Cele trei chipuri ale dragostei

Să ne imaginăm că iubirea este o figură geometrică: un triunghi. Fiecare latură reprezintă o lege fundamentală a sa. Fără cele trei laturi, triunghiul nu există; fără cele trei principii de sine stătătoare și, în același timp, inseparabile, iubirea nu există.

Prima lege postulează că dragostea nu este un târg. Nu este un troc. Nu este un schimb. Întotdeauna când aștepți să primești ceva – orice – ca răsplată pentru sentimentele tale, acolo nu e vorba de iubire, ci de negoț. Cât timp crezi că Dumnezeu (sau orice altă ființă dragă) îți este dator cu vreo favoare pentru că Îi ești credincios, devotat, loial și plin de respect, în inima ta nu va înflori adevărata iubire. Când dragostea ta este condiționată și gândești: „Îl ador pe Dumnezeu și El îmi acordă, pentru asta, grația și binecuvântarea Sa“, nu e nevoie decât ca cererile, dorințele și rugăminţile tale să nu fie îndeplinite la momentul stabilit de tine pentru ca așa-zisa ta dragoste să fie profund zdruncinată și chiar să dispară.

Bhakti yoghinul este însă un veșnic îndrăgostit de Dumnezeu. El iubește cu toată inima, din tot sufletul, pentru iubire și doar de dragul ei. Nu așteaptă nimic. Nu nutrește niciun gând ascuns.

Se spune că a fost odată un rege care, plecând la vânătoare, a întâlnit prin codri un mare înțelept. Impresionat de puritatea și simplitatea sa, a vrut să-i facă un dar. Înţeleptul l-a refuzat, spunându-i: „Fructele pădurii sunt gustoase – îmi țin de foame, apele izvoarelor sunt nesecate – îmi astâmpără setea, ramurile copacilor sunt bogate – mă apără de frigul iernilor, peșterile sunt primitoare – mă adăpostesc. Ce mi-ai mai putea oferi tu sau oricine altcineva?” Regele a insistat: „Îndeplinește-mi voia, te rog, însoțește-mă la palat și primește-mi darul”. Înțeleptul i-a ascultat dorința. Ajunşi la palat, regele a pus la cale o mare sărbătoare, iar în deschiderea ceremoniilor, a rostit următoarea rugăciune: „Doamne, ajută-mă, Te rog, să am mai mulți urmași; ajută-mă să strâng mai multe averi; ajută-mă să stăpânesc mai multe pământuri; ajută-mă să fiu mai sănătos” ș.a.m.d. La auzul acestor cuvinte, înțeleptul s-a ridicat și a dat să plece. Regele, mut de uimire, a strigat: „Nu, de ce pleci, nici nu am început bine, nici nu ți-am dat darurile”. Înţeleptul s-a întors către el: „Nu primesc pomană de la săraci. Nu ești decât un cerșetor, ce ai putea tu să-mi dai? Nu-s nebun să primesc ceva de la un om atât de sărac ca tine. Pleacă și să nu mă mai cauți niciodată”.

Această povestire evidenţiază cu claritate diferența dintre cei care se apropie de Dumnezeu prin neîncetate cereri și rugăminți și adevărații adoratori care își dăruiesc clipă de clipă dragostea. A cerși nu înseamnă nici pe departe a iubi. Să-L urmezi pe El doar pentru a fi salvat sau răsplătit pentru devotamentul tău – este o iubire degenerată. Dragostea nu primește recompensă. Ea este pentru că este. Și este atât de multă, încât dă pe dinafară. Bhakti yoghinul iubește pentru că nu se poate abține, iubirea se revarsă pur și simplu din inima lui.

Ești la munte și amestecul copleşitor de înălțimi înzăpezite, de verde presărat de rouă și raze aurii îți trezește inima, te face să te îndrăgostești de natură, de măreția, simplitatea și generozitatea ei. Nu te aștepți ca ea să-ți răsplătească iubirea; nici ea nu așteaptă ceva de la tine. Și totuși, simpla ei contemplare te umple de fericire, îți aduce în suflet pace și liniște, îți calmează mintea, îți astâmpără tulburările și te înalță, fie și pentru o clipă, mai presus de condiția ta efemeră, în splendoarea și strălucirea dumnezeiască, eternă.

Acesta este primul principiu din triunghiul iubirii. Nu cere nimic pentru dragostea ta. Fii întotdeauna cel care dăruiește. Iubește-L pe Dumnezeu cu toată inima ta și nu-i pretinde nicio răsplată.

Al doilea principiu afirmă că iubirea nu cunoaște frica. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu din frică sunt cei mai josnici oameni, imaturi și necopți. Ei urmează această cale îngroziți de pedeapsa care i-ar paște dacă nu ar face așa. Îl văd pe Dumnezeu ca pe o fiinţă uriașă, cu un bici într-o mână și un sceptru în cealaltă și se tem că, dacă nu s-ar supune orbește voinței Lui, ar fi aspru pedepsiți. Această aşa-zisă adorație este în sine o perversitate, este cea mai grosieră formă de dragoste. Câtă vreme inima e plină de teamă, unde să mai încapă iubirea? Dragostea învinge orice teamă.

Gândiți-vă la o mamă care merge singură pe o stradă și un câine o atacă; va fugi să se ascundă în prima casă. Imaginați-vă însă că, a doua zi, își scoate copilaşul la plimbare, iar un leu înfometat, scăpat de la grădina zoologică, îi atacă. Unde va fi mama? Da, așa e, în gura leului, protejându-și copilul. Iubirea depășește orice pericole, învinge orice nelinişte. Frica se naşte din singurătatea egoistă a celui care se crede rupt de Univers, de această lume. Cu cât ești mai mărunt și mai egoist, cu atât teama ta e mai mare. Dacă te consideri un nimic, temerile îți vor copleși viața. Dacă încetezi cu acest mod de a gândi, frica te va părăsi. Cât timp mai există chiar și o fărâmă de teamă în tine, dragostea adevărată nu poate crește în inima ta. Iubirea și frica sunt incompatibile. Cei care îl iubesc pe Dumnezeu nu este niciodată cazul să se teamă de El.

Porunca „să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert” este de neînţeles pentru un bhakti yoghin. Cum s-ar putea naște vreo blasfemie din iubire? Cu cât rostești mai mult numele Domnului, în orice condiții, cu atât e mai bine, căci în tine se trezește energia dumnezeiască. Numele Lui poposește pe buzele tale doar pentru că inima L-a ales.

Al treilea principiu postulează că dragostea nu are egal, nu este și nu poate fi comparară cu nicio altă emoție sau trăire, pentru că întruchipează cel mai înalt ideal al celui care iubește. Dragostea nu se naște decât atunci când obiectul sau ființa pe care o îndrăgești devine comoara cea mai de preț a inimii tale. Se poate ca oamenii să-și îndrepte sentimentele de dragoste în direcții greșite sau false, dar întotdeauna, în suflet, obiectul iubirii lor se află pe primul loc în inima lor. Pentru unii, idealul sufletului se regăsește într-o fiinţă banală, pentru alții într-un înțelept. Însă întotdeauna doar idealul este iubit cu adevărat și cu intensitate.

Suprema și cea mai înaltă aspirație a inimii unui om Îl întruchipează pe Dumnezeu. Înţelept sau ignorant, sfânt sau păcătos, bărbat sau femeie, învățat sau neştiutor contează prea puțin – aspirația rămâne aceeași. Sinteza tuturor năzuințelor către perfecțiune, frumusețe, fericire, armonie, forță, măreție, grandoare ne oferă cea mai completă viziune a lui Dumnezeu. Aceste idealuri există într-o formă sau alta, din naștere, în fiecare om. Toate manifestările naturii umane reprezintă strădania lor de a face parte în cel mai autentic și direct mod din viața noastră.

Aspirațiile, idealurile, năzuințele sufletelor noastre reprezintă unica forță, unica energie care pune în mișcare umanitatea. Și sunt necesare mii și mii de renașteri, încrâncenări de sute de ani, pentru ca omul să descopere că orice efort de a potrivi la perfecţie universul interior peste lumea exterioară și de a-l strivi între pereții acesteia este sortit eșecului. Inima noastră, cu năzuinţele, idealurile și aspirațiile ei, este comoara cea mai de preț pe care o avem de la Dumnezeu. Ea nu îşi găsește împlinirea în lumea vremelnică. Dar trezirea interioară, profundă, autentică a sufletului aduce cu sine bucuria împlinirii tuturor aspirațiilor binefăcătoare. Pentru că cea mai înaltă aspirație, revelarea Sinelui suprem și comuniunea inefabilă cu Dumnezeu, în procesul de a căpăta concretețe, îndeplinește toate aspirațiile benefice care îi sunt inferioare.

Omul își urmează idealul. Îl proiectează în trecătoarea lume exterioară și îngenunchează în fața lui. De aceea viziunile despre Dumnezeu sunt atât de diferite. Un om bun și iertător Îl va percepe pe Dumnezeu bun și iertător; un om crud și răzbunător, îl va percepe nemilos și terifiant. Lecția omului este să învețe că idealul suprem nu poate fi regăsit în exterior, că este purtat în inimă și acolo este necesar să fie căutat și împlinit.

Extras din cartea Suprema devoțiune, Para bhakti, de Swami Vivekananda, apărută la editura Lux Sublima

Citiți și:
Iubirea Dumnezeiască – Paramahamsa Yogananda
Împărăţia lui DUMNEZEU este Iubire pură, şi acolo unde domneşte iubirea Lui se află şi El
Nimeni nu poate cunoaște de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-l învață Duhul Sfânt

yogaesoteric
3 februarie 2022