Ce se află dincolo de conflict?

Suntem mânaţi instinctual ca într-un conflict să ne alăturăm unei părţi sau celeilalte. Chiar dacă nu o facem direct, ci numai prin simpatii sau mesaje de susţinere, în realitate suntem aliniaţi în spatele uneia dintre părţi. Nu există independenţă reală. Sau, dacă vreţi, independenţa o au doar cei care refuză orice informaţie, care nu au nicio opinie, care, cu toată sinceritatea, şi-au impus să nu aibă habar de toată povestea.

La fel se petrece în toate conflictele cu care ne confruntăm, începând de la certurile unor vecini, până la mascaradele politice. De la simplul conflict dintre doi necunoscuţi de pe stradă până la cele mai mari confruntări ale istoriei. Iată slăbiciunea noastră de care nu putem scăpa.

Imediat ce dăm de vreun conflict, partea raţională începe să intre în acţiune pentru a afla adevărul. Chiar şi atunci când avem puternice motive de subiectivitate, ceasornicul nostru raţional caută adevărul său pe care apoi să-l poată şlefui în direcţia în care suntem interesaţi. Noi credem din toată fiinţa că esenţială este „varianta adevărului final”, adică modul în care majoritatea va vedea în final „adevărul”. Cu alte cuvinte, lupta noastră se dă în direcţia a ceea ce va rămâne.

Noi, instinctiv, nu luptăm pentru adevăr, ci pentru varianta istorică a celor petrecute. Avem de prea multe ori impresia că asta contează, că e cel mai important aspect de pe lume. Iată un diavol pe care-l ignorăm întrucât, indiferent de situaţie, ceea ce contează este adevărul adevărat (sic!), nu cel manipulat. Dacă ne-am apuca să calculăm la câte meciuri de „stabilire a adevărului istoric” am participat, ne-am da seama exact de modul în care ne irosim viaţa. Şi, dacă am fi sinceri cu noi înşine, ne-am îngrozi văzând cum viaţa care ne-a fost dată a devenit o enormă pierdere de timp din cauza metehnei noastre păguboase.

Trecând de perplexitatea momentului, am realiza şi ne-am îngrozi constatând că toată pierderea înfricoşătoare a timpului nostru finit a fost posibilă strict ca efect al fragilităţii instinctuale care ne face să căutăm adevărul istoric şi apoi să-l promovăm cu speranţa că vom câştiga meciul. E ceva similar psihologiei unui microbist care e fericit atunci când echipa i-a câştigat şi trist când aceeaşi echipă a pierdut. Însă, dincolo de supărările sau bucuriile unui microbist, realitatea este aceea că omul, în sine, este un ratat deoarece îşi găseşte realizarea în evenimente exterioare, pe care nu le controlează. Exact la fel şi noi, privind în urmă, constatăm că ne-am ratat viaţa ca efect al ataşamentelor noastre iluzorii.

Iar cel mai mare regret vine abia atunci când înţelegem că, dincolo de câştigurile şi pierderile noastre din timpul încleştărilor în care ne-am vârât instinctual, de rămas nu rămâne nimic altceva decât gustul amar al pierderii iremediabile a timpului nostru. Şi, la fel de adevărat este că, în timp ce noi ne-am pierdut timpul, altcineva l-a câştigat. Iar acel altcineva n-are cum să fie unul dintre cei care-au participat direct la conflict ci, cu siguranţă, cel care s-a aflat în spate, cel care a făcut ca acel conflict să se petreacă pentru a se putea hrăni din timpul şi energiile aruncate în joc de cei atraşi în capcană.

Dar cine-ar putea fi acel „cineva”? N-ar fi oare prea banal sau prea „conspiraţionist” să credem că în spatele tuturor evenimentelor conflictuale s-ar afla un „cineva” care profită? Desigur, ne pare o generalizare forţată. Însă nu este cazul să uităm vreodată de legea cauzalităţii. Un efect are întotdeauna o cauză. Pierderea iremediabilă pe care o înregistrăm noi e efectul. Nu mai rămâne decât să găsim cauza, adevărata cauză. Sau, dacă nu reuşim s-o vedem, cel puţin să fim conştienţi că există!

Citiți și:
Viktor Orban: Noi, europenii, cu siguranţă pierdem, americanii câștigă, iar ruşii nu vor pierde
Cine sunt vinovații?

 

yogaesoteric
21 decembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More