Câteva sugestii pozitive ce ne pot ajuta în diferite situaţii

În cele ce urmează, vom indica anumite afirmaţii binefăcătoare, grupate şi compuse, pentru a-i ajuta pe cei care doresc să-şi pună în rezonanţă subconştientul cu forţele subtile armonioase ale Universului. Fiecare dintre acestea are un scop precis:

1.Pentru succes în general:

“Mă simt în Unitate cu Sursa a tot ceea ce este bun şi pur. Inspiraţia divină se manifestă plenar în mine şi în afara mea. Tot ceea ce este orientat către bine îmi reuşeşte, deoarece punctul meu de sprijin este Puterea Cosmică Sublimă şi Infinită.”

2. Pentru armonie şi abundenţă:

“Armonia se manifestă din plin în mine şi în afara mea, fericirea mea se afirmă în fiecare zi. Mă simt plenar angajat pe calea divină a succesului şi a abundenţei. Puterea divină infinită mă protejează.”

3. Afirmaţie dătătoare de forţă pentru dimineaţă:

“Mulţumesc din tot sufletul infinitelor Puteri Cereşti binefăcătoare pentru această zi care începe sub auspiciile fericirii. Sunt pe deplin convins că în această zi succesele vor surveni unul după altul, pentru triumful umilului servitor al acestor puteri, care sunt eu.”

4. Afirmaţie binefăcătoare pentru un somn profund:

“Această zi minunată s-a scurs pentru mine cu bine şi mi-a asigurat ceea ce meritam. Mulţumesc plin de recunoştinţă spiritului divin care îmi ordonează viaţa cu înţelepciune. Mulţumesc deja plin de bucurie pentru această noapte plină de sublime inspiraţii divine, care mă îmbogăţesc, accelerându-mi accesul la înţelepciune.”

6. Pentru o protecţie eficientă:

“Pura lumină albă profund binefăcătoare şi atotputernică a conştiinţei divine mă protejează, inundându-mi fiinţa şi apărându-mă de tot ceea ce este impur. Prin prezenţa ei dătătoare de fericire în propria mea fiinţă, orice rău este neutralizat deoarece eu am devenit invulnerabil şi invincibil graţie ajutorului ei.”

7. Pentru a mări puterea de iubire divină:

“Doamne Dumnezeule, plin de încredere şi umilinţă aspir către Tine să îmi măreşti dragostea pentru tot ceea ce mă înconjoară. Miluieşte-mă şi dă-mi putere să îţi iubesc din tot sufletul opera. Eu sunt în Tine, ajută-mă să Te simt că eşti în mine.”

8. Pentru o stare de sănătate perfectă:

„Mă las impregnat de energiile binefăcătoare ce se manifestă în întregul Universul. Ele operează în mine, redându-mi starea de sănătate perfectă”

Atunci când vom folosi oricare din aceste afirmaţii, respectiva afirmaţie va fi repetată de un număr suficient de ori, pentru a ne impregna în mod adecvat subconştientul cu o Credinţă cât mai deplină. La încheierea acestei repetări a respectivei afirmaţii, ne vom vizualiza ca şi cum ne-am privi pe noi înşine din afară, cât mai detaşaţi, trăind stările respective şi primind vibraţiile luminoase benefice dorite. Procedând astfel, vom constata că succesele în direcţiile scontate nu vor întîrzia să apară.

Recomandări finale:

  • Pentru o reuşită sigură, vom repeta ideea-forţă pentru care am optat de 21 de ori zilnic, timp de minim două luni;
  • Pentru a avea succes într-o anumită direcţie, este foarte important să ne supraveghem cât mai bine gândurile, eliminând orice îndoială;
  • Pentru a asigura realizarea unei aspiraţii benefice este foarte important să trăim în conştiinţă, cu anticipaţie succesul scontat.

Direct proporţional cu intensitatea trăirii şi cu frecvenţa repetării acestei idei-forţă, vom descoperi prin intermediul ei, un izvor de bucurie, succes şi fericire. Din ce în ce mai rapide vor apărea pentru noi satisfacţiile, dacă vom realiza concomitent o activitate de purificare şi ameliorare a aspectelor lăuntrice implicate în atingerea succesului respectiv.

Pentru a avea rezultate pozitive direct proporţional cu aspiraţiile noastre, trebuie în acelaşi timp să rămânem cât mai destinşi şi încrezători. Ceea ce ne propunem să realizăm nu este întotdeauna uşor de împlinit, dar activitatea plină de tenacitate, răbdarea şi exerciţiul ne vor ajuta cu siguranţă în atingerea scopului dorit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More