt și-a făcut cariera în calitate de consilier științific al lordului Louis Mountbatten (mentorul pedofil al prințului Philip) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a condus Consiliul de Cercetare pentru Apărare al Canadei până în 1957, unde a colaborat la MK Ultra alături de infamul Ewan Cameron, la Universitatea McGill. În 1970, Solandt a depus mărturie în fața Comisiei senatoriale Lamontagne: „Nu mai este nevoie să dezvoltăm știința. Este nevoie mai degrabă de a înțelege, ghida și folosi știința în mod eficient pentru bunăstarea omenirii.”

Ce definește „bunăstarea omenirii” în viziunea unui susținător al MK Ultra ar fi cazul să dea fiori reci.

În pregătirea pentru „ordinea post-industrială” care a fost declanșată odată cu flotarea dolarului american în 1971 și distrugerea sistemului monetar de la Bretton Woods, Lamontagne a prescris ca „noua înțelepciune” să nu mai vizeze descoperiri în științele atomice, medicale și spațiale, pentru a se concentra pe eforturi inginerești mai „practice”. De asemenea, el a propus ca finanțarea științei avansate să fie diminuată prin lărgirea definiției „științei” însăși pentru a cuprinde științele umaniste, economia monetară și științele sociale. Aceste programe au început apoi să absoarbă finanțarea care fusese direcționată anterior către cercetarea în domeniul științei pure. Lamontagne a afirmat următoarele în primul volum al raportului său:

„Noua înțelepciune prescrie ca efortul suplimentar de cercetare și dezvoltare să fie dedicat mai degrabă științelor vieții și științelor sociale decât științelor fizice……. obiectivelor economice și sociale mai degrabă decât curiozității și descoperirii.”

În apărarea lui Prometheus

Un important om de știință canadian a luat din timp poziție împotriva acestor modificări promovate de Clubul de la Roma. Ronald Hayes, profesor de știința mediului la Universitatea Dalhousie și funcționar public canadian, a scris în 1973 cartea „Înlănțuirea lui Prometeu: Evoluția unei structuri de putere pentru știința canadiană”, în care l-a identificat pe Lamontagne ca fiind un slujitor al lui Zeus, așa cum a fost portretizat în celebra dramă Prometeu înlănțuit a lui Eschil. Drama din Grecia antică spune povestea semizeului Prometeu, care a fost pedepsit timp de 10.000 de ani pentru actul sfidător de a învăța omenirea cum să folosească Focul pe care Zeus îl monopolizase pentru el însuși.

Atacând apelul de a deconstrui întreaga structură de finanțare a științei din 1938-1971 și de a o reconstrui sub un nou regim tehnocrat, profesorul Hayes a subliniat atacul concertat asupra Consiliului Național de Cercetare din Canada, care a fost forța motrice a progresului tehnologic după cel de-al Doilea Război Mondial, spunând:

„Lamontagne vrea să distrugă Consiliul Național de Cercetare, organismul care a alimentat și a lansat o mare parte din cercetarea guvernamentală și a pus în mișcare programele de studii universitare în universitățile noastre. Este o greșeală a administrației Trudeau pe care Lamontagne o propagă.”

Hayes a atacat puterile nou-formate ale Consiliului Trezoreriei, căruia i s-a acordat acum un control excepțional asupra politicii științifice în cadrul unei noi dictaturi științifice, atunci când a spus:

„Cea mai subtilă exercitare a puterii, care elimină necesitatea unui control strâns, este infiltrarea de către persoane de încredere – crearea unei elite conducătoare… Acești englezi au devenit cunoscuți în întreaga lume ca fiind conducătorii Imperiului Britanic… Cu scopuri oarecum similare, Comisia Serviciilor Publice pregătește viitorii manageri ai guvernului canadian pentru a urma politicile și preceptele generale ale Consiliului Trezoreriei.”

Citiți continuarea articolului

Autor: Matthew Ehret

Citiți și:
„Agenda 21” pentru o sclavie durabilă
Da, există o conspirație. Suntem cu toții prinși în rețeaua elitei, afirmă un fost înalt demnitar american
«America în plină transă malefică» – o șocantă descriere din interior a proiectului guvernamental secret MK-Ultra

 

yogaesoteric
2 martie 2023