Câte ceva despre diferitele forme ciudate de influențare a judecătorilor în finalizarea actului de justiție (2)

de profesor yoga Nicolae Catrina

Citiţi prima parte a articolului

Sintetizând rezultatele studiilor care au fost făcute până în momentul de față asupra influențelor de ordin psihologic asupra deciziilor judecătorești (subliniem încă o dată că ne referim deja aici la judecătorii onești, ce sunt neinfluențați de pârghii politice sau materiale, ori care nu sunt șantajați în vreun fel), continuăm prezentarea concluziilor acestor studii:

1. Orice judecată este influenţată, cel mai adesea într-un mod nebănuit de mult, de anumiți factori psihici, printre care s-a constatat că cel mai important este „efectul de ancorare”.

Într-un alt experiment, realizat tot în Germania, în anul 2005, cazul ipotetic cu cei doi tineri care se cunosc la o petrecere, după care femeia este violată, a fost prezentat la 177 de persoane, cărora le-au fost propuse – simultan – două scenarii distincte ale derulării judecării în instanță a acestui caz. În primul scenariu, chiar în timpul procesului, un prieten al victimei strigă tare (în sala de judecată): „Daţi-i cinci ani!”. În cel de-al doilea scenariu, un prieten al acuzatului strigă tare (în sala de judecată): „Achitaţi-l!”. O parte dintre participanţii la acest experiment trebuia apoi să-şi imagineze că discută incidentul cu un coleg în timpul pauzei procesului și ei trebuia ca în acea discuție să întrebe dacă solicitarea respectivă era prea mare, prea mică sau echitabilă. În final, trebuia ca toţi participanţii să indice cam ce pedeapsă ar pronunţa ei dacă s-ar afla în locul judecătorului. 

Rezultatele experimentului au arătat că atunci când subiecţii au ascultat pe cineva pledând pentru cinci ani de închisoare („ancora” de nivel superior), ei au stabilit apoi sentința, în medie, la doi ani şi nouă luni. În schimb, atunci când s-au aflat în prezenţa unei „ancore” de nivel inferior (cererea de achitare) verdictul a fost, invariabil, mai mic de doi ani. Cercetătorii au constatat că a mai existat un factor suplimentar care a influenţează deciziile: atunci când subiecţii au discutat între ei despre proces în timpul pauzei, nu s-au mai constatat diferenţe semnificative între verdictele pronunţate. Remarcabil a fost și faptul că numai 2% din participanţi au fost ulterior conştienţi că decizia le-a fost influenţată de anumiți factori exteriori.
 
Prin urmare, dovezile ce au fost oferite de toate aceste studii și experimente sunt clare și incontestabile: atunci când pronunţă sentințele, judecătorii nu ţin cont doar de faptele şi datele obiective, așa cum de altfel ar trebui!

Desigur, s-ar putea obiecta aici că într-o sală de tribunal există, inerent, mai multe tipuri de „ancore” (atât cele care incriminează inculpatul, cât și cele care atrag o mai mare clemență pentru inculpat). Și dat fiind faptul că aceste tipuri antagoniste de „ancore” sunt prezente atunci împreună, ele s-ar putea anula reciproc. În plus, într-un proces penal, pledoaria apărării are loc după pledoaria procurorului, iar apoi acuzatul are ultimul cuvânt. Ar fi deci logic să credem că pledoaria apărării ar putea opune eficient „ancorei” de nivel înalt care a fost indusă de pledoaria procurorului, o „ancoră” de nivel scăzut (o solicitare de pedeapsă mai ușoară).

Cu toate acestea, studiile au arătat în mod clar și categoric că lucrurile nu stau deloc așa, ba chiar dimpotrivă: până și avocatul apărării este influenţat, fără să-și dea seama, de „ancorele” ce sunt induse de rechizitoriul procurorului! Iar acest efect este total inconştient. Analiza atentă a consemnărilor oficiale (din sala de judecată) a numeroase procese reale a evidențiat, dincolo de orice îndoială, concluziile acestor studii.

„Efectul de ancorare” nu este însă singura influenţă psihică la care sunt expuşi judecătorii atunci când ei îşi pronunţă verdictul. Psihologul Charles Pruitt, de la Universitatea din Wisconsin-Madison (SUA) şi politologul James Wilson de la Universitatea din California, Los Angeles (SUA), au arătat în anul 1983 că acuzaţii de culoare erau adesea condamnaţi la niște pedepse net superioare (în comparație cu acuzații albi), chiar şi atunci când delictele de care erau învinuiți și unii și ceilalți erau aproape identice ca încadrare legală. Acest studiu obiectiv a reușit până la urmă să-i facă pe magistrații americani conștienți de această discriminare rasială și, ca urmare, în legislația americană au fost ulterior introduse anumite modificări și corecţii la unele texte juridice.

Influenţa considerabilă a aspectului fizic al inculpatului în decizia judecătorească

Psihologii care au condus experimentele și studiile pe care le-am menționat anterior au mai descoperit și faptul că înfăţişarea acuzatului are de asemenea o influență destul de importantă asupra judecătorilor, în stabilirea sentinței. Cercetătorii au explicat ulterior această influenţă a aspectului fizic prin așa-numitul „efect de halo”, care ne face spontan să avem tendinţa de a atribui (sau chiar de a proiecta) asupra unor persoane deosebit de frumoase, atrăgătoare sau așa zis seducătoare, diverse calități și caracteristici benefice. În consecinţă, asemenea acuzaţi sau acuzate au mai multe şanse (decât cei sau cele care nu au un fizic foarte atrăgător) să obţină un verdict mai indulgent, indiferent de delictul pe care ei l-au comis, cu excepția acelor fapte în care acuzații respectivi (cei dotați cu un fizic foarte atrăgător) au profitat chiar de aceasta (de puterea lor de seducție) în săvârșirea acelor fapte.

Astfel, într-un studiu realizat în anul 1975, cercetătorii Harold Sigall şi Nancy Ostrove de la Universitatea din Maryland, SUA, au solicitat unui număr de 120 de judecători să fixeze pedeapsa în două cazuri ipotetice, care erau de fapt absolut identice, numai că unul dintre cele două dosare conţinea fotografia unei femei foarte frumoase și seducătoare, în timp ce în cel de-al doilea dosar fusese pusă fotografia unei femei ce era în mod evident urâțică. În cazul femeii urâte, judecătorii au fixat pedeapsa pentru furt la 5,2 ani, pe când acuzatei foarte frumoase i-au dat numai 2,8 ani. Dar, în cazul unei escrocherii în care era evident că acuzata a profitat de puterea sa evidentă de seducţie, pedeapsa a fost, dimpotrivă, mai severă: 5,5 ani pentru femeia seducătoare, faţă de numai 4,4 ani pentru cea care era urâtă.

Importanţa frumuseţii fizice a inculpatului în stabilirea sentinței mai depinde și de personalitatea judecătorului, care poate fi preponderent rațional sau în mod preponderent emoţional. Psihologul Joel Liebermann de la Universitatea din Nevada (SUA) a arătat, în anul 2002, că toți cei 81 de subiecţi pe care i-a studiat nu condamnau acuzatele foarte frumoase și seducătoare cu amenzi mai mici, decât dacă o parte a dosarului acestora folosea un limbaj emoţional. Dimpotrivă, frumuseţea acestora nu mai avea niciun efect asupra stabilirii amenzii, în momentul în care informaţiile din dosar aparţineau în totalitate registrului raţional.

Alte studii au mai arătat că există numeroase aspecte suplimentare de care judecătorii ţin cont, conştient sau nu, atunci când ei dau o sentință. Dintre aceşti factori, putem menţiona: statutul social al acuzatului, capacităţile sale de exprimare (inclusiv calitățile lui oratorice) din timpul audierilor, sau chiar gestica sa. Simpatia sau antipatia vădită care poate să apară la judecători, în timpul proceselor, față de inculpați, poate să le influențeze de asemenea, în mod surprinzător și semnificativ, decizia finală.

2. Orice judecată dreaptă ar trebui să se sprijine întotdeauna pe o analiză obiectivă şi pe cât posibil lipsită de prejudecăţi a faptelor. Dar cu toate acestea unele efecte psihice favorizează în mod evident subiectivitatea și adesea influenţează considerabil decizia judecătorilor.

Chiar și motivarea scrisă pe care judecătorii o dau sentințelor lor demonstrează cu prisosință că personalitatea şi preferințele judecătorilor joacă și ele un rol important în deciziile pe care ei le iau. În această direcție, psihologul Margit Oswald de la Universitatea din Berna (Elveţia), diferenţiază judecătorii care își orientează sentințele în primul rând către acuzat, de judecătorii care își orientează sentințele mai degrabă către societate. Judecătorii din prima categorie, fiind în primul rând preocupați de inculpat, vor alege un verdict prin care urmăresc să ajute la reeducarea inculpatului, sau măcar să prevină o recidivă. Dimpotrivă, judecătorii din cea de a doua categorie, fiind preocupați mai mult de ansamblul societății, vor ţine seama în primul rând, în stabilirea pedepsei, de victime, de familiile acestora şi de consecinţele respectivei pedepse asupra societăţii. Margit Oswald a descoperit în cadrul unui studiu pe care l-a realizat în anul 1994, că această orientare predominantă a judecătorilor are apoi consecinţe evidente asupra pedepsei pronunţate: cu cât judecătorul este mai focalizat asupra victimelor şi asupra societăţii, cu atât pedeapsa pe care el o pronunță va fi mai severă.

În fața acestui număr considerabil de influenţe de ordin psihic ce acționează în momentul alegerii verdictului, însăși principiul așa zisei egalităţi al tuturor oamenilor în faţa legii este pus în pericol. Tocmai de aceea, în urma tuturor acestor studii, rezultă în mod firesc întrebarea: „Oare cum ar putea judecătorii onești să se protejeze cât mai bine de astfel de influenţe?”

Răspunsul la această întrebare este ca în primul rând ei să fie cât mai conştienţi că sunt influenţabili în toate aceste moduri! Orice judecător – înainte de a pronunța un anumit verdict – ar trebui să ştie nu numai că pot exista, în decizia lui, anumite distorsiuni cognitive (ce sunt produse de factorii pe care i-am analizat anterior); ei trebuie de asemeni să cunoască în prealabil sensul (orientarea) şi chiar amploarea (intensitatea) acestor influențe la care sunt supuși în mod subconștient și inconștient.

Dar aceasta nu este suficient. De exemplu, în cazul „efectului de ancorare”, faptul că judecătorul cunoaşte deja existenţa acestui efect nu este de ajuns ca să-l și suprime; nici chiar o excelentă și îndelungată experiență juridică nu poate să-i pună pe magistrați la adăpost de acest efect straniu și atât de insidios. Iar a „sădi” o altă „ancoră” pentru a o compensa astfel pe prima nu este de natură să amelioreze în mod considerabil situaţia, pentru că efectul celei de a doua „ancore” va fi totuși influenţat de efectul celei dintâi.

Cu toate acestea, astfel de influențe de ordin psihic pot fi contracarate eficient. Tocmai pentru aceasta, judecătorii trebuie să găsească neîntârziat acele informaţii care contrazic în mod evident „ancora” și apoi ei trebuie să țină seama de ele. Această soluție este deosebit de eficientă, datorită integrării cognitive mult mai bune a ansamblului de informaţii veridice ce este asociat unui anumit caz în instanță. Dar aceasta implică, întotdeauna, nu numai ca apărarea să prezinte contraargumente procurorului, ci și ca judecătorul să se străduiască să găsească el însuşi contraargumente veridice la argumentele procurorului, dacă el doreşte cu adevărat să compenseze integral „efectul de ancoră” ce este produs de pledoaria procurorului.

Trebuie însă să precizăm că această strategie cognitivă (care constă în a căuta atent și implică a analiza apoi, în mod obiectiv, chiar contrariul a ceea ce suntem deja convinşi) presupune de regulă un efort considerabil din partea judecătorului respectiv. Tocmai în acest sens, o formare (pregătire) psihică sistematică și adecvată a judecătorilor i-ar putea ajuta foarte mult să dobândească şi chiar să perfecţioneze o astfel de capacitate. Tot ea (această formare psihică) le-ar putea oferi și unele strategii cognitive indispensabile pentru a contracara toate aceste influenţe cel mai adesea nebănuite care îi pot face uneori să dea sentințe mai mult sau mai puțin greșite.

Dincolo de toate acestea, bineînţeles că evaluarea lucidă și riguroasă a faptelor este și va rămâne întotdeauna aspectul esenţial în orice act de justiție ce se vrea drept. Dar trebuie conştientizat totodată, cât mai bine, faptul că și componentele subiective care influențează luarea unei anumite decizii caracterizează (într-o măsură semnificativă!) munca unui judecător. În ultimă instanță, nu trebuie să uităm că un judecător este și el o fiinţă umană ca oricare alta şi că tocmai din această cauză deciziile sale sunt, în esenţă, influenţabile.

Influențele viclene ce sunt exercitate din umbră, în cazul judecătorilor corupți, în vederea pronunțării unei sentințe ce este dată „la comandă”

Analizând în cele ce urmează situația judecătorilor corupți, sau a judecătorilor ce sunt manevrați fie politic fie prin alte mijloace (aceștia fiind judecătorii-„marionetă”, în rândul cărora se încadrează, așa cum au evidențiat numeroși ziariști – vezi acest articol, și judecătorul Ionuț Matei), am putea spune că, în acest caz, influențele de ordin psihic sunt inexistente sau cu totul nesemnificative, deoarece astfel de judecători obedienți și corupți știu cu anticipație (chiar înainte de începerea procesului!) care va fi decizia pe care oricum ei trebuie să o dea – de cele mai multe ori, aici în România, în cadrul proceselor  ce au fost sau sunt fabricate la comandă politică. 

Este însă evident că în cazul judecătorilor corupți aici nu mai este deloc vorba nici măcar de un minim exercițiu de onestitate – sau de un minuscul efort de a stabili adevărul ori de a face ca dreptatea să triumfe. Tocmai de aceea, în cazul unor astfel de judecători ar fi chiar ridicol să vorbim despre „efectul de ancorare” sau despre alte influențe subtile, de ordin psihic (adică de aproape toți factorii psihici care, după cum am arătat anterior, îi pot influența pe judecătorii cinstiți – pe acei judecători care urmăresc în mod sincer să dea o sentință corectă). În cazul judecătorilor-marionetă ar fi o completă pierdere de vreme să căutăm în deciziile lor ce sunt stabilite „la ordin” asemenea „finețuri” psihice (cum ar fi „efectul de ancorare” sau influența unor alți factori mai subtili). În cazul lor, numai și numai o singură influență contează cu adevărat: aceea a „păpușarilor” lor, care îi comandă din umbră.

Iată că, recent, obedienta marionetă de la ÎCCJ, Ionuț Matei, nu numai că nu a primit niciun fel de critici pentru halucinanta sentință ENORMĂ pe care a dat-o în „cazul” profesorului de yoga Gregorian Bivolaru (6 ani de închisoare pentru o presupusă infracțiune în care este deja evident pentru noi toţi că lipsește de fapt… tocmai victima!!!); dimpotrivă (iar acest aspect este deosebit de semnificativ, mai ales în contextul articolului de față): Ionuț Matei a fost din plin recompensat recent pentru slugărnicia lui și noi înclinăm să credem că tocmai de aceea el a fost chiar promovat!

Într-adevăr,  Consiliul Superior al Magistraturii a avizat luni, 11 noiembrie 2013, numirea lui Ionuț Matei în funcția de vicepresedinte al Înaltei Curți de Casație si Justitie, cu unanimitate de voturi. Este vorba de un mandat pe trei ani, cu o posibilitate de reînnoire. Potrivit organizării Curţii, judecătorul Ionuț Matei va conduce şi unul dintre completele de penal ce sunt alcătuite din cinci judecători, complete care de regulă dau sentinţele definitive în dosarele de mare corupţie. Este, de asemeni, foarte semnificativ și faptul că Ionuţ Matei a fost singurul candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii Supreme – probabil că, printre altele, s-a vrut ca promovarea / recompensarea lui să fie absolut sigură, lipsită de surprize.

După cum se știe, Ionuţ Matei este judecător din anul 1995 și a activat, succesiv, la Judecătoria sectorului 3, la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti. Cu toate acestea, din cauza deciziilor sale mai mult decât dubioase în cazul clanului Cămătaru, Ionuț Matei a fost anchetat în anul 2008 de către Consiliul Superior al Magistraturii. Și totuși, în loc să fie pedepsit pentru că nu a respectat o decizie a Curții Constituționale (decizie care funcționează ca text de lege obligatoriu), Ionuț Matei a fost promovat în noiembrie 2007 la Înalta Curte de Casație și Justiție! Iar ulterior (în noiembrie 2011), el a fost desemnat membru în colegiul de conducere al ÎCCJ.

Iată prin urmare că, după ce a fost mai întâi recompensat în anul 2011, pentru slugărnicia cu care a executat ordinele de a-l scoate din închisoare pe Nuțu Cămătaru, cu promovarea lui la ÎCCJ, asistăm acum la încă un „cadou” care i-a fost făcut lui Ionuț Matei: o nouă promovare, ce survine, deloc întâmplător, la scurt timp după ce el a dat o sentință care sfidează nu doar legile (așa cum acest judecător i-a sfidat în instanță, cu un nemărginit tupeu, pe avocații apărării și pe martorii apărării) ci chiar și bunul simț elementar, având în vedere că – este vorba – în cazul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru (după cum am arătat), de o condamnare pentru o faptă penală în care însă… nu există nicio victimă!

Se poate spune așadar că, la judecătorul Ionuț Matei, influențarea (prin comandă politică) a deciziilor sale din instanță a fost urmată atât de gratificarea lui în plan profesional, cât și (după cum au descoperit și au făcut deja public aceasta o serie întreagă de jurnaliști curajoși – în special cei de la ziarul România Liberă – în perioada 2008-2009) în plan material, prin sumele uriașe (de ordinul a 1 000 000 euro) care (susțin cu unele dovezi zdrobitoare jurnaliștii respectivi) Ionuț Matei le-ar fi primit de la clanul Cămătaru.

În concluzie, cazul judecătorului Ionuț Matei este un caz tipic de influențare – prin intermediul pârghiilor subterane ale structurilor de tip mafiot care au acaparat deja și justiția din România – a actului de justiție, de influențare flagrantă și grosolană a deciziei celui mai important for al justiției românești (Înalta Curte de Casație și Justiție) de către cinicii și siniștrii reprezentanți ai anumitor structuri oculte de putere, în care sunt cuprinși, așa cum am arătat în cadrul unor articole anterioare, inclusiv unele cadre ale SRI.
 

Citiţi şi:

Ionuț Matei – campion al abuzurilor, discriminărilor şi lipsei de bun-simţ (1)

Cazul Gregorian Bivolaru – un record al rezistenţei faţă de abuzurile autorităţilor statului român şi ale presei aservite

 
  

yogaesoteric

18 decembrie 2013
  

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More