Câte ceva despre diferitele forme ciudate de influențare a judecătorilor în finalizarea actului de justiție (1)


de profesor yoga Nicolae Catrina

Unele cercetări științifice riguroase evidențiază faptul că nu numai judecătorii corupți (sau așa-numiții „judecători-marionetă” – dintre care, după cum am evidențiat în numeroase articole, cazul judecătorului Ionuţ Matei, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, este pentru noi cât se poate de semnificativ şi edificator în această direcţie) sunt influențați în procesul finalizării sentințelor, căci adeseori, chiar și judecătorii corecți, ce urmăresc să fie obiectivi și cât de cât imparțiali, sunt la rândul lor influenţaţi de diferiți factori subiectivi.

Deși este uimitor la prima vedere, cu toate acestea, chiar şi judecătorii onești și oarecum experimentaţi sunt supuși – adeseori – fără să-și dea seama anumitor influenţe de ordin psihic care îi determină să pronunţe uneori sentinţe în vădită discrepanță cu realitatea și care sunt nefondate. Acest aspect a fost evidențiat de rezultatele a numeroase studii științifice recente, care au permis totodată și înţelegerea cauzelor obiective ale acestor distorsiuni ale actului de judecată.

Înainte de a analiza realitatea – cu totul nebănuită de imensa majoritate a oamenilor – a diferiților factori care influențează deciziile judecătorilor (inclusiv acelea ale judecătorilor oarecum corecți, care urmăresc să-și finalizeze într-un mod obiectiv sentințele), trebuie să precizăm că, potrivit legii, toți judecătorii au o deplină libertate în privința evaluărilor pe care le fac. Aceasta este una dintre explicațiile faptului că pot exista, în unele cazuri, diferențe (sau chiar flagrante divergenţe) semnificative în stabilirea verdictelor. După cum se știe, până și judecătorii din cadrul aceluiași complet de judecată evaluează adesea surprinzător de diferit aceleaşi informaţii, chiar dacă pregătirea și experiența lor profesională este totuși similară. Cu toate acestea, analiza proceselor și a sentințelor ce sunt aplicate arată că până și judecătorii ce nu sunt deloc influențați (în mod direct) de niciun factor politic, economic etc. (care, altfel spus, nu sunt corupți ori șantajați, ci sunt integri și imparțiali în aprecierile și deciziile lor), pronunţă uneori pedepse uimitor de diferite, pentru cazuri cvasi-identice! Explicația acestor fapte, stranii la prima vedere, este aceea că în cazul lor există diferiţi factori, mai ales de ordin psihic, ce sunt susceptibili să-i influenţeze considerabil, datorită unui proces de persuasiune nebănuită, subconștientă, pe judecători.

La modul ideal, judecătorul ar trebui să-şi fondeze judecata exclusiv pe fapte ce sunt adevărate – respectiv, pe delictul propriu-zis şi pe circumstanţele particulare ale acestuia. Însă în procesul stabilirii pedepsei se ține seama, potrivit legii, nu doar de vinovăţia inculpatului, ci şi de toate consecinţele sancţiunii care îi va fi administrată. De exemplu, în cazul în care inculpatul este un părinte, un act de justiție corect va urmări să evalueze cât mai riguros cu putință și ce se va petrece cu familia acelui inculpat, dacă el ar fi condamnat la închisoare cu executare.

„Scurtăturile cognitive” ne influențează adesea, în mod nebănuit, deciziile

 
Principala dificultate în stabilirea cât mai riguroasă și mai justă a sentințelor constă în aceea că judecătorii dispun adesea de informaţii ambigue, uneori contradictorii. La fel ca oricare dintre noi, și judecătorii se pot confrunta adesea, în tratarea unor astfel de informaţii complexe şi ambigue, cu unele dificultăți considerabile.

În viața noastră de zi cu zi, pentru a reduce, pe cât posibil, stările de incertitudine cu care ne putem confrunta atunci când avem de luat o decizie importantă, folosim adesea (și în imensa majoritate a cazurilor, fără să ne dăm câtuși de puțin seama de aceasta!) așa-numitele „scurtături cognitive”, cum ar fi spre exemplu, gândirea euristică. Simplu spus, aceasta înseamnă că, în loc să luăm în calcul multitudinea uriașă de factori ce descriu ori determină situația pe care o analizăm (și în legătură cu care noi trebuie să luăm o anumită decizie), recurgem (pe baza unor reguli decizionale generale) doar la un număr foarte mic de criterii. Această simplificare foarte „confortabilă” a procesului decizional ne poate însă conduce la felurite erori.

Spre exemplu, una dintre principalele erori ale gândirii euristice este „efectul de ancorare”, efect ce implică – mai ales în cazul estimărilor pe baza cărora vom lua o decizie bazată pe fapte concrete (în special pe cifre) – că avem tendinţa să ne inspirăm din ceva ce a fost deja auzit, într-un context similar.

Numeroase studii confirmă deja acest efect. Astfel, într-un studiu publicat în anul 1997, profesorul Thomas Mussweiler, de la Universitatea din Köln, şi psihologul Fritz Strack de la universitatea din Würzburg (Germania) au întrebat un grup considerabil de subiecţi dacă poarta Brandeburg din Berlin are o înălțime mai mare sau mai mică de 25 m. Apoi, ei au întrebat un alt grup de subiecţi dacă același edificiu are o înălţime mai mică sau mai mare de 150 m. Rezultatele experimentului au arătat că subiecţii care nu cunoşteau răspunsul au propus o estimare bazată pe „ancora” numerică ce era prezentă în întrebare: cei cărora li s-a propus valoarea mai mare (respectiv 150 m) au făcut cu acea ocazie, estimări superioare! Ulterior, aceiași cercetători au reluat experimentul, în legătură cu înălțimea marii catedrale din orașul Köln (Germania), iar rezultatele au fost identice: toți subiecții care nu cunoșteau înălțimea exactă a acelei catedrale și-au bazat răspunsurile pe cifra care li se oferise în enunțul întrebării. Ei au dat însă valori mai mari atunci când cifra respectivă era mai mare și au estimat valori mai mici în celălalt caz.

Un rezultat chiar surprinzător a fost însă acela că „efectul de ancorare” este prezent chiar şi atunci când „ancorele” par a fi imposibile să apară din punct de vedere logic! Spre exemplu, atunci când un grup de subiecţi a fost întrebat dacă Mahatma Gandhi a murit când avea o vârstă mai mică de nouă ani, iar un alt grup a fost întrebat dacă Mahatma Gandhi a murit când avea o vârstă mai mare de 140 de ani, subiecții care nu cunoșteau vârsta lui Gandhi în momentul decesului acestuia au propus o vârstă de aproximativ 50 de ani pentru „ancora” de nivel inferior, şi au propus o vârstă de aproximativ 67 de ani pentru „ancora” de nivel superior.

„Efectul de așa zisă ancorare” se manifestă chiar şi atunci când de fapt nu percepem în mod conştient „ancora”. În acest sens, un studiu realizat în anul 2005 în Germania a implicat ca un grup de studenți să estimeze temperatura de afară, privind mai întâi ecranul unui calculator, unde participanţii la acest studiu vedeau cum apărea întrebarea: „ce temperatură estimați că este afară?”. Apoi, timp de numai câteva milisecunde (adică mult prea repede pentru ca ei să fie conştienţi de aceasta), apărea pe ecran fie numărul 5, fie numărul 20. După aceasta, trebuia ca ei să răspundă la întrebare (respectiv, să estimeze temperatura exterioară). Rezultatele studiului au evidențiat că subiecţii cărora li s-a prezentat în mod subliminal cifra 5 realizau o estimare mai mică (12,8ºC, în medie), pe când cei la care pe ecran le apărea subliminal cifra 20 realizau o estimare mai mare (circa 14,9ºC). Un test de control, realizat de data aceea fără „ancoră” (altfel spus, fără indicarea subliminală a vreunui număr pe ecranul calculatorului) a dat o estimare medie de 13, 6ºC.
La fel, un studiu similar ce a fost realizat pentru estimarea preţului unui automobil de clasă medie a dat un rezultat similar. Atunci când li se strecura cu acea ocazie în enunțul întrebării cifra de 10 000 euro, participanţii estimau prețul acelei mașini la 17 000 euro; în schimb, atunci când „ancora” avea valoarea de 30 000 euro, estimarea a fost, în medie, de 21 000 euro.


Influența adeseori nebănuită a „efectului de ancorare” în stabilirea deciziilor judecătorești

Aceleași capcane psihice acţionează și asupra gândirii unui judecător. Mai multe studii au demonstrat deja că, din cauza „efectului de ancorare”, judecătorii sunt de regulă considerabil influențați, în alegerea pedepsei sau în stabilirea valorii daunelor morale etc., de cifrele ce sunt avansate (propuse) în rechizitoriul procurorului! De asemeni, s-a descoperit că și caracteristicile personale ale acuzatului, precum şi dispozițiile (și chiar predispozițiile) judecătorului au adeseori o influență semnificativă asupra judecării și finalizării sentinței.

Spre exemplu, s-a observat că atunci când un judecător este obosit şi flămând, verdictele sale sunt mai dure. Acest aspect a fost evidențiat de un studiu datând din anul 2011, în care un grup de psihologi au examinat mai mult de 100 de cereri de suspendare a pedepsei. Ei au fost uimiți să descopere că, atât dimineaţa, cât și imediat după pauza de masă, modul de judecare era aproximativ 65% favorabil acuzaţilor. În schimb, chiar înainte de pauza de masă, aproape toate judecările erau în mod evident defavorabile acuzaților! Cercetătorii au pus acest efect pe seama oboselii mentale: atunci când resursele vitale ale judecătorilor erau consumate, aceştia aveau tendinţa să ia decizia cea mai simplă și mai „confortabilă” din punct de vedere procedural – pentru ei, aceasta fiind respingerea cererii de suspendare.

Deoarece, așa cum am arătat, diferitele „ancore” la care mulți dintre noi suntem supuși adesea, conștient sau nu, acţionează în mod profund asupra proceselor noastre cognitive. În astfel de situații vom avea tendinţa să favorizăm și chiar să valorizăm mai mult acele informaţii care ne confirmă ipotezele și estimările, şi să le devalorizăm într-o anumită măsură pe cele care sunt contrarii; altfel spus, vor fi întotdeauna privilegiate acele informații care ne apropie cel mai mult de respectiva „ancoră” cognitivă care deja ne-a fost inoculată în minte.
Psihologii numesc această atitudine (ce este în mod inconștient părtinitoare): „testul cel pozitiv al ipotezelor”. Spre exemplu, atunci când întâlnim o persoană care ne-a fost descrisă de un prieten ca fiind introvertită, vom considera, la nivel conștient, această informaţie ca fiind o ipoteză, dar totodată vom avea tendința – la nivel subconștient – să interpretăm comportamentul acelei persoane în conformitate cu respectiva „ipoteză”, fără a mai căuta deloc să aflăm dacă ne înşelăm sau nu.

Numeroase studii au confirmat deja că efectul de ancoră are o influență importantă și în tribunale, asupra judecătorilor, mai ales în cazurile complexe şi ambigue, sau altfel spus atunci când este vorba despre fapte ce sunt dificile de judecat în mod obiectiv. Spre exemplu, încă din anul 1996, cercetătorii americani Gretchen Chapman, de la Universitatea Rutgers (SUA) şi Brian Borstein, de la Universitatea de Stat din Baton Rouge, Louisiana (SUA), au evidențiat faptul că sumele stabilite de judecători ca daune sau reparații morale, ori ca indemnizaţii în procese civile aproape identice (ca fapte, gravitate etc.) erau cu atât mai ridicate, cu cât cererile anterioare ale părţii vătămate erau mai mari.
 

Concluziile studiilor referitoare la influența „efectului de ancorare” asupra deciziilor judecătorești

„Efectul de ancorare” ce se manifestă în cadrul instanțelor de judecată a fost atent studiat în cadrul unui protocol mai complex, în anul 2001, în Germania. Au fost aleși, ca subiecți, atât judecători tineri, neexperimentaţi, cât şi judecători având mai mult de zece ani de experienţă profesională. Cercetătorii au constatat cu uimire – cu acea ocazie – că experienţa judecătorilor nu juca aproape niciun rol în acțiunea considerabilă a „efectului de ancorare”, singura diferenţă fiind aceea că judecătorii cu experiență erau mult mai siguri pe deciziile lor, în comparație cu cei tineri! La fel, s-a observat că nu a avut importanţă nici faptul că rechizitoriul (în care erau deja prezente „ancorele”) le era citit de un procuror cu experiență sau de un novice.

Într-un studiu și mai surprinzător, realizat în anul 2006, s-a ales o „ancoră” aleatoare: aceasta era pur și simplu un număr care rezulta din aruncarea unor zaruri. Cu toate acestea, deşi cercetătorii au ştiut dinainte că numerele ce erau obţinute astfel, complet aleator, nu puteau avea nicio legătură cu decizia judecătorilor, ei au constatat totuși că sancţiunile pronunţate de judecători erau aproape invariabil mai mari atunci când cifrele 5 sau 6 apăreau pe zaruri, ele fiind considerabil mai reduse în caz contrar (atunci când rezultau numere mai mici prin aruncarea zarurilor).

Sintetizând rezultatele studiilor care au fost făcute până în momentul de față asupra influențelor de ordin psihologic asupra deciziilor judecătorești (subliniem încă o dată că ne referim deja aici la judecătorii onești, ce sunt neinfluențați de pârghii politice sau materiale, ori care nu sunt șantajați în vreun fel), concluziile acestor studii ar putea fi enumerate succint astfel:

1. Orice judecată
este influenţată, cel mai adesea într-un mod nebănuit de mult, de anumiți factori psihici, printre care s-a constatat că cel mai important este „efectul de ancorare”.

Cercetătorii Birte Englich şi Thomas Mussweiler de la Universitatea din Köln, au prezentat mai multor judecători şi avocaţi din Germania un caz fictiv. Pe scurt, cazul ales era următorul: doi tineri se întâlnesc la o petrecere; apoi, după ce flirtează un anumit timp, bărbatul îi propune femeii să o conducă acasă cu maşina. Femeia acceptă, dar în loc să fie condusă acasă, ea este dusă undeva într-o pădure unde, întrucât ea rezistă avansurilor bărbatului, acesta în cele din urmă o violează.

Magistrații care au participat la acest studiu au avut la dispoziție toate informaţiile pe care ei le primesc de obicei în timpul unui proces: o scurtă descriere a cazului şi a persoanelor implicate, expertizele psihologice, raportul medico-legal, declaraţiile victimei, declarațiile agresorului şi declarațiile martorilor. Cu toate acestea, deşi toţi aceşti specialişti în drept au avut la dispoziţie exact aceleaşi informaţii, recomandările lor cu privire la condamnare au fost cuprinse între şapte ani de închisoare cu suspendare şi trei ani de închisoare cu executare!

„Misterul” acestei mari discrepanțe între deciziile lor a fost produs chiar de protocolul studiului, care implica faptul ca unii dintre ei (dintre magistrații respectivi) trebuiau să-și imagineze că sunt întrebați de un jurnalist dacă pedeapsa pe care o vor da va fi mai mare de un an, iar alții dintre ei trebuiau să-și imagineze că sunt întrebați dacă pedeapsa pe care o vor da va fi mai mică de trei ani de închisoare. S-a dovedit astfel că „ancora” de nivel inferior micşora considerabil sentinţa medie care a fost propusă de judecători (la aproximativ doi ani şi o lună), în timp ce „ancora” de nivel superior o creștea (în medie) la aproximativ doi ani şi nouă luni.

Într-un studiu similar, cercetătorii au imaginat cazul unui hoţ care a fost prins în flagrant delict de mai multe ori la rând. Rechizitoriul procurorului cerea o pedeapsă de nouă luni, cu suspendare. Judecătorii care au participat la acest experiment puteau de această dată să-și impună ancora ei înşişi, cu ajutorul unui zar. Dar zarurile au fost în prealabil trucate astfel încât, indiferent cum ar fi fost aruncate, ele să arate mereu fie feţele 1 sau 2, fie fețele 3 sau 6. În cele două cazuri, s-a observat că pedepsele ce au fost stabilite apoi de magistrați difereau cu aproximativ 2,5 luni.

Dat fiind faptul că aceste influențe de ordin psihic s-au dovedit a fi sistematice, rezultă că în prealabil verdictul judecătorilor poate să fie orientat (de cineva care cunoaște toate aceste aspecte subtile) aproape întru totul într-o anumită direcţie ce este în prealabil dorită!

Citiţi continuarea acestui articol.
 
 

Citiţi şi:

Justiția pumnului în gură continuă

La ÎCCJ pseudo-justiţia continuă nestingherită

 
 
 

yogaesoteric

11 decembrie 2013

 
 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More