Cât de periculoasă este margarina?

În anul 2013, declaraţiile unui cunoscut jurnalist român, având drept ţintă o mare sportivă româncă, cel puţin la fel de bine cunoscută, declanșau un scandal mediatic care a reînviat o dezbatere necesară: este sănătos consumul de margarină?

Ce este margarina?

Deși produsul numit margarină se comercializează de aproape 150 de ani, compoziţia și fabricaţia sa au variat de-a lungul timpului. Margarina de acum 20 de ani era complet diferită de margarina din secolul al XIX-lea, iar margarina de astăzi este diferită de margarina de acum 20 de ani.

Majoritatea surselor se pun de acord că margarina s-a născut în Franţa. Povestea spune că în 1869 împăratul Napoleon al III-lea, îngrijorat de preţul tot mai mare al untului (în condiţiile unui exod accentuat al populaţiei rurale în mediul citadin), a oferit un premiu celui care putea să ofere o soluţie ieftină pentru această problemă, astfel încât orășenii și soldaţii armatei franceze să se poată bucura în continuare de pâine și unt (baguette et beurre) în condiţii mai suportabile financiar.[1] Hyppolite Mége-Mouriès, un remarcabil farmacist și chimist francez, care a renunţat repede la practica farmaceutică pentru a se dedica în special chimiei alimentelor, a câștigat cu ușurinţă premiul, deoarece era deja preocupat de această problemă încă din 1867.[2]

Toate sursele sunt de acord că prima margarină din lume conţinea seu de bovine; în privinţa altor ingrediente însă, diverșii autori au păreri diferite.

Unii pretind că aceasta se obţinea prin amestecarea seului cu smântână[3], alţii că era un amestec de seu, lapte și apă sărată[4], alţii spun că se amesteca seul cu un preparat din lapte similar iaurtului, apoi se colora[5], însă toate aceste teorii par să fie ultra-simplificări. În realitate, după cum indică brevetul obţinut de inventator în Anglia, în 1869, procesul era destul de complex și implica, în diferite etape tehnologice, utilizarea de suc gastric „agricol“, tratament cu un acid pentru înălbire, bicarbonat de sodiu, cazeină, ţesuturi mamare și un colorant.[6]

Hyppolite Mége-Mouriès și-a numit invenţia oleomargarină, de la latinescul oleo (însemnând ulei sau grăsime) și margarites (care în greaca veche desemna perlele, aluzie la aspectul perlat al picăturilor de grăsime). Și în privinţa alegerii acestui nume de către inventator circulă diferite versiuni, cert este că numele nu era complet nou. Unul dintre cei mai longevivi chimiști francezi, Michel-Eugène Chevreul (1786-1889), care botezase deja doi acizi prezenţi din abundenţă în grăsimi (acizi grași) cu numele de acid stearic și palmitic, a crezut, în anul 1813, că a identificat un nou acid gras și l-a numit acid margaric (după aspectul lăptos, de perlă), dar mai târziu acesta s-a dovedit a fi doar un amestec de acid stearic și palmitic. În jurul anului 1848, derivaţii grași ai presupusului acidul margaric erau deja numiţi margarină. De aceea, Mége-Mouriès și-a botezat invenţia oleomargarină, dar curând publicul a decis că era un nume prea lung, iar varianta prescurtată („margarină“) a fost cea care a făcut istorie pe aproape tot globul. În Marea Britanie, margarina a fost mai întâi importată din Olanda și comercializată ca „Butterine” (derivat de la eng. butter, „unt“), dar denumirea de margarină s-a impus în 1887, când parlamentul britanic a adoptat prima Lege a Margarinei.[7]

Această margarină fabricată în principal din seu de vacă avea să fie înlocuită, după cumpăna veacului, de o altă margarină, fabricată prin hidrogenarea uleiurilor vegetale. În 1902, chimistul german Wilhelm Norman a dezvoltat și brevetat un proces de hidrogenare a uleiurilor vegetale lichide, prin care acestea se solidificau. În jurul anului 1910, fabricanţii au început să aplice acest proces de hidrogenare, margarina obţinându-se de acum printr-un amestec de uleiuri vegetale hidrogenate (solidificate), uleiuri vegetale nehidrogenate („naturale“, nesolidificate) și grăsimi animale. Cele din urmă aveau să fie eliminate treptat din procesele de fabricaţie a margarinei după 1950.[8] În ceea ce privește hidrogenarea, de cele mai multe ori era parţială, și nu totală, în funcţie de proprietăţile dorite.

De prin 1920, pentru a se apropia mai bine de profilul nutriţional al untului, mai întâi în Marea Britanie și apoi și în alte ţări, producătorii de margarină au început să-i adauge vitaminele A și D (care sunt liposolubile), astfel încât, în jurul anului 1940, echivalenţa nutriţională a untului și margarinei, în limita cunoștinţelor știinţifice de atunci, era larg acceptată.[9]

Cea mai recentă transformare a margarinei (nu neapărat ultima) a constat în introducerea procesului de interesterificare (chimică, sau, mai ales, enzimatică), prin care se obţin margarine cu un conţinut foarte mic de acizi grași trans, deoarece s-a demonstrat că aceștia cresc riscul de boli cardiovasculare.[10] Prin aplicarea procesului de interesterificare a devenit posibilă obţinerea de margarine cu un conţinut de acizi grași trans mai mic de 0,5%.[11]

Aventurile istorice ale margarinei

Scandalul mediatic din România din 2013 pe marginea margarinei a fost doar un neînsemnat incident în contorsionata istorie socială și politică a acestui „aliment”. Din considerente diferite, în special pe continentul american, margarina a fost privită mult timp cu suspiciune.

La câţiva ani de la brevetarea oleomargarinei, o companie care mai târziu avea să devină Unilever începea să producă margarină în Europa și curând alte companii au făcut la fel dincolo de ocean, în Statele Unite.[12] Poziţia autorităţilor (și într-o oarecare măsură a publicului) faţă de noul produs a fost diferită de o parte și de alta a Atlanticului. În Europa, margarina a fost în general privită ca un înlocuitor ieftin și de apreciat al untului, astfel încât intervenţiile legislative au fost moderate și s-au limitat la prevenirea fraudelor. Autorităţile daneze, de pildă, au fost dispuse să încurajeze și să subvenţioneze consumul intern de margarină (consumul pe cap de locuitor, aici, a fost într-o vreme cel mai mare din lume), pentru a permite exportul unor volume mai mari de unt[13],[14]. Marea Britanie, de asemenea, a fost tradiţional un mare producător și consumator, iar de la mijlocul anilor 1940 consumul de margarină din această ţară l-a depășit pe cel de unt.[15]

În Statele Unite și de o manieră extremistă în Canada, atitudinea iniţială a autorităţilor a fost una pronunţat de respingere, intervenţiile legislative fiind privite în prezent de mulți, retrospectiv, ca o reacţie exagerată, de teama ameninţării pe care noul produs o reprezenta pentru producătorii de unt.[16]

Dincolo de ocean, a existat „o preocupare aproape obsesivă din partea industriei lactatelor de a face margarina cât mai neatrăgătoare și mai greu de obţinut posibil“.[17]

În 1877, ca o reacţie la pătrunderea pe piaţă a margarinei, reacţie orchestrată în bună măsură de fermierii producători de lapte, statul New York punea în aplicare o „Lege pentru protecţia lăptarilor și pentru prevenirea înșelăciunii în vânzările de unt“. Curând, majoritatea statelor americane au urmat exemplul New York-ului, astfel încât în 1886, în 34 de state americane, existau legi similare care puneau beţe în roate distribuţiei de margarină. Cerinţele autorităţilor puteau să fie aproape bizare, cum a fost cerinţa impusă de statul New Hampshire ca margarina pusă pe piaţă să fie colorată în roz. Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat legea în cauză, pe motiv că cerinţa era echivalentă cu o interdicţie totală a margarinei. Aceeași instanţă supremă a susţinut însă validitatea unei legi care interzicea ca margarină să aibă culoarea galbenă, pe motiv că ar putea reprezenta un pericol pentru sănătatea publică.[18]

În 1886, autorităţile americane au adoptat la nivel federal prima lege a margarinei, care impunea o taxă considerabilă pe fiecare livră (aprox. 500 gr) de margarină, precum și autorizaţii scumpe pentru producătorii și distribuitorii de margarină. Scopul declarat al politicienilor fusese acela ca, prin aceste taxări excesive, să elimine margarina de pe piaţă. Cu toate acestea, producătorii americani de margarină au supravieţuit intervenţiilor legislative, pentru că publicul dorea alimente ieftine, iar margarina era ieftină. În plus, legile nu erau foarte eficiente, iar cunoștinţele chimice erau încă rudimentare, astfel încât într-un caz, la New York, experţii nu s-au putut pune de acord dacă un anumit produs era unt sau margarină (astăzi poate fi pus un diagnostic fără nicio urmă de îndoială).[19]

Cel de-al Doilea Război Mondial, cu lipsa de alimente și raţionalizarea impusă, a stimulat consumul de margarină în societatea americană, asigurând pătrunderea ei în majoritatea familiilor. Aceasta se vindea sub forma unor blocuri albe de grăsime, împreună cu un pacheţel de colorant galben, care se amestecau acasă într-un castron, până când margarina căpăta o culoare asemănătoare untului.[20]

În prezent, în Statele Unite margarina se distribuie și se consumă în cantităţi comparabile cu cele ale untului, dar majoritatea statelor americane au încă în vigoare diverse legi ale margarinei, vestigii ale trecutului promovând mai mult protecţia producătorilor de lactate decât sănătatea consumatorilor. Cea mai exigentă rămâne încă cea din Wisconsin, unde este interzisă servirea margarinei către studenţi, pacienţi și deţinuţi în instituţiile de stat, cu excepţia cazului în care este recomandată de un medic: „atunci când este necesar pentru sănătatea unui anumit pacient sau deţinut“.[21] O încercare de abrogare a acestei legi în anul 2011 a eșuat.

Legislaţia din Statele Unite referitoare la margarină reprezintă însă doar o umbră palidă în comparaţie cu ceea ce se petrece în Canada. Aici, fabricarea și importul margarinei de orice culoare au fost complet interzise în 1886 și abia în 1948 legea respectivă a fost invalidată printr-o decizie a Consiliului de Coroană (Privy Council). Quebecul, în special, a fost foarte nemulţumit, autorităţile încercând în 1953 să introducă o legislaţie care să încurajeze delaţiunea între cetăţeni, chiar deţinerea în frigider a margarinei urmând a fi ilegală. Până de curând (anul 2008), în Quebec erau interzise distribuirea și comercializarea margarinei de aceeași culoare cu a untului (aceasta putea să fie practic doar incoloră). În 1997, un magazin a fost sancţionat de poliţie pentru încălcarea acestei interdicţii[22],[23].

Cât de „sănătoasă” este margarina?

Pentru cei mai mulți oameni, răspunsul la această întrebare este unul relativ: cât de „sănătoasă” este în raport cu untul? După cum am menţionat deja, margarina și-a schimbat feţele odată cu timpul, astfel încât margarina de astăzi nu este aceeași cu cea de acum două decenii. În plus, există mai multe feluri de margarină, cu compoziţie variabilă în ce privește conţinutul total de grăsimi, conţinutul de acizi grași mono și polinesaturaţi, de acizi grași trans, fitosteroli și fitostanoli (compuși din plante care tind să diminueze colesterolul din organismul uman) etc. Astfel încât, pentru a putea decide concret, consumatorul ar fi necesar să aibă la dispoziţie date cât mai complete despre compoziţia unei margarine pe care ar intenţiona să o achiziţioneze.

Se argumentează frecvent că margarina este „artificială“, „ne-naturală“, pe când untul ar fi „natural“. Acest aspect este adevărat, dar anumite populaţii umane nu sunt deloc adaptate consumului de lactate și pentru ele untul a fost un produs artificial și ciudat, ba chiar respingător.

De exemplu, când japonezii au luat pentru prima dată contact cu occidentalii, au fost foarte neplăcut impresionaţi de mirosul acestora, pe care l-au atribuit consumului de unt, poreclindu-i cu nu foarte binevoitoarea expresie bata-kusai („cei ce put a unt“).[24]

Untul nu este un produs natural pentru om, iar aici religia iudeo-creștină și teoriile știinţifice, chiar dacă pe temeiuri diferite, sunt de acord. Conform învăţăturilor iudeo-creștine, omul a fost creat vegan, intenţia Creatorului fiind ca el să se hrănească nu cu carnea sau alte produse de proveniență animală, ci cu vegetale. Teoriile știinţifice acceptate în prezent, pe de altă parte, susţin că omul, în îndelungata sa existenţă, abia cu cca 6.000-8.000 de ani în urmă a început să utilizeze laptele și produsele lactate, care prin urmare i-ar fi străine și organismul uman nu este complet adaptat pentru utilizarea lor adecvată.

Discutând despre caracterul artificial al margarinei, este necesar să știm că în prezent ea se obţine din uleiuri vegetale ultrarafinate, prin procese de interesterificare și/sau hidrogenare.

Pentru o primă evaluare, ar fi necesar de asemenea să știm că, dintre grăsimi, acizii grași saturaţi și izomerii trans sunt de evitat, deoarece au efecte nefaste asupra sistemului cardiovascular[25],[26], iar acizii grași polinesaturaţi sunt de preferat, deoarece au efecte benefice asupra sănătăţii, inclusiv la nivel cardiovascular.[27] O comparaţie a compoziţiei în acizi grași a untului și margarinei sugerează că, strict din acest punct de vedere, margarina ar putea fi considerate de unii mai „sănătoasă” decât untul. De exemplu, untul conţine în proporţie de cca 51% acizi grași saturaţi, pe când la margarină, în funcţie de produs, conţinutul poate varia între 11,5 și 51%, cu o medie spre 31%. Untul conţine 21-23% acizi grași mononesaturaţi, iar margarina între 23 și 60%, cu o medie spre 34%. În sfârșit, untul conţine doar cca 3% acizi grași polinesaturaţi (acizi grași esenţiali), pe când margarina între 12 și 56%, cu o medie spre 34% (adică de cca 10 ori mai mulţi acizi grași polinesaturaţi)[28],[29],[30].

În ce privește conţinutul în acizi grași trans, situația este ceva mai complexă, întrucât, după cum am menţionat, tradiţional s-a utilizat hidrogenarea parţială a uleiurilor vegetale, care conducea la proporţii mari ale izomerilor trans, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii cardiovasculare. Introducerea tehnologiei interesterificării a făcut posibilă obţinerea de margarine cu un conţinut foarte mic de izomeri trans. Un studiu publicat în anul 2011, care a analizat margarinele de pe piaţa din Grecia, de exemplu, a constatat că, în comparaţie cu 20 de ani în urmă, proporţia izomerilor trans s-a redus cu 95%, astfel încât, în momentul realizării studiului, conţinutul în izomeri trans a variat între 0,16% și 0,97%.[31] Spre comparaţie, untul conţine cca 3% izomeri trans[32] (parţial acești izomeri sunt identici cu cei din margarine, parţial sunt diferiţi). Unele ţări europene (ca Danemarca, de exemplu) au introdus o limită de 2% în acizi grași trans de origine industrială pentru grăsimile utilizate în alimentaţie.[33]

Cu referire la România, un alt studiu, transeuropean, justifică o notă de precauţie. Autorii realizaseră un prim studiu în anul 2005, în care analizaseră conţinutul în izomeri trans în diverse alimente care conţineau „grăsimi parţial hidrogenate“, alimente achiziţionate din 26 de ţări, printre care și România. Rezultatele indicau o variaţie considerabilă, iar în România cantităţile erau relativ ridicate (dar mai mici decât în Polonia, Republica Cehă sau Ungaria). O porţie de pui și cartofi prăjiţi de la KFC, de exemplu, conţinea în România peste 10 grame de grăsimi trans (cca 4 grame pentru o porţie similară de la McDonald).[34] În cadrul celui de-al doilea studiu, publicat în anul 2012, au fost achiziţionate diverse produse alimentare (602 specimene) din Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Germania, Franţa și Marea Britanie, care au fost apoi analizate în privinţa conţinutului în acizi grași trans. Concluziile? Produsele achiziţionate din Germania, Franţa și Marea Britanie conţineau izomeri trans în proporţie foarte mică, astfel încât un meniu de fast food plus 100 grame de biscuiţi, prăjituri sau napolitane și 100 grame de floricele nu depășeau împreună 2 grame de acizi grași trans; în schimb, în cazul ţărilor din Europa de Est, deși cantităţile erau considerabil mai mici faţă de anul 2005, prin combinarea celor trei într-un singur meniu se depășeau 10 grame și se putea ajunge aproape la 20 grame.[35] Altfel spus, consumatorii din Europa occidentală sunt oarecum mai protejaţi, în vreme ce în Europa de Est sunt expuși unei cantităţi de izomeri trans care le pune în pericol sănătatea cardiovasculară. Deși nu s-au prelevat probe și din România, este greu de crezut că situaţia din România ar fi mai apropiată de cea din Franţa sau Germania decât de cea a ţărilor din regiune (Ungaria, Polonia, Republica Cehă).

În acest context, constatăm că în România, ca și în majoritatea ţărilor europene, producătorii nu sunt încă obligaţi să declare conţinutul în izomeri trans (o regulă simplă: cu cât o margarină este mai moale, mai lichidă, cu atât este mai puţin hidrogenată și conţine mai puţini acizi grași saturaţi și probabil și izomeri trans).

Există și alte elemente de luat în considerare. S-au exprimat îngrijorări teoretice legate de natura trigliceridelor formate prin interesterificare, ale căror efecte asupra sănătăţii nu au fost evaluate în mod sistematic.[36] În sfârșit, este de menționat că foarte puţine studii au evaluat comparativ și direct, utilizând criterii adecvate, untul și margarinele (acestea fiind foarte diferite, comparaţia devine și mai complicată din punct de vedere logistic și financiar). Mai multe studii mai vechi au evaluat impactul untului și al margarinelor asupra profilului lipidic și s-au pronunţat în favoarea margarinelor (cea fără acizi grași trans având efecte mai bune decât cea cu izomeri trans)[37],[38],[39],[40], dar au avut unele limitări metodologice și nu au evaluat un criteriu mai robust, cum ar fi mortalitatea cu cauze cardiovasculare. Un alt studiu a conchis că uleiul de soia parţial hidrogenat reduce LDL (colesterolul „rău“), asta în comparaţie cu untul, însă uleiul parţial hidrogenat nu are acest efect.[41] Un studiu care a evaluat o margarină bogată în acizi grași trans (26%) a constatat un impact negativ asupra HDL (colesterolul „bun“), efect atribuit izomerilor trans[42], iar un alt studiu al acelorași autori a confirmat aceleași rezultate în cazul unei margarine cu 29% acizi grași trans, însă a observat efecte favorabile asupra profilului lipidic în cazul unei margarine fără izomeri trans.[43]

Așadar, margarina sau untul?

Răspuns: gheea, sau uleiurile naturale presate la rece. Uleiul de măsline era răspunsul pe care, cu câţiva ani în urmă, într-un material educaţional pentru public, îl sugera Facultatea de Medicină Harvard, cu argumentul că uleiurile vegetale lichide sunt mai sănătoase decât grăsimile semisolide. Cât despre margarină, în continuare majoritatea terapeuților indică evitarea ei.

Note:
[1] Z.Y. Blech, Kosher Food Production, ediţia a 2-a, Wiley-Blackwell: Ames, IA, 2008, p. 379.
[2] G.R. List, „Giants of the Past. Hippolyte Mège (1817-1880) and Margarine“, http://lipidlibrary. aocs.org/history/ Mege/index.htm.
[3] Z.Y. Blech, p. 379.
[4] J.R. Callahan, 50 Health Scares That Fizzled, ABC-Clio: Santa Barbara, CA, 2011, p. 93.
[5] R. Ballentine, Diet & Nutrition: A Holistic Approach, Himalayan Institute Press, 2004, p. 95.
[6] Ibidem 2.
[7] W. Shurtleff , A. Aoyagi, History of Soybeans and Soyfoods in Australia, New Zealand and Oceania (1770-2010): extensively annotated and bibliography, Soyinfo Center: Lafayette, CA, 2010, p. 157.
[8] G. Scrinis, Nutritionism: The Science and Politics of Dietary Advice, Columbia University Press: New York, 2013 (ediţia Kindle).
[9] Ibidem.
[10] V. Petrauskaite, W. De Greyt, M. Kellens, A. Huyghebaert, „Physical and chemical properties of trans-free fats produced by chemical interesterifi cation of vegetable oil blends“, Journal of the American Oil Chemists Society, 1998, 75(4), p. 489-493.
[11] D. Li, P. Adhikari, J.A. Shin et al, „Lipasecatalyzed interesterifi cation of high oleic sunfl ower oil and fully hydrogenated soybean oil comparison of batch and continuous reactor for production of zero trans shortening fats“, LWT – Food Science and Technology, 2010, 43 (3), p. 458–464.
[12] J.R. Callahan, 50 Health Scares That Fizzled, ABC-Clio: Santa Barbara, CA, 2011, p. 93.
[13] W.H. Heick, A Propensity to Protect: Butter, Margarine and the Rise of Urban Culture in Canada, Wilfrid Laurier University Press: Waterloo, Ontario, Canada, p. 2.
[14] W. Shurtleff , A. Aoyagi. op. cit., p. 157.
[15] Ibidem, p. 157.
[16] W.H. Heick. op. cit., p. 2.
[17] B.M. Levenson, Habeas Codfish: Reflections on Food and the Law, The University of Wisconsin Press, Madison, WI, 2001, p. 169.
[18] Ibidem, p. 170.
[19] Ibidem p. 170-171.
[20] R. Ballentine. op. cit., p. 95.
[21] B.M. Levenson. op. cit., p. 177.
[22] B. Spencer, You Can’t Do That in Canada. Scholastic Canada Ltd, Toronto, 2000, p. 86.
[23] N. Moase, „The great debate Butter vs. Margarine“, www. theadvance.ca, 14 aprilie 2013.
[24] „Butter in Japan“, www.webexhibits.org.
[25] G. Cascio, G. Schiera, I. Di Liegro, „Dietary fatty acids in metabolic syndrome, diabetes and cardiovascular diseases“, Curr Diabetes Rev., 2012, 8(1), p. 2-17.
[26] D. Mozaffarian, A. Aro, W.C. Willett, „Health effects of trans-fatty acids: experimental and observational evidence“, Eur J Clin Nutr., 2009, 63 Suppl 2, p. S5-21.
[27] S.E. Chiuve, E.B. Rimm, R.K. Sandhu et al. „Dietary fat quality and risk of sudden cardiac death in women,” Am J Clin Nutr., 2012, 96(3), p. 498-507.
[28] P. Kroustallaki, G. Tsimpinos, C.I Vardavas, A. Kafatos, „Fatty acid composition of Greek margarines and their change in fatty acid content over the past decades“, Int J Food Sci Nutr., 2011, 62(7), p. 685-691.
[29] C. Scherr, J.P. Ribeiro, „Fat Content of Dairy Products, Eggs, Margarines and Oils: Implications for Atherosclerosis“, Arq Bras Cardiol., 2010, 95(1), p. 55-60.
[30] Composition of butter, www.eatwisconsincheese.com.
[31] P. Kroustallaki, G. Tsimpinos, C.I Vardavas, A. Kafatos. op. cit., p. 685-691.
[32] Ibidem 30.
[33] S. Stender, A. Astrup, I. Dyerberg, „A trans European Union difference in the decline in trans fatty acids in popular foods: a market basket investigation“, BMJ Open, 2012, 2(5).
[34] S. Stender, J. Dyerberg, A. Bysted et al, „A trans world journey“, Atheroscler Suppl., 2006, 7(2), p. 47-52.
[35] S. Stender, A. Astrup, I. Dyerberg, op. cit.
[36] H.P. Fransen, N. de Jong, M. Wolfs et al., „Customary use of plant sterol and plant stanol enriched margarine is associated with changes in serum plant sterol and stanol concentrations in humans“, J Nutr., 2007, 137(5), p. 1301-1306.
[37] P.L. Zock, M.B. Katan, „Butter, margarine and serum lipoproteins“, Atherosclerosis, 1997, 131(1), p. 7-16.
[38] A.H. Lichtenstein, L.M. Ausman, W. Carrasco et al., „Hydrogenation impairs the hypolipidemic effect of corn oil in humans. Hydrogenation, trans fatty acids, and plasma lipids“, Arterioscler Thromb., 1993, 13(2), p. 154-161.
[39] A. Chisholm, J. Mann, W. Sutherland et al., „Effect on lipoprotein profi le of replacing butter with margarine in a low fat diet: randomised crossover study with hypercholesterolaemic subjects“, BMJ., 1996, 312(7036), p. 931-934.
[40] K. Almendingen, O. Jordal, P. Kierulf, B. Sandstad, J.I. Pedersen, „Effects of partially hydrogenated fi sh oil, partially hydrogenated soybean oil, and butter on serum lipoproteins and Lp[a] in men“, J Lipid Res., 1995, 36(6), p. 1370-1384.
[41] R. Wood, K. Kubena, S. Tseng et al., „Effect of palm oil, margarine, butter, and sunfl ower oil on the serum lipids and lipoproteins of normocholesterolemic middle-aged men“, J Nutr Biochem., 1993, 4, p. 286-297.
[42] Wood, K. Kubena, B. O’Brien et al. „Effect of butter, mono- and polyunsaturated fatty acid-enriched butter, trans fatty acid margarine, and zero trans fatty acid margarine on serum lipids and lipoproteins in healthy men.” J Lipid Res., 1993, 34(1), p. 1-11.
[43] Butter vs. Margarine. http://www.health.harvard.edu/healthbeat/HEALTHbeat_062106.htm [17.07.2013]

 

Citiţi şi:
Brânză de cauciuc din ulei de palmier, un experiment social pe stomacul românilor! De la săpun, la brânză!
Alimentația greșită – cauza numărul unu a bolilor ce apar
Acizii graşi esenţiali, oxigenarea şi prevenirea cancerului
Otrăvurile din alimente – standardele duble în alimentaţie

 

 

yogaesoteric
4 aprilie 2021