Ce crede „deep state-ul” românesc despre Trump, „vremelnicul președinte” al SUA? Traian Băsescu: Fanfaronul de la Mar-a-Lago și măciucarul său, Elon Musk

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, l-a numit pe președintele SUA, Donald Trump, „fanfaron” și „ridicol”.

Într-o postare de pe facebook, cel cunoscut drept inițiatorul „deep state-ului” românesc, a spus că prioritatea europenilor este necesar să fie „Europa”, un mod discret de a spune „Statele Unite ale Europei”.

Băsescu l-a numit pe Trump drept „președinte vremelnic” al SUA.

„Este timpul pentru «PRO EUROPA» sau «EUROPA FIRST»

Îmbătaţi de succesul politic şi de putere, Donald Trump şi măciucarul său, Elon Musk, îşi latră răstit şi imperativ «pohtele ce pohtesc», fie că vorbesc despre Groenlanda, Canada, Canalul Panama sau Golful Mexic, dar şi despre comenzi masive de armament prin alocarea a 5 la sută din PIB-ul fiecărui stat membru.

Din păcate, dacă ne luăm după declaraţiile publice, se pare că la Casa Albă vom avea pe unul de teapa lui Putin şi atunci, foarte probabil, Groenlanda va fi pusă pe aceeaşi masă cu Ukraina în discuţiile de pace cu Moscova, iar Canalul Panama pe aceeaşi masă cu sancţiunile economice şi taxele vamale pentru China în discuţiile cu Beijingul.

Fanfaronada cu oprirea războiului din Ukraina în 24 ore rămâne doar o declaraţie care acoperă de ridicol personajul emitent.

Ce nu înţelege Fanfaronul de la Mar-a-Lago este că America nu mai poate face faţă singură cleştelui Ruso-Chinez care strânge tot mai tare prin Rusia în Europa şi prin China în Asia-Pacific.

Trump este necesar să înţeleagă că parteneriatul onest cu Uniunea Europeană este singura soluţie pentru ca împreună, SUA şi UE să fie acea forţă politică şi militară care să menţină democraţia şi pacea pe planetă.

În acelaşi timp Europa este necesar să înţeleagă patru aspecte:

1. În ziua de azi, pacea necesită cheltuieli sporite de înarmare ca soluţie de descurajare sau de ripostă împotriva Rusiei. Un 3 la sută din PIB pentru apărare ar fi o soluţie rezonabilă în acest moment;

2. Liderii şi popoarele pro-ruse din UE precum şi liderii şi popoarele pro-americane din UE este necesar să înţeleagă că nu avem alternativă la varianta «PRO EUROPA» sau «EUROPA FIRST»;

3. FĂRĂ COMPROMISURI în solidaritatea statelor membre ale Uniunii Europene;

4. Trump este doar un vremelnic preşedinte al SUA, pe când America este veşnică.

Evenimentele se derulează cu o viteză formidabilă. Din păcate România, datorită situaţiei politice interne şi a propriei auto-decredibilizări, nu este primită la masa de discuţii într-un moment crucial, cu consecinţe greu de evaluat.

PS – Postarea este destinată strict celor 472 k urmăritori ai mei şi este doar pentru simplă informare.

Voi reveni!”, a scris Băsescu.

Citiți și:
Alianța Binelui, Alianța Răului și durerea în suflet a lui Băsescu
Traian Băsescu – primar, preşedinte, colaborator al Securității…

 

yogaesoteric
22 ianuarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More