Ce spune profesorul de farmacologie clinică de la Universitatea Aristotel din Salonic, D. Kouvelas, despre vaccinuri

Dimitrios Kouvelas, Profesor de Farmacologie Clinică în cadrul Facultății de Medicină a Universității Aristoteliene din Tesalonic, a fost de curând avertizat de conducerea universității să înceteze să își mai expună public opiniile critice față de vaccinurile anticovid și campania de vaccinare. Mai mult, este invitat să devină un susținător al campaniei de vaccinare. Altfel, va fi înlăturat din pozițiile științifice și didactice pe care le ocupă în prezent. Iar acestea nu sunt deloc puține!

Dimitrios Kouvelas

Domnul Kouvelas este Directorul Laboratorului de Farmacologie Clinică și Responsabil Științific al Unității de Cercetări Clinice al Facultății de Medicină de la Universitatea din Tesalonic; Profesor vizitator la Departamentul de Sănătate Publică și Comunitară al Universității Atticii de Vest și Profesor vizitator de Farmacologie la Facultatea de Medicină a Universității din Kragujevac, Serbia.

În plus, are în spate o impresionantă experiență de laborator în farmacologie, fiind consultant în industria farmaceutică pe probleme de cercetare și dezvoltare a medicamentelor, vaccinuri, diagnostice, tehnologie medicală, dispozitive; consultant în evaluarea produselor medicamentoase de uz uman; consultant în obținerea de licențe, în despăgubiri și negocieri; consultant în planificarea și executarea studiilor clinice și a bioechivalenței; consultant în proiectarea și executarea studiilor preclinice, farmacologie (modele in vitro, in vivo, ex vivo etc.), toxicologie (toxicitate scurtă, medie, cronică, toxicitate teratogenă, carcinogenitate, mutații etc.).

Domnul Kouvelas a fost Președintele Comitetului Național de Evaluare și Despăgubire pentru medicamentele de uz uman (2018-2020) de pe lângă Parlamentul Elen. A fost, de asemenea, reprezentantul Greciei în cadrul Comisiei pentru Medicamente de Uz Uman a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) între 2014-2017. De asemenea, a urmat cursuri postdoctorale de farmacoepidemiologie și farmacoeconomie la Universitatea Harvard. Actualele sale interese științifice țin de domeniile: neuro- și psihofarmacologie, farmacologie clinică, farmacoepidemiologie, farmacologie socială.

Ei bine, acest om este de-a dreptul periculos de competent și de credibil pentru amatorismul științific al artizanilor pandemiei. De aceea, în pofida legilor statului de drept, în pofida Constituției care garantează dreptul la libertatea cuvântului, domnului Kouvelas i se cere să tacă și chiar să-și încalce propria conștiință. Mai mult, recent a săvârșit un adevărat „delict”, îndrăznind să susțină cadrele medicale care nu vor să se vaccineze și care, din acest motiv, urmează să-și piardă locurile de muncă.

Iată cum a comentat, într-un interviu din 1.09.2021, aceste „avertizări” sau, mai corect spus, aceste amenințări ale conducerii universității:

Nu sunt un funcționar public! Sunt profesor universitar, am dreptul și datoria să-mi expun cunoștințele acolo unde îmi sunt solicitate și acolo unde sunt necesare. Nu sunt obligat să dau socoteală nimănui pentru ceea ce spun sau cercetez. Am libertate absolută a cuvântului, ca cercetător și profesor, și mă înfurii ori de câte ori își permite cineva să mi-o conteste. Consider că trăiesc într-o țară civilizată, am crescut și am fost educat într-o țară de civilizație europeană și nu dau dreptul nimănui să se bage în treburile mele. Nu m-am așteptat și nici nu mi-am închipuit vreodată că voi ajunge să trăiesc ceea ce trăiesc acum! Sper, totuși, că situația se va regla, pentru că am încă încredere în instituții și mecanismele acestora.”

Nu am făcut decât să rămân consecvent domeniului meu științific și propriei mele conștiințe. Este firesc ca în procesul de evaluare a unui medicament să fie raportate efecte secundare, este ceva absolut elementar. Nu am făcut decât să raportez efecte secundare, era de datoria mea să o fac. Acestea sunt legile și reglementările europene, nu fac nimic de la mine.”

Profesorul denunță, de asemenea, intenția de vaccinare a copiilor, pe care o consideră de-a dreptul „distopică”.

Revenind la acuzațiile că ar fi susținut cadrele medicale „antivacciniste”, care acum protestează împotriva obligativității vaccinării, dl. Kouvelas a explicat că, în calitate de profesor de Farmacologie și consultant pe probleme de evaluare a produselor medicamentoase, are datoria să răspundă solicitărilor care-i vin din partea colegilor săi de breaslă.

Sunt oameni care au fost în linia întâi în prima perioadă a pandemiei, când nu existau niciun fel de mijloace de protecție, nici măști, nici altceva, care făceau gărzi de câte 12 ore îngrijind bolnavii de covid. Și știm cu toții ce înseamnă gărzile în Grecia! Sunt oameni care își expuneau familiile unei posibile contaminări. Cum aș putea să nu-i sprijin și să nu le ofer informațiile necesare? Oamenii aceștia au acum un nivel foarte ridicat de anticorpi și nu au nevoie să se vaccineze. De altfel, este o practică elementară să nu vaccinăm atunci când analizele dovedesc că organismul are destui anticorpi, pentru că omul are imunitate naturală. Argumentul în favoarea vaccinării este că acești oameni îi vor contamina pe bolnavi. Fals! Dimpotrivă, cei ce s-au vaccinat pot transmite virusul și îi pot contamina pe ceilalți. A spus-o chiar președintele companiei Pfizer în ianuarie anul acesta. Nu spun eu asta, o spune chiar Compania Pfizer. Este posibil să nu-i asculte nici măcar pe producătorii vaccinului? Eu nu am făcut decât să prezint ceea ce am citit în documentele companiei.”

Mass-media caută să-l reducă la tăcere

Mass-media induce în eroare opinia publică prezentând punctul de vedere științific al profesorilor, precum domnul Kouvelas, ca o „dihotomie între oamenii de știință”, într-un moment în care în stat nu există dialog între cei responsabili, dar sunt impuse politici specifice.

Invitat la emisiunea „Ora Societății” de la canalul Mega, profesorul nu a putut să suporte și a pus o jurnalistă la locul ei. Aceasta, într-un mod ciudat, a încercat să-l întrerupă constant, retezându-i vorbele, în timp ce el nu a ezitat să explice cum prezentatorul TV al emisiunii a greșit făcând vaccinul.

Dl Kouvelas, printre altele, a susținut că rata de vaccinare la nivel mondial este deja excesivă, deoarece nu există nicio modalitate de a controla efectele secundare și că cei sub 40 de ani, dacă nu au o problemă de sănătate care îi plasează în grupuri vulnerabile, nu este cazul să fie vaccinați.

„Vaccinarea este deja excesivă”

Când vorbim despre un nou produs medicamentos, nu vrem deloc o penetrare mai mare de 10%, pentru că dacă ceva nu merge bine este un dezastru. Această vaccinare este deja excesivă, se face prea rapid pentru măsurile de control pe care le putem lua. Ceea ce ne dorim este ca medicamentele să meargă acolo unde există o indicație absolută”, a spus dl Kouvelas, în modu-i caracteristic.

Scenariile pentru a treia doză

Tatăl meu, având 91 de ani, a fost unul dintre primii care a primit vaccinul. Potrivit companiei, aceste vaccinuri au o acoperire de 6-8 luni. În august tatăl meu nu va mai avea acoperire. Nu există niciun studiu clinic care să arate că a treia doză este sigură și eficientă.

Aș dori să fac un test de imunitate chimică și celulară pe un procent de persoane vaccinate, pentru a vedea dacă au dezvoltat un răspuns, pentru a vedea ce se va petrece cu următoarea doză”, a remarcat dl Kouvelas cu privire la posibilitatea ca o a treia doză de vaccin să fie necesară.

„Persoanele sub 40 de ani nu au motive să se vaccineze”

Persoanele sub 40 de ani nu au niciun motiv să se vaccineze. Vârsta medie a mortalității este de 79 de ani. […] La o persoană cu vârsta sub 40 de ani, vaccinul are de 7 ori mai multe șanse de a produce tromboză decât la populația țintă. Dacă o persoană nu este expusă riscului, de ce să ia vaccinul?”, a subliniat domnul Kouvelas cu privire la cei sub 40 de ani.

De fapt, el a susținut că Anthi Voulgari (35 de ani, prezentatoarea emisiunii) a greșit când s-a vaccinat.

Este o problemă personală pentru fiecare dintre cei care au ales să fie vaccinați și are legătură cu bolile de bază pe care le pot avea și cu contactele pe care le au. Da, dacă doriți părerea mea personală, doamna Voulgari a greșit făcând vaccinul. Știu că doamna Voulgari nu a avut nicio problemă și de aceea am spus că a greșit vaccinându-se”, a spus dl Kouvelas

„Mutația Delta este de 10 ori mai puțin mortală”

Cel care a fost vaccinat poate ajunge la fel de bine la UCI (ATI) și poate și muri. Este doar un procent mai mic. În Marea Britanie și Israel, unde avem o acoperire vaccinală ridicată, cazurile cresc, dar nu spitalizările. Mutația Delta este de 10 ori mai puțin mortală”, a subliniat el despre noua mutație a coronavirusului.

Profesorul a răspuns apoi jurnalistei, care l-a întrebat (mai bine-zis întrerupt) în mod constant, spunând: „Doamna Korai probabil vede toate acestea în ceașca de cafea (cu referire la ghicit – n.m.). Eu nu am o opinie, am cunoștințe științifice”. Korai este influencer pro-vaccin și fană a actualei guvernări.

***

În loc de epilog, merită spus că declarațiile profesioniste și bine argumentate ale acestui specialist de top în farmacologie au declanșat un adevărat circ mediatic, atât de grotesc și de agresiv, încât unii oameni politici au avut bunul simț să intervină și să precizeze că într-un stat democratic cetățeanul are dreptul la libertatea de opinie.

Citiți și:
„Ce se petrece este complet nebunesc”. Profesorul Christian Perronne și cercetătoarea Anne-Marie Yim despre politica de vaccinare anti-covid (I)
De ce sunt globaliștii și guvernele atât de disperate pentru a ajunge la rate de vaccinare de 100%?

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More