Ce-ar fi putut face și România, dacă nu se fraudau alegerile: Slovenia va introduce în Constituţie dreptul de a utiliza numerar

Parlamentul sloven a început o procedură oficială pentru introducerea în Constituţia ţării a dreptului de a utiliza numerar, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Decizia a fost susţinută de 61 de deputaţi, majoritatea necesară de două treimi, pe baza unei iniţiative depuse în 2023 de peste 56.000 de cetăţeni.

Deputaţii au susţinut, de asemenea, proiectul propus de modificare a Constituţiei, elaborat de Comisia Constituţională şi un grup de experţi.

În Slovenia, utilizarea numerarului ca mijloc de plată este garantată prin lege. Orice persoană are dreptul de a folosi numerar în tranzacţiile legale. Dreptul de a efectua tranzacţii cu numerar este, de asemenea, garantat prin lege în bănci”, se precizează în proiect.

Guvernul a avertizat că amendamentul, precum şi orice reglementări legale ulterioare pe această temă, este necesar să fie conforme cu legislaţia Uniunii Europene pentru a elimina riscul unor proceduri judiciare împotriva Sloveniei. În acest sens, Parlamentul va solicita avizul Băncii Centrale Europene (BCE).

Citiți și:
Banca Națională a Olandei: „Țineți-vă banii la saltea, CASH”
Lovitură de teatru cu plățile cash | Concluziile inițiale ale specialiștilor au fost date peste cap de un studiu din Suedia, țara care a renunțat aproape în totalitate la tranzacțiile cu numerar

 

yogaesoteric
5 iunie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More