Câteva ceva despre Sistemul Solar

Adresa exactă? București, România, Europa, Terra, Sistemul Solar, Norul Interstelar Local, Bula Locală, Brațul Orion, Calea Lactee!

 
Ştiinţa care studiază corpurile cereşti şi Universul, astronomia, ocupă din cele mai vechi timpuri o importanţă deosebită, iar informaţiile pe care le oferă despre sistemul solar dezvăluie din misterele Universului şi ale planetei noastre. Acest sistem este alcătuit de Soare şi de o sumedenie de corpuri, care se mişcă în câmpul de gravitaţie al Soarelui. Este situat pe Braţul Orion, unul dintre braţele exterioare ale galaxiei noastre, Calea Lactee, zonă caracterizată printr-o densitate de materie mai mult sau mai puţin mică. Viteza de deplasare a acestuia este 220 de kilometri pe secundă.

În componenţa sistemului solar intră cele opt planete (Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun), împreună cu sateliţii acestora, și alte obiecte non-stelare. Astfel, alături de planete, alte componente ale sistemului sunt planetele mici, asteroizi, bucăţile rupte din corpurile cosmice, numite meteoroizi, care cad din cosmos pe pământ, şi stelele cu coadă, numite comete. Aceste din urmă sunt numite stele cu coadă datorită pulberilor şi gazului pe care îl degajă atunci când se apropie de Soare. De asemenea, în sistemul solar există şi materie interplanetară, formată din gaz şi praf.

La începuturi, se credea că planeta noastră, Pământul, se afla în centrul Universului, iar Soarele, împreună cu stelele se rotesc în jurul lui, însă astronomul Copernicus, născut în anul 1473, este prima persoană care a demonstrat că Pământul, alături de restul planetelor, se învârt în jurul Soarelui. Astfel, Soarele este situat în centrul sistemului solar şi este steaua care reprezintă 99,86% din sistem, fiind principala sursă de energie. În compoziţia sa intră hidrogen, în proporţie de 74%, heliu 25%, iar în restul compoziţiei se află elemente mai grele, în cantităţi mici. În centrul lui temperatura atinge 15 milioane de grade, iar toată materia acestei stele se află în stare de gaz şi plasmă.

Planetele sistemului solar sunt cele mai mari obiecte după Soare și, deşi nu produc energie proprie, ele reflectă lumina vizibilă şi căldura produse de Soare. Se împart în planete telurice şi gazoase. Cele telurice sunt formate din roci silicate şi au un miez de fier, care este înconjurat de o manta. La suprafaţa acestor planete se află vulcani, munţi, canioane sau cratere. Aceste planete sunt: Mercur, Venus, Pământul şi Marte. Planetele gazoase nu au în compoziţie materiale solide, fiind alcătuite din gaz, însă pot avea, la fel ca cele telurice, nucleu metalic. Ele sunt formate din hidrogen şi heliu şi sunt următoarele: Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

Prima planetă telurică a sistemului solar este Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare. Numele acesteia provine de la Mercur, zeul comerţului la romani şi este cea mai mică planetă. Datorită apropierii de Soare, temperatura este cuprinsă între 179 şi 427 de grade Celsius pe perioada zilei, iar pe timpul nopţii temperatura scade la -183 de grade Celsius. Pe suprafaţa planetei există o lumină solară mai intensă de 6,5 ori faţă de cea a Pământului. Nu are atmosferă. Procesul de rotație în jurul Soarelui se desfășoară cu o viteză de 50 de kilometri pe secundă, o rotație completă având durata de 88 de zile.

Venus este a doua planetă telurică a sistemului solar, aflată la o distanţă de 108 milioane de kilometri de Soare, şi se aseamănă cu Pământul. Are atmosferă ce este formată din gaz carbonic în proporţie de 96% şi 3,5% azot. Temperatura atinge 470 de grade Celsius şi îi sunt caracteristice norii care produc ploi de acizi sulfurici. Suprafaţa planetei este mai mică decât cea a planetei noastre, iar rotaţia în jurul propriei axe are o durată de 243 de zile.

Pământul mai este numit Planeta Albastră sau Terra, iar Terra este singurul nume al unei planete care nu aparţine mitologiei greco-romane, aşa cum aparţin numele celorlalte planete. Astfel, zeiţa Pământului la romani este Tellus şi la greci Gaia, Terra provenind din engleza veche. Din punct de vedere al dimensiunii, este a cincea planetă din sistemul solar şi a treia de la Soare. Vechimea planetei este de 4,67 miliarde de ani. S-a format din norul gazos al nebuloasei solare, alături de Soare şi celelalte planete, nebuloasa solară reprezentând totalitatea gazului şi a prafului care au stat la baza formării sistemului solar.

Distanţa dintre Pământ şi Soare este de 150 de milioane de kilometri, iar atmosfera este formată din azot în proporţie de 78%, 21% oxigen şi 1% alte gaze. Cele patru anotimpuri de care ne bucurăm să datorează axei de rotaţie a Pământului, care este înclinată cu 23 de grade, planeta noastră fiind singura din sistemul solar pe care poate exista viaţă. Oceanele ocupă 70% din suprafaţata totală a planetei, fiind totodată şi singura planetă pe care apa poate exista în stare lichidă. Apa lichidă este posibil să mai existe și în subsolul satelitului Europa.

Singurul satelit natural al Pământului este Luna, care are și rolul de a stabiliza mişcările planetei noastre. În sistemul solar este al doilea obiect ceresc din punct de vedere al strălucirii, primul fiind Soarele. Rotirea în jurul axei o realizează în acelaşi timp cu rotaţia în jurul Pământului şi ambele rotaţii durează 27 de zile, 7 ore, 43 de minute şi 11,47 secunde. Suprafaţa lunii este acoperită de cratere, însă nu în totalitate; pe o suprafaţă care cuprinde 16% din totalul satelitului se afla un sol mai tânăr şi mai neted. Temperaturile pe care le atinge sunt de 130 grade Celsius ziua şi -200 de grade Celsius noaptea.

 

 
Ultima planetă telurică a sistemului solar, Marte, poartă numele zeului roman al războiului şi este numită şi planeta roşie, datorită culorii roşiatice, dată de oxidul de fier de la suprafaţa ei. Seamănă cu Pământul, este formată la o distanţă de aproximativ 120 de milioane de ani de la formarea Pământului, având o vechime de 4,5 miliarde de ani. Datorită faptului că se află la o distanţă mai mare față de Soare, fiind a patra planetă de la Soare, ziua pe Marte este cu jumătate de oră mai mare decât pe Pământ, iar anul este aproape de două ori mai mare. Totodată, această planetă găzduieşte cel mai mare Vulcan din întregul sistem solar, numit muntele Olimp. Cei doi sateliţi pe care îi are, Deimos şi Phobos, sunt numiţi astfel după câinii zeului Marte.

Prima planetă gazoasă, numită şi gigantul gazos, este Jupiter. Aceasta are un număr de 59 de sateliţi cunoscuţi şi este a cincea planetă de la Soare. Este cea mai mare planetă şi are volumul de 1.300 de ori mai mare decât al Pământului. Perioada de parcurgere a orbitei durează 11,86 ani tereştri, iar în compoziţia atmosferei intră hidrogen în proporţie de 86%, 14% heliu, alături de urme de apă, metan şi amoniac. Se consideră că sursa câmpului magnetic provine de la hidrogenul metalic lichid, interesante fiind şi vânturile care ating viteze uriaşe.

Următorul gigant gazos al sistemului solar este Saturn, o planetă cu un câmp magnetic mai mare ca al Pământului de 578 de ori. O particularitate pe care o întâlnim la această planetă constă în cele 4 inele pe care le are, separate prin spaţii libere. Din cei 60 de sateliţi cunoscuţi pe care îi are, cel mai mare este Titan. Specific acestei planete sunt furtunile care apar odată la 30 de ani, cu vânturi ce ating 1.800 de kilometri pe oră.

Planeta Uranus, a șaptea de la Soare, nu posedă câmp magnetic şi este specială prin faptul că deţine cei mai luminoşi nori din întregul sistem solar extern. În compoziţia ei intră 15% hidrogen, heliu, dar şi stânci şi gheţuri. De asemenea, este prima planetă descoperită prin telescop şi este înconjurată de inele mai întunecate, iar numărul de sateliţi pe care îi are este 27.

Ultima planetă a sistemului solar este Neptun, caracterizată prin cea mai rece atmosferă din întregul sistem. A fost observată pentru prima dată de Galileo Galilei, în anul 1612, însă a considerat că este o stea fixă. Şi aceasta are inele, însă sunt mici şi au particule de gheaţă. Caracteristice lui Neptun sunt vânturile puternice.

Între planeta Marte şi Jupiter se află Centura de asteroizi, ce conţine peste 30.000 de asteroizi, printre care se află corpul ceresc Ceres, care reprezintă cel mai mare element al centurii. 

O altă componentă a sistemului solar este Pluton, considerată până în anul 2006 a noua planetă de la Soare. Astăzi i se atribuie statutul de planetă pitică, fiind a doua ca mărime, după planeta pitică Eres. Aceasta are 3 sateliţi cunoscuţi, iar perioada de rotaţie completă în jurul Soarelui durează 247,8 ani. Informaţii referitoare la Pluto nu sunt foarte bogate, deoarece este extrem de îndepărtată, însă este o dovadă a faptului că, deşi ne aflăm într-un stadiu de cunoaştere foarte dezvoltat, ştiinţa evoluează continuu, făcând posibile noi descoperiri.

Dincolo de orbita lui Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat. Multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri. Printre aceste obiecte, de la câteva zeci până la mai mult de zece mii de obiecte pot fi suficient de mari pentru a fi fost rotunjite de propria gravitație. Astfel de obiecte sunt denumite planete pitice. Planetele pitice identificate până în prezent includ asteroidul Ceres și obiectele transneptuniene: Pluto, Haumea, Makemake și Eris.

În plus, în aceste două regiuni se află diferite alte corpuri mici, cum ar fi comete, centauri și materie interplanetară.

Deşi sistemul solar, privit izolat, este un ansamblu imens de corpuri cereşti, acesta este doar o parte infimă din nemărginitul Univers.

Citiți și:

Misterele Sistemului Solar: să fie Mercur o planetă «venetică»?

Misiunea Voyager a ajuns la marginea sistemului solar. Şi este diferit de tot ce ne închipuiam

yogaesoteric

28 iunie 2019