Cancan inventează ştiri despre blesteme şi răzbunări energetice

 
Biroul de presă al MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma publicării de către redacția Cancan a articolului cu titlul „Ocultism sau razbunare energetica? Ce blesteme i-au lovit pe magistratii care au instrumentat dosarul lui Guru Bivolaru!”. Articolul a apărut în data de 13 mai 2015 şi a fost semnat de Mihai Niculescu. Solicităm publicarea în aceleaşi condiţii editoriale a următoarei replici:
 
Biroul de Presă MISA constată caracterul manipulator şi superficial al articolului publicat de redacţia Cancan. Prin lipsa logicii şi a argumentelor credibile, articolul se dovedeşte a fi o tentativă penibilă de a specula şi de a denatura dreptul legal al unui magistrat de a se afla în concediu medical. Autorul Mihai Niculescu face o legătură tendențioasă și fantasmagorică între noţiunile de „ocultism”, „blestem”, „răzbunare energetică” și o problemă de sănătate a magistratului ce a judecat dosarul lui Gregorian Bivolaru, deşi întreaga chestiune ţine strict de dreptul la viața privată a respectivului judecător.

Este hilar să constatăm faptul că dacă un judecător oarecare din România se îmbolnăveşte şi eventual intră în concediu medical, pentru jurnalişti nimic nu pare ieşit din comun sau anormal. Dacă însă este vorba de un judecător care s-a ocupat de un dosar al lui Gregorian Bivolaru, atunci pentru unii ziarişti – cum ar fi cei de la Cancan – totul devine brusc foarte „suspect”. Astfel, ziaristul Mihai Niculescu este de părere că îmbolnăvirea judecătoarei Ariana-Lăcrămioara Ilieş reprezintă o „situaţie de-a dreptul stranie”, iar pentru a spori şi mai mult „misterul” el susţine într-un mod pe cât de criptic pe atât de ilogic că „mulţi dintre yoghini suspectează o lucrătură energetică”. Ne putem întreba, desigur, care ar fi acei „mulţi yoghini” şi pe cine ar suspecta ei, de fapt, că ar fi operat acea „lucrătură energetică”. Fără a lămuri sub nicio formă aceste chestiuni elementare, autorul îşi lasă afirmaţiile învăluite în tenebrele absurdului.

Pentru a da impresia unui cadru mai larg, pe baza căruia ar putea emite o „ştire” senzaţionalistă, Mihai Niculescu conexează situaţia judecătoarei din Cluj cu o altă situaţie, care a avut loc în urmă cu aproape 10 ani. Ziaristul tabloidului Cancan aminteşte de faptul că judecătorul Gheorghe Ciulacu, de la Tribunalul Sibiu, a decedat în anul 2006 după ce maşina pe care o conducea a intrat cu viteză într-o depăşire pe contrasens şi s-a izbit frontal de un autocar care circula regulamentar. Constatăm şi din acest exemplu că dacă un magistrat oarecare are un accident de maşină din propria sa vină, acest fapt nu are nicio conotaţie „para-normală”, fiind ignorat de presă. Dar dacă în ultimii 10 ani, a murit – pentru că a condus neregulamentar – unul dintre zecile de magistraţi care s-au ocupat de dosarele lui Gregorian Bivolaru, atunci redacţia Cancan insinuează că ar fi vorba de „blesteme”, „ocultism” sau „răzbunări energetice” pe care le-ar fi făcut yoghinii.

În plus, Biroul de presă MISA sesizează că cele două cazuri aduse în discuţie sunt departe de a fi „similare”, aşa cum susţine Cancan. În timp ce judecătorul Gheorghe Ciulacu avea, după cum am aflat din declarațiile mai multor persoane, o atitudine lipsită de imparțialitate, încălcând anumite drepturi procesuale ale lui Gregorian Bivolaru în cadrul termenelor prezidate de el, judecătoarea din Cluj a dat o soluţie corectă de achitare pentru toate capetele de acuzare aduse mentorului MISA. Este important să subliniem pe lângă fantasmagoria articolului, lipsa logicii elementare din supoziția că yoghinii ar fi fost ostili față de magistratul care a făcut dreptate. Este prin urmare uşor de sesizat că diferenţa categorică de atitudine dintre cei doi judecători indică şi mai clar absurditatea conexiunilor şi a concluziilor pe care le forţează redacţia Cancan.

Biroul de Presă MISA consideră că ar fi fost mult mai normal şi firesc de remarcat că dincolo de acest gen de situaţii cu accidente şi îmbolnăviri – care ţin poate mai mult de justiţia divină – există cazuri foarte concludente chiar ale justiţiei omeneşti, care evidenţiază conexiuni deosebit de semnificative. Merită să observăm în acest sens că – aşa cum deja s-a dovedit în timp – mai multe personaje publice din România, care au acuzat pe nedrept, extrem de virulent, şcoala de yoga MISA şi pe Gregorian Bivolaru, au ajuns mai devreme sau mai târziu în spatele gratiilor. Un astfel de exemplu este cel al fostului prim-ministru Adrian Năstase, care conform stenogramelor PSD, în martie 2004 a comandat din umbră descinderile ilegale asupra unor locuinţe particulare ale unor practicanţi yoga din MISA. Aşa cum se ştie foarte bine, ulterior Adrian Năstase a fost condamnat chiar de două ori la închisoare cu executare (pentru luare de mită şi respectiv şantaj). Un alt exemplu notoriu este cel al fostului senator Sorin Roşca Stănescu, ce a dus la paroxism în februarie 2005 campania murdară de presă împotriva fondatorului MISA, anunţând prin intermediul a două ziare pe care le conducea (Gardianul şi Ziua) că oferă o recompensă de 50 de milioane de lei oricui oferă informaţii care să ajute la capturarea lui Gregorian Bivolaru! În prezent Roşca Stănescu este în închisoare pentru „constituire a unui grup infracţional organizat” şi pentru „utilizare de informaţii privilegiate”.

Pot fi enumerate şi alte personaje reprezentative care au avut un rol-cheie în campania împotriva MISA şi care au ajuns apoi în închisoare sau au fost urmăriţi penal pentru fapte grave de corupţie. Menţionăm printre acestea pe magistraţii George Bălan (fost prim-procuror al României), pe Antonela Costache (fostă judecătoare), pe Neagu Tomiţă (fost procuror) sau pe Ovidiu Soare (fost general al Serviciilor secrete de Securitate).

Conform logicii articolului publicat de Cancan, nu ar fi exclus ca redactorii acestui tabloid să susţină în curând că şi aceste personaje ar fi fost „lovite de blestemele yoghinilor”. Având în vedere că mass-media a prezentat pe larg faptele de corupţie ale foştilor demnitari publici menţionaţi mai sus, devine însă evident care este, de fapt, profilul moral al acestor „vajnici” acuzatori ai MISA şi ai lui Gregorian Bivolaru.


Biroul de Presă MISA
22 mai 2015


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More