Câți republicani l-ar urma pe Trump într-un nou partid

Un sondaj realizat de Universitatea Suffolk pentru publicația USA Today a descoperit că 46% din republicani spun că ar abandona Partidul Republican și l-ar urma pe Trump într-un nou partid dacă ar fi cazul.

Popularitatea lui Donald Trump le face mari probleme republicanilor. Potrivit unui sondaj de opinie, aproape jumătate din republicani ar abandona Partidul Republican și s-ar alătura unei noi formațiuni politice înființate și conduse de fostul președinte al SUA.

Cifrele sunt însă și mai surprinzătoare dacă se ia în considerare că doar 27% dintre cei chestionați au afirmat că ar rămâne alături de Partidul Republican, diferența fiind reprezentată de cei care s-au declarat indeciși. Așadar, Trump are de fapt o plajă de opțiuni de 75% dintre republicani pentru noul său partid, dacă va decide să se replieze.

Simțim că republicanii nu luptă suficient pentru noi și vedem cu toții cum Donald Trump luptă pentru noi cât de tare poate în fiecare zi”, a declarat un republican din Milwaukee pentru USA Today.

O altă nemulțumire a republicanilor este că reprezentanții lor se pun de acord cu democrații și nu fac opoziție reală, aspect pe care l-a criticat de altfel și Donald Trump.

Trump nu a oferit în mod oficial detalii despre viitorul său politic însă l-a criticat dur pe liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, după achitarea sa de către camera superioară a Congresului american în procesul în care a fost pus sub acuzare pentru incitarea insurecției de la Dealul Capitoliului.

McConnell a votat împotriva condamnării lui Trump, afirmând că Senatul nu poate în mod constituțional să condamne un președinte care nu mai este în funcție, însă a declarat public că îl consideră pe fostul președinte republican responsabil de incitarea violențelor în urma cărora 5 persoane și-au pierdut viața.

Mitch este o mârțoagă politică, aspru, morocănos și mereu încruntat, iar dacă senatorii republicani vor rămâne alături de el, nu vor mai câștiga. [McConnell] nu va face niciodată ceea ce este nevoie sau ceea ce este bine pentru țara noastră. Atunci când va fi necesar și potrivit, voi susține în alegerile primare acei contracandidați care adoptă politica «Să facem America măreață din nou» sau «America pe primul loc». Vrem un leadership sclipitor, puternic, plin de compasiune”, a spus Trump după achitarea sa, arătând că nu renunță la principiile sale.

Sondajul realizat de Suffolk University s-a derulat între 15 și 19 februarie, pe un eșantion de 1.000 de votanți Trump, având o marjă de eroare de 3%.

Citiți și:
Informații revelatoare privind confruntarea lui Donald Trump cu Deep State
Iată cum poate reveni Donald Trump la Casa Albă „mai repede decât vă închipuiți”
Meditaţiile de susținere a lui Donald Trump în ceea ce întreprinde eminamente benefic continuă – zilnic, între orele 20:30-21:00

yogaesoteric
27 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More