Când Rosa Maria Serio era în extaz, cămaşa ei lua foc

La baza tuturor fenomenelor mistice se află totdeauna asceza, efortul continuu şi sistematic de disciplinare a simţurilor, de stăpânire totală a reacţiilor corpului cu ajutorul voinţei. Dacă corpul se poate adapta la aşa ceva (şi aceasta este explicaţia de ce nu toţi sfinţii sunt extatici), această stăpânire extraordinară are tendinţa de a se extinde şi asupra automatismelor organice inconştiente, şi astfel ea conduce la crearea unor noi reflexe condiţionate, organice, care sunt în strânsă legătură cu eforturile realizate.

Dacă această extensie merge foarte departe, semnele clinice care o însoţesc pot semăna cu isteria. Dar în timp ce isteria este, după cum ştim, o dezordine, o nevroză, sugestibilitatea cu totul extraordinară a misticului este, în felul său, o sui-generis metodă chiar dacă înţelegerea mecanismului îi scapă cel mai adesea aceluia care trăieşte din plin efectele ei. Între sugestibilitatea cu totul extraordinară a misticului care a reuşit să îşi supună anumite mecanisme ale corpului vieţii sale spirituale şi sugestibilitatea istericului este aceeaşi diferenţă esenţială ca între excitaţia mentală a maniacului, comparativă cu aceea a geniului. Un exemplu clasic în această direcţie: ultima noapte a lui Evariste Galois, în cursul căreia el a aşternut pe hârtie întreaga bază a matematicii moderne, prezintă toate semnele clinice ale exaltării maniacale, însă diferenţa colosală este că atunci Galois ştia exact ce face şi totodată el îşi dădea perfect seama de importanţa scrierilor pe care le lăsa.

Ajungând aici ne punem întrebarea: oare totdeauna misticul ştie ce face? De cele mai multe ori el spune că atunci se află în comuniune cu Dumnezeu… Marile exaltări datorate iubirii divine ale sfântului Filip din Neri au început în 1544 cu un tainic fenomen luminos, pe care cei din preajma lui l-au identificat cu coborârea Sfântului Duh în fiinţa călugărului. Martorii l-au văzut înconjurat de un halou luminos, alb strălucitor. Atunci, pentru prima dată, datorită căldurii intense care îi ardea pieptul şi gâtul, sfântul s-a aruncat la pământ şi şi-a dezgolit partea superioară a trunchiului.

Lucrurile s-au petrecut aproape la fel cu mistica Rosa Maria Serio, stareţă a mănăstirii Carmelitelor din Fasano, care a murit în anul 1725. Experienţa sa mistică a debutat cu acelaşi fenomen luminos, astfel încât un „halou de foc alb strălucitor a coborât asupra ei”. Ea a leşinat după aceea, şi când surorile au dezbrăcat-o, i-au găsit cămaşa cu urme ca de arsură!

Despre autenticitatea istorică a acestor fenomene nu vom discuta prea mult, dar se cuvine să amintim că mărturii ale multor persoane şi veritabile procese de dovedire a realităţii unor asemenea minuni au avut de multe ori loc de-a lungul timpului (mai ales în cazul canonizării), astfel că nu ne mai putem îndoi de adevărul acestor manifestări. Mai mult decât atât, e greu de presupus că nişte mitomani diferiţi, care aparţin unor epoci şi civilizaţii diferite, au minţit cu toţi la fel, fără excepţie, descriind simptome de hipertiroidie…

Also available in: Français