Când pârâții sunt obiecte, iar magistrații judecă… străzi

În anul 2012, la Dallas, înaintea unei licitații în care urma să fie vândut un schelet de dinozaur, Guvernul Mongoliei a cerut emiterea unui ordin de oprire a licitației, iar autoritățile americane au dispus… arestarea dinozaurului, care a ajuns în instanță. Un alt dosar s-a ocupat apoi de cel care îl furase…

Dacă este ceva des întâlnit ca oamenii să ajungă în fața justiției ca părți ale unor dosare, se mai petrece să fie judecate cât se poate de serios și obiecte de toate felurile, chiar dacă în mod normal acestea nu pot comite infracțiuni.

***
Main Street nr. 434, Tewksbury, Massachusetts, Statele Unite ale Americii – această adresă a constituit un obiect de dispută într-un litigiu comun purtat între Secția de Poliție din Tewksbury și Departamentul de Justiție pe de-o parte, și un… motel, deținut de Russ Caswell.

Motelul a fost construit de tatăl lui Caswell în 1955 și se află la adresa din dosarul respectiv. Secția de Poliție din Tewksbury și Departamentul de Justiție urmăreau să preia proprietatea prevalându-se de o lege civilă care permite guvernului să confiște proprietățile care au fost folosite cu scopuri criminale.

Departamentul de Justiție a sperat să vândă motelul pentru 1,5 milioane de dolari, din care secția de poliție urma să primească 80%. În sala de judecată, reclamanții au adus argumentul potrivit căruia traficanții de droguri folosesc motelul. Ulterior, o Curte districtuală din Massachusetts a stabilit că guvernul american nu poate confisca proprietatea.

***
Guvernul american a adoptat în 1930 „Tarrif Act”, care îi autoriza pe vameși să confiște orice produse contraceptive livrate în țară. În ianuarie 1933, autoritatea vamală din SUA a reținut un pachet conținând contraceptive, destinat lui Hannah Stone, fizician care lucra împreună cu Biroul de Cercetări Clinice din New York.

Instituția era deținută de Margaret Sanger, activist pentru controlul nașterilor. Autoritatea vamală a dus pachetul în fața completului de judecată în loc să îl trimită mai departe, către Stone.

Instituția a afirmat că nu avea nevoie să îi aducă acuzații direct lui Stone, din moment ce pachetul nu ajunsese la acesta înainte de a fi interceptat.

Sanger și-a adus doi avocați pentru a-și apăra… pachetul în instanță. După ani de proces, o Curte districtuală a SUA a decis că autoritatea vamală nu poate să confiște coletul.

***
În 2003, Emiliano Gomez Gonzolez a fost oprit în trafic deoarece avea o viteză prea mare. În timpul percheziției, omul legii a găsit și niște droguri, precum și 124.700 de dolari ascunși într-un răcitor, pe care i-a confiscat.

În 2006, partenerii de afaceri ai lui Gonzolez au respins în instanță toate acuzațiile privind traficul de droguri. Ei au afirmat că au contribuit împreună la achiziționarea unui camion. Când Gonzolez a zburat către Chicago să cumpere camionul, a descoperit că s-a vândut.

Din cauză că planul inițial era de a se întoarce cu vehiculul, Gonzolez nu a mai avut grijă să ia un alt bilet de avion. Neavând nici card de credit, a apelat la un terț să îi închirieze mașina în care fusese prins.

Prima instanță a decis returnarea banilor către Gonzolez, deoarece nu aveau nicio legătură cu drogurile, notează listverse.com.

***
Când Paza de Coastă a Statelor Unite a confiscat un vas american care transporta înotătoare de rechin către Guatemala, puțini ar fi bănuit că marfa urma să devină… pârât.

Vasul se afla sub controlul firmei Tai Loong Hong Marine Products, Ltd (TLH), cu sediul la Hong Kong, și avea sarcina de a prelua aripile de rechini de pe vasele aflate în larg și de a le transporta mai departe în Guatemala, unde urmau să fie vândute.

În fața instanței, autoritatea a argumentat că vasul a violat legea care interzicea vânzarea aripilor de rechin. Guvernul a numit inițial… vasul ca fiind inculpatul, dar mai apoi a adus această „acuzație” aripilor de rechin, argumentând că nava putea fi considerată vas de pescuit.

Citiți și:
Tulburătoarele ilustrații satirice ale artistului polonez Pawel Kuczynski surprind năuceala și nebunia lumii actuale în care trăim
Anecdote istorice

 

yogaesoteric
16 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More