Carnea de porc se recomandă să fie înlocuită cu linte, în Danemarca. Măsura e pentru atingerea obiectivelor climatice

Danezii ar fi indicat să înlocuiască două treimi din consumul de carne cu legume sau cu alte plante ca parte din eforturile de a atinge ambiţioasele obiective climatice ale ţării până la finalul deceniului, a recomandat un consiliu guvernamental independent, potrivit Reuters. O taxă pe produse alimentare periculoase pentru mediu s-a numărat printre recomandările-cheie avansate de Consiliul Climatic al Danemarcei. Autoritatea a recomandat impunerea unei taxe de circa 33% pe carnea de vită, unul dintre produsele cu cea mai mare amprentă de carbon, a declarat pentru Reuters preşedintele consiliului, Peter Mollgaard.

Recomandarea face parte dintr-o evaluare anuală a evoluţiei Danemarcei către realizarea obiectivului obligatoriu de reducere a emisiilor de CO2 cu 70% în comparaţie cu nivelurile din 1990, obiectiv pe care guvernul este obligat prin lege să-l îndeplinească. Danezii consumă în medie mai mult decât dublul cantităţii de alimente pe bază de produse animale, precum carnea de porc, carnea de vită şi lactate, în comparaţie cu media globală, potrivit raportului. Potrivit cotei de emisii corespunzătoare alimentaţiei lor, danezii se numără printre naţiunile care generează una dintre cele mai mari amprente de carbon la nivel global.

Producător important de carne de porc, Danemarca are un număr de porci sacrificaţi de peste două ori mai mare decât populaţia sa, iar friptura de porc este un preparat obişnuit în bucătăria daneză. Consiliul estimează că Danemarca ar putea emite o cantitate cuprinsă între 2,6 şi 3,9 milioane de tone de emisii echivalente CO2 mai puţin în fiecare an, dacă toţi danezii ar urma recomandările alimentare ale guvernului de a-şi reduce consumul de carne la 350 de grame săptămânal de la o medie de aproape un kilogram.

Danemarca a generat 65 de milioane de tone de emisii echivalente CO2 în 2020.

Consiliul a recomandat în luna februarie reducerea producţiei de carne de vită şi lactate prin impunerea unei taxe pe emisii fermierilor.

Peste jumătate din suprafaţa ţării este dedicată activităţilor agricole, Danemarca fiind una dintre cele mai intens cultivate ţări din lume.

Consiliul a recomandat, de asemenea, intensificarea eforturilor în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate în urma activităţilor agricole, eliminarea sobelor pe gaze din locuinţe şi generarea unui volum mai mare de energie eoliană şi solară.

Citiți și:
Dictatura Verde – Planurile Comisiei Europene pentru taxarea emisiilor de carbon și dubla tranziție verde și digitală
Forumul Economic Mondial: „Lecțiile învățate în lockdown-urile covid vor fi aplicate în cazul reducerii emisiilor de carbon”

 

yogaesoteric
9 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More